Scurtă istorie a imperiului clădit de trei frati vlahi (aromâni) la sud de Dunăre

Bogdan Mateciuc

ÎN JURUL anului 1000, alături de bulgarii slavofoni, izvoarele bizantine, cele narative de la cancelaria imperială si de la cancelaria patriarhală îi mentionează la sud de Dunare pe aromâni, populatie romanică din regiune.

În anul 1185, în Bizant domneste tânărul împărat Isaac II Anghelos. Dorind să-si pregătească cu mare fast nunta cu fiica regelui maghiar Bela II, el pune o dare nouă asupra supusilor săi. Darea îi afectează în primul rând pe cei ce au turme de oi si vite. Este tocmai cazul valahilor, a căror îndeletnicire principală este păstoritul. Aceste dări si felul abuziv în care sunt strânse produc o mare nemultumire printre valahii care locuiesc în muntele Hemus. Acestia trimit la împărat, care se afla la Kypsella în Tracia, o delegatie condusă de fratii Petru si Asan, fruntasi ai lor, pentru a-si prezenta plângerile. Cererile lor nu sunt luate în seamă, ba, mai mult, Asan este pălmuit de un demnitar bizantin, „pentru neobrăzare”. În aceste conditii, ei se întorc la Târnovo, în biserica Sf. Dumitru unde, „în limba lor părintească”, după cum spune cronicarul Nicetas Choniates, cheamă poporul la răscoală împotriva bizantinilor. Răscoala porneste în momentul în care normanzii din Sicilia ocupă orasele Durazzo, Seres, Amphipolis si Salonic.

Răsculatii atacă rând pe rând orasele din zonă, stârnind o îngrijorare tot mai mare la curtea imperială. Împăratul se decide să conducă el însusi operatiunile militare si reuseste să înfrângă pe cei doi frati vlahi, care se refugiază peste Dunăre. Urmare a promisiunilor de supunere făcute de cei doi, Isaac renuntă a mai ocupa si satele din munti si îsi întoarce armata din drum. Petru si Asan se întorc de peste Dunăre cu forte proaspete de la vlahii si cumanii de pe celălalt mal, si încep să prade Tracia.

Împăratul Isaac trimite o nouă armată, de data aceasta sub conducerea sebastocratorului Ioan, cel care îl pălmuise pe Asan. Acesta nu rămâne mult timp la comandă, fiind bănuit de complot, si este înlocuit cu Ioan Cantacuzino, cumnatul împăratului. Acesta nu are nici o experientă militară si, în urma unui atac pe timp de noapte, suferă o grea înfrângere din partea vlahilor.

În 1187, împăratul Isaac revine în regiune în fruntea unei noi armate si, desi îi urmăreste pe răsculati de la Adrianopole la Filipolis si Triadita (actuala Sofia), nu reuseste să obtină nici o victorie majoră. El revine la Constantinopol pentru a petrece iarna, iar campania militară este reluată în primăvara lui 1188. Operatiunile se opresc temporar în momentul în care Isaac o prinde pe nevasta lui Asan si primeste ca ostatic pe cel de-al treilea frate, Ionită.

Trei ani mai târziu, împăratul Isaac trece muntii Balcani, cu gândul să ocupe Târnovo, capitala Asănestilor, dar întimpinând o rezistentă îndârjită, se retrage. Pe drumul de întoarcere, armata sa cade într-o ambuscadă într-o trecătoare din munti si suferă pierderi grele. Împăratul însusi scapă cu fuga, pierzându-si coiful. Victoria întăreste si mai mult pozitia Asănestilor, care rămân stăpâni pe teritoriul dintre Dunăre si Balcani.

În 1194, Isaac îl numeste pe Alexios Gidos în fruntea ostilor din răsărit si pe Vasile Vatatzes comandant peste armata din apus. Acesta din urmă poartă o bătălie cu vlahii lângă Arcadiopole si este înfrânt, murind omorât în luptă. Împăratul se decide să preia încă o dată conducerea. Insă, în primăvara lui 1195, desi beneficiind de o oaste mare si sprijin trimis de socrul său, regele Bela al Ungariei, pierde din nou luptele.
Isaac este detronat de un grup de nobili nemultumiti si este înlocuit de fratele său, Alexios III Anghelos, care le propune pacea răsculatilor vlahi. Petru si Asan pun conditii inacceptabile si, în timp ce Alexios se află în răsărit pentru a înăbusi răscoala pornită de un rebel din Cilicia, vlahii risipesc o altă armată bizantină în apropiere de orasul Seres. În 1196, Asan este ucis în urma intrigilor bizantinilor, recunoscuti pentru asemenea manevre. Aceeasi soartă o are si Petru, un an mai târziu (1197).

După Petru, tronul este preluat de cel de-al treilea frate, Ionită cel Frumos (Caloian, 1197-1207), ce dovedeste remarcabile însusiri de militar si om politic. În urma mai multor victorii împotriva bizantinilor, întelegând că Bizantul nu-l va recunoaste niciodată ca „împărat”, Ionită apelează la Papa Inocentiu III, căruia îi cere recunoasterea ca Impărat al bulgarilor si vlahilor, precum si titlul de Patriarh pentru întâi-stătătorul bisericii sale.

Profitând de conjunctură, Inocentiu III urmăreste să impună autoritatea bisericii romano-catolice asupra statului Asănestilor. În prima sa scrisoare, formulată în decembrie 1199, Inocentiu afirmă că victoriile “nobilului Ionită” au fost posibile cu ajutorul lui Dumnezeu. De asemenea, Papa îi invocă pe strămosii lor comuni - romanii - dovadă a faptului că Ionită, împreună cu fratii săi Petru si Asan, erau vlahi, iar nu bulgari, asa cum încearcă să dovedească azi unii istorici bulgari. Mai mult, cronica grecească a lui Nicetas mentionează în mai multe rânduri că Petru si Asan erau „vlahi” si că ei apartineau acelui neam de oameni „care locuiesc în muntele Hemus” si care „înainte se numeau Mysi, iar acum vlahi se cheamă”. Originea valahă a fratilor Asănesti este confirmată de numeroase izvoare contemporane.

Se pune întrebarea cum au reusit acesti vlahi, care nu constituiau o majoritate în acea regiune, să repurteze asemenea succese? Răspunsul constă în faptul că vlahii erau elita conducătoare peste mozaicul de neamuri din regiune. În plus, ei aveau deja o traditie în opozitia fată de autoritătile bizantine. De exemplu, în jurul anului 1000, ei sprijiniseră activ rezistenta împotriva împăratului Vasile al II-lea Macedoneanul. De asemenea, ei fusesera principalii animatori ai unei răscoale cu caracter etnic si social din zona specific românească, Larissa (Thesalia) în preajma anului 1066.

Ionită îi răspunde Papei abia în 1202 si vorbeste despre sine folosind cuvintele Caloiohannes Imperator Bulgarorum et Blachorum (Caloian, împăratul bulgarilor si al vlahilor). Ii multumeste Papei pentru scrisoare si îi dezvăluie că si fratii lui, Petru si Asan, încercaseră să ia legătura cu el, nereusind însă din cauza vicisitudinilor vremii.

Papa se dovedeste un abil negociator si astfel, pe 8 noiembrie 1204, Ionită este încoronat ca „rege al bulgarilor si valahilor”, primind coroana, sceptrul si bula de recunoastere trimise de Papă, împreună cu un steag cu chipul apostolului Petru. Ionită primeste si dreptul de a bate monedă. Întâi-stătătorul bisericii româno-bulgare, Vasile, devine arhiepiscop primat. În schimb, Ionită îi dă cardinalului un act prin care el, boierii si întregul cler se obligau a se supune bisericii romano-catolice si a urma legile si ritualul acesteia. Se specifică, de asemenea, că teritoriile noi ce s-ar adăuga statului lui Ionită vor urma acelasi regim. Cardinalul se întoarce la Roma, luând cu el si doi copii, unul fiind chiar fiul lui Ionită, pentru a studia limba latină la Roma.

Spre dezamăgirea Papei, împărătia Asănestilor nu devine un pilon al Romei în sud-estul Europei si nici nu se apropie de Imperiul Latin de Răsărit, fondat de Balduin de Flandra, care cucerise Bizantul în cea de-a patra Cruciadă (1204) proclamându-se Impărat al Imperiului Latin de Răsărit.

Ionită, dorind să stabilească legături cu noii stăpâni ai Bizantului, trimite o delegatie, cerând să fie recunoscut si de acestia. Latinii fac însă o greseală fatală, cerându-i regelui să nu li se mai adreseze ca unor egali, ci ca un vasal stăpânilor săi.

Lui Ionită, ofensat, care porneste război, i se alătură o serie de nobili greci, fosti ofiteri în armata lui Alexios III, izgoniti de latini. Ionită preia conducerea noii aliante, iar latinii ajung repede să înteleagă ce greseală au făcut. Vrând să înăbuse revolta lui Ionită, ei se decid să lovească punctul principal si asediază Adrianopolele. Bătălia care are loc în ziua de 5 aprilie 1205 se încheie însă cu un dezastru pentru latini, iar Balduin este prins si dus la Târnovo, unde moare în chinuri grozave, după cum povesteste cronicarul Nicetas.

Ionită socoteste că e momentul potrivit să-si rotunjească hotarele împărătiei. Intentia avea să îi fie fatală. In timpul asediului asupra Salonicului, rămas fără rege după moartea nobilului Bonifaciu de Montferrat, este este asasinat de Manaster, unul din comandantii cumani aliati, pe 8 octombrie 1207.

Papii încearcă mentinerea statului Asănestilor în sfera lor de influentă, prin abile actiuni diplomatice si politico-militare, cu implicarea regatului Ungariei, a Ordinului Teutonilor si a Imperiului Latin. Totul se dovedeste zadarnic. Urmasul lui Ionită, Borilă (un nepot de frate, 1207-1218), convoacă un sinod la Târnovo, după legea ortodoxă, iar urmasul său, Ioan Asan II (fiul lui Asan), care domneste între 1218 si 1241, repudiază oficial legăturile cu biserica Romei. În 1235, patriarhul ecumenic de la Niceea recunoaste oficial patriarhia autonomă a Bulgariei. În timpul lui Ioan Asan II, împărătia Asănestilor cuprinde Moesia (teritoriile dintre Dunăre si Balcani), o parte din Serbia cu orasele Belgrad, Nis si Skopie, Macedonia cu orasele Seres, Ohrida, Bitolia, Prosak si Sturmita, Tracia cu Adrianopole si Dimotica si Albania, fără orasul Durazzo.

In anul 1258, dinastia regilor valahi se stinge, iar statul devine în scurta vreme exclusiv bulgar. Valahii sunt redusi la rangul de minoritate, supusă intens deznationalizării. Statul Asănestilor, devenit acum cel de-al doilea tarat bulgar, este lichidat ulterior de expansiunea otomană din prima jumătate a secolului al XIV-lea.

Romanii de pretutindeni, blocati la Parlament

Bucuresti, Romania/ Romanian Global News

marţi, 23 octombrie 2007

Legea privind sprijinul romanilor de pretutindeni, aflata in dezbatere la Camera Deputatilor, risca sa fie blocata de dorinta deputatului PD Costica Canacheu (foto) de inregistrare a unei noi minoritati: aromanii. Respinsa la promulgare de presedintele Traian Basescu, Legea romanilor de pretutindeni s-a intors in Parlament pentru a fi refacuta. Doua chestiuni sunt esentiale in aceasta dezbatere: cui urmeaza sa i se subordoneze in viitor Departamentul pentru Relatii cu Romanii de Pretutindeni si denumirile sub care sunt cunoscuti romanii din afara granitelor. Soarta Legii romanilor de pretutindeni ramane in suspans. Filonul cultural romanesc Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputatilor a reanalizat proiectul de lege si a adoptat un amendament care prevede ca "prezenta lege reglementeaza drepturile persoanelor de etnie romana, precum si ale celor care apartin filonului cultural romanesc, respectiv rumani, vlahi, valahi, aromani, macedoromani, meglenoromani, istroromani, moldoveni etc., din afara granitelor Romaniei, denumiti in continuare romani de pretutindeni, avand ca scop mentinerea, promovarea si afirmarea identitatii lor culturale, etnice, lingvistice si religioase". Includerea romanilor din afara granitelor tarii in "filonul cultural romanesc" - notiune destul de ambigua pentru a fi inclusa intr-o lege - reprezinta un compromis. Ideea din spatele acestei precizari este sa poata fi acordat sprijin si romanilor care nu sunt recunoscuti ca romani in tarile de origine - cum e cazul "vlahilor" din Valea Timocului. Serbia recunoaste minoritatea romana din Voivodina - insa pe romanii din Valea Timocului autoritatile sarbe continua sa-i denumeasca "vlahi" si sa refuze acordarea de drepturi. Aberatia Canacheu Legea romanilor de pretutindeni in forma actuala este sustinuta de PSD, PNL si PRM - insa in randurile deputatilor PD exista indoieli cu privire la introducerea aromanilor intre cei care tin de "filonul cultural romanesc". Deputatul PD Costica Canacheu a pledat pentru mentinerea formei proiectului de lege in forma initiala, fara includerea amendamentului adoptat de Comisia pentru drepturile omului: "Proiectul se refera la cei apartinatori filonului cultural romanesc care lasa deschisa calea acelora care se considera apartinatori ai filonului sa se declare ca atare. Sa respingem acest amendament, pentru ca este injust si intram intr-o eroare majora prin legiferarea acestor denumiri". Canacheu este si presedintele Comunitatii Aromane din Romania, care pledeaza pentru obtinerea statutului de minoritate nationala a aromanilor inca din 2005. Vicepresedintele Comunitatii Aromane din Romania, Stere Samara, a sustinut la inceputul acestui an ca obtinerea statutului de minoritate nationala ar atrage dupa sine si desemnarea de reprezentanti ai aromanilor in Parlament, precum si obtinerea anumitor fonduri. Ion Caramitru, presedintele Societatii de cultura macedo-romana, preciza fata de aceasta atitudine, la inceputul anului, ca "sacrificand aceste adevaruri istorice unor conjuncturi politice de moment, cetateni si fosti cetateni romani de origine aromaneasca, grupati in asociatii neguvernamentale, in tara si peste hotare, au devenit astazi promotorii ideii potrivit careia aromanii ar constitui, chiar si in Romania, o minoritate nationala romanica distincta, deosebita prin limba si cultura de natiunea romana". Acestia au ajuns, dupa cum sustine Ion Caramitru, chiar sa incrimineze statul roman pentru pretinsa lui vina de a fi incercat sa-i asimileze silnic pe aromani, in speta de a-i fi romanizat pe inaintasii lor, multi fosti bursieri ai scolilor romanesti din Balcani si colonisti beneficiari ai improprietaririlor din Cadrilater. La Presedintie sau Guvern? In motivarea reintoarcerii la Parlament a legii privind sprijinul romanilor de pretutindeni, presedintele Traian Basescu a solicitat ca DRRP sa intre in subordinea Presedintiei. Deputatii au preferat sa treaca DRRP in subordinea Guvernului, asa cum a fost in perioada 2000-2005. Deputatul PNL Mihaita Calimente a spus referitor la ideea ca Departamentul romanilor de pretutindeni sa fie sub egida Presedintiei, ca "presedintele ne creeaza noua probleme, celor care suntem aici. Macar ca aceia care sunt in afara tarii sa nu aiba problemele si scandalurile pe care le avem noi in tara"."Din experienta anterioara, va spun ca, scufundat intr-un minister, departamentul functioneaza mai greu. Cand ii dai profilul si greutatea in cadrul Guvernului, poate coordona celelalte institutii. Poate functiona cu foarte bune rezultate pe modelul maghiar", a precizat deputatul PSD Titus Corlatean, initiatorul acestui proiect legislativ. El a mentionat ca social-democratii au fost dispusi sa faca acest compromis pentru a finaliza "odiseea interminabila a acestui proiect de lege", informand ca pentru prima oara s-a discutat despre acest proiect de lege in 2000, fiind alte doua incercari in 2003 si 2004, cand a fost pus in sertar. George Damian, ZIUA http://www.rgnpress.ro/

« Tradatorii ! »

Bucuresti, Romania/Romanian Global News

marţi, 23 octombrie 2007

Acestea au fost cuvintele pe care au mai reusit sa le rosteasca cativa tineri basarabeni care muti de uimire au asistat la aranjamentul ticalos dintre PSD si PD pentru a face sa cada amendamentul care recunostea ca sub denumirea de romani de pretutindeni se regasesc si cei care se denumesc sau sunt denumiti :vlahi, valahi, aromani, macedo-romani, istroromani, meglenoromani, moldoveni, etc. Ieri in Camera Deputatilor s-au votat varianta Legii privind sprijinul acordat romanilor de pretutindeni, adoptata de Senat, si unul din amendamentele pe care Traian Basescu le ceruse a fi introduse in corpul legii si anume categoriile de conationali care ar trebui definite de sintagma « romanii de pretutindeni ». Amendamentul nu era numai al lui Basesecu, ci a fost cerut in repetate randuri de reprezentantii de marca ai comunitatilor romanesti din jurul frontierelor si Balcani si a fost sustinut in cadrul Comisiei pentru Drepturile omului si de reprezentantii PRM, PSD si PD. Dupa interventia lui Mihai Gheorghiu, seful DRRP, care a sustinut ramanerea acestui departament in MAE pentru diverse motive, care de fapt pledau pentru statutul de diplomat al gastii formate in jurul sau la acest departament si incercau sa acopere incompetenta sa manageriala, a luat cuvantul deputatul PLD Horatiu Buzatu, care intr-un discurs de exceptie a sustinut trecerea DRRP la Guvern si adoptarea amendamentului cu denumirile romanilor de pretutindeni. Un discurs de asemenea exemplar prin coerenta si reflectarea intereselor romanesti a avut deputatul Olguta Vasilescu de la PRM, care a fost inca de la inceput o sustinatoare a acestor modificari in cadrul legii. S-a declarat impotriva amendamentului Costica Canacheu, cel care sub umbrela PD desfasoara de ceva timp o campanie antiromaneasca de recunoastere, in Romania, a minoritatii aromane. Daca ii auzeau argumentele aberante, Gojdu si Saguna s-ar fi intors in mormant. Tot in aceeasi nota a respingerii amendamentului au mai luat cuvantul Cristian Radulescu (foto) liderul PD din Camera si Vasile Puscas de la PSD. Deputatul PSD Titus Corlatean (foto) care in cadrul Comisiei pentru drepturile omului declarase ca lasa la libera alegere a deputatilor PSD votarea amendamentului (care a si fost votat de deputatii PSD din comisie), de data aceasta, probabil la presiunile facute de cine stie ce baieti cu ochii albastri, si-a schimbat parerea si a pledat impotriva amendamentului, adica impotriva votului PSD-ului din comisie. Cum se va vota, adica impotriva amendamentului propus de Basescu s-a hotarat la pupitrul lui Vasile Puscas unde alaturi de Titus Corlatean a venit si liderul PD Cristian Radulescu si dupa o scurta sueta care semana izbitor cu o sueta intre smenarii din Obor, s-a trecut la vot. La primul vot deputatii PSD care nu mai intelegeau nimic, in ciuda gesturilor disperate ale lui Corlatean care arata cu degetul in jos, au votat amendamentul. Vazand ca amendamentul trece deputatii PSD la imboldurile lui Corlatean si la privirile disperate ale lui Cristian Radulescu de la PD, au invocat faptul ca nu functioneaza bine aparatele de vot si au cerut reluarea votului. In final la indemnul gesturilor largi si furioase ale lui Corlatean care arata cu degetul in jos(semn de vot negativ), amendamentul a fost respins cu 64 de voturi si numai 59 « pentru », sase fiind abtineri. Jocurile ticaloase care s-au facut in Parlamentul Romaniei, pe spatele a milioane de romani care si asa sunt supusi unor procese de deznationalizare agresive, carora li se schimba numele si care nu sunt lasati sa-si vorbeasca limba sau sunt tarati prin tribunale pentru ca isi fac biserici, demonstreaza abjectia in care se scalda o buna parte a clasei politice din Romania. Si mai demostreaza ceva. Ca o institutie ca Parlamentul Romaniei este infiltrata de interese straine intereselor romanesti. Si ca uneori aceste interese domina si i-au decizii in numele romanilor. Actori ca Titus Corlatean, Vasile Puscas sau Cristian Radulescu mai au ceva in comun. Toti trei au fost semnalati in presa ca servind acum sau in trecut interesele unei anumite institutii. Iata ce scria Amos News in septembrie 2006, despre Cristian Radulescu : « Printre deciziile controversate din ultima vreme ale CNSAS face parte si 'albirea' deputatului Cristian Radulescu, dupa studierea dosarelor sale, din care reiesea ca a fost colaborator al Securitatii cu angajament in regula si cu mai multe chitante in care semna pentru primirea a 300 de lei pentru fiecare informatie utila. Chiar daca a adus in apararea lui argumentul ca lucra cu USLA, votul in colegiu a fost strans, cativa dintre membri opunandu-se deciziei cel putin pentru ca, teoretic, USLA facea parte din Securitate. » Trebuie vazut daca raul nu cumva de acolo vine, iar acolo principala vina ca raul a ramas, undeva sub umbrela acelei institutii este a lui Traian Basescu. La ordin votul PD-ului se intoarce chiar si impotriva lui Basescu. Intrebarea este la ordinul cui ? Astazi Legea va fi supusa votului final in varianta votata deja de ieri. http://www.rgnpress.ro/

Batuta ca sa nu vorbeasca romaneste

Timoc, Serbia/ Romanian Global News

marţi, 16 octombrie 2007

Invatatoarea Milita si „pensionarcele" sale au felul lor de-a spune, pe Valea Timocului, ca oamenii s-au pastrat romani. Am nevoie de un invatator. Se spune despre unii oameni ca au idei putine si fixe. In Timoc fiind, eu am idei multe si fixe. Una este ca am nevoie de un invatator, neaparat. Vreau sa stiu cum a fost, cum e sa fii roman si sa nu ai voie sa-ti folosesti limba cu copiii din jurul tau, tot romani. In prima zi din Timoc ne strangem la sfintirea unei troite, pe pamantul lui Dusan Parvulovici, director al Federatiei Romanilor din Serbia si presedinte al Comitetului pentru Drepturile Omului din Negotin. Inca se iau interviuri cand il trag de maneca pe Dusan pana aflu unde sunt arondata sa-mi petrec noaptea. Primesc cazare la Negotin, la pachet cu un invatator: Milita Nesici Jurjevici, colaboratoare voluntara a lui Dusan, este invatatoare pensionara. Presimt ca vor urma nopti lungi! Milita vine sa ma ia de la Timoc Press, de unde imi trimisesem materialele in tara. Aha, e tanti aceea simpatica ce pusese flori la troita, la pranz. Mergem spre blocul ei, e aproape de biroul de unde am plecat. Pe drum, schimbam primele replici despre cum e in Romania, cum e in Timoc. Interlocutoarea mea e o femeie deschisa, careia ii place sa vorbeasca. Dar trebuie sa se gandeasca putin inainte de a spune ce vrea sa spuna - cuvintele nu-i curg intotdeauna usor, in romana. Mata, factor aglutinantin relatiile sociale Cand sa intram in bloc, apare Marko, motanul familiei. In Timoc, „pisica" e neologism sau nu e deloc, deci, firesc, nici „pisi" nu poate exista, ca sa chemi mata. O aud pe Milita strigand „mata, mata", ca sa cheme motanul, si zambesc larg. Nu cred ca s-a mai vorbit romaneste cu pisica, dat fiind ca sotul Militei e sarb, iar in casa, acum, se vorbeste sarbeste, de cand copiii au plecat pe drumurile lor. Aualeu, sotul! Imi epuizez rapid bruma de sarba pe care o stiu pentru cand trebuie sa schimb doua vorbe. Ma intrebase si preotul Boian al Malainitei ce am invatat in sarba cat am lucrat in Bosnia, pe front, si, dupa ce i-am enumerat candid primele trei injuraturi sarbesti de care mi-am adus aminte ca le repeta translatorul meu, a facut o fata de om oarecum dornic sa dispara de la locul imprudentei sale. Sper sa nu mai fiu provocata sa ma produc cu repertoriul in sarba... Dar asta am invatat si in Banat: o injuratura plasata strategic in fraza face parte din uneltele obligatorii de comunicare ale sarbilor cu mediul din jurul lor. Mai avem noi o vorba, asa, de drag fata de ei: cal breaz si sarb cuminte nu exista. Ceva de la unguri, ceva de la musulmani Dar sotul nu are curiozitati din astea. Nu e deranjat ca vorbesc cu Milita in romana – ne-am imprietenit prin simplul fapt ca Marko, de obicei sclifosit, ma lasase sa-l iau in brate si sa-l mangai. Oricum, sunt nedumerita de ghiveciul de limbi in care am intrat. Aud ce vorbeste Milita in casa, cu sotul, si o rog de cateva ori sa repete, crezand ca ma insala urechea. Dar sunt cuvinte unguresti! Se aude ceva ce, apropiat de felul nostru de scriere, ar fi „macica", „tanir" si „astal", adica echivalentele lui – „pisica", „farfurie" si „masa" din maghiara. Sunt aproape identice cu cuvintele din maghiara. Ciudat – se pare ca sarbii au avut teama de romana mult mai mult decat de maghiara. Mergem in cea care urma sa fie „camera mea", facem patul, ne pregatim de povestit. Milita ia o pernita si se asaza pe jos, cu „mata" in brate si gata a depana firul vorbei. Ridic o spranceana si sunt ca fata nedumerita de pe messenger. Dar Milita incepe sa-mi spuna de viata ei, de locurile pe unde a lucrat, de musulmani - si asa, piesele acestui puzzle explica si ce e cu felul acesta oriental de sedere. Milita, in spatele sotului sarb, dar nu ... Rusinea de a vorbi romaneste... A vrut sa urmeze agricultura si a ajuns in Kosovo. A stat acolo doi ani intregi si asa s-a deprins cu statul pe jos, pe pernita – uitatul la telenovele a venit mai tarziu. E din familie de romani si vorbea romaneste cu ai ei, dar la scoala trebuia sa invete in sarba. Cand era mica a patit-o si a fost batuta daca a vorbit romaneste la scoala. Acolo, in Timocul ei plin de romani. Desi toti copiii din clasa erau romani. Dar invatatoarea era sarboaica... Politica sarbilor era clara: nu voiau sa existe minoritatea romana in Timoc, au interzis scolile si bisericile, oficial nu exista limba romana, copiilor li s-a impus ca nu e frumos sa vorbesti romana, ca e rusine. Si totusi, limba n-a murit. Milita a lasat pana la urma agricultura si a devenit invatatoare. N-a vorbit nici ea romaneste cu copiii la scoala, dar nici nu i-a batut ca sa stea pe linia limbii sarbe. Stateau ei singuri, ca se mai schimbasera vremurile si parintii gandeau ca e bine sa-si invete copiii sarba, ca sa se descurce mai usor in viata. Iar unul dintre directorii ei i-a zis: „paza-ti painiea", adica sa mai taie din elanurile ei cu romana si cu traditiile romanilor timoceni. Imi spune Milita, despre vorbitul in romana al copiilor, ce stiu ei: „E rusanie ca cand esti ceva mai prost, ai mai putana valoare. Ne-a facut in mintile noastre de sanguri sa ne fie rusanie". Poti sa te mandresti cu un nepot cosarcas! S-a maritat cu un sarb ca asa a fost sa fie. Si copiii, si nepotii ei stiu romana, mai ales ca fiul ei s-a dus ginere in casa de romani, dupa sotie. Imi spune de nepotul ei, pe care l-a crescut mai mult ea, ca e „cosarcas". Imi pare, uneori, un careu cu cuvinte incrucisate ce aud. Dar vad niste poze in care nepotul apare impreuna cu echipa - o echipa foarte buna in Serbia. Deci e baschetbalist, da la cos. OK, capisci. Imi arata o mie de fotografii, pentru ca „am fotografiie in toace fielurili". La cum suna, felul acesta de vorbire mi se pare un amestec interesant de banateneasca si olteneasca – desi pana acum n-as fi crezut ca asa o simbioza poate exista. Acum, la 65 de ani, Milita nu mai invata copiii, dar nici nu poate sta degeaba, asa ca face voluntariat si este sef de birou la Federatia Romanilor din Serbia. Si, mai mult, se ocupa de pastrarea traditiilor folclorice ale romanilor din Timoc. Are un grup de „pensionarce", cum le spune, cu care canta, joaca, prezinta datini. Tot de la copii i se trage – cat a lucrat ca invatatoare spune ca n-a fost spectacol in Iugoslavia la care sa nu fi fost invitata cu copiii pe care ii conducea. A fost rau privita de cei din tagma ei pentru asta, dar s-a obisnuit. Mai ales ca a avut si multe satisfactii. Printre altele, a primit si o medalie de aur pentru „pastrarea culturii traditionale". A trait sa prinda august 2007, cand romanii timoceni au ajuns „minoritate etnica recunoscuta" in Serbia. A ajuns sa prinda prima biserica in care, din 2004, se slujeste in limba romana. Ma intreb daca 65 de ani e prea mult pentru a vedea si prima scoala in care sa se predea in romana, in Timoc... Pentru ca stiu ca, intr-un fel, Milita s-ar simti razbunata pentru palmele primite, pe cand era copil, ca sa nu-si vorbeasca limba. Ramona Balutescu, Adevarul http://www.rgnpress.ro/

