joi, 29 noiembrie 2007

“Garda Secuiasca” la Miercurea Ciuc, dupa modelul Garzii Maghiare


Fostul presedinte al Consiliului National Secuiesc, Scaunul Ciuc, Csibi Barna, intentioneaza sa înfiinteze „Garda Secuiasca“, dupa modelul Garzii Maghiare. Zilele trecute, Csibi Barna a dat chiar si un anunt într-un cotidian local din municipiul Miercurea Ciuc, cu ajutorul caruia spera sa-si gaseasca înca doi „tovarasi“ pentru întemeierea legala a unei asociatii, care, la rândul ei, sa puna bazele „Garzii Secuiesti“.

null

Csibi Barna a fost de la începutul aparitiei Garzii Maghiare un simpatizant al acesteia, motiv pentru care a încercat chiar sa se „înroleze“, pentru a deveni membru activ al Garzii, însa, fiind cetatean român, nu a fost primit. Atunci i-a venit ideea de a înfiinta, dupa modelul maghiar, Garda Secuiasca, împrumutând de la unguri notiunuile de baza ale uniformei, ale steagului si chiar si ale juramântului, dându-i însa caracter specific secuiesc.

Pentru a-si realiza visul, Csibi Barna a luat legatura cu Vona Gabor, presedintele Garzii Maghiare, care l-a asigurat de tot sprijinul sau. Trebuie mentionat faptul ca Csibi Barna este unul dintre cei care, la începutul lunii august, au organizat Tabara EMI de la Gheorgheni.

Csibi Barna a refuzat sa faca vreo declaratie, fiind usor iritat din cauza faptului ca ne interesam de asa-zisa Garda Secuiasca. „Am dat un anunt pentru a cauta înca doua persoane, cu care sa putem înfiinta legal o asociatie pentru ca sa depunem bazele Garzii Secuiesti. Nimic mai mult“, a conchis Csibi Barna. Însa acesta a facut mai multe „marturisiri“ unor ziare maghiare, carora le-a declarat ca a discutat cu mai multi tineri si ca acestia ar fi interesati de Garda Secuiasca, care, în viziunea lui, ar avea menirea de a lupta pentru constientizarea identitatii secuiesti, traind pentru natie, pentru popor. Conform lui Csibi, viitorii membri ai Garzii Secuiesti vor depune juramântul pentru ocrotirea limbii maghiare, a natiunii secuilor, a poporului maghiar, pentru ocrotirea Pamântului Secuiesc si a Patriei Maghiare.

Acesta a mai declarat aceluiasi ziar ca dupa parerea lui secuimea are doar o singura sansa de a supravietui: aceea de a se defini ca o natiune de sine statatoare, separat de cea maghiara. „Conform dreptului international, daca ne definim ca si un popor, atunci vom avea dreptul la independenta. În momentul de fata putem fi caracterizati ca si un popor colonizat, drept urmare putem solicita dreptul la autodeterminare, asa cum ne-a atras atentia si avocata austriaca Eva Maria Barki si membrul fondator al Consiliului National Secuiesc, Csapo I. Jozsef. Daca nu ne cunoastem drepturile, secuimea va piere“, a declarat Csibi.

Gruparea paramilitara pregateste tineretul

Miscarea pentru o Ungarie mai buna (Jobbik Magyarorszagert Mozgalom), pe scurt Jobbik, este un partid politic de dreapta din Ungaria care pe 25 august 2007 a oficiat o ceremonie în care a înfiintat o organizatie paramilitara, Garda Maghiara, la care si-au depus juramântul primii 56 de membri (simbolizând revolutia din 1956). În data de 21 octombrie, peste 500 de persoane au depus juramântul si au intrat în componenta Garzii Maghiare. Desi la constituire s-a avansat ideea ca pâna la sfârsitul anului va numara 2.000 de membri, reactia dura a societatii civile pare sa constituie o piedica serioasa în calea Garzii Maghiare. Vona Gabor, conducatorul Garzii si presedintele partidului Jobbik, a vorbit, cu ocazia ceremoniei de depunere a juramântului, despre constituirea de universitati populare unde sa se predea „adevarata istorie a Ungariei“. Aceasta initiativa nu este una întâmplatoare, caci unul din obiectivele Garzii Maghiare îl constituie „salvarea Ungariei“ si schimbarea actualului regim politic.

