Hotararea Sfatului Tarii din 27 martie 1918 a insemnat o sfidare a velico-rusismului in haina comunista, si, drept consecinta, Lenin - tocmai el, adept al doctrinei wilsoniene a autodeterminarii popoarelor - va gira doctrinar obiectivul fundamental al politicii Rusiei Sovietelor fata de Romania: "Distrugerea fiintei statului national unitar roman" * Pe cale de consecinta, comunismul de sorginte leninist-stalinista a fost, de la inceputurile experimentarii sale in practica social-politica, un instrument antiromanesc; iar Partidul Comunist din Romania, afiliat Cominternului, a fost esentialmente un partid politic antistatal si antinational Anul 1924, cand Stalin a pus in opera diversiunea Tatar-Bunar, a fost anul Basarabiei. Atat cel de-al V-lea Congres al Cominternului, cat si conferintele Federatiei Comuniste Balcanice (din 1923 si 1924) au animat tezele antiromanesti si nostalgia moscovita dupa Austro-Ungaria. Viena a gazduit, in anul 1924, nu mai putin de patru reuniuni internationale esuate, in care problema Basarabiei a fost abordata in conexiune cu cea a Transilvaniei. Esecurile au facut ca cele doua probleme nerezolvate sa fie transferate Cominternului, care - prin adoptarea rezolutiei privind autodeterminarea nationala a minoritatilor din Romania pana la disparitia statului roman - a fixat in canoane formale si in documente programatice obiectivul fundamental al politicii Rusiei sovietice in raporturile sale cu Romania. Aliatul de nadejde: Coloana a V-a a Internationalei Comuniste.
Dupa 90 de ani, agitatiile minoritatilor revoltate, paradoxal, tocmai impotriva statelor care le-au garantat prezervarea identitatii in vremuri mult mai tulburi si fara orizont, au revenit in actualitate.
Pacate grele apasa asupra memoriei multor "mari prieteni" ai Romaniei pentru duplicitarismul politic de care au dat dovada in chestiunea basarabeana. Napoleon, imparatul Frantei, cu aureola de liberator de popoare, care a dat multe si mari sperante natiunilor din rasaritul Europei, a aprobat stari de fapt care exprimau, fara echivoc, scopul Rusiei tariste: anexarea integrala a tarilor Romanesti.
Tilsit (1807) si Erfurt (1808) au fost precedentele Teheranului (1943), Ialtei (1945) si Maltei (1989). Iar victimele colaterale au fost mereu aceleasi: Romania, Serbia, Albania sau Bosnia.
Ce voia, in 1773, Curtea din Viena in Bucovina? - se intreba Eminescu si tot el isi raspundea, in 1878, in "Timpul": sa-si asigure o parte slaba granitelor si sa castige cateva pozitii fata de Rusia. Un an mai tarziu, in 1774, trupele imperiale au pus piciorul in Moldova si, in primele trei zile ale lui septembrie, "cordonul a fost intins de la Nistru pana in Valea Moldovei, ca un baraj contra ciumei. Tarile mici nu au prieteni
Dragomanul si diferiti functionarii ai Cancelariei Inaltei Porti au fost mituiti cu 16.889 florini, comandantul din Hotin si altii cu vreo 30.000 de florini, feldmaresalul Rumiantzov - pentru ca trupele muscale sa paraseasca Moldova - a primit si el 5000 de galbeni si o tabachera din aur incrustata cu briliante. Dupa care cancelarul Kaunitz a trimis veste grabnica la Viena cum ca: "Prin Bucovina am luat in mainile noastre cheia Moldovei". In van au protestat Ghica Voda si Divanul. Surzi au fost si Tarul si Sultanul.
Ce voia, in 1812, Imperiul tarist in Basarabia? In confuzia generala provocata de capricioasa politica a lui Napoleon in Rasaritul Europei, la Bucuresti s-a spus, dupa ce pacea fusese incheiata, ca muscalii au obtinut doar "o bucata de pamant de la Marea Neagra", care, e adevarat, era aceea ce corespundea pretentiilor Rusiei de a controla gurile Dunarii. In realitate, diplomatia occidentala a fost trasa pe sfoara de politica sireata a Rusiei, care, ulterior, i-a permis sa afirme ca acel "petec de pamant" era, de fapt, toata Moldova dintre Prut si Nistru, pana la fosta granita poloneza.
Teritoriul de la nordul si nord-estul gurilor Dunarii a fost parte constitutiva a Tarii Romanesti a Basarabilor, care au si transferat numele lor acestei regiuni romanesti. Trecerea in stapanirea Moldovei a facut-o definitiv Stefan cel Mare, iar extensia denumirii Basarabiei asupra Moldovei dintre Prut si Nistru a fost izbanda diplomatiei rusesti in fata dezinteresului si ignorantei diplomatiei franceze. Astfel, o manopera de dezinformare strategica, realizata in 1807, a devenit, in 1812, o noua realitate geopolitica pe hartile Europei. Sa nu omitem, totusi, ca dragomanului Moruzin, negociatorul sultanului, i-a fost taiat capul, fiind invinovatit de tradarea Inaltei Porti. Turcii pierdusera ce nu le apartinea.
Drama Basarabiei, drama Romaniei
Decat adevarul, pentru instapanitorii straini ai teritoriilor noastre sunt de preferat proiectele de autonomizare a marilor provincii romanesti - Moldova, Transilvania si Muntenia, ba chiar si a unora dintre tinuturile de rezonanta ale acestora, cum sunt Dobrogea, Banatul si, de ce nu, si Oltenia, fosta si ea candva sub stapanire austriaca.
Dupa 1945, pana in 1989, in Romania nu s-a ridicat, in termeni expliciti, problema Basarabiei. Iar dupa aceasta data, gafele si erorile politico-diplomatice sunt de neiertat. Comunistii, indirect, prin contracararea planului Valeev, a pseudotratatului lui A.M. Lazarev, Organizarea statului sovietic-moldovenesc si problema basarabeana" (cca. 1000 de pagini de propaganda) au facut unele referiri la chestiune si timide incercari de punere la punct. Dar si acestea in medii restranse si mai mult pentru urechile secrete ale Moscovei, care riposta imediat prin purtatorii de cuvant de la Chisinau, grupati pe langa "Sovietskaia Moldavia".
Evolutiile recente ale raporturilor Bucurestiului cu Chisinaul si viceversa au capatat puternice determinari negative. Raspunderile pentru starea actuala a lucrurilor sunt de dimensiuni cu adevarat istorice si poarta asupra capetelor celor mai importanti oameni politici ai momentului.
Fragment din comunicarea de la Conferinta Fundatiei pentru Romania dedicata celei de-a 90 aniversari a Unirii Basarabiei cu Tara.
Gen (rez) Aurel I. ROGOJAN
Dosare Ultrasecrete / Ziua, 29 martie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu