| Un tanar preot duce singur povara unui nou fel de misionariat. El a construit prima biserica ortodoxa romana din Serbia de Rasarit. Si a fost condamnat, pentru ea, de catre un tribunal Ii spun: "Parca esti o pisica ce merge pe o bomba fierbinte. Trebuie sa ai grija sa nu sara in aer, dar si sa nu te arzi". Imi raspunde: "Stii, pot sa ma ard, dar sa stiu ca, de unde pun piciorul, nu-l mai dau inapoi". E Boian Alexandrovici (foto) cel care-a vrut sa-l slujeasca pe Dumnezeu in limba neamului sau, in Timoc, si nu i-a fost ingaduit. Atunci, din nimic, a creat o lume noua, cum spunea Boliay. A luat de la sarbi si a dat sa aiba si romanii (de ne luam dupa sarbi), ca un haiduc al noului veac. Dar n-a luat de la ei. A dat jos praful asternut cu migala peste ideea de roman. Care geometrie e permisiva? "Niciun lucru nu poate sa ocupe acelasi spatiu in acelasi timp cu un alt lucru". "Dar sufletul si trupul?" – intreaba Nichita. Ruga in romana
Le-au facut trup sarbesc alor nostri, cat sunt in viata, si piatra de capatai cu "ici" in coada, si in chirilice, pentru moarte. Iar Boian asta a facut: a dat biserica romaneasca sufletului care s-a pastrat prin sute de ani de prigoana. Si loc e pentru sarb sa-si spuna crezul, si loc e pentru vlah, sau cum si-o fi spunand - roman, valah - s-asculte Evanghelia pe limba sa, daca-i trebuie Evanghelie. In Serbia, cum in Romania. Cat timp vorbeste romaneste cu muma sau cu tatal sau, una e: roman. Iar sarbul simplu din Timoc nu i-i dusman, ci oamenii Bisericii Ortodoxe Sarbe si autoritatile locale atatate de ei. Cu sarbii locului se traieste bine. L-aud vorbind pe Boian si ma impart intre a-i asculta limba si a prinde sensul acut a ce zice. (Zambesc, acum, pentru ca scriu la computer despre intalnirea noastra si scula rece face, cu de la sine putere, "I" din "i" de la "a-i asculta limba" de mai sus, si "I"-ul e doar pentru Dumnezeu, din cate-am invatat eu. Dar ma gandesc ce litera intermediara s-ar cuveni pentru slujitorul Lui, cand, printre atatia servi, rapanosi in lipsa de har, se ridica unul ce face biserica acolo unde nu e si strange biserica acolo unde cei cu frica lui Dumnezeu vor limba lor pentru rugaciune si alinare.) Ma irita ca trebuie sa-l laud atat. Nici macar sosete albe nu are, sa-l pot critica… Vorbim multe ore de credinta si de romani, dar si de branduse si de stele, de cum se spune Casiopeea la noi si la ei, de black holes si de supa de coacervate, de care ii fusese initial teama sa spuna ceva, pentru ca nu stia daca asta e sintagma si in romana. A invatat in sarba, ca toti cei din jur, doar ca lui nu-i e rusine sa foloseasca romana. Ecumenism?!
Mai toti stiu, azi, in Romania, despre existenta celui care a ridicat, ilegal, singura biserica romaneasca din Valea Timocului - poate nu si amanunte. Nu l-a facut preot Iustin, sarbul, episcopul sau "arondat teritorial", dar a facut preoti pe altii, care scuipau icoane cand Boian mergea la biserica, altii ce n-au stat o ora intr-un institut de teologie. Ba, mai tarziu, episcopul i-a atatat pe sarbi sa-i bata pe romanii ce indraznisera sa-si faca biserica, iar Boian a primit amenintari cu moartea. "Bataia e rupta din rai" – deci, in numele deschiderii ecumenice. Care ecumenism?! Ca vorbim de aceeasi biserica, cea ortodoxa, sarba sau romana. Dar Iustin nu stie legea asta, ci, poate, pe a banului: daca romanii merg la alta biserica, gologanul nu mai ajunge in buzunarul sau degraba primitor.
Casa cu cruce
Asa ca, daca n-a avut loc sa fie preot sarb, Boian si-a zis ca a venit timpul sa asculte vocea romanului din el. S-a nascut din tata roman si muma (cum spun ei) sarboaica, iar prima limba i-a fost sarba. Dar a invatat si romana. Desi avea sapte preoti in spate, in familie, nu s-a nascut in ani in care la moda sa fie credinta. A venit popa la ei in casa, dar ai lui nu l-au dus la biserica. Insa el stia ca in casa mare, cu cruce, de unde vine preotul, ceva misterios si bun il atrage si ii va fi, cumva, harazit – nu stia asta in cuvinte, nici in romana, nici in sarba, ci doar in limba aceea mai pura, a visului, chiar nemarturisit, cand simti ca vraja unui lucru te poate prinde, fara inteles, si tine toata viata. Avea sapte ani cand a intrat prima oara intr-o biserica, singur, sa vada, in sfarsit, ce e inauntru. A tot revenit. Parintii nu l-au bagat in seama. Pana n-a mai fost chip sa nu-l bage in seama. Una din amintirile copilariei e ca a primit la gradinita hartie colorata, iar el a facut o biserica si multe cruci. Galbene. A strans biserica aceea cu cruci galbene si a pus-o in buzunar, de frica sa nu ramana fara ea. Poate nu stia multe cuvinte, pe atunci, dar perceptia copilului nu se insela: cu tot dragul pe care-l avea el de locul acela de poveste, simtea ca nu e timpul bun pentru decupat biserici.
Uitati de istorie
A fost unul dintre cei mai buni elevi in scoala, in liceu. Totusi, si liceul, si facultatea le-a facut zdrumicat, cu intamplari, cu evenimente – erau anii razboiului, pe de alta parte erau ani de restriste fata de romani, ani care par, inca, infiniti. Teama sarbilor ca romanii din Timoc, care sunt sute de mii, sa nu vrea sa mearga spre patria-mama, cu tot cu pamant, a dus, de multe ori, la ura - caci uram tot ce nu intelegem… Dar pe oamenii astia, pe romanii timoceni, i-a uitat istoria acolo, de la romani incoace – ei n-au migrat, ei n-au jonglat cu frontiere, au ramas pe acelasi pamant, indiferent de culoarea zapiselor si pasapoartelor care s-au perindat peste ei. Si, de cand cu sarbii si cu Serbia care a venit peste capul lor, au pierdut legatura cu tara-muma, si dreptul la scoli, si la biserici, si la a respira romaneste. Nicidecum nu visau ei a se face preoti.
Episcop rau, episcop bun
Iustin i-a promis de cinci ori, si a mintit, promitand, ca-i da binecuvantarea, ca sa faca Teologie si sa devina preot. A obtinut-o Boian de la un episcop mai curat si mai intors spre credinta. Dar Iustin tot nu voia si pace sa-l hirotoneasca ("Pana sunt eu, n-o sa fie preot roman in episcopia mea" – spunea), desi romanul umblase la manastire la Bucovo si stareta Serafima il invatase toate ce erau de trebuinta, si 19 ani a fost in biserica si a tinut strana 10 ani. A apelat la Daniil, roman trimis in Varset sa tina episcopia, parinte bun si drept. Daca vrei sa-ti faci documentarea despre episcopul Daniil, nu gasesti decat vorba buna. Multa vorba buna. Iar daca ai surse bune in BOR, afli si ca patriarhul trecut s-a burzuluit urat la parintele Daniil, pentru ca l-a hirotonit pe Boian.
Speranta spre Daniel
Speranta timocenilor sta in patriarhul Daniel – si nu spre acte de fantastica indrazneala, ci spre ceva ce ar fi doar firesc: sa tina mana sa si asupra timocenilor, si sa le-ngaduie sa stea cu fata la lumina sa. Sa dea un tata spiritual parintelui Boian care, la 30 de ani, duce in spate un neam intreg, care nu acum s-a nascut, ci doar acum ne-am adus noi aminte ca exista.
Tradator si condamnat
Asa a ajuns Boian preot roman, nemaiprimit, apoi, in biserica unde umblase, din Negotinul sau natal, la confesorul sau, din ordinul aceluiasi Iustin - era tradator. Asa ca si-a inaltat biserica sa la Malainita, pe loc sfintit de episcopul Daniil, zicand ca face garaj si crescand mandra biserica, spre bucuria romanilor si spre scrasnetul din dinti al sarbilor, care l-au condamnat la puscarie cu suspendare pentru… constructie fara aviz. Dar Boian merge mai departe, iar biserica a doua pe care o va ridica-o va fi doar o respiratie inainte de biserica a treia, a patra. Mi-a aratat locul pentru a doua biserica atunci cand ne-am dus, cu el si cu bunicul sau, sa vad cimitirul si cum se-ngroapa romanii lor in nume de sarbi, ca-ntr-un giulgi rau, in morminte pe care batranii nu stiu sa le citeasca, si daca-ntrebi pe cineva in sat de numele de pe cruci, nu stie nimeni despre ce e vorba, pentru ca romanii inca primesc nume de imprumut, terminate in "ici". In sat, lumea te stie dupa numele tau bun, de roman.
Bani din boltari
Intru iar cu Boian in biserica de la Malainita, acum e liniste, in urma cu doua zile aici a fost lume si tara si s-a strans un mic teanc de bani de danii. Vazusem atunci, pe-o parte a banilor sarbesti care vor ajunge pentru cateva caramizi din viitoarea biserica romaneasca, niste formule matematice. Intorc hartia si vad acum ca as fi castigat pariul: evident, e Tesla - sunt necesari foarte multi Tesla ca sa ridici o biserica. Ma uit la mainile lui, parca sunt un mozaic bizantin: ciobite, dar cu unghii ingrijite si fine. Imi spune: "Cand lucri cu fier, tu nu poti fi intreg". Pentru ca ziua face boltari la mica firma a tatalui, ca sa poata sa-si tina biserica, cu babele lui ce i se uita-n ochi, de jos, ca la Hristos, cu drumurile lui prin munti, neplatite de nimeni, prin toate vagaunile unde sunt romani, ca macar la plecare sa-i auda mortului urechea slujba in romaneste, daca in viata n-a putut sa se scoboare pana la Malainita, unde, din 2004, preot roman slujeste in romaneste un Dumnezeu romanesc.
Mai trebuie ciomagul?
Mai de mult, in Valea Timocului se-ngropau romanii cu ciomag langa ei, in coparseu, sa nu le fure sarbii, pe lumea aialalta, pomana. Pana in august, anul acesta, romanii timoceni n-au fost comunitate recunoscuta in Serbia, ci doar fratii lor din Voivodina, din Banatul sarbesc aveau drepturi. Ar mai trebui sa se-ngroape si acum romanul cu ciomag? Cine stie, poate Iustin o fi dat pravilele firii sale sucit-crestinesti si pentru lumea cealalta…Revenim pe pamant, baiatul asta frumos ca o icoana si cu bun simt, din fata mea, cu care pot rade mult si vorbi lucruri intelepte, si pe care ma infurii si-l zgaltii sa facem trebi pentru ai nostri, mai repede, si care ma tempereaza explicandu-mi situatii imposibile, e eroul din Timoc, un Mozart care n-are voie la copilarie, si-l intreb cum e sa fii erou. Imi spune: "Eroii sunt morti. Nu e prea bine". E si el om. Nu gandim peste tot la fel. Nu-i place ca am prieteni homosexuali, nu-mi place ca nu admite ca avortul, in unele cazuri, e indicat. El crede pe verticala, in ce e sus, eu cred pe orizontala, in oameni, dar ne intalnim acolo unde simtim amandoi ca, daca oamenii au nevoie sa se roage, trebuie sa o faca in limba lor. Deci sunt mai multe lucrurile care ne apropie decat cele care ne despart. Ma ia asa cum sunt; cred ca ingaduinta e o forma de intelepciune. Iar lumea are nevoie de intelepciunea lui: prin el, prin altii, cumva vom apropia plaurul asta de Romanie, de tara-muma ! Episcopul Iustin mi-a spus ca pana e el n-o sa fie preot roman in episcopia lui. Dar eu n-am putut sa traiesc fara biserica. Lumea zicea prin sate ca de ce nu cantam pe limba noastra romaneasca. Asa ca am facut biserica. Boian Alexandrovici Ramona Balutescu, Adevarul |