Canacheu, sub umbrela PD, incearca blocarea recunoasterii romanilor din Balcani si Basarabia

Bucuresti, Romania/Romanian Global News

marţi, 16 octombrie 2007

Deputatii vor da vot final saptamana viitoare asupra cererii sefului statului de reexaminare a Legii privind sprijinul acordat romanilor de pretutindeni. Comisia pentru drepturile omului a reanalizat proiectul si a adoptat un amendament care prevede ca 'prezenta lege reglementeaza drepturile persoanelor de etnie romana, precum si ale celor care apartin filonului cultural romanesc, respectiv rumani, vlahi, valahi, aromani, macedoromani, meglenoromani, istroromani, moldoveni etc, din afara granitelor Romaniei, denumiti în continuare romani de pretutindeni, avand ca scop mentinerea, promovarea si afirmarea identitatii lor culturale, etnice, lingvistice si religioase', transmite Amos News reluata de Romanian Global News. Vicepresedintele Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputatilor, Ion Sasu, a spus ca s-a ajuns la concluzia ca varianta initiala de subordonare a Departamentului romanilor de pretutindeni la Guvern este optima si ca este necesara specificarea mai exacta în lege a sintagmei 'romani de pretutindeni', a denumirilor sub care sunt cunoscuti în afara granitelor tarii conationalii romani. Deputatul PSD Titus Corlatean, initiatorul actului normativ, a declarat ca membrii Comisiei au decis pastrarea formulei prin care Departamentul romanilor de pretutindeni sa fie în subordinea Guvernului. Corlatean a propus votarea proiectului legislativ pe motiv ca 'romanii au nevoie de aceasta lege, care ar fi trebuit adoptata acum sapte ani'. In tot acest timp, umbland prin sala, Costica Canacheu ( foto) si-a convins colegii de la PD sa nu voteze amendamentul care prevede ca 'prezenta lege reglementeaza drepturile persoanelor de etnie romana, precum si ale celor care apartin filonului cultural romanesc, respectiv rumani, vlahi, valahi, aromani, macedoromani, meglenoromani, istroromani, moldoveni etc, din afara granitelor Romaniei, denumiti în continuare romani de pretutindeni…”. Motivatia ascunsa a lui Canacheu, pe care tovarasii sai de partid nu o cunosc (sau se fac ca nu o cunosc..?!), este aceea ca, prin recunoasterea prin lege a aromanilor ca romani, visele grupului de interese pro-grecesti - si anume ca aromanii sa fie declarati minoritate nationala in Romania - se spulbera. Canacheu este cel care este bagat in fata si coordoneaza o miscare de recunoastere a aromanilor ca minoritate nationala in Romania. Nu in Grecia, nu in Albania, nu in Macedonia, nu in Bulgaria, tari in care se afla grosul ramurii sudice a poporului roman. Intentia ascunsa a intereselor grecesti este ca odata recunoscuti ca minoritate nationala in Romania, aromanii nu vor mai putea fi aparati de Romania exact acolo unde lor nu li se acorda niciun drept, adica in Grecia... Subordonarea, de catre Canacheu, a intereselor nationale unor interese potrivnice Romaniei si romanilor se pare ca nu deranjaza prea mult pe liderii PD. Liderul deputatilor PD, Cristian Radulescu, a afirmat ca democratii se afla într-o dilema. 'Suntem în dilema de a vota pentru sau contra, întrucat sunt multe chestiuni care nu sunt tocmai constitutionale în aceasta lege. Aceasta definire a numelor sub care ar fi cunoscute unele comunitati romanesti din afara granitelor nu este chiar cel mai binevenit lucru. Definirea unor minoritati se face conform Constitutiei Romaniei, iar introducerea denumirilor este limitativa', a aratat Radulescu. Romanian Global News va face publice in fluxurile de stiri de maine, documentele trimise de Canacheu la Strassbourg in care cere recunoasterea aromanilor ca minoritate nationala in Romania, reclamand statul roman ca nu vrea recunoasterea asa zisei minoritati aromane. http://www.rgnpress.ro/

Haiducul credintei din Valea Timocului

Un tanar preot duce singur povara unui nou fel de misionariat. El a construit prima biserica ortodoxa romana din Serbia de Rasarit. Si a fost condamnat, pentru ea, de catre un tribunal Ii spun: "Parca esti o pisica ce merge pe o bomba fierbinte. Trebuie sa ai grija sa nu sara in aer, dar si sa nu te arzi". Imi raspunde: "Stii, pot sa ma ard, dar sa stiu ca, de unde pun piciorul, nu-l mai dau inapoi". E Boian Alexandrovici (foto) cel care-a vrut sa-l slujeasca pe Dumnezeu in limba neamului sau, in Timoc, si nu i-a fost ingaduit. Atunci, din nimic, a creat o lume noua, cum spunea Boliay. A luat de la sarbi si a dat sa aiba si romanii (de ne luam dupa sarbi), ca un haiduc al noului veac. Dar n-a luat de la ei. A dat jos praful asternut cu migala peste ideea de roman. Care geometrie e permisiva? "Niciun lucru nu poate sa ocupe acelasi spatiu in acelasi timp cu un alt lucru". "Dar sufletul si trupul?" – intreaba Nichita. Ruga in romana Le-au facut trup sarbesc alor nostri, cat sunt in viata, si piatra de capatai cu "ici" in coada, si in chirilice, pentru moarte. Iar Boian asta a facut: a dat biserica romaneasca sufletului care s-a pastrat prin sute de ani de prigoana. Si loc e pentru sarb sa-si spuna crezul, si loc e pentru vlah, sau cum si-o fi spunand - roman, valah - s-asculte Evanghelia pe limba sa, daca-i trebuie Evanghelie. In Serbia, cum in Romania. Cat timp vorbeste romaneste cu muma sau cu tatal sau, una e: roman. Iar sarbul simplu din Timoc nu i-i dusman, ci oamenii Bisericii Ortodoxe Sarbe si autoritatile locale atatate de ei. Cu sarbii locului se traieste bine. L-aud vorbind pe Boian si ma impart intre a-i asculta limba si a prinde sensul acut a ce zice. (Zambesc, acum, pentru ca scriu la computer despre intalnirea noastra si scula rece face, cu de la sine putere, "I" din "i" de la "a-i asculta limba" de mai sus, si "I"-ul e doar pentru Dumnezeu, din cate-am invatat eu. Dar ma gandesc ce litera intermediara s-ar cuveni pentru slujitorul Lui, cand, printre atatia servi, rapanosi in lipsa de har, se ridica unul ce face biserica acolo unde nu e si strange biserica acolo unde cei cu frica lui Dumnezeu vor limba lor pentru rugaciune si alinare.) Ma irita ca trebuie sa-l laud atat. Nici macar sosete albe nu are, sa-l pot critica… Vorbim multe ore de credinta si de romani, dar si de branduse si de stele, de cum se spune Casiopeea la noi si la ei, de black holes si de supa de coacervate, de care ii fusese initial teama sa spuna ceva, pentru ca nu stia daca asta e sintagma si in romana. A invatat in sarba, ca toti cei din jur, doar ca lui nu-i e rusine sa foloseasca romana. Ecumenism?! Mai toti stiu, azi, in Romania, despre existenta celui care a ridicat, ilegal, singura biserica romaneasca din Valea Timocului - poate nu si amanunte. Nu l-a facut preot Iustin, sarbul, episcopul sau "arondat teritorial", dar a facut preoti pe altii, care scuipau icoane cand Boian mergea la biserica, altii ce n-au stat o ora intr-un institut de teologie. Ba, mai tarziu, episcopul i-a atatat pe sarbi sa-i bata pe romanii ce indraznisera sa-si faca biserica, iar Boian a primit amenintari cu moartea. "Bataia e rupta din rai" – deci, in numele deschiderii ecumenice. Care ecumenism?! Ca vorbim de aceeasi biserica, cea ortodoxa, sarba sau romana. Dar Iustin nu stie legea asta, ci, poate, pe a banului: daca romanii merg la alta biserica, gologanul nu mai ajunge in buzunarul sau degraba primitor. Casa cu cruce Asa ca, daca n-a avut loc sa fie preot sarb, Boian si-a zis ca a venit timpul sa asculte vocea romanului din el. S-a nascut din tata roman si muma (cum spun ei) sarboaica, iar prima limba i-a fost sarba. Dar a invatat si romana. Desi avea sapte preoti in spate, in familie, nu s-a nascut in ani in care la moda sa fie credinta. A venit popa la ei in casa, dar ai lui nu l-au dus la biserica. Insa el stia ca in casa mare, cu cruce, de unde vine preotul, ceva misterios si bun il atrage si ii va fi, cumva, harazit – nu stia asta in cuvinte, nici in romana, nici in sarba, ci doar in limba aceea mai pura, a visului, chiar nemarturisit, cand simti ca vraja unui lucru te poate prinde, fara inteles, si tine toata viata. Avea sapte ani cand a intrat prima oara intr-o biserica, singur, sa vada, in sfarsit, ce e inauntru. A tot revenit. Parintii nu l-au bagat in seama. Pana n-a mai fost chip sa nu-l bage in seama. Una din amintirile copilariei e ca a primit la gradinita hartie colorata, iar el a facut o biserica si multe cruci. Galbene. A strans biserica aceea cu cruci galbene si a pus-o in buzunar, de frica sa nu ramana fara ea. Poate nu stia multe cuvinte, pe atunci, dar perceptia copilului nu se insela: cu tot dragul pe care-l avea el de locul acela de poveste, simtea ca nu e timpul bun pentru decupat biserici. Uitati de istorie A fost unul dintre cei mai buni elevi in scoala, in liceu. Totusi, si liceul, si facultatea le-a facut zdrumicat, cu intamplari, cu evenimente – erau anii razboiului, pe de alta parte erau ani de restriste fata de romani, ani care par, inca, infiniti. Teama sarbilor ca romanii din Timoc, care sunt sute de mii, sa nu vrea sa mearga spre patria-mama, cu tot cu pamant, a dus, de multe ori, la ura - caci uram tot ce nu intelegem… Dar pe oamenii astia, pe romanii timoceni, i-a uitat istoria acolo, de la romani incoace – ei n-au migrat, ei n-au jonglat cu frontiere, au ramas pe acelasi pamant, indiferent de culoarea zapiselor si pasapoartelor care s-au perindat peste ei. Si, de cand cu sarbii si cu Serbia care a venit peste capul lor, au pierdut legatura cu tara-muma, si dreptul la scoli, si la biserici, si la a respira romaneste. Nicidecum nu visau ei a se face preoti. Episcop rau, episcop bun Iustin i-a promis de cinci ori, si a mintit, promitand, ca-i da binecuvantarea, ca sa faca Teologie si sa devina preot. A obtinut-o Boian de la un episcop mai curat si mai intors spre credinta. Dar Iustin tot nu voia si pace sa-l hirotoneasca ("Pana sunt eu, n-o sa fie preot roman in episcopia mea" – spunea), desi romanul umblase la manastire la Bucovo si stareta Serafima il invatase toate ce erau de trebuinta, si 19 ani a fost in biserica si a tinut strana 10 ani. A apelat la Daniil, roman trimis in Varset sa tina episcopia, parinte bun si drept. Daca vrei sa-ti faci documentarea despre episcopul Daniil, nu gasesti decat vorba buna. Multa vorba buna. Iar daca ai surse bune in BOR, afli si ca patriarhul trecut s-a burzuluit urat la parintele Daniil, pentru ca l-a hirotonit pe Boian. Speranta spre Daniel Speranta timocenilor sta in patriarhul Daniel – si nu spre acte de fantastica indrazneala, ci spre ceva ce ar fi doar firesc: sa tina mana sa si asupra timocenilor, si sa le-ngaduie sa stea cu fata la lumina sa. Sa dea un tata spiritual parintelui Boian care, la 30 de ani, duce in spate un neam intreg, care nu acum s-a nascut, ci doar acum ne-am adus noi aminte ca exista. Tradator si condamnat Asa a ajuns Boian preot roman, nemaiprimit, apoi, in biserica unde umblase, din Negotinul sau natal, la confesorul sau, din ordinul aceluiasi Iustin - era tradator. Asa ca si-a inaltat biserica sa la Malainita, pe loc sfintit de episcopul Daniil, zicand ca face garaj si crescand mandra biserica, spre bucuria romanilor si spre scrasnetul din dinti al sarbilor, care l-au condamnat la puscarie cu suspendare pentru… constructie fara aviz. Dar Boian merge mai departe, iar biserica a doua pe care o va ridica-o va fi doar o respiratie inainte de biserica a treia, a patra. Mi-a aratat locul pentru a doua biserica atunci cand ne-am dus, cu el si cu bunicul sau, sa vad cimitirul si cum se-ngroapa romanii lor in nume de sarbi, ca-ntr-un giulgi rau, in morminte pe care batranii nu stiu sa le citeasca, si daca-ntrebi pe cineva in sat de numele de pe cruci, nu stie nimeni despre ce e vorba, pentru ca romanii inca primesc nume de imprumut, terminate in "ici". In sat, lumea te stie dupa numele tau bun, de roman. Bani din boltari Intru iar cu Boian in biserica de la Malainita, acum e liniste, in urma cu doua zile aici a fost lume si tara si s-a strans un mic teanc de bani de danii. Vazusem atunci, pe-o parte a banilor sarbesti care vor ajunge pentru cateva caramizi din viitoarea biserica romaneasca, niste formule matematice. Intorc hartia si vad acum ca as fi castigat pariul: evident, e Tesla - sunt necesari foarte multi Tesla ca sa ridici o biserica. Ma uit la mainile lui, parca sunt un mozaic bizantin: ciobite, dar cu unghii ingrijite si fine. Imi spune: "Cand lucri cu fier, tu nu poti fi intreg". Pentru ca ziua face boltari la mica firma a tatalui, ca sa poata sa-si tina biserica, cu babele lui ce i se uita-n ochi, de jos, ca la Hristos, cu drumurile lui prin munti, neplatite de nimeni, prin toate vagaunile unde sunt romani, ca macar la plecare sa-i auda mortului urechea slujba in romaneste, daca in viata n-a putut sa se scoboare pana la Malainita, unde, din 2004, preot roman slujeste in romaneste un Dumnezeu romanesc. Mai trebuie ciomagul? Mai de mult, in Valea Timocului se-ngropau romanii cu ciomag langa ei, in coparseu, sa nu le fure sarbii, pe lumea aialalta, pomana. Pana in august, anul acesta, romanii timoceni n-au fost comunitate recunoscuta in Serbia, ci doar fratii lor din Voivodina, din Banatul sarbesc aveau drepturi. Ar mai trebui sa se-ngroape si acum romanul cu ciomag? Cine stie, poate Iustin o fi dat pravilele firii sale sucit-crestinesti si pentru lumea cealalta…Revenim pe pamant, baiatul asta frumos ca o icoana si cu bun simt, din fata mea, cu care pot rade mult si vorbi lucruri intelepte, si pe care ma infurii si-l zgaltii sa facem trebi pentru ai nostri, mai repede, si care ma tempereaza explicandu-mi situatii imposibile, e eroul din Timoc, un Mozart care n-are voie la copilarie, si-l intreb cum e sa fii erou. Imi spune: "Eroii sunt morti. Nu e prea bine". E si el om. Nu gandim peste tot la fel. Nu-i place ca am prieteni homosexuali, nu-mi place ca nu admite ca avortul, in unele cazuri, e indicat. El crede pe verticala, in ce e sus, eu cred pe orizontala, in oameni, dar ne intalnim acolo unde simtim amandoi ca, daca oamenii au nevoie sa se roage, trebuie sa o faca in limba lor. Deci sunt mai multe lucrurile care ne apropie decat cele care ne despart. Ma ia asa cum sunt; cred ca ingaduinta e o forma de intelepciune. Iar lumea are nevoie de intelepciunea lui: prin el, prin altii, cumva vom apropia plaurul asta de Romanie, de tara-muma ! Episcopul Iustin mi-a spus ca pana e el n-o sa fie preot roman in episcopia lui. Dar eu n-am putut sa traiesc fara biserica. Lumea zicea prin sate ca de ce nu cantam pe limba noastra romaneasca. Asa ca am facut biserica. Boian Alexandrovici Ramona Balutescu, Adevarul