
Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Demeter Janos a declarat că autorităţile locale intenţionează să mai amplaseze încă şase astfel de panouri, ce au un scop publicitar de promovare turistică a zonei, iar următorul va fi postat probabil în localitatea Breţcu, la hotarul cu judeţul Bacău. Principalele partidele româneşti din judeţul Covasna (PD-L, PSD, PNL, PRM, PC, PNG şi PAS) care au încheiat o alianţă pentru alegerile locale din acest an susţin că panourile au un scop politic şi electoral, iar „scoaterea lor de la naftalină” reprezintă expresia disperării liderilor UDMR, care pierd tot mai mult teren în faţa Partidului Civic Maghiar. Panoul publicitar de la Chichiş, de aproape 18 metri pătraţi, pe fundalul căruia apărea o poartă secuiască sculptată în lemn, doi tineri îmbrăcaţi în costume populare maghiare şi denumirea „Ţinutul Secuiesc”, în limbile maghiară, română şi engleză, avea potrivit conducerii Consiliului Judeţean Covasna toate avizele necesare, dar la câteva zile a fost demontat de Societatea de Drumuri Naţionale, la ordinal Ministrului transporturilor, deoarece nu respecta poziţia din autorizaţie şi era prea aproape de axul şoselei.
http://realitateacovasneana.ro/news/news.php?extend.484
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu