În Ungaria, aproape toate revistele minoritãtilor sunt editate de autoguvernarea pe tarã a minoritãtii respective.
Printre putinele exceptii se aflã, de exemplu, sãptãmânalul nemtilor, „Neue Zeitung", care apare sub egida unei fundatii si care are norocul ca în fruntea autoguvernãrii pe tarã sã aibã un fost jurnalist, care nu a uitat vremurile când presedintele „uniunii democratice germane" îl bãtea la cap de ce nu figureazã poza lui pe fiecare copertã de ziar. În rest, aproape toate revistele sunt „subordonate" autoguvernãrii pe tarã. Nu este si cazul „Foii românesti", care tocmai din aceastã „vinã" primeste an de an tot mai putini bani. Destinatia banilor care se iau de la „Foaie" este contul revistei „Cronica". Publicatia Autoguvernãrii pe Tarã a Românilor din Ungaria este sustinutã de Budapesta din douã motive: ca ea, pur si simplu, sã existe, sã fie o hârtie pe care se scriu litere românesti, dar în acelasi timp sã nu deranjeze. În rest, e problema internã(!!!) a românilor dacã le place sau nu ce fel de presã au. Nu intereseazã pe nimeni.
La nemti sau la slovaci, unde fosti jurnalisti au ajuns sã fie presedintii autoguvernãrilor pe tarã, presa scrisã si mass-media electronicã are totusi o anumitã libertate, deoarece principalul principiu este în primul rând calitatea si informarea, si nu elogierea conducerii autoguvernãrii. La noi, la români (e adevãrat cã nu la cel mai înalt vârf, dar foarte aproape de acesta), se aflã în functii importante tot niste fosti „jurnalisti" (e adevãrat, cam de pe vremea comunismului), care cu toate cã au plecat de bunã voie si nesiliti de nimeni din redactia sãptãmânalului românesc, în loc sã-si aminteascã cu scârbã de anii totalitarismului, ei trãiesc si azi cu nostalgia acelor vremuri.
Doar numele persoanelor elogiate s-au schimbat: acum se laudã pe sine, dându-si seama cã nu-i laudã altii. Pe lângã cunoscutul proverb „Lauda de sine nu miroase a bine" ar mai trebui afisat în birourile ATRU si ale „Cronicii" si urmãtorul: „Sustin libertatea nelimitatã a presei, chiar dacã as avea de suferit de pe urma ei". Sunt vorbele lui Corneliu Coposu, lider al opozitiei din România postcomunistã.
Despre presã se spune cã este câinele de pazã al democratiei. În cazul presei minoritãtilor din Ungaria, însã, acest lucru nici pe departe nu este valabil. Aceasta este subordonatã în totalitate autoguvernãrilor pe tarã, pe care toti membrii celor 13 minoritãti nationale si etnice trebuie sã le accepte asa cum sunt: alese pe baza multînjuratei Legi a Minoritãtilor, pe baza cãreia oricine poate alege si reprezenta orice minoritate. Fãrã nici cel mai elementar control. Nici mãcar nu trebuie sã stii bulgãre ste, ca sã-i poti reprezenta pe bulgari. Vitrina numitã „autoguvernãri minoritare" aratã bine înspre afarã, înspre Europa. În spatele acestei vitrine sclipitoare si frumos decoratã, nimeni nu vrea sã vadã cã, de fapt, în Ungaria nu sunt respectate drepturi elementare ale nationalitãtilor, cum ar fi libertatea presei. Ce fel de presã este aceea, unde poti scrie numai ce nu-i deranjeazã pe „alesii poporului"? Unde poti publica numai ce, cât si cum vor ei? Iar dacã nu respecti aceste reguli, ti-ai tãiat singur craca, pentru cã rãmâi fãrã finantare.
Când un jurnalist minoritar începe totusi sã gândeascã si sã punã întrebãri, i se aruncã în fatã urmãtoarea întrebare: tu chiar crezi cã pentru cineva conteazã presa minoritarã din Ungaria? Înainte sã acceptãm un rãspuns categoric negativ, sã ne gândim cã si asta contribuie la strãlucirea vitrinei amintite. Cum altfel s-ar putea explica faptul cã în raportul anual al Freedom House, care cerceteazã starea de libertate a presei, din cele 195 de tãri cercetate, Ungaria se situeazã pe locul 35(???), alãturi de Marea Britanie si Japonia. Suntem convinsi cã presa nationalitãtilor a adus multe puncte în plus... Puncte false.
Eva Iova, Foaia Romaneasca
http://www.rgnpress.ro/Analize/Interviuri/Nelibertatea-presei-minoritatilor-din-Ungaria.html
Printre putinele exceptii se aflã, de exemplu, sãptãmânalul nemtilor, „Neue Zeitung", care apare sub egida unei fundatii si care are norocul ca în fruntea autoguvernãrii pe tarã sã aibã un fost jurnalist, care nu a uitat vremurile când presedintele „uniunii democratice germane" îl bãtea la cap de ce nu figureazã poza lui pe fiecare copertã de ziar. În rest, aproape toate revistele sunt „subordonate" autoguvernãrii pe tarã. Nu este si cazul „Foii românesti", care tocmai din aceastã „vinã" primeste an de an tot mai putini bani. Destinatia banilor care se iau de la „Foaie" este contul revistei „Cronica". Publicatia Autoguvernãrii pe Tarã a Românilor din Ungaria este sustinutã de Budapesta din douã motive: ca ea, pur si simplu, sã existe, sã fie o hârtie pe care se scriu litere românesti, dar în acelasi timp sã nu deranjeze. În rest, e problema internã(!!!) a românilor dacã le place sau nu ce fel de presã au. Nu intereseazã pe nimeni.
La nemti sau la slovaci, unde fosti jurnalisti au ajuns sã fie presedintii autoguvernãrilor pe tarã, presa scrisã si mass-media electronicã are totusi o anumitã libertate, deoarece principalul principiu este în primul rând calitatea si informarea, si nu elogierea conducerii autoguvernãrii. La noi, la români (e adevãrat cã nu la cel mai înalt vârf, dar foarte aproape de acesta), se aflã în functii importante tot niste fosti „jurnalisti" (e adevãrat, cam de pe vremea comunismului), care cu toate cã au plecat de bunã voie si nesiliti de nimeni din redactia sãptãmânalului românesc, în loc sã-si aminteascã cu scârbã de anii totalitarismului, ei trãiesc si azi cu nostalgia acelor vremuri.
Doar numele persoanelor elogiate s-au schimbat: acum se laudã pe sine, dându-si seama cã nu-i laudã altii. Pe lângã cunoscutul proverb „Lauda de sine nu miroase a bine" ar mai trebui afisat în birourile ATRU si ale „Cronicii" si urmãtorul: „Sustin libertatea nelimitatã a presei, chiar dacã as avea de suferit de pe urma ei". Sunt vorbele lui Corneliu Coposu, lider al opozitiei din România postcomunistã.
Despre presã se spune cã este câinele de pazã al democratiei. În cazul presei minoritãtilor din Ungaria, însã, acest lucru nici pe departe nu este valabil. Aceasta este subordonatã în totalitate autoguvernãrilor pe tarã, pe care toti membrii celor 13 minoritãti nationale si etnice trebuie sã le accepte asa cum sunt: alese pe baza multînjuratei Legi a Minoritãtilor, pe baza cãreia oricine poate alege si reprezenta orice minoritate. Fãrã nici cel mai elementar control. Nici mãcar nu trebuie sã stii bulgãre ste, ca sã-i poti reprezenta pe bulgari. Vitrina numitã „autoguvernãri minoritare" aratã bine înspre afarã, înspre Europa. În spatele acestei vitrine sclipitoare si frumos decoratã, nimeni nu vrea sã vadã cã, de fapt, în Ungaria nu sunt respectate drepturi elementare ale nationalitãtilor, cum ar fi libertatea presei. Ce fel de presã este aceea, unde poti scrie numai ce nu-i deranjeazã pe „alesii poporului"? Unde poti publica numai ce, cât si cum vor ei? Iar dacã nu respecti aceste reguli, ti-ai tãiat singur craca, pentru cã rãmâi fãrã finantare.
Când un jurnalist minoritar începe totusi sã gândeascã si sã punã întrebãri, i se aruncã în fatã urmãtoarea întrebare: tu chiar crezi cã pentru cineva conteazã presa minoritarã din Ungaria? Înainte sã acceptãm un rãspuns categoric negativ, sã ne gândim cã si asta contribuie la strãlucirea vitrinei amintite. Cum altfel s-ar putea explica faptul cã în raportul anual al Freedom House, care cerceteazã starea de libertate a presei, din cele 195 de tãri cercetate, Ungaria se situeazã pe locul 35(???), alãturi de Marea Britanie si Japonia. Suntem convinsi cã presa nationalitãtilor a adus multe puncte în plus... Puncte false.
Eva Iova, Foaia Romaneasca
http://www.rgnpress.ro/Analize/Interviuri/Nelibertatea-presei-minoritatilor-din-Ungaria.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu