vineri, 23 aprilie 2010

Forumul Civic al Românilor cere informaţii despre fondurile Fundaţiei Communitas

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş cere Departamentului Relaţii Interetnice al Guvernului date despre modul în care Fundaţia Communitas a cheltuit fondurile alocate, transmite corespondentul Mediafax.

Preşedintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, Ioan Lăcătuşu, a declarat ieri că, în baza legii privind accesul la informaţii publice, Forumul va cere Departamentului Relaţii Interetnice al Guvernului date despre fondurile alocate Fundaţiei Communitas, precum şi despre modul în care acestea au fost cheltuite.
De asemenea, Lăcătuşu a spus că Forumul intenţionează să solicite o finanţare după modelul Fundaţiei Communitas.
Potrivit preşedintelui Forumului, una dintre cele mai mari discriminări de care au parte românii din judeţele Covasna şi Harghita este „diferenţa exorbitantă existentă în finanţarea proiectelor culturale ale comunităţii româneşti şi ale celei maghiare“.

Bani din două surse

Conform lui Lăcătuşu, UDMR primeşte bani din fonduri publice în calitate de uniune culturală şi de formaţiune politică, dar, în acelaşi timp, primeşte fonduri de la bugetul central de stat, prin Fundaţia Communitas, „asociaţie condusă de aceiaşi lideri ai UDMR“.
„Să adăugăm la aceasta fondurile gestionate la nivelul celor două judeţe şi al majorităţii municipiilor, oraşelor şi comunelor, de care dispun discreţionar, în virtutea prezenţei lor perpetue la guvernarea locală, ca să nu mai vorbim de fondurile primite de la Guvernul de la Budapesta, prin puzderia de instituţii şi fundaţii“, a afirmat Ioan Lăcătuşu.
Potrivit acestuia, diferenţa între această finanţare şi „firimiturile“ primite de asociaţiile româneşti este „enormă“, motiv pentru care Forumul va solicita date despre modul în care sunt cheltuite fondurile publice, inclusiv despre titlurile cărţilor care s-au tipărit din aceste fonduri.
Fundaţia Communitas a fost înfiinţată în 12 martie 1998 şi are ca fondator unic UDMR. Communitas derulează o serie de proiecte pentru comunitatea maghiară - care sunt finanţate atât din bani publici primiţi de la Guvernul României, cât şi de la Guvernul Ungariei -, cum sunt editarea de cărţi şi reviste în limba maghiară, sprijin pentru tineret sau pentru profesorii şi elevii maghiari care fac naveta sau acţiuni de protecţie socială.

http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010041342214/Actualitate/Forumul-Civic-al-Romanilor-cere-informatii-despre-fondurile-Fundatiei-Communitas.html

Un comentariu:

Anonim spunea...

HRISTOS A INVIAT ! Scuzati-ma,n-are legatura cu cele de mai sus,dar,este foarte important!!! Vezi aici:1.) http://it.mc248.mail.yahoo.com/mc/welcome?.gx=1&.tm=1272488586&.rand=4i9og65mpkkpc#_pg=showMessage&fid=Inbox&mid=1_65826_ADNuUtQAABV0S9X81Ac1yBTc8nA&fromId=undefined&.rand=1334908594&.jsrand=78250 si aici: 2.) http://it.mc248.mail.yahoo.com/mc/welcome?.gx=1&.tm=1272488586&.rand=4i9og65mpkkpc#_pg=showMessage&sMid=0&&filterBy=&.rand=1553238255&midIndex=0&mid=1_71145_ADRuUtQAAAQpS9i9OAkbG0j7x%2BA&f=1&fromId=apostol_ionescu@yahoo.com&m=1_71145_ADRuUtQAAAQpS9i9OAkbG0j7x%2BA,1_70232_ADBuUtQAALFJS9i4pwh2IiehhQ0,1_69499_ADRuUtQAAYOqS9hn3gl15EV6S%2BM,1_68769_ACZuUtQAARTNS9hncw8M%2FFIaZxc,1_68032_ADRuUtQAATBmS9helQJ0Hme6npE,1_67280_ADVuUtQAAWwpS9hHDg4LYWZg%2Fe4,&hash=9ff7bae5c17f73e1b534207d90e65884&.jsrand=2978521 Doamne ajuta!

Spaţiul etnogenetic românesc

Spaţiul etnogenetic românesc