Scopul Garzii Maghiare este acela de a crea conditii-cadru pentru „autoapararea nationala“. Membrii organizatiei paramilitare urmeaza sa fie instruiti atât în privinta disciplinelor sportive de lupta, cât si în mânuirea armelor. Garda vrea sa instruiasca tineretul maghiar „atât sufleteste, cât si spiritual si corporal pentru ziua în care oamenii vor trebui mobilizati“. Conform declaratiilor liderului Jobbik din publicatia „Nepszabadsag“, acesta nu a exclus posibilitatea unui razboi cu România sau cu Slovacia, tari unde traiesc minoritati maghiare. În viziunea lui Vona Gabor, cele doua tari sunt capabile sa atace Ungaria.

Daca la constituirea Garzii au existat voci care acuzau FIDESZ - principalul partid de opozitie din Ungaria - ca s-ar afla în strânsa legatura cu Jobbik si cu Garda Maghiara, formatiunea politica a lui Viktor Orban a avut grija sa înlature orice urma de suspiciune. FIDESZ s-a delimitat poate cel mai vehement de orice legatura cu aceasta miscare cu iz paramilitar.

În luna august, societatea civila maghiara a organizat o serie de manifestatii împotriva miscarii pe care o denumeau „neofascista“. Politologul Tamas Gaspar Miklos a declarat la vremea respectiva ca Garda Maghiara este o urmasa a SS-ului. Nici depunerea juramântului noilor membri, din data de 21 octombrie, nu a scapat neobservata de formatiunile politice unguresti, dar nici de societatea civila, care s-au delimitat de Garda Maghiara. Nu mai putin de patru organizatii civice au format cordoane în jurul manifestarilor neofasciste, agitând pancarte uriase, ocazie cu care acestea se pronuntau împotriva Garzii Maghiare.

Escaladari antisemite

Si Congresul Mondial al Evreilor a cerut premierului Ferencz Gyurcsany sa ia masuri împotriva Garzii Maghiare. Premierul a cerut Parchetului sa monitorizeze îndeaproape actiunile gruparii paramilitare. Gyurcsany a adaugat faptul ca înfiintarea Garzii reprezinta o rusine pentru Ungaria, neconforma cu statutul de tara europeana. Organizatiile de evrei din Ungaria se plâng de cresterea valului de antisemitism din tara si de folosirea de însemne specifice regimului fascist al Crucii cu Sageti, care a ucis mii de evrei si a deportat alte sute de mii în lagarele d concentrare. Steagul în dungi albe si rosii, sustin membrii Jobbik, ar fi însa un simbol medieval maghiar. Partidul neaga faptul ca ar fi antisemit.

Partidul Socialist, aflat la guvernare, l-a îndemnat pe presedintele tarii, Laszlo Solyom, sa îsi anunte public pozitia fata de Magyar Garda. Seful administratiei prezidentiale, Ferenc Kumin, a declarat ca Solyom a condamnat toate evenimentele menite sa raspândeasca teroare. Partidul de opozitie FIDESZ a cerut liderilor Magyar Garda sa respecte legile Ungariei si drepturile civice. Forumul Democratic (MDF) a cerut tuturor partidelor politice sa excluda din rândurile lor orice persoana care va face parte din Magyar Garda si din Jobbik.
http://ro.novopress.info/

Tokes, eurodeputat de Iaşi şi Vaslui



Episcopul a primit numeroase voturi în Iaşi, Vaslui ...
Eurocandidaţii UDMR împreu­nă cu candidatul independent Laszlo Tokes au reuşit performanţa de a trece aproape 9 la sută din sufragii în contul unei comunităţi maghiare care oferă în mod obişnuit un bazin electoral de 5-6 procente.

Absenteismul masiv al românilor la urne a reprezentat doar una dintre cauzele acestui rezultat. Rezultatele electorale la nivel local au revelat faptul că, pe lângă fiefurile electorale tradiţionale, atât Uniunea, cât şi episcopul reformat au avut succes în unele judeţe unde populaţia de etnie maghiară este ca şi inexistentă. La nivelul judeţului Iaşi, UDMR a atras 334 de voturi, în timp ce Tokes – 1.475.

Asta în condiţiile în care, în 2002, la ultimul recensământ se declaraseră de origine maghiară doar 310 persoane. Mai la sud, în Vaslui, Laszlo Tokes a obţinut aproximativ 1.000 de voturi, deşi nu a făcut campanie electorală în acest judeţ, în timp ce UDMR a contabilizat doar 120 de voturi.

În 2002, în acest judeţ existau doar 87 de persoane de etnie maghiară. Potrivit rezultatelor centralizate de Biroul Electoral Judeţean, Laszlo Tokes a obţinut la fiecare secţie de votare din mediul urban cel puţin două-trei voturi.

Episcopul reformat a fost votat şi în localităţile rurale, cele mai multe voturi înregistrându-se în comuna Vinderei, unde în cele cinci secţii a obţinut 22 de voturi. O situaţie similară a fost înregistrată şi în judeţul Neamţ, unde, deşi trăiesc 307 maghiari, Tokes a obţinut 1.048 de voturi, plasându-se înaintea UDMR.

La nivelul Sucevei, judeţ cu 368 de etnici maghiari, episcopul a fost votat de 969 de alegători, iar UDMR - de 576. Galaţiul, judeţ unde UDMR are şi un deputat în persoana lui Levente Csaba Szekely, figura în 2002 cu 259 de locuitori de etnie maghiară. La alegerile europene, pastorul Laszlo Tokes a primit 655 de voturi, mai multe decât UDMR, 524. (Marius Vulpe)

Autorităţile locale şi populaţia maghiară sunt îndemnate să arboreze „drapelul secuimii” pe toate clădirile publice sau proprietate privată


Consiliul Naţional Secuiesc cere referendum „oficial” pentru autonomie
C.N.S. Sfântu Gheorghe v cere conducerii centrale a Consiliului Naţional Secuiesc să demareze, „în cel mai scurt timp”, organizarea unui nou referendum, de data asta „oficial”, pentru autonomia teritorială a aşa-zisului „Ţinut Secuiesc”, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, vicele acestei organizaţii, Tullit Attila. Acesta a invocat, în acest sens, rezultatul electoral obţinut la scrutinul europarlamentar de episcopul Tokes Laszlo - pe care CNS l-a sprijinit în campania electorală –, susţinând că voturile obţinute de acesta „demonstrează clar voinţa de autonomie şi autoguvernare a poporului secui, pentru că mesajul domnului episcop a fost acelaşi cu mesajul nostru la referendumul neoficial organizat pentru autonomia Ţinutului Secuiesc”.

În prim jumătate a acestui an, C.N.S. – organizaţie neînregistrată juridic - a organizat, în cele 8 „scaune secuieşti” din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, un „referendum neoficial” pentru proclamarea autonomiei teritorial-etnice a aşa-zisului „Ţinut Secuiesc”, la care, potrivit spuselor liderilor săi, ar fi strâns circa 200 000 de voturi „Da”. Din start, referendumul a fost contestat de mai-marii UDMR, care l-au considerat „un simplu sondaj de opinie, în cel mai bun caz, inutil şi fără nici un efect juridic”. Până când conducerea C.N.S. va hotărî dacă va organiza sau nu referendumul „oficial” cerut de liderii „scaunali” din Sf. Gheorghe, vicele Tullit a făcut un „apel deschis” către autorităţile locale şi populaţia maghiară majoritară din „Ţinutul Secuiesc” să arboreze pe toate clădirile publice sau proprietate privată „drapelul secuiesc”, albastru cu simboluri „istorice” aurii!

joi, 8 noiembrie 2007

Fiica unui roman ucis de patronul italian : violenta nu are nationalitate !

Image
O romanca i-a pus pe ganduri pe italienii porniti contra imigrantilor romani. Femeia a intervenit intr-o emisiune radiofonica, in care se dezbatea problema infractionalitatii romanesti in Italia. "Eu nu as avea curajul sa judec o familie intreaga pentru faptele unui om, nicidecum o natie intreaga. Eu nu am aratat niciodata cu degetul si nu am zis niciodata: italienii sunt niste asasini. Nu am facut-o si nici nu am sa o fac niciodata. Violenta nu are nationalitate. Fie ca e vorba de un italian sau de un roman, violenta nu gaseste justificare", a declarat la romanca la postul de radio italian. Femeia este fiica unui inginer roman care a decedat dupa ce patronul sau italian i-a dat foc stropindu-l cu benzina. Potrivit Realitatea, motivul furiei patronului a fost faptul ca romanul cerea sa i se faca contract de munca. Incidentul a avut loc pe 14 martie 2000. Romanul a murit dupa o agonie de luna. Romanca a cerut tuturor italienilor sa nu acuze un popor interg pentru presupusa fapta comisa de Romulus Mailat.

Un roman batut cu bestialitate de politisti spanioli




Madrid, Spania/Romanian Global News
joi, 08 noiembrie 2007
Procuratura spaniola cere intre trei si zece ani de inchisoare pentru cinci politisti, care au torturat un roman, pe care l-au confundat cu un infractor. Barbatul a fost maltratat anul trecut in fata casei, in drum spre comisariat si chiar in sectia de politie. Realitatea TV relateaza ca el era insotit de sotia sa insarcinata, care, de asemenea, a fost lovita de politisti. Barbatul le-a explicat oamenilor legii ca nu este vinovat, dar acestia l-au arestat si l-au lovit. Imaginile cu romanul maltratat au fost surprinse de camerele de supraveghere din incinta comisariatului. Ele au fost date publicitatii, iar politistii au fost trimisi in judecata.

http://www.rgnpress.ro/

miercuri, 7 noiembrie 2007

In Italia o romanca a fost agresata in metrou




Milano, Italia/ Romanian Global News
miercuri, 07 noiembrie 2007
Image
O romanca in varsta de 32 de ani a fost batuta astazi la Milano, in metrou, in timp ce se indrepta spre serviciu, transmite Antena 3. Un grup de doua femei si un barbat au atacat-o dupa ce a auzit-o vorbind in limba romana. Femeia se numeste Valentina Popa si locuieste in Italia de 7 ani. Ea a incercat sa se apere si sa le explice italienilor ca se indreapta spre locul de munca. Romanca a declarat ca lucreaza cu forme legale in Italia si ca nu a raportat incidentul la politie pentru ca „nu are rost si pentru ca nu se va rezolva nimic”, in opinia sa. Valentina Popa a mai spus ca romanilor din Italia le este teama sa-si mai trimita copiii la scoala pentru ca sunt catalogati drept tigani si sunt agresati verbal si fizic.

http://www.rgnpress.ro/

Funar propune revenirea la denumirea de "Ţigan" deoarece "Rrom" se confundă cu "Român"

Problemele legate de integrarea romilor şi de infracţiunile de care aceştia se fac vinovaţi au fost îmdelung discutată. Acum însă s-a pus şi problema alăturării cuvintelor „rrom” şi „român” care de multe ori sunt confundate. În acest sens, senatorul PRM Gheorghe Funar a propus un proiect de lege privind revenirea la denumirea de "ţigan". Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat miercuri că nu denumirea de „rom” crează conflicte interetnice, ci lipsa de comunicare.

„Este, însă, important este să rezolvăm problema socială şi economică a comunităţii, şi nu să le schimbăm sau să le păstrăm numele”, a apreciat Olteanu. Deputatul PD Daniel Buda susţine că „adevărata problemă legată de integrarea romilor nu ţine de denumirea lor” şi că statul trebuie să îşi mărească eforturile şi să asigure o integrare mai rapidă şi reală a acestora în societate”.

Parlamentarii PLD au declarat că nu vor vota un asemnea proiect legislativ, denumirea de rrom fiind acceptată de toată opinia publică şi de autorităţi. „Pentru cealaltă denumire - pe care eu nu o folosesc - există un înţeles insultător, iar ei se denumesc populaţie romă sau hindi. Restul discuţiilor nu sunt altceva decât politicianism şi propagandă', a spus Nicolae Vlad Popa, deputat PLD.

Antena3.ro

luni, 5 noiembrie 2007

Război religios româno-rus

Jurnalul National


"Suntem foarte îngrijoraţi şi, desigur, acţiunile Patriarhiei Române nu vor rămâne fără urmări", a declarat mitropolitul Kiril de Smolensk şi Kaliningrad, referindu-se la decizia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) de a reactiva trei episopii pe teritoriul Republicii Moldova. Situaţia pune sub semnul întrebării întâlnirea programată între patriarhii Daniel şi Alexei al II-lea, la 19 noiembrie.


Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis reactivarea Episcopiei de Bălţi (fostă a Hotinului), a Episcopiei Basarabiei de Sud (fostă de Cetatea Albă-Ismail) şi a Episcopiei Ortodoxe a Dubăsarilor şi a toată Transnistria (fostă Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria). Mitropolia Moldovei de la Chişinău a cerut Patriarhiei Române să renunţe la această decizie, dar răspunsul de la Bucureşti a fost că problema celor trei episcopii va fi discutată la 19 noiembrie, la Moscova, la nivelul cel mai înalt al celor două Biserici. Până atunci, însă, între cele două biserici ortodoxe relaţiile nu sunt chiar atât de roz.


DEPENDENŢÅ. Pentru înţelegerea situaţiei, se cuvine să precizăm că pe teritoriul Republicii Moldova activează două unităţi ecleziale: Mitropolia Moldovei, care este dependentă canonic de Patriarhia de la Moscova, şi Mitropolia Basarabiei, care este dependentă de Patriarhia Română. Mitropolia Moldovei are cinci episcopii, iar cea a Basarabiei are patru episcopii, cu tot cu cele reactivate recent, adică atâtea câte avea şi până în 1944, când a fost desfiinţată. Cu toate acestea, decizia Patriarhiei Române este văzută ca un act necanonic.


REACŢII. "Ceea ce s-a întâmplat acum reprezintă o încălcare gravă a rânduielilor canonice, iar acest pas este îndreptat spre distrugerea unităţii sfintei Ortodoxii", a declarat preşedintele Departamentului pentru Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei, mitropolitul Kiril de Smolensk şi Kaliningrad, citat de Interfax. În acelaşi context, episcopul Egorievski Mark, vice-preşedenitele Relaţiilor Externe ale Patriarhiei de la Moscova, a spus că "Este o aventură expansionistă de culoare naţionalistă şi un act direct, care duce la scindarea lumii ortodoxe".

De asemenea, Episcopul Iustinian al Tiraspolului şi Dubăsarilor, a fost iritat de hotărârea Bisericii Ortodoxe Române, catalogând-o drept "jaf la drumul mare".


Patriarhia Română vine cu un răspuns care se bazează pe argumentele istoriei: "Această reactivare a fost consecinţa firească a faptului că anterior, printr-o hotărâre definitivă a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova din 2004 şi prin modificările înregistrate la Statutul de organizare şi funcţionare a Mitropoliei autonome a Basarabiei, aceasta a fost recunoscută drept «succesoare spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcţionat până în anul 1944 inclusiv», cu eparhiile ei componente, Arhiepiscopia Chişinăului, Episcopia de Bălţi, Episcopia Basarabiei de Sud şi Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria. Aceste eparhii au fost reactivate de Mitropolia autonomă a Basarabiei şi înregistrate oficial de Guvernul Republicii Moldova, dispunând de personalitate juridică de câţiva ani". Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Costel Stoica a spus că: "Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a făcut altceva decât să ia act cu binecuvântare de recunoaşterea juridică a respectivelor eparhii ale Mitropoliei Basarabiei de către autorităţile de stat ale Republicii Moldova. Decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în legătură cu noua configuraţi bisericească din Republica Moldova nu se doreşte în nici un caz a fi generatoare de situaţii conflictuale, ea nefiind decât o recunoaştere a unei stări de drept".


Scurt istoric al Mitropoliei Basarabiei

Mitropolia Basarabiei a fost creată după Marea Unire de la 1918 prin ridicarea Arhiepiscopiei de Chişinău la rangul de mitropolie. Organizarea propriu-zisă s-a facut prin legea de organizare a Bisericii Ortodoxe Române din 1925, primul Mitropolit fiind Gurie Grosu, urmându-i Efrem Enăchescu. Jurisdicţia Mitropoliei Basarabiei cuprindea arhiepiscopia Chişinăului, episcopia Hotinului şi Bălţilor şi Episcopia Cetăţii Albe-Ismail. Mitropolia Basarabiei a fost desfiinţată în timpul ocupaţiei sovietice din 1940-1941, iar mai apoi în timpul regimului comunist rus din 1944 până în 1992. Ea a fost înlocuită cu Eparhia Chişinăului care s-a aflat sub autoritatea Patriarhiei de la Moscova. În 1992, Sinodul BOR a hotărât reactivarea Mitropoliei Basarabiei. Aceasta şi-a reactivat eparhiile istorice, iar autorităţile Republicii Moldova le-au admis în legalitate astfel: Arhiepiscopia Chişinăului (în 2004), Episcopia de Bălţi (fosta Episcopie a Hotinului, în 2004), Episcopia Basarabiei de Sud (fosta Episcopie a Cetăţii Albe-Ismail, în 2006) şi Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria (fosta Misiune Ortodoxă Română din Transnistria, în 2006).


Vizita PF Daniel la Moscova

La 19 noiembrie, Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, are în agendă programată o vizită la Patriarhia Moscovei. Una dintre problemele de discutat între patriarhii celor două biserici este şi aceasta a episcopiilor din Basarabia. De la Patriarhia Moscovei, Mitropolitul Kiril a spus că îi este greu să presupună dacă întâlnirea va mai avea loc sau nu. "Ne-am exprimat că această întâlnire nu este posibilă la Moscova, deoarece aceasta va fi înţeleasă greşit în Moldova şi poate fi înţeleasă greşit în România şi chiar la noi", a spus reprezentantul relaţiilor externe ale Patriarhiei Rusiei. Patriarhia Română consideră că "ar fi regretabil" ca dialogul programat în noiembrie să fie afectat în vreun fel. Ar fi, în schimb, un prilej să se clarifice situaţia jurisdicţiilor din Republica Moldova.

joi, 1 noiembrie 2007

Dreptul natural al Romaniei asupra Insulei Serpilor vs sucursala REIFFEISEN BANK AVAL




Written by Administrator
Oct 31, 2007 at 12:00 AM

Civic Media va prezinta in premiera banca internationala care si-a deschis filiala pe Insula Serpilor pentru a veni in ajutorul politicii de stat a Ucrainei pentru considerarea teritoriului antic romanesc drept insula ucraineana locuita si cu o intensa activitate civila. Image

Este vorba de REIFFEISEN BANK AVAL.

Potrivit portalului destinat Insulei Serpilor, pe "Ostrovul Zmiyiniy" se desfasoara urmatoarele activitati bancare: "personal banking: current accounts, utility payments, opening of card accounts, deposit accounts, foreign currency exchange, cash against card accounts, money transfers; corporate banking:current accounts". Numarul de telefon al sucursalei REIFFEISEN BANK AVAL de pe Insula Serpilor este 8(048)743-43-62, in cazul in care vreti sa va deschideti un cont. Detalii aici.

Memoria resuscitata a istoriei * Insula Serpilor nu a apartinut niciodata Ucrainei * Bastroe, teritoriu istoric romanesc

"Situatia actuala a Insulei Serpilor poate da un tablou politic al incapacitatii unor Guverne care n-au inteles necesitatea apararii, pe toate caile posibile, a teritoriilor romanesti. Detaliind, avem in fata o fresca, ale carei personaje sunt bine cunoscute, Petru Groza si Guvernul sau pro-moscovit, Emil Constantinescu si ministrul sau de Externe, Adrian Severin, un fel de colaj intre fictiune si realitate. Interesul national a fost tradat, de catre conducerea politica ce l-a avut in frunte pe Emil Constantinescu, atunci cand a semnat, la Neptun, cel mai prost, cel mai rau si mai criminal tratat incheiat de Romania in ultimele decenii", afirma prof dr Dominut Padurean intr-un interviu special.

"Strategia" romaneasca a acelui moment a fost una fundamental gresita. Pe acelasi palier al tradarii interesului national situez gestul Guvernului Petru Groza care, chemat fiind la ordine la Moscova, la 4 februarie 1948,a semnat un Protocol in urma caruia Insula Serpilor intra in componenta URSS, fara a avea, in afara fortei militare, nici drept natural, nici drept juridic si istoric asupra acestei palme de pamant romanesc. Sigur, cazul nu este singular, stim cu totii. In fapt, insula fusese ocupata militar de sovietici inca din ultimele zile ale lunii august 1944.

Astazi stimca inca din vara lui 2001, platforma maritima de foraj Sivas, proprietate a companiei Cernomorneftegaz a descoperit un zacamant de hidrocarburi la o adancime de peste 2,5 km si la 40 km sud de Insula Serpilor. In pungile superioare ale Olimpiisk a fost evidentata prezenta gazelor naturale, in cele inferioare - petrol cu un continut scazut de parafine si alte elemente. Specialistii companiei sunt de parere ca productia industriala a acestor resurse energetice nu constituie o mare dificultate, iar rentabilitatea de exploatare a fost calculata la 40 de procente. Potrivit datelor directorului general al Cernomorneftegaz, Valeri Iasiuk, in regiunea Insulei Serpilor, se afla circa 10 milioane tone petrol si 10 miliarde metri cubi de gaze naturale, transmitea fosta Agentie de presa "Rusia la zi" anul trecut.

In monografia "Insula Serpilor", dr Dominut Padurean, profesor de Istorie la Academia Navala "Mircea Cel Batran", demonstreaza cu toate documentele posibile faptul ca Insula Serpilor e pamant romanesc. Cartea este structurata pe sapte capitole, cu o abordare de la antichitate pana la previziunile acestui an, legate de sesizarea de catre Romania a Curtii Internationale de Justitie de la Haga privind diferendul cu Ucraina referitor la zonele economice exclusive si platoul continental al celor doua tari in Marea Neagra.

Cititi mai jos Interviul cu prof dr Dominut Padurean, autorul "Bibliei" Insulei Serpilor

Cercetatorii spun ca in lume sunt cartografiate zone geografice care ascund oua de dinozauri. Insula Serpilor a disparut pana si din cartografia romaneasca...

Si eu sunt intrigat de faptul ca macar dupa 1989 ar fi trebuit spus adevarul in legatura cu acest rapt teritorial. Chiar si in dezbatere publica. Au aparut tomuri de geografie, dar nici unul nu-i consemneaza adevaratul nume, de cele mai multe ori fiind consemnat numele rusesc al insulei - Zmeinai Ostrov. Sub cizma regimului totalitar (cel putin pana in 1967) daca vorbeai despre insula, ca pamant romanesc, riscai pierderea libertatii, dar acum ? Sa nu uitam, una dintre fortele care conduc lumea este minciuna. Democratia insa se bazeaza pe tot ceea ce inseamna cultura, informatie, libertate de exprimare, intr-un cuvant, cunoastere. Toate elementele geologice, geografice, de clima s.a., insula fiind situata in dreptul bratului Sulina, la 44,5 km distanta est, in Marea Neagra, ne confirma dreptul natural asupra acestui pamant.

Insula Serpilor nu a apartinut niciodata Ucrainei

Care sunt previziunile dvs., vizavi de diligentele Romaniei la Curtea Internationala de la Haga, in diferendul cu Ucraina legat de Insula Serpilor si platoul continental adiacent?

O abordare serioasa a problematicii de catre partea romana era necesara, la Curtea Internationala de Justitie de la Haga, mult mai devreme. Aici se cuvin facute cateva precizari: la Haga tot procesul se va desfasura in contextul in care judecatorii nu vor putea face abstractie de statutul juridic al insulei. Or, din acest punct de vedere, dreptatea este de partea noastra, indubitabil; apoi, pentru a se judeca problema zonei economice exclusive si a platoului continental adiacent insulei, cui si cat anume ii revine, aici atat Romania, cat si Ucraina va trebui sa raspunda la cateva intrebari fundamentale, statuate de dreptul international si anume: daca insula are surse proprii de apa potabila (ea nu are!), daca are propriile surse de hrana (si nu le are!), daca are viata economica (si nu are!), daca este locuita (in sensul larg acceptat, lucru despre care nici nu poate fi vorba!).

Mica cherhana de la tarmul insulei, infiintarea unei filiale a bancii Alfa de la Kiev, chiar a unui cabinet ginecologic, emiterea de buletine de Insula Serpilor pentru putinii graniceri care-si satisfac stagiul militar pe insula sau pentru personalul de deservire a instalatiilor militare amplasate aici, toate aceste, argumente fortuite, menite sa contracareze raspunsurile romanesti la intrebarile de mai sus, nu poti revendica in fata juristilor de la Haga, a opiniei publice internationale, ceva ce nu ti-a apartinut niciodata!

