Crimele Ungurilor Sovini impotriva Umanitatii

În fiecare an, în perioada 20-23 septembrie ar trebui să ţinem măcar un moment de reculegere, în amintirea victimelor (români şi evrei) genocidului comis în 1940, în comunele Sucutard şi Mureşenii de Câmpie, plasa Chiochiş, fostul judeţ Someş (azi Cluj) de criminalii „conţi” de Ţaga, Adalbert sau Albert şi Endre Vass, cu ajutorul a două subunităţi de honvezi din Regimentul 19 Nyiregyhaza.

Contextul favorizant

Evenimentele s-au petrecut la trei săptămâni după ce Hitler, îngrozit de perspectiva ratificării pactului secret Bethlen-Molotov, care aducea, prin desfiinţarea României de către Ungaria fascistă şi Rusia Sovietică, pe ruşi în Europa centrală, impusese aşa-zisul arbitraj de la Viena (30 august 1940), în fapt diktatul menit să-i menţină şi pe români şi pe unguri de partea Axei. 43 492 km² de pământ românesc, şi 2,6 milioane de locuitori (50,2 % români, 37,1% unguri, secui şi maghiarizaţi, 12,7% evrei, germani, ţigani şi alţii) au fost jertfiţi visului Ungariei milenare!

În noaptea de 4/5 septembrie 1940, trupele ungare şi autorităţile de ocupaţie au şi trecut frontiera, pentru cetăţenii români de altă etnie sau religie decât ungurii, secuii şi saşii, începând epoca holocaustului şi genocidului. Crăpând fragila pojghiţă de civilizaţie catolică, a ţâşnit din străfunduri, revărsându-se ca o lavă, cruzimea asiată, atrocităţile demne de timpurile şi trupele lui Attila sau Gingiz-han, obligându-l pe Nicolae Iorga să atragă atenţia opiniei publice mondiale, prin articolul „Resultatul”, din 24 septembrie că „Ce s-a petrecut acolo la luarea în stăpânire de armata şi administraţia ungară, sub ochii ei şi fără nici o încercare de a o opri, ba chiar cu binevoitorul ei concurs întrece orice închipuire şi se poate pune alături de cele mai groaznice scene din vremea năvălirii barbare când, cel puţin, setea de a omorâ nu era unită cu un sadism care aparţine vremurilor noastre. Spânzurări cu capul în jos, răstigniri, baterea cuielor în cap, presărarea cu var nestins a rănilor, acestea au fost după câte ştim până acum – şi martiriul se desluşeşte tot mai mult – semnele civilizaţiei poporului care s-a dezonorat prin asemenea acte”. Tot Nicolae Iorga sugera, în spiritul înaintaşilor noştri, primii creştini căzuţi victime persecuţiilor imperiale, de la Nero la Diocleţian, atitudinea pe care românii vor trebui să o adopte faţă de criminali: „Statul român va face ce crede! Din partea noastră, n-avem decât un sfat. A nu se clinti un fir de păr din capul unui cetăţean maghiar al României. E cea mai teribilă pedeapsă dată chinuitorilor şi asasinilor!” Şi, ignorând faptul că respectivele bestii umane ar fi trebuit să posede măcar un dram de civilizaţie reală şi de conştiinţă, ca să se simtă astfel pedepsite, am urmat acest sfat orbeşte, dincolo de limitele legii şi ale bunului simţ care ne avertizau că „Dacă-i dai nas lui Ivan/ El se suie pe divan” şi „Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti

(extras din cartea NATO şi Criminalii Grofi Wass de Taga de Mircea Dogaru)