luni, 29 septembrie 2008

ŞOCANT!!! Stat in Stat


Un vechi proverb autohton spune că „Românului de ce-i frică nu scapă“. Iată, ceea ce publicaţia noastră a avertizat, încă de la înfiinţare (decembrie 2006), că o să se întâmple, e pe cale să se petreacă peste nu foarte mult timp.
Liderii maghiari - fie ei din UDMR, PCM, CNS ori de la Budapesta (că-s toţi o apă şi-un pământ) - sunt foarte aproape să-şi vadă visul cu ochii, adică o a doua Regiune Autonomă Maghiară Mureş înfiinţată, ce-i drept cu alt nume - Ţinutul Secuiesc, de parcă asta ne-ar interesa atunci când se sfârtecă teritoriul Ţării. Nu suntem deloc superstiţioşi, creştini fiind, însă de data aceasta parcă tot ne vine să spunem: „Să dea Dumnezeu să n-avem dreptate“.
Ne rugăm, aşadar, să nu le iasă separatiştilor planurile diabolice, pentru că nu suntem orbi ca să nu vedem ceea ce se pregăteşte în jurul nostru, adică un stat ungar în inima statului român. Cum s-a ajuns la doar un pas de destrămarea Statului Naţional Unitar Român? Încape răspunsul într-o singură propoziţie: prin trădarea barbară (dar - atenţie! - conştientă) a tuturor conducerilor României de după Decembrie 1989! De vină pentru că Articolul 1 din Constituţia României este călcat în picioare de aproape două decenii încoace sunt Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, împreună cu toţi premierii, de la Petre Roman şi până la Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu.
Steagul roş-alb-verde înfipt în inima României este, dragilor, mulţumirea lui Marko, Frunda, Verestoy şi ai lor pentru că românii - se vede treaba încă odată, toleranţi până la prostie - îi găzduiesc cu pace în Ţara lor Sfântă, lăsată de strămoşi.
Dar asta nu are cum să le atragă atenţia trădătorilor de peste Carpaţi, pentru că ei sunt puşi pe căpătuială, chiar şi-n ceasul al doisprezecelea... Treziţi-vă, fraţilor, nu-i lăsaţi să-şi bată joc de ROMÂNIA
http://www.condeiulardelean.ro/prima_pagina.php?nr_curent=92&articol=2097

duminică, 28 septembrie 2008

Eckstein explica autonomia asimetrica


-- Senatorul UDMR Eckstein Kovacs Peter a declarat ieri ca ideea de "autonomie asimetrica" vizeaza regiunile de dezvoltare, in special zona judetelor Harghita, Covasna si Mures.

"Nu este un concept care sa-mi apartina. Este vorba de regiunile de dezvoltare, care in opinia unora prezinta specificitati locale sau regionale. Se doreste ca regiunea locuita preponderent de maghiari - Harghita, Covasna si o parte din Mures - sa aiba posibilitatea de a constitui o regiune de dezvoltare de sine statatoare", a afirmat senatorul UDMR. "Preocuparea mea este ca aceste initiative sufera de faptul ca nu s-a reusit convingerea bunei parti din populatia romaneasca care traieste acolo, pentru ca si ei sa imbratiseze aceasta idee", a spus senatorul. Liderii UDMR Covasna care au participat la o intalnire cu presedintele Traian Basescu, in statiunea Covasna, au lansat ideea "autonomiei asimetrice" a regiunilor din Romania. Prese­dintele Consiliului Judetean Covasna, Tamas Sandor, si primarul municipiului Sfantu Gheorghe, Antal Arpad, au declarat la finalul intrevederii ca i-au solicitat presedintelui sprijinul pentru realizarea unei "autonomii asimetrice", ceea ce ar insemna ca "fiecare regiune sa aiba autonomia pe care o doreste".
http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-09-27&id=243260

vineri, 26 septembrie 2008

R. Moldova: Doi tineri au intrat cu forta in Ambasada Romaniei cerand azil

Cei doi fii ai politicianului Sergiu Mocanu, fost consilier al presedintelui Voronin, in prezent presedinte al Miscarii Actiunea Populara, au fortat, joi, intrarea in Ambasada Romaniei la Chisinau, cerand azil politic.

Ministerul roman de Externe a anuntat joi dupa-amiaza ca doua persoane avand atat cetatenia Republicii Moldova, cat si a Romaniei, au fortat intrarea in perimetrul Ambasadei Romaniei la Chisinau, afirmand ca au nevoie de protectie consulara.

Personalul consular al ambasadei Romaniei la Chisinau cauta sa identifice o solutie la cerintele formulate, care sa respecte normele legale, mai preciza comunicatul, fara a furniza identitatea celor doi.

"Adrian si Roman Mocanu, in varsta de 25 si 21 de ani, au ambii atat cetatenia moldoveana, cat si cea romana si au sarit gardul ambasadei pentru a se pune la adapost de faradelegile puterii de la Chisinau, dupa ce au fost batuti si tratati cu bestialitate in detentia preventiva", a declarat, pentru NewsIn, tatal celor doi, Sergiu Mocanu.

Cei doi intentioneaza sa renunte la cetatenia moldoveana si cer azil politic in Romania.

Adrian si Roman Mocanu au fost retinuti de politie sambata pe motiv ca acum o luna si jumatate ar fi batut o persoana la discoteca. Dupa 72 de ore de arest preventiv, una din instantele de judecata din Chisinau a decis prelungirea detentiei pentru inca 10 zile, pe motiv ca cei doi constituie un pericol pentru societate si ar putea eluda justitia.

Fiul cel mare al politicianului, Roman, a fost sancionat cu arest la domiciliu, pe motiv ca are ulcer duodenal. Decizia de prelungire a detentiei a fost atacata la Curtea de Apel, instanta dand castig de cauza reclamantilor, care, dupa ce au fost pusi in libertate, au sarit gardul Ambasadei Romaniei pentru a cere protectia autoritatilor romane.

"Noi nu am avut nicio siguranta ca copiii nostri vor ramane in continuare in libertate pentru ca arestul lor a fost un abuz din start, a fost un noroc pentru noi ca acest complet de judecata a avut in componenta sa niste judecatori care ne-au ascultat, dar nu am avut siguranta ca vor fi si altii care vor face lucrul asta. si atunci am decis sa facem apel la acest gest disperat", a declarat Mocanu.

Sergiu Mocanu spune ca in acest moment cei doi se afla pe teritoriul ambasadei si sunt in asteptarea unei decizii a Bucurestiului pe marginea solicitarii pe care au prezentat-o in scris.

In scrisoarea adresata ambasadorului Romaniei la Chisinau, Filip Teodorescu, se arata ca cei doi tineri, cetateni ai Romaniei, solicita protectia statului roman in conditiile legislatiei romanesti, a dreptului international si a relatiilor diplomatice.

Incriminati de o infractiune grava

"Noi suntem incriminati in savarsirea unei infractiuni grave. Noi pledam nevinovati si declaram, pe propria raspundere, ca n-am savarsit faptele ce ni se incrimineaza", se arata in scrisoarea adresata lui Filip Teodorescu.

Sergiu Mocanu spune si el ca fiii sai sunt nevinovati si ca actiunea intentata impotriva copiilor sai il are in vizor de fapt pe el si activitatea lui politica, mai ales in prezent, in preajma campaniei electorale, si ar fi fost comandata de chiar presedintele Voronin.

Acesta ar fi ingrijorat de posibilele scurgeri de documente si informatii secrete din cadrul Presedintiei, care ar fi fost acumulate de Sergiu Mocanu in perioada in care a fost consilier prezidential. Mocanu sustine ca nu are in posesie asemenea documente, dar ca "va continua lupta politica impotriva clicii lui Voronin".

Sergiu Mocanu este considerat un politician controversat la Chisinau, mai ales datorita carierei sale politice cu treceri spectaculoase de la o formatiune politica la alta, adesea de pe segmente opune ale esichierului politic.

Sergiu Mocanu a declarat ulterior ca acceptarea acestei functii a fost un compromis care s-a dovedit a fi inacceptabil si a fost o gresala in cariera sa politica. Ulterior el a constitut Miscarea Actiunea Populara, care se declara in opozitie cu puterea actuala de la Chisinau.

http://www.ziare.com/R__Moldova__Doi_tineri_au_intrat_cu_forta_in_Ambasada_Romaniei_cerand_azil-421515.html

vineri, 5 septembrie 2008

Enclavizare sociala si teritoriala. Ungurii din CNCD au recunoscut ca romanii din Harghita sunt discriminati

Numarul plangerilor inregistrate la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii creste ingrijorator de la an la an. Secretarul de stat Istvan Haller, membru in consiliul director al CNCD, a recunoscut public pentru prima data ca a aparut o noua categorie sociala discriminata: romanii din Covasna si Harghita.

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii primeste de la an la an tot mai multe petitii din partea celor care se considera discriminati. Daca in 2007 s-a primit aproape 850, pana la sfarsitul acestui an se estimeaza ca se va ajunge la peste 1.000 de petitii. In 2006 au fost circa 450 si numarul acestora a fost relativ constant inca de la infiintarea institutiei (circa 400 anual). Saltul semnificativ a fost in 2007, in urma unor actiuni de popularizare a Consiliului si pe fondul mediatizarii intense a unor cazuri de impact la public. In total, CNCD a dat aproximativ 100 de avertismente si 20 de amenzi contraventionale, de incasarea carora s-au ocupat directiile de finante. Totusi, chiar cele mai mediatizate cazuri (icoana in scoala si “tiganca imputita”) au insemnat esecuri rasunatoare in instanta pentru CNCD, precum si o impresie de atitudine nerezonabila. Cu atat mai mult, cu cat chiar brosurile de prezentare a CNCD cuprind exemple de discriminari ce par minore in cele mai multe cazuri: o avocata neadmisa ca judecator pentru ca avea doar 6 ani pana la pensie, o baie comunala care avea program pentru femei doar o data pe saptamana, un homosexual sanctionat personal pentru o greseala colectiva la serviciu, un rrom neangajat ca agent de paza, un taximetrist care nu a servit un infirm pentru ca avea rotile caruciorului ude, o judecatoare adventista care nu a putut da un examen programat sambata. “Noi rezolvam petitiile asa cum sunt. Nu le putem respinge pentru ca sunt minore. Important e ca se recunoaste in sfarsit in statele fostului bloc al Europei de Est ca exista discriminare dupa o lunga perioada cand nu s-a facut nimic pentru prevenirea ei”, ne-a spus secretarul de stat Istvan Haller, singurul membru fara studii juridice dintre cei noua ai colegiului director CNCD (de formatie geolog).

Arabii se plâng ca nu-i angajeaza nimeni
O mare parte din petitii, circa 20%, vin din partea minoritatilor, mai ales din partea rromilor. In unele sate din judetele Satu Mare si Timis au fost intalnite cazuri de segregare scolara - clase sau chiar scoli separate pentru romani si tigani. “Daca limba de predare ar fi fost rromani, separarea era justificata, asa cum e cazul cu scolile maghiare, dar nu doar pentru culoarea pielii”, explica reprezentantul CNCD. Paralel cu celebrul caz “Tiganca imputita”, unde cercetarea s-a bazat pe jurisprudenta curtii europene, CNCD a identificat un alt caz, pe care l-a considerat similar: un homosexual a dat un anunt la ziar de genul: “Veniti la mine, fac o petrecere”. La el s-au prezentat si doi politisti incognito, iar persoana respectiva a fost condamnata pentru savarsirea de act sexual cu minor in public. “Sigur ca nu era in public, dar era vinovat ca informatia a ajuns publica. La fel, presedintele a luat telefonul reporterei tocmai pentru ca inregistra si ca om matur trebuia sa stie ca e pornit. Curtea de Apel a dat o decizie argumentata, in favoarea noastra, dar Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis altfel. Eu nu am inteles motivarea: recunostea ca e o discriminare, dar nu se putea pedepsi. Daca instantele decid diferit, este o problema a instantelor, noi nu avem nici o vina. Oricum, 95% din procese sunt castigate de noi” a justificat Istvan Haller. Anual, se depun circa zece petitii si din partea etnicilor maghiari. De exemplu, o batrana de etnie maghiara sustine ca a fost internata intr-un spital, dar pentru ca nu stia decat ungureste, un medic i-a zis sa se duca la Budapesta. Cazul s-a intamplat in 2007 la Targu Mures, dar nu a putut fi rezolvat, pentru ca nu s-au gasit dovezi. Si cetatenii straini, mai ales arabi, se plang de incalcarea demnitatii – reclama ca sunt injurati sau ca nu se pot angaja. “Avem un numar egal de petitii si din partea romanilor din judetele cu populatie majoritar maghiara - Harghita si Covasna. Un caz a fost al unui cetatean care a fost respins la angajarea in cadrul Directiei Finantelor Publice Harghita pe motiv ca nu cunostea limba maghiara. Am cercetat cazul – eu am fost titular in echipa de investigare. Am dat 1.000 de lei amenda celui vinovat, pentru ca nu era vorba de un post care sa presupuna relatia cu publicul, deci nu necesita cunoasterea limbii maghiare”, recunoaste maghiarul Haller.

O secta a schimbat manualul de religie
In privinta discriminarii pe baza de religie, cel mai cunoscut caz este cel al interzicerii icoanelor pe peretii scolilor – decizie anulata definitiv si irevocabil de Inalta Curte de Casatie si Justitie, desi membii Colegiului CNCD isi sustin in continuare pozitia si asteapta inca motivarea deciziei Curtii pentru a vedea cum suna. Tot la capitolul discriminare religioasa a fost sesizarea facuta anul trecut de un cult recunoscut legal si care era prezentat intr-unul din manualele de religie drept o secta ce trebuie eradicata. In urma demersurilor CNCD, acel text a fost schimbat si din acest an s-a tiparit alt manual. Au fost si cazuri cand un cult a reclamat ca primaria a sprijinit doar biserica majoritara, fara sa dea bani proportional si pentru celelalte culte, desi aveau la randul lor solicitari depuse. CNCD a constatat ca este vorba de discriminare si a dat un avertisment. Chiar daca si in Bucuresti unii primari s-au laudat in campanie cu renovarea de biserici, aici nu s-a intervenit, pentru ca nu au existat sesizari. “Daca o fac din buzunar, e in regula. Dar daca o fac din banul public, atunci trebuie sa raspunda si la solicitarile celorlalte culte”, este de parere Haller. In privinta discriminarii celor infestati cu virusul HIV, se da exemplul unui stomatolog care a refuzat sa trateze un astfel de pacient. Echipele CNCD au incercat sa faca mediere si in scoli pentru a-i primi pe copiii bolnavi de SIDA, care nu au fost intelesi de parintii celorlalti copii.
http://www.gardianul.ro/Enclavizare-sociala-si-teritoriala.-Ungurii-din-CNCD-au-recunoscut-ca-romanii-din-Harghita-sunt-discriminati-s119963.html

Indicatoarele rutiere din Covasna vor avea simbolistica secuiasca

Autoritatile judetene din Covasna intentioneaza sa schimbe indicatoarele de intrare in localitati si in judet, pe cele noi urmand a fi utilizate si stemele aferente localitatilor sau judetului plus stema secuiasca cu luna si soarele pe fond albastru.

Initiativa de a schimba indicatoarele vine in contextul in care in prezent multe dintre acestea se afla intr-o stare deteriorata, sunt ruginite sau rupte si confera un aspect neingrijit la intrarea in judet sau in localitati, informeaza NewsIn.

"In urma cu mai bine de un an, am vorbit cu Tamas Sandor de faptul ca in Tinutul Secuiesc ar trebui sa folosim o simbolistica comuna, asemanatoare. Din pacate, indicatoarele localitatilor si judetului sunt in stare deplorabila, de aceea dorim sa le schimbam", a declarat, joi, primarul din Sfantu-Gheorghe, Antal Arpad.

Totodata, presedintele Consiliului Judetean Covasna, Tamas Sandor, a precizat ca doreste sa remedieze aceasta problema a indicatoarelor in stare proasta, cu atat mai mult cu cat acestea reprezinta o imagine a judetului.

Deocamdata nu s-a stabilit un model final pentru indicatoare, acesta urmand a fi selectionat de specialisti. Intentia autoritatilor covasnene este sa se adopte o hotarare inainte de campania electorala din luna noiembrie.



http://www.ziare.com/Indicatoarele_rutiere_din_Covasna_vor_avea_simbolistica_secuiasca-403678.html

miercuri, 3 septembrie 2008

Secuii se pregătesc să arboreze drapelul autonomiei

Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) a solicitat ieri autorităţilor locale din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş să organizeze referendumurile oficiale pentru autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc pe data de 30 noiembrie, în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare. Preşedintele CNS, Izsak Balasz, a declarat ieri că referendumul va fi urmat de o iniţiativă legislativă cetăţenească ce va fi înaintată viitorului Parlament al României, în vederea acordării autonomiei teritoriale Ţinutului Secuiesc. Totodată, preşedintele CNS le-a cerut primarilor din cele trei judeţe să arboreze drapelul secuilor pe clădirile publice, ca un gest simbolic. La sfârşitul anului trecut, vicepreşedintele CNS, Tulit Attila, a făcut un apel public ca instituţiile publice din Secuime să arboreze drapelul secuiesc, acesta fiind, în opinia sa, un prim pas spre dialogul social pe tema autonomiei Ţinutului.

http://www.curentul.ro/index.php/Politic/Secuii-se-pregatesc-sa-arboreze-drapelul-autonomiei.html

Spaţiul etnogenetic românesc

Spaţiul etnogenetic românesc