marți, 30 martie 2010

Primăria Câmpia Turzii a instalat panouri trilingve la intrarea în oraş. Membri ai UDMR au participat la “festivităţi”

O bizară hotărâre de consiliu local a municipiului Câmpia Turzii a fost pusă în aplicare în această săptămână, la intrările şi ieşirile din oraş fiind amplasate panouri cu denumirea oraşului în limbile română, maghiară şi germană, dar şi panouri în limba engleză.

Plăcuţe în limba maghiară într-un oraş cu 6% maghiari

Cu toate că această hotărâre de Consiliu Local a fost atacată în instanţă de către prefectura judeţului Cluj în martie 2009, printr-o decizie controversată a Curţii de Apel Cluj din noiembrie 2009, oraşul are înscrise pe plăcuţele de delimitare teritorială, denumirea de “Aranyosgyéres”, cu toate că oraşul are doar 6% din populaţie de etnie maghiară şi doar doi consilieri locali membri ai UDMR.

Membri ai UDMR s-au pozat victorioşi cu plăcuţele

La instalarea noilor plăcuţe de delimitare teritorială, care în mod intenţionat acoperă vechile plăcuţe cu denumirea conform legii, adică doar în limba română, au fost prezenţi mai mulţi membri ai UDMR care s-au pozat fericiţi cu indicatoarele trilingve. Printre aceştia a fost prezent şi membrul UDMR Cluj, Czika Tihamer, reprezentantul “aripi liberale ” a uniunii maghiare, un fervent susţinător al multiculturalităţii oraşului Cluj-Napoca, dar şi a drepturilor minorităţilor sexuale. La montarea plăcuţelor nu a participat niciun reprezentant al minorităţii germane din localitate.

Un precendent aplicabil şi în Cluj-Napoca

Consilierul local UDMR Németi András a declarat că montarea acestor plăcuţe trilingve a putut fi făcută doar cu sprijinul primarului PDL Ioan Vasincă şi că acest precedent va permite instalarea unor indicatoare în limbă maghiară şi în alte oraşe unde minoritatea nu depăşeşte limita legală de 20% din totalul populaţiei, cum este Cluj-Napoca (sau Vaslui sau Craiova, n.r.).

Plăcuţe într-o engleză “de baltă”

Municipalitatea din Câmpia Turzii a instalat şi două panouri în limba engleză, care urează turiştilor bun venit în oraş şi îi fac acestuia reclamă într-o engleză “de baltă”: “Campia Turzii, the town which is good to live in”. Această expresie este o traducere mot-a-mot din limba româna a sloganului “Câmpia Turzii, oraşul în care este bine să trăieşti”. Din păcate pentru primăria Câmpia Turzii şi pentru cei care au realizat aceste panouri, în limba engleză această expresie este greşită din punct de vedere gramatical şi s-a traduce în română în “Oraşul care este bun de a trăi în“. Cu siguranţă că acest panou va apărea în curând pe blogurile turiştilor străini care tranzitează Câmpia Turzii, ca subiect de amuzament.

George Bara

http://www.napocanews.ro/2010/03/primaria-campia-turzii-a-instalat-panouri-trilingve-la-intrarea-in-oras-membri-ai-udmr-au-participat-la-festivitati.html

vineri, 26 martie 2010

Schimbarea denumirilor de străzi intră în dezbatere publică

Primăria Sfântu-Gheorghe a definitivat lista cu modificările denumirilor a peste 20 de străzi din oraş

Primăria municipiului Sfântu Gheorghe şi Comisia de atribuiri de denumiri au finalizat lista cu schimbările de denumiri a unor străzi ale municipiului. Vechile nume ale străzilor au fost înlocuite, în mare parte, cu nume de personalităţi, marea majoritate dintre acestea evocând personalităţi de etnie maghiară.

Primarul Antal Arpad va introduce în următoarele şedinţe ale Consiliului Local (CL) două proiecte de hotărâre referitoare la schimbările denumirilor unora dintre străzile din municipiu. Înainte de aceasta, schimbarea denumirilor va fi supusă dezbaterii publice, primarul dorind ca până la finele lunii mai să existe deja proiectele de hotărâre aprobate.

În respectivele proiecte, CL va trebui să aprobe schimbarea de denumiri a peste 20 de străzi, printre care şi a unei părţi din B-dul 1 Decembrie 1918. Antal Arpad a motivat această iniţiativă arătând că multe dintre denumirile străzilor nu mai sunt actuale, ba unele dintre ele sunt chiar proprii perioadei comuniste.

Piaţa Hungaria

În contextul schimbărilor de denumiri, strada Andrei Şaguna va dobândi un nou nume – Kopeczky Sebestyen Jozsef, strada Horia, Cloşca şi Crişan se va schimba în strada Attila, iar actuala stradă Nicolae Iorga se va numi Rakoczi Ferenc, pe porţiunea dintre Piaţa Euro şi strada Nicolae Colan. Pentru piaţa ce se va forma în inimia oraşului, din curţile interioare ale clădirilor Teatrului, Primăriei, Casei Bene, fostului Hotel Hungaria şi blocurilor de locuinţe, cu delimitarea B-dului 1 Decembrie 1918 şi a străzii Grof Miko Imre, municipalitatea a ales denumirea de Piaţa Hungaria; în ceea ce priveşte aleea din curtea interioară a clădirii Teatrului, aceasta va dobândi denumirea de Aleea Thalia.

Noile denumiri – „act de normalitate”

Primarul Antal Arpad a declarat că prin noile denumiri nu s-a încercat doar evocarea unor personalităţi ci s-a urmărit şi respectarea procentajului etnic din Sfântu Gheorghe. Astfel, primarul a ţinut să sublinieze că deşi în Sfântu Gheorghe etnicii maghiari sunt majoritari cu un procentaj de 75%, cele mai importante artere ale oraşului poartă denumirile şi numele unor personalităţi române.

„Cred că aceste noi denumiri sunt un semn de normalitate, mai ales că până acum erau destul de puţine străzi cu denumiri de personalităţi maghiare. În plus, multe nu aveau legătură cu Sfântu Gheorghe – ca de exemplu, strada Horia, Cloşca şi Crişan – ce legătură aveau ei cu oraşul sau cu buna convieţuire dintre români şi maghiari…? Pe de altă parte, Kopeczky Sebestyen Jozsef, nume pe care îl va purta fosta stradă Andrei Şaguna, este cel care a făcut la un moment dat o stemă a României, deci şi cetăţenii români ar trebui să aprecieze această denumire”, a mai explicat primarul Antal Arpad. Odată cu schimbarea denumirilor de străzi, cei care locuiesc pe acestea vor trebui să-şi schimbe actele de identitate. Potrivit primarului, schimbarea actelor de identitate ale cetăţenilor se va realiza „gratis”, în sensul în care Primăria va suporta costurile. În acelaşi context însă, primarul a admis că nu s-a realizat o evidenţă a numărului de cetăţeni şi firme care vor trebui să-şi schimbe actele de identitate sau documentele, dar a precizat că este normal, în cele din urmă, ca eforturile pentru oraş să fie făcute şi de către cetăţeni. Pentru cele peste 20 de străzi va fi necesară schimbarea a câtorva mii de cărţi de identitate.

Monica Vajna

Denumire veche Denumirea nouă

* Mai ------------- Székely
* Andrei Şaguna ------------------- Köpeczy Sebestyén József (Între Str. Kós Károly şi Str. Stadionului)
* Avântului -----------------------George Coşbuc
* Căminului ---------------------- Kiss János
* Centralei ----------------------- Bartha Árpád
* Constructorilor ----------------- Câmpul Frumos (Szépmező)
* Elevilor -------------------------Hosszú Zoltán
* Energiei ------------------------ Teller Ede
* Făcliei -------------------------- Bora István
* Fermei ------------------------- Nagy Elek
* Grădinarilor -------------------- Tuzson János
* Hărniciei ----------------------- Czetz János
* Horea, Cloşca şi Crişan --------- Attila
* Mică --------------------------- Rákóczi Ferenc
* Nicolae Iorga ------------------- Rákóczi Ferenc (pe porţiunea dintre P­ţa Europa şi Str. Nicolae Colan)
* Nouă --------------------------- Înfundată (Zsák)
* Presei ------------------------- Tamási Áron
* Prieteniei ---------------------- Mihail Kogălniceanu
* Recoltei ------------------------ Iernii (Tél)
* Sănătăţii ----------------------- Kiss Manyi
* Tineretului --------------------- Bihari József
* Viitorului ----------------------- Baász Imre

Denumiri de străzi noi

* Iosif Popoviciu – prima stradă paralelă cu strada Voican din strada Cerbului
* Aurel Nistor – strada cuprinsă între str. Romulus Cioflec şi str. Iosif Popoviciu
* Csiki László – strada cuprinsă între str. V. Goldiş şi str. Köpeczy S. József
* Berde Mózes – prima stradă spre est din strada Dealului
* Budai József – prima stradă paralelă cu strada Nagy Elek din strada Jókai Mór

http://www.covasnamedia.ro/beta/?p=7538

joi, 25 martie 2010

Corespondentul TVR Dorin Suciu, despre Revoluţie şi incidentele din martie 1990 de la Tg. Mureş

21 decembrie 1989. Ora 18. Sunt la Tg. Mureş, în faţa Comitetului Judeţean de Partid cel puţin 10.000 de oameni. Se scandează „Jos dictatorul!”, „Libertate!”, „Pentru copii!”, „Suntem fraţi…”. Ora 20. Se trage cu trasoare! Mulţimea fuge, apoi se regrupează. Se scandează în continuare. Cel mai impresionant răsună „Pentru copii!”… E cutremu-rător. Nu credeam că apuc clipa asta…

22 decembrie 1989. Ora 9. În faţa „Judeţenei” s-au strâns cel puţin 20.000 de oameni. Disperaţi, dezlănţuiţi… Se spunea că ieri seară au fost împuşcate vreo 15 persoane. Filmez. Mulţimea mă priveşte cu suspiciune. Unii, cu ostilitate. Soldaţii la fel. Mi-e cumplit de frică! Ora 12. Se trage ultima salvă. În aer… De bucurie: Ceauşescu a fugit! Lumea se îmbrăţişează. Filmez şi plâng. Ora 13. Pe ferestrele „Judeţenei” de Partid, oamenii continuă să arunce portretele lui Ceauşescu şi tot felul de cărţi cu coperţi roşii. Se ţin discursuri ad-hoc. Brusc, încerc o senzaţie stranie, apoi înţeleg: sunt în limba maghiară. Până atunci, tot ce se scandase a fost româneşte…
23 decembrie 1989. Sunt acasă, în familie, lipit de televizor. Se transmit imagini filmate de mine, la Tg. Mureş, în timp ce se comentează Revoluţia de la Braşov! Îmi vine să urlu! Mă sună prietenii şi protestează. La TVRL – Televiziunea Română Liberă, pe post, ambasadorul Ungariei la Bucureşti. Crainicul, Petre Popescu, care citeşte traducerea, se opreşte deconcertat: în text, vorba de… „poporul maghiar din Transilvania”! Reia lectura, corectând… „minoritatea maghiară”. Peste câteva momente, altă „greşeală”: „Popoarele din Transilvania”. Corectează din nou.

24 decembrie 1989. Apare pe ecran Géza Domokos, care anunţa formarea Uniunii Democratice a Maghiarilor din România, U.D.M.R., reprezentanta „poporului maghiar din Transilvania”… Nu-l mai corectează nimeni…

25 decembrie 1989. Astăzi s-a născut Hristos. Tot astăzi, „Antichrist” a murit. Mai exact a fost împuşcat. Ciudate coincidenţe…

28 decembrie 1989. Sunt la Odorheiu Secuiesc. Aflu despre miliţienii omorâţi la Cristur, Dealu, Zarca. Români şi unguri. Filmez ruinele sediului miliţiei din Odorhei. Mi se povesteşte… Cumplit! De unde atâta ură şi bestialitate? La Primăria din Odorheiu Secuiesc, toate inscripţiile în limba română au dispărut. Au apărut cele ungureşti. Trebuie că pastorul László Tőkés e fericit. Pentru el, a declarat că limba română a fost un instrument de tortură. Fac anticamera la preşedintele local al Frontului Salvării Naţionale, Gabor Kolumbán, de la care aflu o mulţime de lucruri interesante: Odorheiu Secuiesc va deveni capitala unui viitor judeţ, sub jurisdicţia Ungariei. Domnul Attila Hoszu nu explică cum, dar e optimist. Se pare că primul pas a fost făcut: s-a scos placa de marmură cu inscripţia „Glorie eternă ostaşilor români” de pe monumentul din localitate. La spital, sosesc de zor maşini cu ajutoare din străinătate. Domnul Levente şi mai nu ştiu cum, cu haină lungă de piele, scund, cu mustaţa zburlită, autoritar şi plin de importanţă, întrerupe discuţia pe care o port cu unul dintre medici, anunţând ce-a hotărât: atât medicamentele, cât şi manualele şi cărţile, vor fi descărcate la spital. Peste câteva zile vor sosi şi maşinile de tipărit şi de copiat. Colegul meu, Dominic Füzesi, îmi sugerează să plecăm. Ieşim. Peste drum, ruinele Miliţiei, devenită inamic general, cu excepţia celei din Topliţa. Mă întorc la Tg. Mureş obosit, şi, mărturisesc, speriat.

30 decembrie 1989. Mă întâlnesc cu Kovács S., prieten de familie: „Aşa nu se mai poate – îmi spune. Vrem drepturi!”… „Ce drepturi? – îl întreb. Mă priveşte surprins şi încurcat.

4 ianuarie 1990. Sunt informat telefonic că în Harghita, românii şi-au format un Comitet de autoapărare, constituit din jurişti, ingineri, muncitori, militari şi profesori. În cadrul unor întrevederi separate, o delegaţie a Comitetului a prezentat stările de lucruri din judeţ domnilor Dumitru Mazilu, prim-vicepreşedinte al FSN, şi Király Károly, vicepreşedinte, apelând la stabilirea unor măsuri pentru instaurarea unui climat de ordine, linişte şi încredere.

5-10 ianuarie 1990. Continuă la Televiziunea Română Liberă sarabanda adeziunilor, luările de poziţie, incriminarea regimului Ceauşescu. Psiho-sociologii trăiesc vremuri interesante, fără îndoială. Ca noi toţi, de altfel. Şi febra contestării „şefilor”, a cadrelor de conducere e pe rol. Cad capete… Criteriile sunt cel mai adesea tulburi şi tulburate. La Sovata a ajuns primul domnul Gall, posesor al unui „frumos” cazier: delapidare, fals intelectual, uz de fals intelectual. Şi nu e singurul! Primar maghiar să fie… Se cântă pe tema naţionalismului unguresc. La Sovata, a fost înfiinţat un sindicat pe criterii strict etnice. Ca şi la Poşta din Tg. Mureş…

12 ianuarie 1990. Ce jalnică e imitaţia! După „modelul” celor din Capitală, şi la Tg. Mureş s-au adunat în faţa Primăriei vreo 500 de oameni. Vor „Jos comunismul!”, iar unii mai vor ceva: Ardealul autonom! Nici mai mult, nici mai puţin! Încearcă să-i potolească domnul Kincses Előd, fostul campion al României la 100 metri plat. Pare un tip rezonabil.

13 ianuarie 1990. Se vorbeşte tot mai insistent despre o posibilă separare a şcolilor pe criterii etnice. Soţia mea, născută şi trăită în Bucureşti, ea însăşi profesoară, îmi reproşează că am adus-o în mijlocul acestui „viespar”. Unii dintre colegii maghiari, n-o mai salută. Secţia maghiară a Studioului de Radio Târgu Mureş nu contribuie cu nimic la calmarea situaţiei. Dimpotrivă…

15 ianuarie 1990. Profesorul ing. Florin Oproescu mă anunţă că are informaţii sigure de la Ministerul Învăţământului că, la întâlnirea de ieri a reprezentanţilor U.D.M.R. cu ministrul adjunct Attila Pálfalvi, s-a cerut şi a fost aprobată separarea claselor române de cele maghiare la liceele „Papiu Ilarian” şi „Bolyai Farkas”. Hotărârea ar fi fost luată în lipsa reprezentanţilor cadrelor didactice române din Târgu Mureş. Nu a fost consultat Inspectoratul Şcolar Judeţean, iar delegatul trimis în numele U.D.M.R., inspectorul şcolar Farkas Ernest, nu a informat corect Ministerul. Trăiască politica faptului împlinit!

18 ianuarie 1990. Mi se spune că la şedinţa de ieri (de parcă eu aş putea filma… ieri!) cadrele didactice române de la Liceul „Bolyai” au respins în plenara Consiliului Profesoral ideea de separare pe criterii etnice, ca străină idealurilor Revoluţiei din decembrie. Aceasta e poziţia oficială. Adevărul e altul… Tratamentul aplicat profesorilor şi elevilor români, a devenit insuportabil. Sunt consideraţi ca nişte leproşi!

19 ianuarie 1990. S-au format şapte noi clase maghiare şi elevii români vor trebui să plece. 178 de elevi maghiari, de la „Papiu” şi „Bolyai”, care până acum au urmat cursurile în limba română, vor trebui să treacă în clase de limba maghiară. Chiar şi elevii dintr-a XII-a, cu riscul de a-şi compromite bacalaureatul şi admiterea! Cine incită, şi de ce?!

23 ianuarie 1990. Iau legătura cu Televiziunea Română din Bucureşti şi-i informez pe colegii de la redacţia maghiară despre ce se-ntâmplă în şcolile din Târgu Mureş, despre încercarea de a da afară, peste noapte, elevii români de la Liceul „Bolyai”, despre comportamentul elevilor maghiari de aici, care îi sfidează pe profesorii români. Atât Zoltán Boros cât şi Katalin Simonfi resping „de plano” ceea ce le relatez. Intervine colegul meu, Füzeşi, care confirmă spusele mele. Cei doi, sunt încurcaţi. Le propun ca împreună cu redacţia social-educativă, să organizăm o masă rotundă cu intelectualii români şi maghiari, pentru clarificarea poziţiilor şi a inten-ţiilor. Găsesc deplină înţelegere la redactorul şef de la social-educativ, Petrovici, şi de la Vartan Arachelian…

24 ianuarie 1990. Întâlnire cu domnul Odőn Bitay, şeful Comisiei pentru naţionalităţi a FSN-ului. Îi relatez situaţia de la Liceul „Bolyai”. îmi răspunde textual: „Da, am stat de vorbă cu generalul Scrieciu şi mi-a spus că elevii români au scris pe zidul liceului «Vă omorâm dacă ne daţi afară!»”… Tac. Înghit în sec. Regret că n-am avut prezenţa de spirit să mă ridic şi să plec fără să-l salut. „Obiceiuri” pe care nu le-am împrumutat!

27 ianuarie 1990. „Atrocităţi în zona Odorheiului!”… Ştiri? Zvonuri? Două lucruri sunt însă certe: intelectuali români, îndeosebi profesori, continuă să părăsească zona! Pe de altă parte, izolat, Odorheiu Secuiesc riscă să sufere un fel de blocadă economică. S-a ajuns prea departe…

29 ianuarie 1990. La emisiunea TVR în limba maghiară, ministrul adjunct Attila Pálfalvi – cunoscut nomenclaturist, promovat pe criterii de echilibru etnic, rector al Politehnicii din Cluj, personal de Elena Ceauşescu – ilustrează cu succes principiul „itt és most”. Nu e singurul. După Revoluţie, cam toată lumea vrea să obţină ceva „aici şi acum”, sau, cum se spunea în urmă cu 2000 de ani, „hic et nunc”. Se pare că „Marile idei” se reîntâlnesc peste milenii. Oricum, psihologia umană e lucru’ dracului!

30 ianuarie 1990. Elevii maghiari de la Liceul „Bolyai” au intrat în grevă. Vor separarea imediată! Cine-o fi în „umbra” lor?

31 ianuarie 1990. Plec şi filmez la Miercurea Ciuc. Mă frământă crimele împotriva miliţienilor. Dintre cei şase ucişi, doi erau unguri… E semn că n-au fost doar crime etnice, ci, mai degrabă, lovituri mortale date miliţiei, ca simbol al Statului Român. Caut răspuns şi la altă întrebare: cum s-a putut întâmpla în zona Odorheiului ceea ce s-a întâmplat? Iată răspunsul găsit chiar de la doamna procuror Maria R., al cărei soţ e român: „Toţi erau convinşi că «Itt lesz magyar világ» («Aici va fi lume ungurească»)”…

2 februarie 1990. Armosferă tensionată între cele două „tabere”. Românii se simt descurajaţi, intimidaţi şi abandonaţi. Presa centrală tace sau, în cel mai bun caz, e ambiguă. „România Liberă” e pro… Smaranda Enache. Florina mă roagă să ne înapoiem la Bucureşti… Să ieşim din „viesparul” ăsta!

5 februarie 1990. „La comedia e finita”. telexul de la minister decide separarea şcolilor după criterii etnice. Poate e mai bine aşa…

7 februarie 1990. Filmez la „Polivalenta” din Târgu Mureş. Şedinţa de constituire a „Vetrei Româneşti”… Atmosferă foarte fierbinte. Oameni optimişti că vor înceta agresiunile împotriva românilor. Extrem de tranşant discursul domnului dr. Zeno Opriş. Peste nici patru ore, reacţie violentă a Postului de Radio Kossuth.

8 februarie 1990. Miting al elevilor români în curtea Liceului „Bolyai”. Se scandează: „Nici măcar în comunism nu era separatism!”, „Bolyai e al tuturor, chiar şi al românilor!”, „Suntem fraţi, nu ne separaţi!”, „Suntem de naţionalitate copii!”… A doua zi, miting în faţa „Primăriei Judeţene” (oribilă „inovaţie”!). Cei trei miniştri, Stănăşilă, Demeny şi Stumph sunt copios fluieraţi şi huiduiţi de elevii români, extrem de frustraţi. Filmez… Seara, e difuzat interviul făcut de Ildiko Bădescu, extrem de ponderat. Primim telefoane injurioase şi de ameninţare, într-o românească stâlcită: „O să vă spânzurăm, bestii ce sunteţi!”.

10 februarie 1990. Marş tăcut al maghiarilor, purtând o carte şi o lumânare în mână. „Regie” şi organizare de notă maximă. O coloană uriaşă, cu aproape 90.000 de persoane, aduse în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, condusă prin radiotelefoane. O singură greşeală: toate lozincile, cu excepţia celei din faţa coloanei, scrise în ungureşte. Oare cui se adresau? NU autorităţilor româneşti? Oricum efectul psihologic e covârşitor. Sunt intimidat şi chiar speriat. Filmez… În final, o rugăciune urmată de discursul rostit de Sütő András, fostul „chiriaş” al părinţilor mei, în vremea, sper pentru totdeauna, răposatei Regiuni Autonome Maghiare. Atunci i-au scos din casă, pentru a oferi condiţii optime de creaţie acestui „realist-socialist”, în obsedantul deceniu.

11 februarie 1990. La „Actualităţi”, se difuzează reportajele pe care le-am făcut în zilele anterioare. U.D.M.R.-ul, ca de obicei, protestează: cum am îndrăznit eu, Dorin Suciu, să difuzez, unul lângă altul, mitingul elevilor români cu marşul tăcut?! Decizia n-a fost şi nici nu putea fi, a mea. Le dau numărul de telefon al domnului Teodor Brateş… Să-l înjure pe el. Apare la TVRL… Domokos Géza, care se chinuie să demonstreze că elevii români din Tg. Mureş au fost manipulaţi.

18 februarie 1990. Zavera din Bucureşti nu e imitată la Târgu Mureş. Mă mir!

25 februarie 1990. Campania electorală din Ungaria se apropie de apogeu. Cea mai ieftină metodă de a-ţi convinge alegătorii, e „îmbrăţişarea soartei poporului maghiar din Transilvania”. Cum vor sfârşi „jocurile”?

27 februarie 1990. A fost profanată statuia lui Avram Iancu din centrul oraşului, mânjind pe soclu ceva indescifrabil, cu vopsea roşie. „Persoana rezonabilă” din 12 ianuarie, Előd Kincses, demonstrează, cu logică rizibilă, că românii au făcut-o! A plecat la Bucureşti o delegaţie care va înmâna preşedintelui Ion Iliescu un dosar privind situaţia din Târgu Mureş.

5 martie 1990. Teribil de tendenţioase emisiunile în limba maghiară ale TVRL. Zoltán Boros face un joc inconştient de periculos. Nici redacţia în limba maghiară de la Radio Târgu Mureş nu rămâne datoare. Florina îmi povesteşte că în primele zile după difuzarea emisiunilor de luni, în limba maghiară, nu te mai poţi înţelege cu elevii maghiari. Încă cere din nou să plecăm la Bucureşti.

8 martie 1990. Continuă panica la Livezeni. În zilele de 10 sau 11 februarie, imitând marşul cu cărţi şi lumânări aprinse de la Tg. Mureş, când a înconjurat şcoala, i-a speriat pe elevii români din clasele I-IV. De atunci, zilnic, atât ei, cât şi profesorii, sunt ameninţaţi de tot felul de beţivani, care dau buzna în clase, în timpul orei. Mi se cere să filmez. N-o fac. „Linia” domnului Teodor Brateş are ciudăţeniile ei. Ori difuzează din partea cealaltă, ori spune că refuză difuzarea, militând astfel pentru împăcare şi stabilitate.

10 martie 1990. La Sovata a fost doborâtă de pe soclu statuia lui Nicolae Bălcescu. „Vatra Românească” protestează vehement!

12 martie 1990. Începe greva studenţilor maghiari de la I.M.F. Târgu Mureş. Li s-a oferit totul: admitere şi cursuri în limba maghiară… Acum, vor şi alte privilegii, să aibă locuri separate la admitere, practica medicală s-o facă tot în limba maghiară, iar I.M.F. Târgu Mureş să fie afiliată la o Universitate… „Bolyai”. Cam asta vor!

13 martie 1990. Filmez greva. Altă regie, gata-gata să stoarcă lacrimi şi să provoace milă. Studenţii stau pe scările Institutului, înfofoliţi, în paturi, cu o carte în mână. Pe pereţi, lozinci în limba maghiară. Au apărut, foarte prompt, reporteri din Occident. Mulţi vorbesc ungureşte. De exemplu, cei din Danemarca…

15 martie 1990. Miercurea Ciuc. La ora 9, întâlnire cu Nicolae Melinescu, coleg de redacţie, venit de la Bucureşti. Intenţionează să facă un reportaj la Ciumani, cu constructorii de căsuţe de vacanţă, în perspectiva cumpărării uneia. Pe drum, surpriză! Începând cu ieşirea din Miercurea Ciuc şi terminând cu Ciumani, lângă Gheorgheni, în toate satele era arborat tricolorul maghiar, roşu-alb-verde. Sute şi sute de steaguri. Drapelul românesc, doar pe clădirile oficiale. Coborâm din maşină şi le examinăm. Sunt toate identice ca mărime, iar pânza de calitate foarte bună. Ne întrebăm, zâmbind cu amar, dacă nu cumva, peste noapte, am fost ocupaţi de Ungaria şi încă nu ştim…

Am primit însă şi explicaţii: se împlineau 142 de ani de la revoluţia ungară! O cifră cât se poate de „rotundă”… Filmăm la Ciumani. La întoarcere oprim la Ciceu. Dinspre gară răsuna peste toată zona, din difuzoare puse la maxim, imnul de stat al Ungariei. Până şi pe monumentul lui Bălcescu din centrul oraşului Miercurea Ciuc a fost arborat drapelul Ungariei!

16 martie 1990. Ora 18. Ne întoarcem la Tg. Mureş. La intersecţia din cartierul Tudor Vladimirescu, multă lume adunată. Peste zi, la Farmacia 28, a avut loc un incident. Informaţii confuze. Ba că n-au vrut să servească o reţetă pentru un pensionar, pentru că farmacistei nu i-a vorbit în limba ei maternă; ba că s-au arborat o lozincă iredentistă şi drapelul Ungariei. Oamenii se contrazic. Sunt iritaţi. Jigniţi. La ora 20, în apropierea locuinţei mele, de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, un autoturism Trabant 3-MS-6755, condus de Nagy Samuel, muncitor la „Azo Mureş”, a intrat în plină viteză în coloana de români, care se-ndreptau spre centru, cu steaguri tricolore româneşti ridicate deasupra capetelor. Au fost rănite 14 persoane, patru dintre acestea foarte grav. Demonstranţii au răsturnat „Trabant”-ul şi i-au dat foc, iar poliţia l-a reţinut pe făptaş, aflat şi în stare avansată de ebrietate. Demonstranţii au manifestat o vreme în faţa căminelor studenţeşti, scandând „Trăiască, trăiască, trăiască Ardealul, Moldova şi Ţara Românească”. Urmăresc consternat cum TVRL transmite informaţia că pastorul László Tőkés cere preşedintelui Bush să nu acorde României clauza naţiunii celei mai favorizate. Oare în ce calitate? Cine l-o fi împuternicit?

17 martie 1990. Miting de protest al studenţilor români împotriva perturbării activităţii I.M.F., prin greva studenţilor maghiari. Filmez. Incident (sau provocare?) în cursul mitingului de la „Polivalentă”. Împreună cu Adrian Popescu, fotoreporter la Agenţia Reuters, îl căutăm la Poliţie pe şoferul „Trabant”-ului, Nagy Samuel. Arată groaznic. Faţă tumefiată. Cere clemenţă, spunând că a fost beat. Se discuta că ieri, n-a fost doar „Trabant”-ul, ci şi o „Dacie” albă, 1-MS-5112, care i-a gonit pe demonstranţi. De unde atâta ură?!

19 martie 1990. Miting românesc în faţa „Primăriei Judeţene”. Scandările, dezvăluie starea de spirit care s-a încheiat: „Murim, luptăm, Ardealul nu-l cedăm”, „Limba română să fie stăpână”, „Iliescu, nu uita, şi Ardealu-i ţara ta”. Se cânta „Hora Unirii”. Cineva dă tonul la „Deşteaptă-te, române!”… S-au adunat dureri mari, mai ales după evenimentele din 15 şi 16 martie. Filmez. Reacţii de furie. Intru în sediu. Filmez şi din balcon. Mulţimea cere demisia lui Kincses Előd, membru al Comitetului Judeţean al C.P.U.N. Mureş. Încearcă să vorbească, dar e huiduit. Penibilă ipostază! E silit să-şi dea demisia. Scot filmul din aparat. O maşină specială pleacă cu el la Bucureşti.
Seara, aşteptând difuzarea filmărilor, aflu şi de incidentele de la sediul partidelor. Sunt destule neclarităţi. Sütő András a fost bătut. E o tragedie. Sütő e, totuşi, un simbol. Filmul nu e difuzat. Sunt dezamăgit. Şi eu, dar şi cei care m-au văzut filmând la miting. Din nou, politica struţului…

20 martie 1990. N-am mai notat nimic începând cu 20 martie. N-am mai avut nici timp, nici putere, nici chef. Voi încerca să rememorez acele zile. Nu va fi greu, pentru că tot ceea ce s-a întâmplat atunci, nu se poate uita. S-a întipărit pe retina mea, fotogramă cu fotogramă.
În dimineaţa zile de 20 martie, s-au strâns în faţa „Primăriei Judeţene” spre 13.000 de maghiari: „Sus Kincses”, „Afară cu românii”. Cam acestea erau lozincile de… luptă. N-am putut pătrunde în sediu să filmez. Atmosferă încărcată. La ora 14, primăria Judeţeană a fost ocupată, iar generalul Scrieciu, preşedintele „Judeţenei” CPUN, luat şi ţinut ostatic 16 ore, până a doua zi, când au sosit trupele de paraşutişti, care au eliberat „Primăria Judeţeană”. După ora 15, românii, aflând despre ce se-ntâmpla, s-au adunat în partea de jos a centrului oraşului. Situaţia a devenit explozivă… Doar un cordon firav de poliţişti despărţea cele două „tabere” destul de înfierbântate: ungurii şi românii. Ajutat de prietenul şi colegul Dorin Borda, ziarist la „Cuvântul Liber”, m-am instalat cu aparatul de filmat şi magnetofonul în camera 504 a Hotelului „Grand”, în care locuia publicistul Gabriel Huideş, de la ziarul „Opinia” din Iaşi, venit special pentru a fi martor ocular la evenimentul dinainte anunţat. Împreună au fost martori la tot ce s-a întâmplat. În jurul orei 17, au sosit cei de pe Valea Gurghiului şi a Mureşului, ridicând numărul românilor masaţi în faţa Primăriei Municipiului Târgu Mureş, pe treptele Catedralei Ortodoxe – mici şi în partea Hotelului „Grand”, la circa 1.500-2.000. Urcat în picioare, pe pervazul ferestrei, am filmat confruntarea, la început verbală, apoi în jurul orei 18, când cordonul poliţiştilor a fost „spart”, de un grup de 200-300 de inconştienţi, veniţi de pe strada Bradului. Confruntarea sângeroasă a urmat… O confruntare în care ungurii erau de 9 sau de 10 ori mai mulţi, dar şi bine pregătiţi pentru o astfel de confruntare. De aici şi explicaţia faptului că şi numărul românilor răniţi grav a fost de trei-patru ori mai mare decât al ungurilor.

În tot acest răstimp, cameramanul irlandez şi el venit din vreme, în aşteptarea „spectacolului” dinainte anunţat, probabil de U.D.M.R., filma de la fereastra camerei 707. Au urmat apoi acele scene atroce, filmate şi de irlandez, şi de mine. Fiecare pentru televiziunea pe care o slujea. Şi pe cea din Irlanda, eu pe cea din România, la acea oră încă unica, cu arie naţională de difuzare. Era aproape momentul când am plâns a doua oară, după Revoluţie. Am plâns de furie. De neputinţă… Am trăit cel mai îngrozitor sentiment pe care îl poate trăi un om… Ce s-a-ntâmplat? Când armata a despărţit cele două tabere, printr-un cordon de tancuri, am plecat din Hotelul „Grand”, expediind de urgentă cele trei casete pe care le-am înregistrat, la TVRL, la Bucureşti. După developare, prima casetă înregistrată s-a dovedit a fi bună, a doua acceptabilă, filmată pe lumină scăzută, iar a treia, neutilizabilă, total subexpusă. După vizionare în masa de montaj, cineva a scris pe cutia cu pelicula „Imagini blânde din Tg. Mureş”. Filmul există şi azi, păstrat în loc sigur, dau asigurări că imaginile nu sunt deloc „blânde”. Filmul n-a intrat niciodată pe post! De ce? Prefer să cred că din cauza unei „bâlbâieli” redacţionale. Şi nici nu s-a amintit pe post că Televiziunea Română a fost prezentă la faţa locului. De aceea am plâns… Mai ales că a fost un prilej perfect pentru o anumită parte a presei, de a blama şi înjura televiziunea naţională, acest fetiş naţional. Au făcut-o acele ziare, care n-au catadicsit să trimită la faţa locului un reporter, care să ofere informaţii directe, de la faţa locului, nu culese din relatările reporterilor de radio şi televiziune, sau din alte surse… Am vrut să difuzez pe post acel film, la 1 aprilie 1990, dar am renunţat, la rugămintea domnului profesor Ioan Mânzatu, vicepreşedinte al CPUN, care, în prezenţa domnilor Răzvan Teodorescu şi Alexandru Stark, mi-au explicat că acele imagini n-ar face decât să înrăutăţească o situaţie pe cale de stabilizare, dar şi să îngroape demersurile Comisiei de Anchetă…

File din jurnalul publicistului Dorin Suciu, corespondent al TVR în decembrie 1989 si martie 1990 în Târgu-Mureş
NapocaNews

http://www.napocanews.ro/2010/03/corespondentul-tvr-dorin-suciu-despre-revolutie-si-incidentele-din-martie-1990-de-la-tg-mures.html

miercuri, 24 martie 2010

Vinci-Aktor îşi alege inspectorul dorit

Inginerul Independent, arbitrul care va superviza lucrările la Autostrada Comarnic-Braşov, va fi ales de consorţiul Vinci-Aktor şi plătit direct sau indirect de la bugetul de stat. Inginerul Independent are ultimul cuvânt de spus în aprobarea sumelor pe care statul trebuie să le plătească pentru lucrări.

Compania Naţională de Autostrăzi şi reprezentanţii Concesionarului Vinci-Aktor vor realiza o licitaţie pentru desemnarea Inginerului Independent, instituţie care va superviza lucrările de construcţie şi contractele de servicii pentru operarea tronsonului Comarnic-Braşov. Rolul Inginerului Independent este esenţial şi în stabilirea preţului final al celei mai scumpe autostrăzi din România cu costuri estimate la 4,8 miliarde de euro.

