vineri, 16 ianuarie 2009

Se împlinesc 159 de ani de la naşterea "luceafărului poeziei româneşti", Mihai Eminescu

Joi, 15 ianuarie, se împlinesc 159 de ani de la naşterea poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu. Cu această ocazie, au fost organizate manifestaţii în Ipoteşti, satul natal al poetului. La eveniment va participa şi ministrul Culturii, Teodor Paleologu. Mihai Eminescu va fi celebrat şi în Bucureşti.

La Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu" au loc lansări de carte (traduceri eminesciene), proiecţii de filme documentare despre viaţa lui Eminescu, programe de muzică populară şi expozitii etnografice, informează Evenimentul Zilei

Românii îl vor sărbători şi în Bucureşti pe Mihai Eminescu. Începând cu ora 15.00, romanii pot depune flori la monumentul poetului de la Uniunea Scriitorilor. Tot joi, de la ora 19.00, va avea loc spectacolul "Eminescu - Fragmentarium" la Sala ArCuB.

Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850, în Ipoteşti. A fost un poet, prozator şi jurnalist român. El este socotit de cititorii români şi de critica literară drept cel mai important scriitor romantic din literatura română, fiind supranumit şi "luceafărul poeziei româneşti".

Antena3.ro

http://www.antena3.ro/stiri/cultura/se-implinesc-159-de-ani-de-la-nasterea-luceafarului-poeziei-romanesti_62230.html

UDMR: Sintagma de "stat naţional unitar" ar trebui înlocuită cu cea de "stat multinaţional"

Aducerea în discuţie a problematiicii revizuirii Constituţiei de către preşedintele Traian Băsescu dă aripi unor reprezentanţi UDMR. Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, fostul deputat al Uniunii, Antal Arpad, s-a pronunţat pentru eliminarea din Constituţie a sintagmei de "stat naţional unitar" şi pentru înlocuirea cu cea de "stat multinaţional".

"Părerea mea este că, dacă dorim să modificăm Constituţia, s-o aducem mai aproape de realitate, ar trebui scoasă sintagma de Ťstat naţional unitarť din Constituţia României", a spus Antal, adăugând că aceasta ar putea fi înlocuită cu sintagma "stat multinaţional".

Edilul udemerist a ţinut să precizeze că această poziţie are caracter personal, arătând că nu ştie dacă UDMR va propune sau nu modificarea articolului 1 din Constituţie.

Antal Arpad mai consideră necesară introducerea în Constituţie ca limbi oficiale şi a altor limbi decât cea română, precum cea maghiară.

Antena3.ro

http://www.antena3.ro/stiri/politica/udmr-sintagma-de-stat-national-unitar-ar-trebui-inlocuita-cu-cea-de-stat-multinational_62258.html

Spaţiul etnogenetic românesc

Spaţiul etnogenetic românesc