marți, 31 martie 2009

Autorul moral al etnocidului românilor va avea o stradă în Tîrgu-Mureş

În urmă cu patru ani, în Târgu-Mureş, oraşul atât de greu încercat de ciocnirile interetnice din martie ’90, câţiva politicieni populişti puneau la cale o farsă pe cât de cinică, pe atât de periculoasă: schimbarea numelui străzii Călăraşilor – corpul de armată decimat în 1877 în luptele pentru independenţa României – cu cel de Lajos Kossuth, personajul care a girat politic, militar şi moral, în anii 1848-1849, etnocidul românilor transilvăneni. Întreaga „manoperă” fusese orchestrată de catre consilierii municipali ai UDMR, în ciuda avizului negativ al Comisiei Judeţene de Atribuiri de Denumiri din cadrul Instituţiei Prefectului. Specialiştii acesteia au argumentat zadarnic că denumirea în Târgu-Mureş a unei străzi care să poarte numele lui Kossuth reprezintă o provocare şi o umilire pe cât de inutilă, pe atât de primejdioasă a populaţiei româneşti. Proiectul însă a fost introdus şi votat în regim de urgenţă, profitându-se de majoritatea pe care şi-au asigurat-o consilierii UDMR cu sprijinul a doi consilieri ai PD!

Documente de stare civilă emise pe o adresă inexistentă!
Hotărârea nr. 255 din octombrie 2005 a Consiliului Local municipal a fost atacată în justiţie şi suspendată de Tribunalul Mureş ca ilegală şi abuzivă. Însă, în dispreţul legii, sentinţa nu a fost pusă în executare de către primarul municipiului, dr. Dorin Florea, asupra căruia s-au exercitat presiuni politice şi administrative imense. Ceea ce a produs derută în rândul autorităţilor locale: persoanele neavizate au trimis hotărârea Consiliului Local municipal (deşi ea fusese suspendată de justiţie!) Ministerului de Interne, care a retrimis-o Serviciului Comunitar de Evidenţă a persoanelor din judeţul Mureş! Consecinţa a fost că locuitorii străzii Călăraşilor au început să primească nu numai acte fiscale, dar şi documente de stare civilă pe adresa... strada Lajos Kossuth, stradă care, de fapt, nici nu exista! Nici vechiul prefect, Ciprian Dobre, aservit politic coaliţiei PNL–UDMR (fostul înalt funcţionar „independent” a devenit acum deputat PNL!), nu a avut vreo reacţie, deşi instituţia prefectului are prevăzut printre competenţe verificarea legalităţii actelor administrative emise de autorităţile publice locale.
Circul juridic continuă
A urmat un calvar procesual, peste trei ani de hărţuieli, timp în care procesul s-a plimbat între Tribunal, Curtea de Apel Mureş şi retur pentru că prima sentinţă de suspendare a deciziei dată de Tribunal a fost casată din motive de formă. Reclamanţii, în acest carusel juridic, au fost Asociaţia Culturală Avram Iancu, Uniunea Vatra Românească, filiala Mureş a PRM şi consilierul municipal Ioan Sita, reprezentaţi, pro bono, de av. prof. dr. Ioan Sabău-Pop. Pârâtul, Consiliului Local al municipiului Târgu-Mureş, a fost apărat de deputatul UDMR Károly Kerekes, care a folosit toate tertipurile – invocări de excepţii imaginare, încercări de a scoate primăria din cauză, ca neavând calitate procesuală, fără succes însă. La 28 noiembrie 2008, în urma dezbaterii pe fond în care s-au adus argumente juridice pertinente din legislaţia română şi europeană, precum şi argumentele istorice irefutabile, Tribunalul Mureş, prin Sentinţa 809, a dispus pentru a doua oară anularea Hotărârii nr. 255 din 10 octombrie 2005 a Consiliului Local. Dincolo de repararea unor ilegalităţi, decizia Tribunalului a făcut dreptate, în primul rând, memoriei celor care în urmă cu mai bine de un secol şi jumătate au pierit în împrejurări tragice. Circul juridic însă continuă. Deşi majoritatea actualilor consilieri locali s-au lămurit despre „greşeala” făcută de fostul Consiliu Local şi nu doresc să se conteste sentinţa, deputatul/avocat Károly Kerekes a făcut, conform informaţiilor pe care le deţinem, apel la Curtea de Apel Mureş, deşi nu era împuternicit...
Istoria, între tragedie şi farsă
Ce se întâmplă acum la Târgu-Mureş este o ilustrare perfectă a constatării amare a marelui filosof german Hegel: „Istoria tinde să se repete. Prima oară ca tragedie, apoi ca farsă...” Se ştie că în urmă cu 160 de ani, cu prilejul Revoluţiei Ungare din 1848, în Transilvania a avut loc împotriva românilor un masacru sângeros, un adevărat etnocid. Peste 230 de sate locuite de români au fost incendiate, bărbaţi, femei, bătrâni şi copii, aproape 40.000 de suflete, au fost împuşcaţi, spintecaţi, spânzuraţi.Peste nici un secol, în toamna lui 1940, în partea de Transilvanie care fusese făcută cadou Ungariei de către Germania nazistă şi Italia fascistă, prin Dictatul de la Viena, tragedia Istoriei s-a repetat: peste 1.100 de români, civili fără apărare, au fost ucişi de armata ungară horthystă în primele două săptămâni după ocupaţie. Alte orori au avut loc câţiva ani mai târziu, în toamna lui 1944, la Moisei şi Sărmaş. Apoi, în 1999, exact ca în aforismul lui Hegel, Istoria s-a repetat, de data asta însă ca farsă: la iniţiativa cinică a consilierilor locali ai UDMR – sprijiniţi de câţiva consilieri ai PNŢCD – unii oportunişti, alţii ignoranţi -, o stradă din Târgu-Mureş a primit numele lui Kós Károly. O acţiune politică perversă: Kós, altfel un arhitect şi grafician remarcabil, dar ale cărui antiromânism şi antisemitism manifestate în timpul ocupaţiei Transilvaniei de Nord erau de notorietate, fusese decorat de însuşi Horthy cu cea mai înaltă distincţie ungară, Nemzetvédelmi Kereszt (Crucea Apărării Naţionale) pentru că „a luptat cu credinţă - şi cu riscul vieţii - în teritoriile smulse împotriva forţelor străine”. Adică împotriva României! Acum, după un deceniu, farsa se repetă din nou... Dar, dincolo de atentatul la istoria poporului român, schimbarea denumirii străzii Călăraşi în Kossuth reprezintă o gravă greşeală politică.
Lajos Kossuth, autorul moral al etnocidului românilor
Cine a fost, de fapt, Lajos Kossuth, dincolo de imaginea romantică cultivată de generaţii în minţile maghiarilor de rând? A fost, fără îndoială, un publicist talentat, bun orator, agitator politic şi patriot ungur. Exclusiv ungur, chiar dacă el însuşi era slovac de origine. De aceea, idealurile mişcării revoluţionare de la 1848, al cărei conducător a ajuns la un moment dat, au fost generoase doar pentru naţiunea în care se asimilase. Ajuns guvernator al Ungariei, Kossuth a refuzat, cu îndârjire, tuturor celorlalte naţionalităţi: români, saşi, slovaci, sârbi şi croaţi, trăitoare în Imperiul Habsburgic, orice drept privind propria identitate naţională. Din mulţimea de argumente istorice, morale şi politice care există împotriva atribuirii numelui de Lajos Kossuth unei străzi în Târgu-Mureş, am ales doar şapte:

„Mai mult de o naţiune aici nu este”
Kossuth nu a recunoscut nici un drept românilor din Transilvania şi Ungaria în afara „dreptului” de a se dizolva în naţiunea ungară. În articolele de fond, pe care le scrie în ziarul Pesti Hirlap, consideră că primul obiectiv care trebuie realizat este „uniunea” Transilvaniei – până atunci autonomă - cu Ungaria, ca o „condiţie a extinderii şi dezvoltării naţiunii ungare”. Pentru el, faptul că românii constituiau populaţia majoritară a Transilvaniei constituia un element insignifiant. Kossuth preconiza să le ia românilor, dar şi sârbilor, croaţilor, slovacilor şi saşilor, ceea ce aproape un mileniu de teroare nu reuşise să le ia: identitatea naţională. „Eu niciodată, dar niciodată, sub sfânta coroană maghiară, altă naţiune sau naţionalitate decât cea maghiară nu voi recunoaşte. Ştiu că sunt oameni care vorbesc altă limbă, dar mai mult de o naţiune aici nu este.” (Magyarország története, VI/1, Budapest, 1979, p.164)
„De va fi nevoie, sabia va tranşa chestiunea”
Kossuth, în calitate de conducător al Revoluţiei ungare de la 1848, a fost categoric împotriva oricărei emancipări naţionale a românilor. După el, condiţia de a li se crea o situaţie socială şi economică acceptabilă românilor era ca aceştia să înceteze a se considera o naţiune aparte şi de a se dizolva în naţiunea maghiară. Kossuth declara într-un discurs ţinut în Dieta de la Pozsony (Bratislava): „Dorinţa românilor de a se bucura de o existenţă politică naţională deosebită este irealizabilă, deoarece ea ar duce la distrugerea unităţii statului ungar. (...) De va fi nevoie, sabia va tranşa chestiunea.” (George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei, II, Sibiu, 1890–1891, p. 755–797). Kossuth a şi pus în practică acest veritabil şantaj politic, bazat pe superioritatea militară, tratându-i pe români cu dispreţ şi intoleranţă nelimitate. Rămâne ca un document de referinţă Proclamaţia din 10 octombrie 1848, dată la Pesta, prin care îi soma, în termeni ultimativi şi injurioşi, pe români – numindu-i „gunoaie ingrate” - să revină la „ordine şi supunere legală” – adică să accepte unirea Transilvaniei cu Ungaria şi să renunţe la recunoaşterea lor ca naţiune -, altfel vor fi „exterminaţi de unguri şi secui”.

„Hoardă mai josnică decât vita”
O altă proclamaţie a lui Kossuth, cea din 22 decembrie 1848, prefigurează violenţa la care s-a recurs împotriva românilor în prima jumătate a anului 1849, când Transilvania a fost recucerită de trupele guvernului ungar. Ea vorbeşte de la sine despre orbirea politică care îl caracteriza pe conducătorul Revoluţiei ungare: „Plin de injurii la adresa lor, numindu-i «mercenari plătiţi», «hoardă mai josnică decât vita», «bandiţi valahi», Kossuth îndeamnă pur şi simplu la exterminarea românilor şi a tuturor duşmanilor.” (Liviu Maior, 1848 – 1849, Românii şi ungurii în revoluţie, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 378)

În doar patru luni, peste 6.000 de români au fost asasinaţi
Kossuth a autorizat instaurarea unui regim de teroare în Transilvania, prin numirea în funcţia de comisar civil pentru Transilvania a lui László Csányi. Acesta era un intim al său, care îi ura visceral pe români şi care a înfiinţat şi a asmuţit împotriva lor tribunalele militare -„tribunalele de sânge” - şi a transformat gărzile naţionale ungare în „echipe de vânătoare”, care au masacrat femei, copii şi bătrâni fără apărare. În ciuda protestelor şi a cererilor insistente ale generalului Bem, scârbit de nesfârşitele atrocităţi, Kossuth a refuzat să-l retragă pe acest călău paranoic. Rezultatul a fost înspăimântător: în doar patru luni, peste 6.000 de români civili au fost asasinaţi. Numai în judeţele Mureş şi Târnave, mai mult de 40 de comune au fost mistuite de foc. „Echipele de vânători”, conduse de secuii Jenei, Szabó, Zajzon şi Kovács, au măcelărit sute de români din comunele Hodac, Ibăneşti, Ruşii Munţi, Morăreni, Dumbrava, Monor, Iclandul Mare şi Mic, Sâncraiul de Mureş, Nazna, Sângerul de Câmpie şi Petelea. „Şirul martirilor români maltrataţi sau executaţi în anii 1848-1849 este nesfârşit. Numai în Tg.–Mureş au fost omorâţi peste 100 de români.” (Traian Popa, Monografia oraşului Târgu–Mureş 1932 p. 186).Kossuth i-a urmărit cu o duşmănie neîmpăcată nu numai pe români, ci şi pe saşii transilvăneni, pentru că s-ar fi opus „luptei pentru libertatea maghiară”, când, de fapt, ei nu luptau decât pentru propria lor libertate. Într-o scrisoare adresată la 17 martie 1849 generalului polonez Bem, comandantul armatei ungare în Transilvania, îi scrie cu ocazia cuceririi Sibiului de către armata rusească: „(...) să-i arestaţi pe cei mai de seamă conducători ai răzmeriţei săseşti, predându-i comisarului guvernamental László Csányi, iar acesta să-i ţină ostatici şi să-i execute la cea mai mică opoziţie din partea populaţiei săseşti şi dacă ruşii nu se vor retrage neîntârziat din ţară”.Astfel, împuternicit de Kossuth, Csányi va ordona împuşcarea cărturarului Stephan Ludwig Roth la 11 mai 1849. (Otto Folberth, Der Prozess Stephan Ludwig Roth Graz-Köln, 1959).
Kossuth, aşa cum reiese din corespondenţa sa, a solicitat Franţei şi Angliei (cărora le cerea să sprijine Revoluţia Ungară) să împiedice avântul mişcării de eliberare din Principatele Române. El îşi justifica cu cinism cererea astfel: „Schimbarea situaţiei în Principate ar produce un efect moral incalculabil asupra românilor din Ungaria”. (Milton G. Lehrer, Ardealul, pământ românesc. Problema Ardealului văzută de un american. Cluj-Napoca, 1991, p. 218.)

Un genocid al românilor
Kossuth a girat, politic şi militar, etnocidul care a provocat rănile nevindecabile pe care memoria colectivă a generaţiilor de români ardeleni nu le poate uita. În perioada în care el a condus guvernul revoluţionar ungar, 236 din cele circa 2.400 de sate locuite de românii din Transilvania, Banat, Bihor şi Maramureş au fost jefuite şi arse. În fiecare sat românesc au fost ucişi între 10 şi 20 de oameni, în total în jur de 30.000, adică de trei ori mai mulţi civili decât românii căzuţi pe câmpul de bătaie! Ceea ce atestă afirmaţiile acelor istorici care arată că, în anii 1848–1849, în Ardeal a avut loc un genocid al românilor. Cifra teribilă de 40.000 de morţi, calculată de un martor din acele vremi, mitropolitul Şaguna (Ioan Lupaş, Mitropolitul Andrei Şaguna. Monografie istorică, ediţia a II-a. Sibiu, 1911, p. 66.), este confirmată în fascicula a 2-a a lucrării „Die Romänen der oesterreichischen Monarchie” Wien, Druck from Karl Gerold et Sohn, 1850, p.231. Acestea nu sunt speculaţii, ci fapte, atestate riguros de istorici. Nu-i aşa că merită să existe, în Târgu-Mureş, o stradă care să poarte numele de Kossuth care să-i perpetueze amintirea?
Deocamdată ea nu există decât pe panoul cu harta municipiului situat în faţa primăriei...
Dorin Suciu, Gardianul
http://www.rgnpress.ro/Analize/Interviuri/Autorul-moral-al-etnocidului-romanilor-va-avea-o-strada-in-Tirgu-Mures.html

sâmbătă, 21 martie 2009

Unguri din toate partile...

-- O iarna cumplita ne astepta la Targu Mures, obligandu-ne sa petrecem noaptea in oras. In zori, ninsoarea se mai potolise si am pornit increzatori pe Valea Gurghiului, spre comuna Ibanesti, unde traia Mihai Cofariu, a carui soarta facuse inconjurul lumii, dupa incidentele sangeroase din martie 1990, cand se infruntasera, cu furci si topoare, ungurii si romanii adunati (de cine?) in centrul municipiului resedinta de judet. Nea Mihai fusese zdrobit pur si simplu, multiplele lui fracturi si mutilari dand de furca medicilor dintr-o clinica vest-germana, pentru multe luni...
Acum eram in ajunul Craciunului '96. Cu o mica echipa de televiziune, doream sa aflu ce face acest barbat, dupa cele indurate, intre viata si moarte, cu cativa ani inainte. I-am gasit casa troienita intr-o margine de padure, urcand cu aparatele in spate, masina neputand ajunge acolo. Un om pe jumatate intreg, de-abia miscandu-se prin incaperea mai mult decat saracacioasa, in care mai traiau sotia si cei doi copii. Filmarea n-a durat decat zece minute, in final el declarandu-ne ca-i iarta pe ungurii care l-au nenorocit, chiar daca auzise si el de romanii vinovati de schilodirea unui minoritar! In seara urmatoare, la TVR avea sa apara doar acest fragment al "iertaciunii", fara a se aminti de diversiunea care circulase atata vreme, pe mai multe canale internationale! Cat despre promisiunile facute, in numele noii presedintii a Romaniei, familia Cofariu avea sa astepte pana la... Pastele cailor. Mi-am amintit de acest episod cand cu sarbatorirea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, in Romania, la 15 martie, concomitent cu aniversarea inceperii revolutiei din 1848. De aproape doua decenii, ungurii din toate partile au rememorat epoca in care natiunile Europei au dat foc vechilor structuri imperial-feudale, ca si cum ei ar fi aprins fitilul, in Transilvania. Istoria revolutiei din 1848 a fost mult mai ampla si complexa; aflata sub pulpana habsburgica, maghiarimea si-a vrut "autonomia", dar nu numai pentru teritoriul locuit in majoritate de ea, tinzand mereu sa se extinda si-n spatiile vecine ocupate vremelnic, unde chiar era minoritara. Asa-zisa lupta impotriva Vienei s-a vrut a fi, de la inceput, exterminarea romanilor ardeleni, actiunea soldandu-se cu moartea a zeci de mii de majoritari, inainte, in timpul si dupa confruntarile cu armata stransa in graba de catre Avram Iancu si tribunii sai. "Regele muntilor", cum ii spuneau poporanii si-l urmasera in batalii, ii inaripa cu aceste cuvinte: "Suntem multi, ca cucuruzul brazilor, suntem multi si tari". Actiunea armata a Craisorului, precum si incercarile diplomatice ale lui Balcescu aveau sa se sfarseasca lamentabil pentru romani, pana la urma el fiind arestat (17 august 1852). Tradarea de atunci se poate numi azi diversiune. A fost inceputul impacarii dintre Viena si Budapesta, ducand la crearea Ungariei Mari si a "dualismului austro-ungar", care a insemnat mana libera pentru ca noii stapanitori ai Transilvaniei sa-si desavarseasca politica de deznationalizare a romanilor. Lovitura de gratie le-a fost data dupa primul razboi mondial, cand Pacea de la Trianon i-a repus pe unguri in hotarele firesti. Cu asta, ei n-au fost si nu sunt de acord nici acum. Si-au constituit organizatii puternice in exil, mai ales dupa revolutia din 1956, cu un lobby pe masura, in SUA si Europa Occidentala, ajungand sa-si impuna si un partid etnic in Romania, UDMR, avand ca exemplu efemera Regiune Autonoma Maghiara. Concomitent cu democratizarea Romaniei, Uniunea lor a intrat multi ani la guvernare, cei sapte la suta de etnici maghiari aducandu-i in Parlamentul tarii pe multi dintre sefii lor. Pe fata sau nu, acestia si-au indeplinit "sarcina de partid", ceea ce-i firesc, pana la un punct, cand e vorba de constituirea si autonomia "tinutului secuiesc". Dincolo de balbaielile si eventualele diversiuni ocazionate de vizita presedintelui Ungariei, Laszlo Solyom, se impune intrebarea de ce numai in Transilvania se pot intalni ungurii din alte parti? Raman si unele declaratii menite sa provoace nu numai ingrijorare si suspiciuni ci chiar si acuze directe. Zice pastorul Lasklo Tökes, europarlamentar al Romaniei: "Autoritatile romane, ca habsburgii in 1848 si comunistii un secol mai tarziu, au crezut ca ne pot invinge". Marko Bela, liderul UDMR, dupa ce pretinsese ca limba maghiara sa fie "oficiala in anumite ipostaze" a gasit sa traduca in ungureste cuvantul romanesc "niciodata" prin "in curand", raspunzandu-i presedintelui Basescu, referitor la autonomia HarCov, la care se pot adauga ulterior si alte imprejurimi locuite de secui... Unde-s diversiunile si cine-i victima? Meteo-diplomatic vorbind, se anunta gheata la malurile Tisei. P.S. Pe langa husarii calari, costumele si orchestrele unguresti, drapelele secuilor si ale Ungariei (Mari), scandarile "autonomie, autonomie!", in fata a mii de minoritari din localitatile ardelene, sarbatorirea lui Avram Iancu, la Cluj, cu doar vreo suta de manifestanti, a cazut in derizoriu. Pacat!

sâmbătă, 14 martie 2009

Blocajul istoric Lajos Kossuth

La 15 martie 1848 se declan­sa revolutia de la Buda­pesta, iar in programul anuntat in aceasta zi, la ultimul punct era prevazuta unirea Ungariei cu Transilvania. Pana in acest an nimeni nu pusese aceasta problema in intreaga istorie a acestei provincii. Transilvania a fost un principat legat de Ungaria prin legatura de vasalitate a voievozilor transilvani fata de coroana maghiara, habsburgii mentinand acest statut. Romanii majoritari au reactionat vehement la acest proiect de unire a Transilvaniei cu Ungaria si de aici a rezultat ceea ce istoricii maghiari denumesc "razboi civil" iar istoricii romani numesc "revolutia de la 1848". Ro­ma­nii transilvaneni au incercat sa se opuna acestei uniri - alarmati de politica de deznationalizare pusa la cale la Budapesta de principalul ideolog, Lajos Kossuth. Razboiul dintre romani si maghiari din Transilvania a lasat in urma 40.000 de civili romani ucisi. In ciuda acestui bilant tragic, Nicolae Balcescu a discutat cu Lajos Kossuth proiectul unei Confederatii Dunarene - proiect nascut mort, care insa a scos la iveala, intr-o forma moderna, principalele diferente, ramase pana in ziua de azi prezente in relatiile dintre romani si maghiari.
Program anti-romanesc
Pozitia Adunarii de la Blaj din 15 mai 1848 care respingea alipirea Transilvaniei la Ungaria si anunta ca "natiunea romana va protesta solemn si nu o va recunoaste" a provocat reactii dure la Budapesta. Principalul promotor al acestei uniri a fost Lajos Kossuth prin articolele scrise in ziarul "Pesti Hirlap". Kossuth spunea despre relatiile cu celelalte popoare: "Eu niciodata, dar niciodata sub sfanta coroana maghiara, alta natiune sau nationalitate decat cea maghiara nu voi recunoaste. Stiu ca sunt oameni si rase de oameni, care vorbesc alta limba, dar mai mult de o natiune aici nu este".
Dupa ce in cursul anului 1848 romanii si maghiarii au ajuns la conflict in Transilvania, Lajos Kossuth a publicat o proclamatie la 10 octombrie 1848, prin care ii soma in termeni ultimativi si injuriosi pe romani, numindu-i "gunoaie ingrate", sa revina la "ordine si supunere legala". O alta proclamatie a lui Kossuth din 22 decembrie 1848 ii numeste pe romani "mercenari platiti", "hoarda mai josnica decat vita", "banditi valahi", cerand "exterminarea tuturor dusmanilor".
Intr-un discurs tinut in Dieta din Bratislava Kossuth declara: "Dorinta romanilor de a se bucura de o existenta politica nationala deosebita este irealizabila, deoarece ea ar duce la distrugerea unitatii statului ungar. (...) De va fi nevoie, sabia va transa chestiunea". Parerea lui Nicolae Balcescu despre liderul revolutiei ungare era una cat se poate de proasta: "Kossuth a guvernat rau si slab, el mi-a dovedit si mai mult ca un demagog nu poate fi un om de stat. El a pierdut Ungaria". Toti istoricii care au analizat activitatea lui Lajos Kossuth in timpul revolutiei din 1848 au fost de acord ca principala sa greseala a fost oprimarea natiunilor ne-ungare si nerecunoasterea drepturilor lor politice.
Proiectul Confederatiei Danubiene
Cu doar cateva zile inainte de o eventuala confruntare cu fortele militare ruse care venisera in ajutorul Habsburgilor, Lajos Kossuth a demisionat pe 11 august 1849 si a fugit la Vidin, in Imperiul Otoman. Pe tot timpul exilului sau, Kossuth avea sa-l acuze de tradare pe Artur Gorgey - generalul caruia i-a incredintat conducerea Ungariei, in ciuda faptului ca acesta castigase nenumarate batalii.
In exil, Kossuth a inteles ca esecul sau se datoreaza politicii dezastruoase fata de celelalte natiuni: romani, slovaci, croati, sarbi. Nicolae Balcescu - care negociase cu Kossuth incetarea luptelor cu Avram Iancu - alaturi de alti exilati romani de la 1848 a avut initiativa unor discutii cu exilatii maghiari asupra crearii unei confederatii danubiene care sa cuprinda teritoriile locuite de romani, unguri si sarbi. Proiectul lui Balcescu a fost prezentat in ianuarie 1850 emigratilor maghiari din Paris, Laszlo Teleki si Gyorgy Klapka. Proiectul lui Balcescu elimina granitele istorice, rolul principal fiind jucat de blocurile compacte locuite de o anumita natiune. Balceascu preciza in proiectul sau ca chestiunea Transilvaniei urma sa fie abordata ultima. In viziunea lui Balcescu eventuala confederatie danubiana urma sa aiba un parlament central cu 150 de membri - cate 50 reprezentand fiecare natiune: romani, ungurii si slavii sud-dunareni. Parlamentul federal urma sa aiba atributii in privinta politicii de aparare, politicii externe si politicii fiscale. Limba propusa pentru acest parlament federal era germana sau franceza. Kossuth a respins propunerea exilatilor romani - ceea ce l-a facut pe Balcescu sa spuna ca "Kossuth este un om mort, un reprezentant al trecutului, al trecutului care a fost inmormantat pentru totdeauna". Trebuie remarcat faptul ca toti cei care propuneau acest proiect al unei Confederatii Danubiene nu aveau nici cea mai mica influenta asupra politicii reale.
Contraplanul Kossuth
Kossuth si-a motivat respingerea planului romanesc intr-o scrisoare catre Teleki: principala obiectie ridicata de Kossuth era problema acordarii de autonomie teritoriala minoritatilor nationale. Kossuth sustinea integritatea Ungariei istorice, care credea ca va fi distrusa in cazul in care s-ar crea un stat cu romanii din afara arcului carpatic. Argumentele lui Kossuth erau urmatoarele: principiul majoritatii nu era viabil pentru determinarea structurii unui astfel de stat, multe regiuni din Transilvania aveau o populatie mixta, fiind imposibil de determinat care era majoritara; acordarea de concesii nationalitatilor crea un precedent periculos. In viziunea lui Kossuth, o eventuala Confederatie Danubiana urma sa aiba in mod obligatoriu maghiara ca limba oficiala, limbile celorlalte natiuni componente urmand sa fie folosite in chestiunile locale. Gyorgy Klapka nu era de acord cu Kossuth, cerand ca limba oficiala sa fie latina. Kossuth dorea sa transforme Ungaria in elementul central al unei eventuale confederatii.
Kossuth si-a facut public propriul proiect pentru o Confederatie Danubiana in mai 1851 sub denumirea Planul Constitutional de la Kiutahia. In acest plan Kossuth se exprima impotriva eventualitatii ca diversele natiuni sa formeze entitati teritoriale independente in cadrul Ungariei. In continuare, Kossuth sustinea ca limba maghiara ar trebui sa fie limba oficiala, garantand celorlalte limbi libera folosire in chestiuni administrative locale, in scoala si in biserica. Desi Kossuth era de acord ca Croatia sa poata parasi aceasta confederatie, nu era de acord ca si Transilvania sa beneficieze de acest drept.
Toate aceste planuri erau insa destinate esecului deoarece ordinea europeana era masurata in secolul al XIX lea conform teoriei "echilibrului de putere" - astfel ca nici un stat sa nu poata domina singur Europa. In aceasta politica Imperiul Habsburgic juca un rol mult prea important pentru a fi dat deoparte pentru a face loc unei Confederatii Danubiene controlate de maghiari.
Disputa autonomista
Lajos Kossuth si-a dorit o Ungarie mare cu o singura natiune, cea maghiara, in ciuda evidentei. In Transilvania locuiau la 1848, conform recensamintelor contemporane, aproximativ 800.000 de maghiari, 1.200.000 de romani si 200.000 de sasi. Viziunea de la 1848 a revolutiei maghiare nu accepta drepturi egale pentru romani - iar aderenta romanilor transilvaneni la cauza habsburgica in speranta obtinerii de drepturi a fost caracterizata de maghiari drept tradare.
Interesanta este viziunea lui Kossuth de dupa infrangerea revolutiei sale: o confederatie danubiana cu limba oficiala maghiara, insa cu drepturi acordate celorlalte nationalitati. Kossuth a respins autonomia locala pentru romani si nu a fost extrem de incantat de ideea unei confederatii danubiene alaturi de romanii din afara arcului carpatic pe care ii vedea ca pe un pericol la adresa integritatii Ungariei istorice. Chestiunea a fost transata in urma razboiului mondial, prin disparitia Imperiului Austro-Ungar si cladirea statelor europene moderne pe baza principiului nationalitatilor. Acest principiu a fost imbunatatit prin Acordurile de la Helsinki din 1975 care acordau garantii statelor europene prin principiul inviolabilitatii granitelor si cel al neamestecului in treburile interne - dand satisfactie minoritatilor nationale prin principiul respectarii drepturilor omului. Relatiile dintre Ungaria si Romania au ramas in ciuda evolutiilor istorice, la nivelul celor dintre Balcescu si Kossuth. Astfel, in fiecare an luna martie constituie un prilej de declaratii politice: in martie 2006 Marko Bela declara ca "Ar fi bine ca autonomia sa se obtina prin proclamatii, declaratii. Dar nu. Pentru autonomie trebuie sa muncesti, sa lupti, sa constriesti. Avem nevoie de autonomie, avem nevoie de autonomia secuimii! Ar fi bine daca ea s-ar putea infaptui prin declaratii sau proclamatii". In martie 2007, avocata Eva Maria Barki invoca la Miercurea Ciuc o interpretare a legislatiei internationale pentru solicitarea autodeterminarii: "Fiecare popor isi poate stabili liber regimul politic si dezvoltarea economica, sociala si culturala. Dumneavoastra nu vreti nimic altceva prin revendicarea autonomiei. Vreti doar sa stabiliti liber ca tinutul secuiesc sa primeasca un statut autonom. (...) Deci maghiarimea si secuimea sunt un popor autohton, istoric si nu comunitate or minoritate, din aceasta cauza legea minoritatilor nu poate incurca treburile, se refera la minoritati, nu la maghiarime".

George DAMIAN

http://www.ziua.ro/display.php?data=2009-03-14&id=250519

"Romania, o tara esuata?"

Interogatia de mai sus nu-mi apartine. Am citit-o cu doua seri in urma pe "burtiera" unui ecran de televiziune (Antena 3). Nici acest termen nu-mi apartine. Il imprumut din limbajul industriei mediatice care, trebuie sa recunoastem, domina, vrem nu vrem, existenta noastra. Realizatorul emisiunii, Mihai Gadea, se arata ingrijorat, ca noi, toti, de altfel, de imaginea romanilor in strainatate si, aducand exemple elocvente (intamplarile recente din Italia, de pilda), pune intrebarea de mai sus: "este Romania o tara esuata?", ratam (a cata oara?) destinul nostru in istorie, ramanem in continuare - vorba aceea - in urma Europei, in fine, reluand o veche obsesie a lui Octavian Paler, analistul ne cere sa meditam la ideea daca nu cumva natia noastra a intrat intr-un proces de disolutie... Tema grava, interogatie pe care o aud aproape zilnic. E limpede ca romanii sunt demoralizati si nu mai stiu ce sa creada despre viitorul lor. Am si eu multe de zis in legatura cu acest subiect. In sfera mea de activitate (invatamant, cercetare, literatura) am vazut multe in ultimele decenii, totusi n-as fi atat de pesimist si n-as vrea sa cad usor la fandacsii ca personajul lui Caragiale cand e vorba de destinul Romaniei. Este adevarat ca infractorii de cetatenie romana au bagat groaza in tarile vestice si ca oamenii politici interesati, sprijiniti de gazetari si de televiziunile influente, au raspandit imaginea unei natii rasaritene care, patrunzand in lumea civilizata a Europei, se poarta in chip barbar. Noi stim ca romanul obisnuit nu este asa, ca latinii de la gurile Dunarii au dat, in istorie, nu numai tigani criminali, au dat si mari oameni de cultura. Unii dintre ei au schimbat ceva chiar in tarile din vest care, azi, ne toaca marunt si ne identifica integral cu infractorii de la Roma si cu cersetorii din Paris.
Domnul Mihai Gadea aduce, in aparare, exemplul sportivilor nostri de performanta (Ilie Nastase, Nadia Comaneci, Gheorghe Hagi), eu as aduce si alte dovezi, mai concludente, poate, pentru moralitatea si puterea de creatie a natiunii noastre. Este vorba de marii oameni de cultura care, nu zic ca au fost totdeauna biruitori, dar nu si-au ratat destinul si au facut prin opera lor ca Romania sa nu fie o tara esuata in istorie. Brancusi este un exemplu la indemana oricui. Cu el trebuie sa incepem, cred, atunci cand suntem nevoiti sa ne aparam (si asta facem cam tot timpul si nu de azi de ieri, ci din totdeauna). El a schimbat sculptura secolului XX si a impus un model de arta care a dat roade pretutindeni. Nu-i unicul exemplu. Imi amintesc ca ambasadorul Frantei a tinut cu cativa ani in urma o conferinta in Aula Academiei Romane despre "acesti romani care au facut Franta", citand un numar impresionant de oameni de arta si stiinta care au lasat urme in cultura franceza, reputata pentru puterea ei de asimilare. Asemenea dovezi as aduce eu in discutie cu domnul ministru de Interne din Italia si cu gazetarii cinici si ingamfati care, din prostie sau din interes, identifica un popor cu inevitabilii delincventi din interiorul unei comunitati. Este ca si cum eu as identifica Parisul, un oras pe care il ador, cu closarii si prostituatele din Place Pigalle. O confuzie pe care un individ rational si de buna credinta n-o face niciodata.
Cultura romAnA este, vreau sa spun, argumentul nostru istoric si moral cel mai puternic. Cu o conditie: sa n-o denigram, cum facem, din pacate, mereu. Nu spun un lucru nou: intelectualii romani nu-si apara valorile si nu se apara nici pe ei insisi: ei se iubesc, cum zice un moralist cunoscut, cu o ura grea, ceea ce inseamna ca traiesc invrajbiti si, cand nu se tanguiesc, se neaga cu ferocitate. Citati-mi, va rog, un singur nume important din cultura noastra care sa nu fie, azi, nu supus revizuirii critice (proces normal, proces salutar), ci batjocorit, contestat din te miri ce, supus zeflemelei?!... Cum sa-i pretuiasca altii pe romani, daca ei insisi au o parere atat de proasta despre ei si toata industria mediatica nu face decat sa le bage zilnic in cap ca romanii sunt niste oameni de nimic?...
O Romanie expirata? O Romanie condamnata la ratare? Nu. O Romanie cu unii oameni politici care se porcaiesc mai tot timpul, o Romanie prost guvernata, o Romanie cu intelectuali care, atunci cand nu se injuriaza, plang pe umarul istoriei si se vaita ca destinul le este ostil, in fine, o Romanie cu o retorica prapastioasa, o Romanie care isi contesta programatic miturile in timp ce intelectualii care se baga in politica au grija sa scoata legi care sa le sporeasca functiile academice si indemnizatiile cum aflu din gazete ca fac, in zilele acestea de criza, trimisii nostri in Parlament. Aceasta este Romania suprafetelor. Zorita si combinatorie. Cealalta Romanie, aceea in care cred eu, tace si asteapta... Isi vede de nenorocirile ei...

Eugen SIMION

http://www.ziua.ro/display.php?data=2009-03-14&id=250545

Spaţiul etnogenetic românesc

Spaţiul etnogenetic românesc