"Contractul încheiat cu Vinci-Aktor nu conţine un preţ fix, aşa cum rezultă din caietul de sarcini, unde la pagina 25 se menţionează: «Proiectul final va permite derivarea cantităţilor de lucrări şi, prin urmare, stabilirea costurilor execuţiei lucrărilor actualizate în urma aprobării Inginerului Independent şi Autorităţii», ne-au declarat surse din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Modul de desfăşurare al selecţiei Inginerului va permite Vinci-Aktor să controleze încă de la început situaţia. Desemnarea Inginerului Independent se va face de o Comisie de evaluare alcătuită din cinci membri, respectiv trei desemnaţi de Vinci-Aktor şi doi de la CNADNR. Ofertele trebuie depuse la sediul Vinci-Aktor, din Bulevardul Preciziei nr. 11, Sector 6, Bucureşti. Mai mult, pentru desemnarea câştigătorului este nevoie de doar trei voturi, exact câţi reprezentanţi au cei de la Vinci-Aktor în comisie!!!!

FIRMELE ROMÂNEŞTI, EXCLUSE
"Contractul pentru Inginerul Independent va avea o valoare de 28 milioane de euro, se va întinde pe o perioadă de 30 de ani, urmând să fie achitat în mod egal de concesionar şi CNADNR, însă până la urmă toţi banii vor fi plătiţi de la bugetul de stat", ne-au declarat surse din Ministerul Transporturilor. Licitaţia privind alegerea Inginerului Independent este făcută de ochii lumii, deoarece caietul de sarcini a fost făcut special pentru anumite firme străine.

Din cauza condiţiilor care trebuie îndeplinite, accesul firmelor româneşti este exclus din start. Condiţiile din caietul de sarcini sunt foarte restrictive: firmele trebuie să aibă o valoare medie a cifrei de afaceri pe ultimii trei ani (2006-2008) obţinută din activitatea de servicii de minimum 200 milioane de euro şi să fi înregistrat profit. Practic, aceste cerinţe restrâng participarea doar pentru firmele Atkins sau Egin.

CNADNR a realizat pe genunchi documentaţia cu privire la licitaţia pentru desemnarea Inginerului Independent. Departamentele interne ale CNADNR au făcut propuneri şi observaţii cu o "eficienţă maximă" de numai câteva ore fix de Ziua femeii, în pauza dintre o floare şi o bomboană. În dimineaţa de 8 martie, conducerea CNADNR a transmis documetul către departamentele interne, cu specificaţia ca toate propunerile şi observaţiile, în măsura în care există, să fie transmise în aceeaşi zi, până cel mai târziu la ora 14:00.

"Graba cu care s-a făcut documentaţia denotă neseriozitate din partea companiei de drumuri. Analizarea superficială a clauzelor dintr-un contract cu o asemenea amploare şi valoare, ne explică de ce reprezentanţi ai statului semnează contracte ce conţin clauze în defavoarea noastră", spun sursele din cadrul MTI.

NEREGULI DEPISTATE ÎN ACTE
Chiar şi în viteză, angajaţii Direcţiei juridice şi ai Serviciului de control financiar preventiv din cadrul CNADNR au înaintat către directorul general Dorina Tiron raportul numărul nr. 92/10312/08.03.2010 prin care atrăgeau atenţia asupra unor probleme grave depistate în documentaţia de selectare a Inginerului Independent. Raportul nu a fost luat în seamă, chiar dacă semnala că "în mod ilegal licitaţia respectivă nu se supune prevederilor OUG 34/2006 cu privire la achiziţiile publice, deşi fondurile provin, direct sau indirect, în proporţie de 100% de la bugetul de stat".

O altă observaţie din raport se referea la criteriul minim de calificare referitor la valoarea cifrei medii de afaceri anuale a ofertantului pe ultimii trei ani de minimum 200 milioane de euro. Suma era considerată "nejustificat de mare şi restrictivă", având în vedere valoarea contractului de circa 28 milioane de euro. Restricţiile se opresc însă când vine vorba despre garanţia de participare solicitată de CNADNR de la ofertanţi, care este de doar 210.000 de lei (50.000 de euro).


Inginerul Independent
Pentru 28 milioane de euro, Inginerul Independent va face inspecţii generale, auditarea lucrărilor şi va avea acces liber la orice testare sau investigaţie referitoare la lucrări. Inginerul Independent are acces nelimitat în timpul orelor de lucru şi/sau în orice moment al zilei la care sunt efectuate lucrări. Inginerul supraveghează respectarea prevederilor din contract de Vinci-Aktor şi informează imediat ministerul, CNADNR sau concesionarul cu privire la orice neconformitate constatată.

Are dreptul de a solicita Vinci-Aktor remedierea oricărei nereguli în îndeplinirea obligaţiilor sale conform cu şi în condiţiile dispoziţiilor relevante ale contractului, precum şi dreptul de a solicita concesionarului de a concedia angajaţii care au o conduită necorespunzătoare sau sunt incompetenţi. Aceste prevederi sunt doar de faţadă intransigente atât timp cât Inginerul Independent este ales de Vinci-Aktor. Deci, controlorul se transformă din start într-un "om de casă" al concesionarului.

http://www.jurnalul.ro/stire-economic/vinci-aktor-isi-alege-inspectorul-dorit-539440.html

Ştampilele lui Antal Arpad, în afara legii

Ştampilele concepute de către primarul municipiului Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, la mijlocul lunii februarie, sunt ilegale, ele nerespectând prevederile în vigoare.

Prefectul Gyorgy Ervin a declarat că cele trei feluri de ştampile, pe care Antal Arpad le-a lansat ca fiind proprii Primăriei Sfântu Gheorghe, nu respectă legea, deoarece nu au în centru stema României.

„Legea spune că ştampilele aparţinând instituţiilor statului şi administraţiei trebuie să conţină stema României şi denumirea instituţiei în limba română”, a explicat prefectul.

Acesta a adăugat însă că trebuie reţinut faptul că municipalitatea din Sfântu Gheorghe nu a utilizat aceste noi ştampile pe documente oficiale – cel puţin nu pe unele care să ajungă la Prefectura Covasna. În acelaşi context, Gyorgy Ervin a atenţionat că situaţia în care ştampilele vor fi folosite – chiar şi pe scrisori către cetăţeni, va putea fi interpretabilă din punct de vedere al legalităţii.

În urmă cu mai multe săptămâni, primarul Antal Arpad a prezentat trei rânduri de noi ştampile la Primăria Sfântu-Gheorghe.

Ştampilele concepute la nivelul Primăriei Sfântu Gheorghe sunt în culorile negru şi verde, cuprind denumirile „Sfântu Gheorghe. Judeţul Covasna. România. Primar” şi au în centru stema oraşului, fiind realizate în trei variante: română, maghiară şi bilingv.

„În relaţia cu instituţiile Statului, vom folosi ştampila conform legii – pe cea cu stema României. Eu, de exemplu, comunic şi cu locuitorii oraşului – conforma legii nu trebuie să pun ştampilă pe respectiva scrisoare, der eu o pun pentru că arată mai bine şi cred că e o chestiune de respect faţă de oameni”, a declarat Antal Arpad, referitor la spusele prefectului Gyorgy Ervin, menţionând totodată că a plătit din buzunarul propriu conceperea ştampilelor, deci aceste noi însemne nu au fost realizate din bani publici.

Sfântu Gheorghe are, de la începutul lunii februarie, inclusiv însemne specifice ale municipiului – drapel, stemă şi fanion, acestea urmând să se regăsească, de acum încolo, pe diverse documente sau pe alte obiective ce au legătură cu Primăria municipiului.

Monica Vajna

http://www.covasnamedia.ro/beta/?p=7438

Cum vrea UDMR să facă un post public de radio pentru Transilvania cu emisiuni în limba maghiară

Rodica Culcer, fosta şefă a Departamentului de ştiri al televiziunii publice, i-ar putea lua locul lui Alexandru Sassu la conducerea TVR. Surse din PD-L au declarat pentru Gândul că partidul a renunţat la nominalizarea lui Florin Călinescu şi intenţionează să o susţină pe Rodica Culcer.

La radioul public, nominalizarea aparţine UDMR, Uniunea insistând, în negocierile de până acum, să îşi pună neapărat un om la şefia SRR. Sursele citate au spus că UDMR a condiţionat chiar votul din Parlament pentru şefia TVR de posibilitatea de a-şi nominaliza o persoană de încredere la Radioul public.

Uniunea are interes să facă numirea pentru că are în plan să deschidă, din bani publici, un post de radio regional, care să acopere toată Transilvania şi care să emită 24 de ore din 24. În acest moment, există trei staţii regionale ale postul public - la Târgu Mureş, Cluj şi Timişoara -, care emit câteva ore pe zi în limba maghiară, alternativ cu emisiunile în limba română.

Noul post de radio ar urma să fie făcut prin unificarea celor trei redacţii de limbă maghiară. Pentru şefia SRR, UDMR îi are în vedere pe Gasparik Attila, fost reprezentant al Uniunii în Consiliul Naţional al Audiovizualului, sau pe actualul reprezentant în CNA, Szasz Attila.

Variante de rezervă: Turcescu sau Ţoghină

Democrat-liberalii ar fi preferat să facă şi numirea la SRR, pentru că postul public de radio nu are concurenţă în mediul rural şi este singura media care pătrude în multe zone ale ţării. PD-L l-ar fi vrut ca preşedinte la Radio pe jurnalistul Robert Turcescu, dată fiind experienţa acestuia ca om de radio. Turcescu spune însă că până acum nu a avut nicio discuţie pe această temă cu vreun reprezentant al partidului de guvernământ.

O variantă luată în calcul de pedelişti, în cazul în care UDMR nu va face nominalizarea şi Turcescu nu acceptă, să o menţină în funcţie pe actuala şefă a postului public de radio, Maria Ţoghină. Liderii PD-L nu au ce să-i reproşeze Mariei Ţoghină, iar preşedintele Traian Băsescu a continuat să meargă la emisiunile SRR, după ce la TVR a refuzat să mai participe câtă vreme instituţia va fi condusă la Alexandru Sassu. Ţoghină a spus, pentru Gândul, că are "proiecte în derulare" pe care şi le-ar dori "continuate şi finalizate". "Miercuri (astăzi - n.red.) voi depune la Parlament raportul de activitate pe 2009, şi el cu profit şi cu rezultate foarte bune", a adăugat Maria Ţoghină.

Parlamentul se va reuni astăzi, pentru a dezbate rapoartele de activitate pe 2008 ale posturilor publice de radio şi televiziune. Raportul TVR a fost respins de comisiile de specialitate, în timp ce raportul SRR a fost aprobat, cu laude pentru Maria Ţoghină. Respingerea raportului de către plen înseamnă demiterea automată a întregului consiliul de administraţie. Mandatul lui Ţoghină e expirat anul trecut, dar a fost prelungit până pe 31 martie. Sassu mai are mandat până în 2011.

http://www.gandul.info/politica/rodica-culcer-prima-optiune-a-pd-l-pentru-sefia-tvr-cum-vrea-udmr-sa-faca-un-post-public-de-radio-pentru-transilvania-cu-emisiuni-in-limba-maghiara-5771667

luni, 22 martie 2010

Capitalele Daciei, cetăţile nimănui

Responsabilităţile legate de proprieta­tea asupra monumentelor şi siturilor arheologice sunt aruncate de la o instituţie la alta. În haosul legislativ, nimeni nu mai înţelege cine ar trebui să se ocu­pe de cetăţile dacice, printre care şi Sar­mizegetusa Regia, capitala Daciei. Cine e proprietarul şi cine ar trebui să răs­pun­dă de acestea?! Întrebări grele, fără răspuns.

În încercarea disperată de a salva ce a mai rămas din istoria glori­oa­să a strămoşilor şi din patrimoniul UNESCO, pentru că cetăţile fac parte din acesta, senatorul Adrian Păunescu a ini­ţiat în urmă cu câţiva ani un proiect de lege. Deşi a trecut de Senat în 2008, el este blocat de atunci la Camera Deputa­ţilor. Şi încă zace acolo. Între timp, căutătorii de comori, turiştii, vracii, yoghinii şi alţii îşi bat joc de locurile din care a început povestea românilor.

Nimeni nu ştie astăzi cine este proprietarul de drept al cetăţilor. Parcul Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina se ocupă de tot ceea ce în­seamnă natură, dar, dacă se întâmplă să cadă un copac, atunci intervine Direcţia Silvică Deva. Ministerul Culturii nu dă bani, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Roma­ne face doar cercetare, Primăria Orăşti­oara de Sus deţine în zonă nişte terenuri. Şi nişte persoane fizice sunt proprietare de pământuri în zona cetăţii Blidaru şi parţial şi la Costeşti.

Consiliul Judeţean Hunedoara trebuie să întocmească anual, dar şi o dată la cinci ani programe de ges­tiune a monumentelor istorice. Deocamdată, CJ Hunedoara a reparat drumul spre Sarmizegetusa Regia, dar deja un kilome­tru din cei 18 este aproape impracticabil. În cinci ani, reprezentanţii acestor in­sti­tuţii s-au întâlnit de vreo patruzeci de ori ca să găsească soluţii pentru monumen­tele UNESCO. Fără nici un rezultat, desi­gur.

Doi parlamentari de Hunedoara au iniţiat de-a lungul anilor trei proiecte de legi pentru cetăţile dacice. Au fost res­pin­se. Proiectul senatorului Adrian Pău­nes­cu a trecut de camera superioară a Parlamentului şi prevedea constituirea Parcului Ar­heologic Dacia - Grădiştea Munce­lu­lui - Cioclovina - Căpâlna, dar şi zonele Feţele Albe, Vârful lui Hulpe, Sanctuarele de la Meleea şi alte zeci de obiective deo­sebit de importante pentru arheologi.

"Pro­iectul a trecut de Senat, dar s-a blocat la Camera Deputaţilor în 2008 ca să nu fie trecut în contul meu. Din păcate, int­e­resele politice au fost mai presus decât cetăţile dacice. Sper ca actualii parlamentari de Hunedoara să susţină iniţiativa mea", declară fostul senator de Hunedoa­ra, Adrian Păunescu. Acum sunt opt legi şi decizii care se bat cap în cap, care nu fac decât să sporească misterul: ale cui sunt totuşi cetăţile dacice?! Clarificarea acestei situaţii ar face posibilă încercarea de obţinere de fonduri europene. De altfel, se pot atrage astfel de fonduri cu destinaţie specială pentru monumentele UNESCO. Cetăţile Sarmizegetusa Regia, Costeşti, Blidaru, Luncani Piatra Roşie, Băniţa şi Căpâlna sunt în patrimoniul mondial încă din 1999. Cine clarifică însă situaţia lor juridică?! Cele aproximativ 30.000 de hectare sunt păzite de opt persoane, în patrule de câte doi.


RUGI CĂTRE IISUS, FECIOARA MARIA SAU ZAMOLXIS
Lipsa unei legislaţii şi a pazei au transformat cetăţile dacice în loc de pelerinaj pentru tot soiul de persoane care merg acolo "să se încarce de energie", să se roage lui Iisus, Fecioarei Maria sau lui Zamolxis. Nu lipsesc nici adepţii lui Gebeleizis, adică o organizaţie care declară că "îşi consacră timpul, energia şi eforturile în serviciul comunităţii Dacice şi a Marilor Zei".

Şi vindecătoarea Maria face vizite în incinta sacră, unde "intră în organele genitale ale celor prezenţi, le arde şi le vindecă". Vara la Sarmizegetusa Regia se face plajă, topless desigur. Pe lângă aceştia, mai sunt şi căutătorii de comori, care scurmă pământul în căutarea aurului dacilor. Toţi lasă în urmă mormane de gunoaie. Ziaristul Vladimir Brilinsky merge lunar în urma lor şi cară sacii cu mizeriile lăsate în urmă. Acum câţiva ani, el a lăsat gunoaiele la uşile unor instituţii care ar trebui să se intereseze de soarta cetăţilor.


ULPIA TRAIAN SARMIZEGETUSA
Tot în judeţul Hunedoara se află şi capitala Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, situată la 40 de kilometri de cealaltă capitală, cea a dacilor, Sarmizegetusa Regia.

De această dată, regimul juridic este clar: capitala Daciei Romane se află în administrarea Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, din subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara. Aici se mai dau fonduri măcar pentru cercetare, dar şi pentru anumite proiecte. Directorul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Marcel Morar, spune că banii de la minister sunt destinaţi numai pentru cercetare arheologică: "În fiecare an, Ministerul Culturii alocă bani pentru cercetare, dar sumele sunt destul de mici.

Pe de altă parte, am iniţiat un proiect legat de reamenajarea porţii de intrare. Banii pe care îi obţinem din bilete şi vânzarea altor suveniruri rămân în bugetul nostru. În 2009 am avut aproape 32.000 de vizitatori şi am reuşit să adunăm în jur de 170.000 lei, bani care sunt folosiţi tot pentru Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

În acelaşi timp am reuşit să câştigăm un proiect de 50.000 de euro, care se va derula pe parcursul a doi ani. De la Ministerul Culturii nu ne-a întrebat nimeni nimic în ultimii cinci ani despre capitala Daciei Romane".


IMITĂ CAPITALA IMPERIULUI
Oraşul a fost construit imediat după înfrângerea dacilor şi sinuciderea lui Decebal. Astfel, a apărut Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, capitala provinciei Dacia. Alegerea locului nu a fost întâmplătoare, ci a fost determinată de anumite avantaje economice şi strategice. Astfel, aşezat între Munţii Retezat şi Poiana Ruscă, oraşul era păzit de bariere naturale. În ceea ce priveşte arhitectura, exact ca şi alte oraşe provinciale, şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa imită capitala Imperiului Roman, Roma.

În centrul oraşului se află forul, cu principalele clădiri publice. Ruinele acestora pot fi văzute şi în prezent. În zona ruinelor se află şi amfiteatrul, care are 60 de metri lăţime, 80 lungime. Aici aveau loc luptele între gladiatori sau ale acestora cu animale sălbatice, ori alte jocuri care distrau populaţia, dar şi alte manifestări importante. După retragerea aureliană din anul 271 d.Hr. se presupune că amfiteatrul a fost transformat în fortăreaţă. Populaţia rămasă aici se apăra în acest mod de armatele barbarilor care devastau teritoriile din care se restrăseseră romanii.

Tot la Ulpia Traiana Sarmizegetusa se află şi o serie de temple, cum ar fi cel al zeiţei Nemesis, al zeilor palmyrieni, al lui Liber Pater sau al Hygiei etc. Practic, în interior se aflau clădirile administrative, iar în afară erau case, unele temple, construcţii publice, dar şi cimitirele. Ruinele pot fi vizitate zilnic, iar de marţea până duminica se poate cere şi ghid, care explică turiştilor modul de viaţă al locuitorilor şi amănunte despre istoria romană.
Din păcate, nu s-au găsit fonduri pentru restaurarea măcar a amfiteatrului. Un proiect care prevedea astfel de lucrări nu a primit nici un răspuns din partea Ministerului Culturii de foarte mulţi ani.

http://www.jurnalul.ro/stire-miscarea-de-rezistenta/capitalele-daciei-cetatile-nimanui-539244.html

sâmbătă, 20 martie 2010

"Sa nu ne inflamam"?!

Cred ca ati vazut secventa si v-ati cutremurat! Deasupra inscriptionarii "Szovata város", in suportul pentru drapele de pe fatada Primariei din Sovata, flutura steagul secuiesc! Un individ, fioros, il pazea cu securea in mana. Gurile rele spun ca ar fi instalata si o camera de supraveghere, pentru a controla tot ce exista si misca in zona respectiva. Si cand te gandesti ca scena se petrece in Romania de azi! Ce fac autoritatile, obligate sa respecte legea? Nimic. Cum nimic n-au avut de spus, neavand nici cea mai mica reactie, nici Traian Basescu, presedintele Romaniei, nici premierul Emil Boc, nici ministrul Internelor, Vasile Blaga, dupa manifestarile antiromanesti, de la Cluj-Napoca, din 15 martie _ Ziua maghiarilor de pretutindeni _, de prin alte orase din Ardeal. Orbi si muti au fost toti! Iar aceasta tacere vinovata, aceste nepermise concesii ii incurajeaza pe iredentisti, sovini si extremisti, asa cum s-a intamplat in cazurile de la Sovata, Sfantu Gheorghe, Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc (unde drapelul secuiesc a fost arborat pe Consiliul Judetean) si in alte parti, pe acesti nemernici care, in locul Tricolorului, simbol al statului roman, este inaltata o zdreanta pazita cu securea de un pitarau!

Penibili au fost, comentand secventa, cativa analisti si oameni politici. "Niste nauci!" _ spunea domnul Saftoiu. Eroare! Mare eroare! "Sa nu-i bagam in seama!" _ ne sfatuia Mugur Ciuvica. "Subiect sensibil!" _ clameaza un altul. "Sa nu ne inflamam!" _ cugeta alt penibil naiv. Cu parul in balta da si deputatul Cezar Preda. Si el ne lamurea ca nu trebuie sa ne nelinistim, ca totul ar fi doar un fel de mica furtuna intr-un pahar cu apa, un foc de paie care, desigur, vor trece usor.

Ce sa le mai spui astora? Ca habar n-au pe ce lume traiesc?! Ca bautorii de apa tulbure din Dambovita inca nici n-au auzit ce se petrece prin Ardeal, din 1990 incoace? Ca habar nu au nici de istoria cu pagini cernite a prea mult incercatului Ardeal, nici de suferintele de veacuri ale romanilor majoritari in aceasta parte de tara?!

Adica, "sa nu ne inflamam" cand vedem ca tropaie pe strazile Clujului insii aia din "Batalionul Secuiesc" al Garzii Maghiare, organizatie neonazista, interzisa pana si in Ungaria, purtand numele criminalului de razboi Wass Albert? Oare nu se intorc in mormant victimele masacrului de la Muresenii de Campie si Sucutard, din toamna anului 1940? Ce spun urmasii celor ucisi cu salbaticie, vazand ca, in capitala Ardealului, marsaluiesc niste nemernici in uniforme cu insemne naziste, sub fluturarea steagurilor Ungariei si a celor albe cu dungi rosii, ale lui Arpád? De ce, oare, autoritatile statului roman nu pun piciorul in prag, sa-i ia de guler, sa le aplice legile romanesti, sa-i vare la "Mititica", unde le e locul, dovedindu-le ca Ardealul si Romania nu sunt "sate fara caini", prin care ei sa haladuiasca, precum Voda prin loboda, sfidandu-ne, provocandu-ne, umilindu-ne, ca romani majoritari, in tara noastra romaneasca! Auzeam ca acel "capo" al Batalionului Secuiesc "Wass Albert" a fost retinut. Bravo lor, celor de la Cluj-Napoca! Sa vedem ce va iesi pana la urma.

"Subiect sensibil"? Cum adica? Sa-i lasam sa ni se urce in cap, sa ne inlocuiasca Limba, Imnul si Tricolorul, iar noi sa tacem ca fletii, sa-nghitim, cuminti, toate insultele, sa ne prefacem indiferenti cand ne arunca hardaul cu laturi in cap? Adica, noi mereu sa fim toleranti, ca suntem majoritate, iar ei - mereu agresivi? Ei _ "europeni", noi _ "extremisti" si "sovini", atunci cand cutezam sa le spunem ca se obraznicesc, programatic, si ne provoaca, sistematic, in propria noastra tara?

"Sa nu ne inflamam"? Usor de spus! Din 1990 incoace, asa suntem sfatuiti mereu: "Lasati-i in pace! Cine ii ia in seama?" Numai ca tocmai "naucii" astia, cum ii numeste domnul Saftoiu, nu ne lasa in pace! Indivizi ca astia au ucis romani, la Zetea, Dealu, Cristuru Secuiesc, in alte orase din zona, in zilele de 21-22 decembrie 1989, au profanat statuia Iancului la Targu-Mures, au zdrobit bustul lui Balcescu din Sovata, au incendiat acolo case ale romanilor, au provocat tragedia din 20 martie 1990 de la Targu-Mures, i-au batut, salbatic, pe Mihaila Cofar si pe altii, unii ramasi infirmi pe viata, altii trecuti azi in eternitate.

Cum sa nu te inflamezi, cand vezi si auzi ca, la 15 martie, se clameaza, propagandistic: "Libertate pentru secui!"? N-au avut, oare, libertate, din 1989 incoace, cei vreo 260 de secui declarati la recensamantul populatiei din 2002? Cum sa nu te inflamezi privind padurea aceea de steaguri rosu-alb-verde (ale Ungariei), drapelele fasciste ale lui Arpád, si niciun steag romanesc printre ele? Concepe cineva ca, in America, de pilda, unde exista vreo 40 de milioane de hispanici, s-ar putea inchipui vreo demonstratie a acestora fara drapelul SUA? Domnii Basescu, Boc si Blaga nu ar trebui, ei, in primul rand, sa se intrebe: in ce tara ne aflam? Cum se numeste ea? Si sa condamne acele excese! Cum pot ei suporta, inghiti si tolera asa ceva? Oare Ordonanta 31/2002 sa fie aplicata doar atunci cand este vorba despre maresalul Ion Antonescu? In cazul cultului personalitatii lui Wass Albert, al proliferarii ideilor lui de criminal de razboi, al incercarilor, repetate, de reabilitare, pe toate caile, de cosmetizare a imaginii lui, nu are clare prevederi? Unde-i, care-i rostul si ce face CNCD (Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii)? Doarme.

I-am intreba, apoi, pe aceiasi Traian Basescu, Emil Boc, Vasile Blaga (mai ales pe el!) ce cauta, sub padurea aceea de drapele ale altei tari, ministrul Sanatatii din Romania _ Cseke Attila _, la manifestatia antiromaneasca de la Cluj-Napoca? Era el, cumva, "in strainatate", sau in tara lui _ Romania? Oriunde in lume, pentru un asemenea gest, gafa in toata legea, oricine ar fi, zboara din scaun! Daca nu si-a prezentat demisia, trebuie dat afara! Imediat!

Toate aceste actiuni antiromanesti, anticonstitutionale, antieuropene nu duc, deloc, la vindecarea, ci la redeschiderea unor rani mai vechi.

Asadar, unor guralivi, indemnandu-ne sa inghitim, sa tacem, sa fim blegi, fara reactie, le adresam cateva intrebari firesti! Chiar sa fie normal sa nu zaresti macar un steag romanesc, Tricolorul, la o manifestatie a unei minoritati? Este normal ca, in locul Tricolorului, pe o primarie si un Consiliu Judetean, institutii ale statului, din inima Romaniei, sa fie arborat drapelul secuiesc, pazit cu securea in mana, de un derbedeu? La manuirea securii, a cutitului, a lanturilor, la aruncatorul "Coctailului Molotov", sunt mari mesteri. Au dovedit-o in martie 1990! E "firesc" sa ceara autonomia, pe criterii etnice, a Tinutului Secuiesc, cea de-a doua limba oficiala in stat, o noua regionalizare, de fapt, federalizarea Romaniei?

Se spune ca "cine seamana vant culege furtuna"! Revenirea UDMR, in ultima vreme, la "reteta" din 1990 nu poate avea, drept efect, decat resentimentele din aceste zile.

Bine ar fi ca organele in drept, chemate sa aplice legea, sa priveasca mult mai serios, cumpanind, din mai multe puncte de vedere, si afirmatia lui Marko Bela, referitoare la "ajutorul" care, in 20 martie 1990, l-au dat maghiarilor "tiganii", "romii, cum li se spune azi", dupa exprimarea liderului UDMR, pe la Ernei, Dumbravioara, Dealul Sangeorgiului. Gura pacatosului adevar graieste!

Naivilor care continua, in pofida atator dovezi, sa sustina ca ar fi vorba doar despre niste "nauci", dusi cu pluta de-acasa, iar noi n-ar trebui sa ne inflamam, le aducem aminte o "istorioara" de demult. Intrand in Biblioteca Academiei la ora fixa (puteai sa-ti potrivesti ceasul dupa el!), savantul Nicolae Iorga l-a vazut, la locul lui obisnuit, pe istoricul Stefan Metes, foarte trist. Era cam prin 19 august. "Ce-i cu tine, Stefane? Ce te framanta?" "Domnule profesor, mi-e frica tare ca pierdem Ardealul!"- i-a replicat acesta. "Fugi, ma, Stefane! Doar avem armata, avem legi, avem tratate internationale!" _ i-a replicat Iorga. Si, cu toata armata, legile si tratatele internationale, la 30 august 1940, pierdeam nordul Ardealului, urmare a Diktatului de la Viena.

Asa se scrie istoria. Chiar daca, azi, alta-i situatia, sunt alti iredentisti, alti extremisti, alti sovini. Alte gaste in aceeasi traista! Si un singur adevar: "Somnul ratiunii naste monstri!" .

LAZAR LADARIU
http://www.cuvantul-liber.ro/editorial.asp

Chitiţi pe frăţia cu „Hét Határ”

Salonta încearcă a treia oară să intre în „Hét Határ” în ciuda avizelor negative de la MAI şi MAE faţă de înfrăţirea cu „autonomiştii”.

Obligat de lege, Consiliul Local (CL) Salonta şi-a revocat de două ori hotărârile de intrare în „Hét Határ Határon Átnyúló Önkormányzati Szövetség a Kárpát” (HHÖSZ), în traducere „Asociaţia Transfrontalieră a Autoguvernărilor din Bazinul Carpatic”. Aceasta după ce Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) au dat avize negative faţă de hotărârile de înfrăţire HCL nr.32 din 26 februarie 2009 şi HCL nr.212 din 29 octombrie 2009.

Astfel, în avizul negativ dat pe 27 aprilie 2009, MAE arată că a analizat activitatea asociaţiei prin prisma statutului, a membrilor ei şi a site-ului oficial, www.hethatar.eu. „A rezultat că politicieni membri ai asociaţiei «Hét Határ» au făcut declaraţii contrare art. 1 din Constituţie, prin care susţin obţinerea autonomiei teritoriale a «Ţinutului Secuiesc». Pe site-ul oficial al asociaţiei, la secţiunea «Servicii», există un subpunct care menţionează că «susţine înfiinţarea regiunii autonome «Ţinutul Secuiesc». Astfel, se încalcă Legea 215/2001 a Administraţiei Publice Locale, care stipulează la art. 2 că principiul autonomiei locale nu poate aduce atingere caracterului de stat naţional, unitar şi indivizibil al României şi la art. 4 că autonomia locală este numai administrativă şi financiară”, arăta MAE.

În concluzie, MAE cerea Primăriei Salonta „reanalizarea oportunităţii aderării la «Hét Határ»”.

Accent pe Bruxelles

Ca urmare, în şedinţa din 25 iunie 2009, CL Salonta revocă HCL din 26 februarie 2009 după care reia procedura şi, primind iarăşi avize negative de la ministerele de resort revocă şi HCL 212 din 29 octombrie 2009 în şedinţa ordinară din 25 februarie 2010. Însă în aceeaşi zi, se convoacă o şedinţă extraordinară cu un singur punct, cel de reiniţiere a înfrăţirii.

Argumentele cu care consilierii au fost convinşi să voteze se bazează pe documentul înaintat Primăriei Salonta de către administratorul „Hét Határ”, Ocskay Gyula. Astfel, documentul nu face nicio referire la o ideologie autonomistă, marşând pe faptul că îşi ajută membrii în „activităţile de obţinere a resurselor organizatorice” şi le oferă „cele mai recente informaţii de la Bruxelles”.

Cristian Horgoş

http://www.bihon.ro/stiri/oradea-bihor/articol/chititi-pe-fratia-cu-het-hatar/cn/news-20100318-08422488

marți, 16 martie 2010

Escaladarea conflictelor din Târgu-Mureş: farmacia şi Trabantul

Episoadele de incitare interetnică petrecute, la 15 martie 1990, în câteva oraşe importante din Transilvania au fost doar semnalul declanşator al evenimentelor dramatice din zilele următoare. Evenimente care vor prăbuşi un val de ură, violenţă şi moarte asupra oraşului Târgu-Mureş.

Informaţii alarmante privitoare la o anumită stare de încordare interetnică existentă în Transilvania au apărut încă din primele săptămâni ale anului 1990, când atât organele locale, cât şi reprezentanţii structurilor militare prezente în zonă au atras atenţia asupra evenimentelor, uneori banale, alteori de-a dreptul provocatoare care se petreceau în zonă. Din păcate, noua putere instalată la Bucureşti nu a avut nici energia şi nici capacitatea de a vedea dincolo de aparenţe.

De fapt, în martie 1990, lumea politică din Capitală s-a ocupat doar cu jocurile politice de culise. Fleacuri, datorită cărora a ignorat orbeşte faptul că Ardealul era pe cale să devină un butoi de pulbere care putea să explodeze devastator la cea mai mică scânteie. Atunci a lipsit foarte puţin ca acea scânteie să se numească Târgu-Mureş.

"HORTHI, HORTHY"
În ziua de 15 martie 1990, circa 10.000 de "turişti" maghiari au intrat în România cu intenţia declarată oficial de a participa la aniversarea a 120 de ani de la declanşarea Revoluţiei de la 1848. O aniversare care ar fi trebuit să fie paşnică, moment de reculegere şi depunere de coroane la monumentele ridicate în cinstea înaintaşilor. Dar nu a fost aşa.

Atunci, câteva echipe de cameramani ai Armatei au filmat numeroase episoade care demonstrau că acele manifestări au luat o întorsătură explicit antiromânească. Imagini care prezentau grupuri de maghiari care scandau "Horty, Horty", "Moarte românilor", dar şi "Ardealul la Ungaria!". Tot atunci s-ar fi produs profanarea statuilor lui Avram Iancu şi Nicolae Bălcescu, precum şi câteva tentative de incendiere a unor locuinţe de români din Sovata. Fapte care au atras după ele şi o serie de contramanifestaţii ale populaţiei majoritare.

RĂZBOIUL INSCRIPŢIILOR
A doua zi, la 16 martie 1990, oraşul Târgu-Mureş părea scufundat într-o atmosferă de suspiciune în care orice gest, cât de mărunt, putea aduce după el violenţa stradală. Atunci, în jurul prânzului, angajaţii de naţionalitate maghiară ai Farmaciei nr. 20 din cartierul Tudor Vladimirescu au afişat o pancartă scrisă în ungureşte şi, în acelaşi timp, au refuzat să-i servească pe clienţii români. Fapt care a şi atras nemulţumirea acestora.

Ceva mai târziu, unul dintre participanţii la evenimente avea să relateze unui ziarist de la Bucureşti venit la faţa locului: "Le-am cerut să dea firma jos, spunându-le că nu suntem în Ungaria; când om fi în Ungaria, să scrie cum vor ei. Dar acum suntem în România, să scrie, deci, în româneşte". În acelaşi timp, în diverse zone din oraş au început să apară manifeste cu caracter explicit şovin şi antiromânesc. Iar pe câteva dintre instituţiile oficiale ale oraşului a fost arborat drapelul maghiar.

De asemenea, tot atunci a început "războiul indicatoarelor rutiere" care avea să continue ani la rând în toată Transilvania: unul dintre indicatoarele de la intrarea în oraş a fost schimbat cu un altul în care numele "Târgu-Mureş" era înlocuit cu Marosvasarhely. Schimbarea a stârnit mânia angajaţilor români de la Azomureş, care au pus la loc indicatorul în limba română.

Jocul de orgolii locale de-a "uite indicatorul, nu e indicatorul" avea să continue şi în zilele următoare. Acum, când în tot Ardealul există plăcuţe bilingve, acest episod pare a fi meschin. Dar atunci nu era aşa.

Înviată din morţi
Considerate a fi deosebit de jignitoare, toate aceste episoade au stârnit mânia populaţiei româneşti, care a organizat propriile manifestaţii de protest. Manifestaţii în cursul cărora s-au înregistrat şi primele victime. În seara de 16 martie, Naghy Samuel a intrat cu automobilul său personal în coloana de demonstranţi români care manifestau pe Bulevardul 1 Decembrie.

Deşi "bolidul" nu era decât un Trabant amărât, a reuşit totuşi să rănească 14 persoane, dintre care patru în stare gravă. Printre aceştia s-a numărat şi o fată de 15 ani, care a ajuns în stare de comă la spitalul din oraş. Ulterior, părinţii ei au spus că, fără prea multe investigaţii, medicii maghiari de acolo au declarat-o moartă şi au trimis-o la morgă. Loc macabru unde, spre norocul ei, fata a revenit totuşi la viaţă în orele următoare. Dar indiferenţa manifestată atunci de doctori nu avea cum să le aducă, în nici un fel, simpatia populaţiei majoritare. Şi nici să aducă liniştea asupra întregului oraş.

http://www.jurnalul.ro/stire-acum-20-de-ani/escaladarea-conflictelor-din-targu-mures-farmacia-si-trabantul-538671.html

Mesaje de 15 Martie: De la „Ţinutul Secuiesc nu e România”, la „mândria secuilor, ca mândria afro-americanilor”

- Ambasadorul Ungariei, Fuzes Oszkar, a "legat" adunarea PCM-CNS de cea a UDMR, organizate la câţiva kilometri distanţă, la Târgu Mureş

Câteva sute de maghiari au mărşăluit, ieri, la Cluj, cu ocazia Zilei de 15 Martie. Printre ei, şi un grup de extremişti care purtau o pancardă cu mesajul "Ţinutul Secuiesc nu e România". Viceprimarul Laszlo Attila s-a opus prezenţei organizaţiilor extremiste Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate şi Batalionul Secuiesc al Noii Gărzi Maghiare: "Mă îngrijorează faptul că şi aici apare acest fenomen, este un fapt îngrijorator. Niciodată nu am fost adeptul unor astfel de manifestări şi niciodată nu voi fi de acord cu niciun fel de extremism", a spus el.

