Voi începe cu România ...

După cele întâmplate la Chişinău în ultima vreme, lumea tot mai des se întreabă cum şi cu ajutorul cui s-a putut ajunge la situaţia în care se află acum, după 5 aprilie 2009, R. Moldova? Am şi eu o variantă de răspuns.

Să nu vă mire acest fapt, dar, spre bucuria comuniştilor, voi începe cu... România. Nu vreau să cobor tocmai la anul 1940, când am fost lăsaţi pradă lui Stalin şi Hitler. Evenimentele din ultimele zile au început în 1991, când România postdecembristă, mai mult de frică, a semnat un tratat de prietenie cu URSS (aflată, la acel moment, în agonie), prin care s-a declarat că Bucureştiul nu are vreo pretenţie teritorială faţă de Moscova, chiar dacă se vorbea tot mai insistent despre condamnarea Pactului Molotov-Ribbentrop şi lichidarea consecinţelor lui. Următorul pas ,,lunecos” a fost recunoaşterea independenţei republicii cu denumirea istorică de Moldova (de ce nu fac acest lucru şi grecii faţă de Macedonia?), Cotroceniul grăbindu-se şi aici să fie primul. Dar pe cine a mizat România, în toţi aceşti ani, dintre forţele politice basarbene? Abia la 4 aprilie 2005 s-a văzut pentru cine s-au cheltuit atâţia bani, atâtea eforturi şi speranţe: pe cei care au făcut front comun cu comuniştii împotriva românismului.

Din păcate, nici măcar acum nimeni în România nu încearcă să clarifice de ce s-a întâmplat aşa: de unde a venit iniţiativa - de la Kremlin, de la Tel Aviv şi Washington sau de la Cotroceni? Cine sunt realii stăpâni ai situaţiei din România? De ce a vizitat Traian Băsescu Chişinăul în 2005, tocmai în ajunul alegerilor, lăsând impresia că îl sprijină pe Voronin? Cine a impulsionat acest semnal - fals sau adevărat? Mai e un aspect al problemei: cine a reprezentat România la Chişinău în ultimii ani? În ce a constat munca diplomaţilor trimişi la Chişinău, dacă ei nici măcar la evenimentele strict culturale româneşti nu se prezentau - nu mai insistăm din care motiv: din frică, laşitate, incompetenţă, comoditate, lipsă de patriotism etc.? Ştiu oare românii de bună-credinţă din Ţară ce ,,proiecte” finanţează Departamentul pentru românii de pretutindeni sau Institutul Cultural Român al neromânului Patapievici? S-a luat vreo atitudine faţă de excluderea Basarabiei şi Nordului Bucovinei - primele victime ale comunismului - din Raportul de cvasicondamnare a comunismului în România? Ia cineva în calcul fructuoasa colaborare a unor aşa-zişi patrioţi din România, care varsă lacrimi de crocodil pentru destinul minorităţilor din Ţară, dar trec cu vederea sau chiar sfidează tragedia basarabenilor şi nord-bucovinenilor?

Cât face numai, în acest sens, atitudinea plină de rea-voinţă a lui Nicolae Manolescu faţă de scriitorii basarabeni în ultimul său opus... Oare nu cumva pentru că aceştia au votat democratic pentru altă candidatură la funcţia de preşedinte al USR?Nouă, basarabenilor, ni se creează impresia că, pe baza celor două state româneşti, actualmente se efectuează grave experimente ale unor forţe oculte. Aici, pe o insulă latină în oceanul slavon. Această impresie se bazează pe nişte evidenţe care nu mai contenesc nici la Bucureşti, nici la Chişinău: bătălii politice înverşunate, procese juridice întemeiate şi neîntemeiate, condamnarea parţială, preferenţială a comunismului, lupta cu securismul, care nu a mai fost dusă la bun sfârşit, stimularea transfugilor etc., etc. Suntem departe de gândul că la mijloc ar fi numai nişte orgolii politice sau nişte calcule exclusiv financiare.

Cât priveşte cel de-al doilea stat românesc, R. Moldova - sau Basarabia, în genere -, aceasta este, am spune, o zonă blestemată a Europei. Ţările Baltice, care au avut în ultimele secole un destin similar cu al nostru, demult au revenit în familia popoarelor europene, pe când noi ne bălăcim pe loc, nici măcar identitatea naţională nu ne-am clarificat-o. Mai exact - nu ni se permite să ne-o declarăm liber. Ocupanţii ruşi, după ce ne-au furat trecutul, vor să ne confişte şi prezentul, ba chiar şi viitorul copiilor noştri. Cum să nu crezi că aici ar fi o zonă de rezervă pentru experimente dintre cele mai alarmante: dacă nu se reuşeşte cu România, măcar aici să se facă o nouă naţiune, o nouă limbă, o nouă mentalitate, cu noi stăpâni?

Or, pentru orice om bine intenţionat şi cu judecată sănătoasă este clar că R. Moldova poate dăinui un timp, ca stat independent, doar în baza adevărului istoric, a Declaraţiei de Independenţă din 1991. Deci, ca un al doilea stat românesc, cu limba şi istoria românească, cu o populaţie preponderent românească (80 la sută) şi, în niciun caz, ca o republică a unui „popor polietnic moldovenesc”, vorbitor de limba rusă şi condus de străini. R. Moldova poate fi numai românească, în caz contrar rămâne o colonie, un poligon al armatei a 14-a a Federaţiei Ruse, la fronrtiera cu UE.

Nu încape nicio îndoială că ruşii au aici un mare interes, dar, probabil, nu numai ei. Abia pe locul doi ar fi ruşii care, după experimentul kominternist din 1924 - crearea Republicii Autonome Moldoveneşti dincolo de Nistru -, în 1990-’91 au încercat să intre din nou în aceeaşi apă. Sfârşitul acestui experiment ar fi transnistrizarea actualei R. Moldova până la Prut, deşi se aud tot mai insistent voci ale „moldoveniştilor statalişti”, ale şovinilor ruşi şi ale neo-kominterniştilor despre o „Moldovă Mare”, până la Siret şi Milcov. Intenţiile expansioniste ale ruşilor sunt cunoscute încă din sec. XVII, ei dorind să-şi croiască peste noi un coridor spre Balcani, spre Constantinopol - idee aberantă la care nu renunţă nici astăzi, în acest scop menţinând capul de pod numit Transnistria. Deloc nu ne este clar rolul Occidentului în această zonă. Numai cât face prezenţa la Chişinău a OSCE care, în ultimul timp, a luat o serie de decizii aberante privind diferendul transnistrean, perpetuarea prezenţei masive a Moscovei aici, iar şi mai recent, pe 6 aprilie 2009, acest organism - menit să promoveze democraţia - s-a grăbit să anunţe în R. Moldova „alegeri corecte”, chiar dacă erau evidente mai multe fraude electorale.Graba aceasta a fost un semnal că alte organisme nu trebuie să se mai implice.

E ceva ce aminteşte de pripeala Kominternului din perioada interbelică, când se ,,coceau” aşa-zisele revoluţii socialiste în sud-estul Europei. Pare suspectă starea de lucruri în care majoritatea organismelor europene sunt reprezentate la Chişinău, preponderent, de funcţionari de naţionalitate rusă, maghiară sau evreiască, vorbitori de limbă rusă care, în anumite situaţii, nici nu-şi ascund atitudinea neprietenoasă faţă de România, ca să nu mai vorbim că au o atitudine pronunţat duşmănoasă faţă de românism. Aceşti funcţionari conlucrează foarte bine cu sfetnici şi alţi demnitari de-ai lui Voronin care, lucru ştiut bine la noi, sunt nepoţii celor care, la 28 iunie 1940, i-au întâmpinat cu flori pe ocupanţii sovietici, insultând şi agresând ostaşii români în tragica lor retragere.

Dr. Vasile Şoimaru, Timpul
http://www.rgnpress.ro/Analize/Interviuri/Voi-incepe-cu-Romania.html