Si apoi, toate tratatele de dupa Protocolul din 4 februarie 1948 - neratificat de niciuna dintre parti, nedeclarat la O.N.U., semnat sub presiunea fortei, de un Guvern obedient fata de Moscova, in conditiile in care intreaga Romanie, inclusiv insula, era ocupata militar de sovietici - sunt acte juridice subsecvente unui act lovit de nulitate absoluta! Pe cale de consecinta, adevaratul statut juridic al Insulei serpilor este cel consemnat in tratatul de pace din 10 februarie 1947,in care lucrurile sunt clare - insula era (este) pamant romanesc.

Bastroe, teritoriu istoric romanesc

Cu Ucraina mai avem si diferendul de natura juridico-teritoriala legat de canalul Bastroe. Cum comentati aceasta situatie?

As vrea sa se inteleaga faptul ca formularea "Canalul Bastroe" este inadecvata. In realitate, proiectul ucrainean poarta numele de "Canalul Dunare-Marea Neagra", Bastroe fiind doar un segment (3,3 km),realizat prin adancirea garlei Musura. Evident, e bine sa nu uitam ca si in acest caz e vorba tot de un pamant fost romanesc. Efectele criminalului pact sovieto-german Ribbentrop - Molotov, mai are, din nefericire, efecte nocive asupra Romaniei si astazi. Daca efectele acestui pact pentru statele baltice (Letonia, Estonia si Lituania) au fost anulate, in cazul Romaniei ele mai dainuie inca. Situatia este de neinteles.

In ceea ce priveste strict "cazul Bastroe" Ucraina, adepta politicii faptului implinit, a sfidat nu doar Romania, ci, practic, intreaga opinie publica internationala, netinand cont deloc nu numai de tratatele semnate cu tara noastra, dar nici de semnalele venite din partea SUA, a Germaniei, a multor organizatii ecologiste internationale.

Care ar fi previziunile?

Nu doar "problema Bastroe" trebuie avuta in vedere pentru a putea fi judecate lucrurile lucid si corect. In ecuatie trebuie introduse, obligatoriu, jocurile strategice ale Moscovei legate de Dunare si Marea Neagra, pozitia Kievului fata de Moscova, pozitiile unor state occidentale fata de Ucraina - a doua mare putere nucleara a Europei, dorinta Occidentului de a bara tendinta de refacere a imperiului rus, faptul ca Romania, stat membru NATO, este granita in granita cu Ucraina si, indirect, cu Federatia Rusa. Cele doua puteri slave doresc o iesire proprie la Marea Neagra, la granita cu NATO, respectiv evitarea controlului romanesc (NATO) asupra navelor ucraineano-ruse care tranziteaza din Dunare in Marea Neagra.

De aici interesele majore economice si militare, de care, cei care abordeaza aceasta problema, a canalului Bastroe, vorbesc, in mod paradoxal, mai putin.

Nici "bomba" ecologica pe care o reprezinta Bastroe pentru rezervatia Delta Dunarii nu trebuie omisa intrucat lucrarile la canalul ucrainean Dunare-Marea Neagra; prin distrugerea unor ecosisteme si modificarea grava a celor ramase, prin scaderea debitului apei pe canalele romanesti ale Deltei Dunarii, prin cresterea gradului de innisipare a barei Sulina, implicit a lucrarilor partii romane pentru a mentine navigabil acest canal, prin scaderea tranzitului naval pe Sulina, prin pierderile economice pe care le provoaca populatiei Deltei Dunarii, dar si porturilor Sulina, Tulcea, Galati si Braila si altele, consecintele prezente si viitoare ale "canalului Bastroe" pentru Romania sunt negative, grave pe multiple planuri.

Negocierile in aceste chestiuni, desfasurate la Geneva, nu s-au incheiat cu rezultatele scontate, esecul acestora nefiind greu de anticipat.

Decisiv, in perspectiva, ramane ca Romania sa dea dovada de luciditate, fermitate, consecventa, sa evite orice erori sau greseli, sa nu faca nici un pas inapoi. Trebuie facut uz din plin de forta dreptului, de o politica inteligenta, grefata pe interesele de moment si de perspectiva ale Romaniei. Dreptatea este de partea noastra, atat Dumnezeu, cat si marile puteri, opinia publica internationala, stiu foarte bine acest lucru. Pana la urma, adevarul, dreptatea, tot vor triumfa...

A consemnat: Mircea LUNGU

AlterMedia: Insula Serpilor in date si acte

http://civicmedia.ro/

Spaţiul etnogenetic românesc

Spaţiul etnogenetic românesc