De altfel, liderul Batalionului Secuiesc al Noii Gărzi Maghiare, Balazsi Pal Gergely, a fost reţinut de poliţişti imediat după manifestare pentru că avea pe uniformă însemne fasciste, şi anume motto-ul SS-ului "Meine Ehre heißt Treue" - Onoarea mea este loialitatea. Peter Eckstein Kovacs a apreciat că marşul de la Cluj, la care a participat şi ministrul Sănătăţii Cseke Attila, îi aminteşte de manifestările în care se exprimă "mândria afro-americanilor".

Dacă, anul trecut, prezenţa preşedintelui ungar Solyom Laszlo la sărbătorirea zilei de 15 Martie la monumentul de pe Vârful Nyerges (Harghita) i-a obligat pe Marko Bela&Co să-i "suporte" alături de ei pe toţi concurenţii la supremaţia asupra maghiarimii din România, în frunte cu Laszlo Tokes, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, cu Szasz Jeno, şeful Partidului Civic Maghiar şi cu Izsak Balasz, mai-marele Consiliului Naţional Secuiesc, anul acesta n-a mai fost cazul. La Târgu Mureş, unde a fost, ieri, "centrul de greutate" al manifestărilor de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, liderii UDMR au sărbătorit separat de cei ai PCM şi CNS.

"Dacă cei de la UDMR nu ne-au invitat să fim împreună cu ei, ce era să facem, aniversăm separat, ca de obicei!", ne-a lămurit Iszak Balasz, care şi-a adunat simpatizaţii, la ora 13, la statuia lui Petofi Sandor: circa 200 de persoane, dintre care jumătate elevi de la o şcoală generală din Tg. Mureş, aduşi direct de la ore, cu ghiozdanele în spate, dar dotaţi cu drapelele Ungariei, Uniunii Europene şi Ţinutului Secuiesc şi cu un steag "al regelui Arpad" în dungi alb-roşii - devenit , în timpul celui de-al doilea război mondial, stindard al fasciştilor horthyşti din Ungaria, iar acum scos în afara legii în ţara vecină - plus un tricolor românesc.

Alături de participanţi nu s-a aflat însă şi liderul PCM, Szasz Jeno - plecat să serbeze 15 Martie la Budapesta - în schimb a fost prezent ambasadorul Ungariei, Fuzes Oszkar, care avea să "lege" adunarea PCM-CNS de cea a UDMR-ului, organizată la ora 16 la câţiva kilometri distanţă, la Monumentul Martirilor Secui. "În numele ţării mamă, constat cu cea mai mare plăcere că gândul autonomiei se conturează tot mai puternic şi sunt sigur că nu peste mult timp va dobândi şi putere de lege", a spus diplomatul ungar.

La Monumentul Martirilor Secui, versiunea udemeristă a sărbătoririi a adunat circa 2000 de oameni. "E bine să fii maghiar în această zi chiar şi în România, unde de multe ori nu e uşor nici să fii om, pur şi simplu, darmite maghiar!", şi-a început cuvântarea Marko Bela, care, după ce a rememorat "pogromul antimaghiar" din martie 1990 de la Tg. Mureş, nu şi-a ascuns încântarea faţă de situaţia de acum: "Iar azi, ce grimasă a destinului: ministrul Sănătăţii este un maghiar, azi aşteaptă medicamente de la un maghiar şi cei care au fost bolnavi acum 20 de ani de maghiarofobie!".

Tokes: "Autonomia este sinonimă cu libertatea"

Europarlamentarul Laszlo Tokes nu a lipsit la manifestările prilejuite de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. "Autonomia este o subspecie a libertăţii, deoarece înseamnă că eşti liber să te organizezi, să organizezi localităţile, cultura, biserica, prezentul şi viitorul, deci nu este ceva de la diavol, nicicum nu sunt îndreptățite prejudecățile care încojoară autonomia", a declarat el la Târgu Secuiesc, adăugând că, în instituțiile publice, românii ar trebui să vorbească "neapărat" și limba maghiară.

http://www.gandul.info/news/mesaje-de-15-martie-de-la-tinutul-secuiesc-nu-e-romania-la-mandria-secuilor-ca-mandria-afro-americanilor-5748139

15 martie cu promisiuni de autonomie

Cu steaguri și cocarde în culorile Ungariei sau secuiești, husari călare și costume tradiţionale, maghiarii din judeţul nostru au sărbătorit ieri Ziua Maghiarilor de Pretutindeni și au marcat Revoluţia de la 1848.

Principalele evenimente au fost concentrate în municipiile Târgu-Secuiesc și Sfântu-Gheorghe. În orașul breselelor s-au adunat în piaţa în care tronează revoluţionarul pașoptist Gabor Aron în jur de 7.000 de persoane care au asistat la defilarea husarilor, a căruţelor împodobite și a călăreţilor veniţi din toate satele din zonă la parada din centrul municipiului.

Un punct important l-a constituit dezvelirea tunului lui Gabor Aron – singurul rămas din cele 63 confecţionate de revoluţionar.

Tunul fusese împrumutat timp de 40 de ani Muzeului de Istorie din București și a fost adus în judeţ la intervenţia conducerii judeţului și municipiului Sfântu-Gheorghe și cu sprijinul ministrului culturii, Kelemen Hunor. Acesta a subliniat că locul tunului este în Secuime și dorinţa lor este ca tunul să rămână în Covasna.

Autonomie, autonomie… și iar autonomie

La Târgu-Secuiesc au susţinut discursuri printre alţii și episcopul și europarlamentarul Tokes Laszlo sau ministrul culturii, Kelemen Hunor, veniţi special pentru acest eveniment.

Episcopul a subliniat importanţa unităţii maghiarilor în atingerea scopurilor lor și a afirmat că autonomia este sinonimă cu libertatea, respectiv autonomia este o „subspecie“ a libertăţii, și nu un diavol.

„Este o subspecie a libertăţii, deoarece înseamnă că ești liber să te organizezi, să organizezi localităţile, cultura, biserica, prezentul și viitorul, deci nu este ceva de la diavol, nicicum nu sunt îndreptăţite prejudecăţile care înconjoară autonomia”, a declarat Tokes Laszlo.

Episcopul spune că pentru maghiari autonomia înseamnă o instituţie democratică, care funcţionează bine și a amintit în acest sens mai multe ţări din Europa, ca Italia sau Spania, unde funcţionează bine. Pe de altă parte, întrebat dacă în instituţiile publice românii trebuie să cunoască obligatoriu și limba maghiară, Tokes Laszlo a afirmat „Neapărat!”, și s-a declarat surprins că o parte din români nu își dau seama de această necesitate.

„Eu mă mir cum dânșii nu își dau seama. O parte din dânșii își dau seama, dar ceilalţi probabil au fost implementaţi aici în instituţiile de autoguvernare și probabil au un ordin necunoscut, ascuns, de undeva, să nu folosească limba locuitorilor”, a declarat episcopul.

În opinia acestuia, soluţia ar fi ca fiecare să înveţe limba celuilalt popor în mod benevol.

În ceea ce privește discursul ministrului Kelemen Hunor, acesta a făcut apel la încrederea în forţele proprii și a transmis mesajul că este nevoie ca și maghiarii să fie reprezentaţi la nivelul la care se iau deciziile.

Kelemen spune că „va fi autonomie, cu înţelepciune, cu dialog și cu respect reciproc”.

3.000 de participanţi la Sfântu-Gheorghe

La Sfântu-Gheorghe, în faţa scenei din faţa Teatrului s-au adunat în jur de 3.000 de oameni care arborau steaguri secuiești, în roșu alb verde sau cu diferite blazoane. Ei au asistat la defilarea husarilor, a cercetașilor, precum și la discursurile lui Tokes Laszlo și primarului Antal Arpad. Ei au subliniat importanţa unităţii maghiarilor, precum și necesitatea obţinerii autonomiei Ţinutului Secuiesc.

Ana Sidon
http://www.covasnamedia.ro/beta/?p=7285

Limba română, în plan secund pe plăcuţele de informare turistică

Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a amplasat plăcuţe-indicatoare informative în centrul oraşului. Acestea sunt realizate într-un stil retro şi se referă la principalele obiective culturale şi la diverse instituţii din Sfântu Gheorghe.

Noile plăcuţe conţin atât inscripţii cu denumirile obiectivelor importante din oraş, cât şi imagini redate în linii fine de desen.

Plăcuţele sunt inscripţionate în trei limbi – maghiară, română şi engleză, în această ordine, limba maghiară fiind pusă înaintea limbii române.

Acţiunea de trecere în plan secund a limbii oficiale a Statului – limba română, nu este una nouă, cel puţin nu în ceea ce-l priveşte pe primarul Antal Arpad. Astfel, acesta a avut o iniţiativă asemănătoare în luna iunie a anului trecut, când a prezentat alte plăcuţe realizate la comanda Primăriei; respectivele plăcuţe erau destinate indicării de străzi şi clădiri şi conţineau, pe lângă stema oraşului, inscripţii cu denumirile obiectivelor indicate, în limbile maghiară şi română.

La acea vreme, Primăria Sfântu Gheorghe a fost sesizată de către Prefectura Covasna, prin intermediul unei adrese, fiind informată că trebuie să respecte legea în ceea ce priveşte ordinea de inscripţionare a respectivelor plăcuţe, astfel încât acestea să fie inscripţionate întâi în limba română (pe partea de sus) şi apoi în limba maghiară (pe partea de jos) şi nu tocmai invers. În adresa Prefecturii se făcea trimitere la Constituţie şi legi ale administraţiei publice, arătându-se că limba oficială a Statului este cea română, drept pentru care trebuie să aibă întâietate pe inscripţionările publice, existând totodată libertatea ca acolo unde minorităţile naţionale depăşesc procentul de 20%, limbile acestora să poată fi folosite în plan secund, cu caracter informativ.

Monica Vajna

http://www.covasnamedia.ro/beta/?p=7279

Presa de limbă maghiară din România: “Poliţia a tulburat evenimentele din 15 martie de la Cluj”

După ce membrii grupării Garda Secuiască au mărşăluit prin centrul oraşului alături de ministrul Cseke Attila şi viceprimarul Laszlo Attila, cotidianul de limbă maghiară Kronika trage o singură concluzie în ediţia de marţi: poliţia a tulburat seria de evenimente care au avut ier loc la Cluj-Napoca cu ocazia Zilei Mondiale A Maghiarilor de Pretutindeni!

În materialul numit “Amintiri tulburate la Cluj”, redactorul Kiss Előd-Gergely transmite cititorilor de limbă maghiară o imagine distorsionată a evenimentelor de ieri. După ce reprezentanţii Gărzii Secuieşti au afişat ostentativ pe toată durata marşului comemorativ un mesaj care afirma că “Ţinutul Secuiesc nu e România”, liderul extremiştilor, Balazsi Pal Gergely, a fost reţinut de poliţie deoarece afişare pe îmbrăcăminte o insignă nazistă a SS.

Jignesc, dar vor să nu mai fie jigniţi!

Alte trei persoane, membre a Uniunii Liceenilor Maghiari, au fost reţinute de poliţie după ce au instalat în Piaţa Unirii o hartă a Ungariei Mari. Cele trei fete reţinute s-a justificat în cotidianul Kronica susţinând că doreau doar să afişeze o hartă a evenimentelor istorice de la 1848. Acestea au dat declaraţii la secţia de poliţie până în jurul orei 18, după care au fost eliberate. Afişarea pancartei jignitoare a fost sesizată poliţiei de un membru la Noii Drepte care se afla în piaţa în acel moment.

Cotidianul Kronika mai scrie şi despre o listă de revendicări a liceenilor şi studenţilor maghiari, printre care se află şi redenumirea străzilor în limba maghiară şi demontarea panourilor “jignitoare” la adresa maghiarilor din oraş. Este ironic însă cum membri ai acestei asociaţii de liceeni au fost amendaţi de poliţie chiar pentru afişarea unei pancarte jignitoare în centrul oraşului.

Site-urile Kronica şi Szabadsag, găzduite de o fundaţie apropiată de Tokes Laszlo

Site-ul cotidianului Kronika este găzduit pe serverele Fundaţiei Maghiare pentru Drepturile Omului ( Magyar Emberi Jogok Alapítvány), o fundaţie care militează pentru drepturile maghiarilor din întreaga lume. Pe site-ul acestei fundaţii este promovat asiduu europarlamentarul Tokes Laszlo, care chiar a primit medalia “Truman-Reagan” din partea fundaţiei, în cadrul unei ceremonii din Washington DC din aprilie 2009. Un alt cotidian clujean al cărui site este găzduit de această fundaţie este Szabagsag.

George Bara

http://www.napocanews.ro/2010/03/presa-de-limba-maghiara-din-romania-politia-a-tulburat-evenimentele-din-15-martie-de-la-cluj.html

luni, 15 martie 2010

Culisele manipulării conflictului româno-maghiar din 20 martie 1990

Regizorul documentarului în care „ungurul“ Mihai Cofariu era bătut cu bestialitate, la 20 martie 1990 la Târgu-Mureş, recunoaşte că filmul a fost finanţat de un producător maghiar şi că nu a avut niciun punct de vedere din tabăra românilor. Peter Swain dezvăluie că pentru filmul său despre Târgu-Mureş, din martie 1990, a fost plătit de un producător originar din Ungaria, Paul Neuberg. Acelaşi producător a furnizat imagini şi indicaţii.

În urmă cu 20 de ani, imaginile prezentând un bărbat căzut pe trotuar, lovit cu bestialitate de trecători, făceau înconjurul lumii, înnegrind imaginea României cu mult înaintea Mineriadelor.

Punct central, cu valoare de simbol al confruntărilor de stradă din Târgu-Mureş, persoana respectivă a fost mai întâi o victimă anonimă, un simplu „cineva", primindu-şi numele abia la câteva săptămâni de la brutalităţile îngrozitoare surprinse de camera de filmat. Presa din ţară l-a prezentat ca fiind „românul Mihai Cofariu", ţăran din localitatea Ibăneşti, judeţul Mureş.

Pe numele său real Mihai Cofar, bărbatul s-a transformat peste noapte, printr-un soi de fotosinteză ciudată ce folosea ca sursă de creştere lumina reflectoarelor, în simbolul perfect al tensiunilor interetnice de la Mureş.

Presa locală şi centrală din România l-au revendicat şi transformat în erou, călcat în picioare de cotropitorii moderni. Şi mai obscenă a fost însă mutaţia sa mediatică realizată în presa internaţională, unde, în chip cu totul eronat, a fost prezentat drept un maghiar bătut de români.

Producţia ce a stabilit acest curs a fost un documentar, finanţat de un producător originar din Ungaria, Paul Neuberg, realizat de „Channel 4" din Anglia şi prealuat de toate agenţiile mari de presă din Europa, dar şi de alte posturi de televiziune celebre, precum cea germană ZDF. Concluzia, bazată pe o combinaţie de dezinformare, lipsă de interes şi proastă analiză a indiciilor, nu a fost infirmată sau rectificată nici măcar după aflarea adevărului.

„Contacte politice locale maghiare"

Peter Swain, britanicul care a regizat documentarul respectiv, intitulat „Şi zidurile s-au prăbuşit: vecini răi" (And The Walls Came Tumbling Down: Bad Neighbours) se află în prezent în India.

Nu-şi mai aduce aminte de documentarul din 1990. „Am făcut atât de multe de atunci...", spune Swain, surprins să afle ce valoare enormă a avut producţia sa în contextul prezentării confruntărilor de stradă din martie 1990.

Potrivit lui Peter Swain, documentarul ce a reprezentat pentru presa internaţională etalonul evenimentelor din Târgu-Mureş a fost produs şi finanţat de la Budapesta. Echipa de filmare a ajuns în România după confruntările de stradă din 19-20 martie 1990, însă britanicul nu poate preciza o dată exactă a sosirii. Interviurile de la faţa locului au fost completate cu imagini ale brutalităţilor din stradă, cumpărate sau primite de la „cei alături de care lucram".

În timpul sejurului din România, echipa de filmare a dialogat numai cu maghiari din zona Ardealului. Filmul „fusese planificat de câteva săptămâni", iar legătura cu Ardealul a fost făcută prin nişte „foarte bune contacte politice locale maghiare".

Mai mult, Peter Swain recunoaşte: falsa identitate etnică a lui Mihai Cofariu le-a fost furnizată de cei care le-au dat imaginile: producătorul şi sursele sale. Iar informaţia nu a fost niciodată verificată.

„Filmul fusese planificat cu săptămâni înainte"

Reporter: Cum a apărut proiectul realizării unui documentar despre tensiunile interetnice din Târgu-Mureş?

Peter Swain: A fost unul dintre cele şase filme, cred, dintr-o serie intitulată „Iar zidurile s-au prăbuşit" (And the Walls Came Tumbling Down), comandată de la Londra de către Channel 4. Îmi amintesc că alte producţii apărute sub această denumire generică fuseseră deja realizate în Polonia, Cehoslovacia etc. Am fost angajat să regizez un documentar ce-şi propunea să arunce o privire asupra României după Revoluţia din decembrie 1989. Producătorul filmului era maghiar, astfel încât era normal pentru el să fie direct interesat de situaţia Transilvaniei, mai ales ca o zonă românească în care se aflau foarte mulţi maghiari.

Dar ştiaţi ceea ce s-a întâmplat în Târgu-Mureş sau aţi fost luaţi pe nepregătite de evenimente la faţa locului?

Nu, nu, ştiam perfect ce s-a întâmplat în Mureş, dar şi în Cluj, toate confruntările de stradă. Aveam temele făcute, cum se spune. Am mers direct în acele zone pentru că ne-am dat seama că era locul perfect pentru a începe povestea.

Vă mai aduceţi aminte data exactă a sosirii în Târgu-Mureş?

Nu, îmi pare rău, nu-mi mai aduc aminte.

Aţi beneficiat de un traducător român în timpul acelor zile?

Nu, şi asta dintr-un motiv foarte simplu. Am amintit deja că producătorul nostru era vorbitor de limba maghiară, astfel încât el a făcut toate aranjamentele necesare. În plus, din câte reuşesc să-mi mai amintesc, cât timp am stat în Transilvania am intrat în contact numai cu persoane vorbitoare de limba maghiară.

Ştiţi care au fost posturile de televiziune care au difuzat reportajul realizat de echipa dumneavoastră?

Ştiu doar că postul Channel 4 s-a ocupat de vânzarea producţiei şi în străinătate. Unde a ajuns, asta nu am de unde să ştiu. Dacă îmi permiteţi să fiu extrem de onest, cei de la Londra îmi trimiteau câte un cec o dată la câteva luni. De aici încolo nu mă mai interesa.

Aţi fost vreo secundă în pericol în acele zile?

(Râde) Mmm, nu în sensul în care aş fi fost direct conştient de un astfel de pericol. Cu alte cuvinte, am avut contacte politice maghiare bune în zonă, iar filmul fusese planificat, după cum vă spusesem, cu câteva săptămâni înainte.

De ce aţi spus totuşi „conştient"? Simţiţi acum că a fost totuşi vorba despre un fel de pericol, chiar dacă nu unul explicit?

Vreau să spun că lumea ştia unde stăm, ştia ce facem, şi nu cred că ar fi tocmai prostesc să presupun că simpla noastră prezenţă acolo, prin care încercam să sărbătorim în imagini o anumită victorie, ar fi putut crea o stare de spirit mai aparte printre demonstranţi.

Aveţi idee cum a ajuns documentarul dumneavoastră să fie preluat şi difuzat de Televiziunea Naţională din România?

Nu ştiu care au fost termenii înţelegerii, nu am participat la definirea acestora. Însă vă pot spune că nu ar fi deloc ceva neobişnuit, astfel de înţelegeri între casa de producţie pentru care lucram şi instituţii media naţionale mai existaseră, mai cu seamă că reprezentam o instituţie precum Channel 4.

"În Transilvania am intrat în contact numai cu persoane de etnie maghiară."
Peter Swain
regizor

Mihai Cofariu

Este originar din comuna Ibăneşti, situată în apropierea oraşului Reghin, judeţul Mureş. A sosit în Târgu-Mureş, în 20 martie 1990, alături de un grup mai mare de ţărani, fiind anunţaţi, potrivit propriei mărturii, că „ungurii le omoară copiii".

După violenţele la care a fost supus, surprinse de camerele de luat vederi, a fost internat la Târgu-Mureş şi ulterior la Bucureşti cu diagnosticul de plagă penetrantă lobo-abdominală, traumatism cranio-facial grav şi şoc traumatic. A fost operat în Germania, însă a rămas cu sechele fizice permanente. Are 62 de ani.

„Ideea maghiarului căzut ne-a fost transmisă"

Reporter: Vă mai aduceţi aminte de una dintre imaginile documentarului în care era prezentat un bărbat căzut şi lovit repetat de către demonstranţi?

Peter Swain: Nu-mi amintesc imaginea. Imaginile conflictului nu au fost filmate de noi. O parte dintre secvenţe au fost aduse sau cumpărate din alte surse. Nu-mi amintesc să fi filmat eu asta. Dar (pauză)..., cred că îmi aduc aminte totuşi ceva. Cred că imaginile respective au fost filmate de o parte dintre oamenii alături de care lucram şi ne-au fost furnizate ulterior.

Cum vă explicaţi că persoana respectivă a fost prezentată drept un maghiar lovit de către români, iar mai târziu s-a demonstrat că numele său era Mihai Cofariu, iar agresiunea fusese exact invers?

Nu pot răspunde. Nu mai ştiu. Cred că impresia asta ne-a fost dată de către cei care au filmat imaginile respective. Au trecut prea mulţi ani de atunci ca să-mi pot aminti exact ce s-a întâmplat, dar cred că ideea potrivit căreia cel căzut ar fi fost maghiar ne-a fost transmisă de cei care filmaseră imaginile.

Cum aţi descrie, la 20 de ani distanţă, atmosfera pe care aţi găsit-o la momentul venirii în România?

Repet, eu fusesem angajat doar ca să regizez documentarul respectiv, să-l fac să arate „mai artistic", dacă pot spune aşa. Deci impresiile mele de atunci sunt unele mai degrabă vizuale. Era de parcă istoria stătuse în loc, timp de vreo 50-60 de ani. Arhitectura unor oraşe precum Cluj sau Târgu-Mureş părea desprinsă din anii 1920-1930. Clădirile noi, cele comuniste, erau incredibil de urâte. Am văzut foarte puţine maşini, însă foarte multe lucruri pe care, în mod normal, le vezi la ţară, gen căruţe trase de cai. Parcă toată lumea gravita, într-un mod sau altul, în jurul alcoolului. Impresia mea era că privesc Anglia în epoca victoriană.

Care au fost impresiile cu care aţi rămas în calitate de jurnalist în timpul documentării din România?

Impresia mea a fost că maghiarii din România erau parte într-o luptă proprie de independenţă, iar o parte dintre români nu reuşeau încă să înţeleagă schimbările. Şi asta cred că se datora birocraţiei şi unei lipse de deschideri către nou. În timpul filmărilor din Ardeal am descoperit nişte lucruri extrem de interesante, care m-au surprins. În toate casele de unguri în care am intrat, şi era vorba de oameni simpli, în niciun caz reprezentanţi ai clasei de mijloc, am descoperit biblioteci, de câte 30-40 de cărţi. Erau aşa numitele „opere clasice" ale literaturii universale, în limba engleză. M-au impresionat.

Să înţeleg că maghiarii v-au lăsat o impresie bună?

Da, aş spune că da.

Iar partea română?

Ei bine, aici e o altă problemă. Producătorul a insistat să filmăm numai în Ardeal, deci în alte părţi ale României nu am ajuns. Iar din perioada petrecută în Ardeal nu-mi amintesc absolut nimic despre vreun român căruia să-i fi luat interviu.

Cum vă explicaţi că, la 20 de ani de la acele evenimente, singurele imagini compacte din martie 1990 continuă să fie cele difuzate de echipa dumneavoastră?

Cred că e simplu. La începutul anilor '90 a existat o explozie de interes din partea televiziunilor din vestul Europei pentru situaţia din România. Acolo era „Ştirea", cea mai bună ştire. Nu ştiu ce s-a întâmplat la voi cu presa în acele momente, de ce având aşa subiecte nu a făcut mai mult.

V-aţi mai întoarce astăzi în România?

Mi-aş dori, dar nimic „nou" nu s-a mai întâmplat de atunci.

"Imaginile conflictului au fost aduse sau cumpărate din alte surse."
Peter Swain
regizor

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Operatiunea_-Cofariu_0_224977912.html

Spaţiul etnogenetic românesc

Spaţiul etnogenetic românesc