Valahii de pe muntele Sinai

Legenda sau adevar pierdut?

Beduinii din tribul geabelilor nu par sa se deosebeasca de ceilalti sinaiti. Arata la fel, vorbesc la fel, au aceleasi traditii. Totusi, cand intalnesc un roman, se opresc si isi deapana repede povestea: si ei, geabelii, sunt de origine romana, iar stramosii lor valahi au fost adusi acolo de catre imparatul Iustinian, cand a fost intemeiata manastirea Sfanta Ecaterina, adica in secolul VI. Au fost crestini pana nu demult, prin sec. XVIII. Povestea lor este incredibila. Pana de curand, nimeni nu i-a luat in serios. Lingvistii romani nu stiu nimic despre ei, istoricii au vagi informatii, care provin din notele de calatorie ale unor straini ce s-au perindat pe la locurile sfinte in secolele trecute. Pare de necrezut, dar daca au dreptate, inseamna ca sunt fratii nostri, descendenti ai unei romanitati care s-a conservat si a evoluat separat, departe de Europa romanica, si care, probabil, si-a pastrat multa vreme trasaturile, inainte sa cedeze sub influenta araba. Daca nu este asa, si este doar o legenda, care este samburele de adevar in jurul caruia a crescut aceasta poveste?
De curand, au fost facute cateva cercetari amanuntite cu privire la aceasta comunitate. Cercetatorul Andrei Popescu-Belis a studiat o multime de izvoare, de la surse istoriografice bizantine, la manuscrise din biblioteca manastirii si marturii din evul mediu, renastere si epoca moderna, tinand cont si de traditia orala a beduinilor numiti geabeli, adica “oameni de la munte”. Ce rezulta din cercetarile sale? Intr-adevar, in secolul VI, cand Iustinian a hotarat construirea Manastirii “Sfanta Ecaterina”, au fost trimise in Egipt o suta de familii de ‘abid-al-Rum, adica “servitori/ sclavi ai romanilor”, cum sustine cronicarul Eutychius din Alexandria (sec. X), cu scopul de a sluji manastirii si de a o apara. Descendentii acestor servitori traiau si in vremea cronicarului, in preajma manastirii, iar printre ei se numarau si asa-numitii Lahmiyin. Se pare ca toate informatiile ulterioare deriva din aceasta marturie, dar au fost reinterpretate si modificate. Astfel ca numele Lahm, care nu se stie exact la ce neam se refera, a fost interpretat ca provenind din Valah (in araba nu exista v la inceput de cuvant), iar in loc de “sclavi ai romanilor”, prin care se arata doar ca cele o suta de familii proveneau din imperiu, s-a spus ca geabelii vin din Pont (Marea Neagra n.red.). Un manuscris din manastire, considerat copie dupa un document din anul 530, care vorbeste chiar despre fondarea manastirii, pomeneste despre aducerea acestor crestini de la Marea Neagra, din tara valahilor (bilad-al-Aflah). Unii cercetatori considera ca acest manuscris a fost redactat abia in sec. XVII-XVIII. In sec. XVI, un calator ceh, pe nume Cristophe Harant, povesteste despre acesti beduini si face o afirmatie surprinzatoare: capeteniile se numesc in limba lor capi.
In epoca moderna, beduinii geabeli au aflat tot mai multe despre aceasta legenda a originii lor europene, integrand-o in traditia lor orala. Un cercetator japonez, Nishio Tetsuo, a alcatuit un inventar lexical al geabelilor, care nu contine insa nici o trasatura particulara, fiind vorba doar de cuvinte arabe. Prin urmare, nici un fir care sa confirme legenda originii valahe a acestor beduini. Totusi, exista un factor biologic care merita luat in seama: cercetarile facute in anii ‘70, pe esantioane de sange, prelevate de la toti beduinii de pe muntele Sinai, au demonstrat ca geabelii sunt diferiti si destul de neobisnuiti fata de celelalte triburi de beduini. Din pacate, nu s-au facut comparatii cu populatiile din nordul sau sudul Dunarii. In plus, chiar daca s-ar face, nu stim cat de relevante ar fi rezultatele, deoarece in Balcani au avut loc, de-a lungul timpului, multe amestecuri de populatii. Iata si concluzia cercetatorului: este vorba de o interpretare eronata a textului lui Eutychius, care a luat proportii, asemenea telefonului fara fir, si a patruns chiar si in traditia beduinilor. In realitate, nu stim decat ca cele o suta de familii trimise de Iustinian sa ajute la treburile manastirii proveneau din imperiu, dar nu stim de unde anume. Etnonimul Lah nu stim la ce se refera. Valahii si Marea Neagra au fost introduse ulterior in poveste, printr-o interpretare eronata. Capi nu este un cuvant romanesc sau romanic. Nu exista urme romanice in limba geabelilor. Prin urmare, daca acesti beduini au, intr-adevar, o ascendenta europeana, acest lucru nu mai poate fi stabilit astazi decat pe baza unor analize de ADN.
O alta cercetare a fost intreprinsa de catre Laura Sitaru, dar concluziile sale sunt diferite de cele ale lui Popescu-Belis. Pe langa marturia lingvistica a calatorului ceh, mai aflam si de aventurile calatorului german Samuel Kiechel, tot in secolul al XVI-lea, care spune ca acesti beduini spun la paduchi pedoci. Mai trebuie sa tinem cont, afirma cercetatoarea, de faptul ca, la scurta vreme dupa fondarea manastirii, in anul 570, pelerinul Antoninus Placentinus, vizitand acele locuri, sustine ca la Sfanta Ecaterina se vorbeau latina, greaca, siriaca, egipteana si bessa. Or, se stie ca bessi erau un trib tracic din Balcani. Exista si astazi un trib de beduini numit bezya, care locuieste in orasul Ter, nu departe de muntele Sinai. Este aceasta o coincidenta? Oare acei “servitori romani (sau ai romanilor)” de care pomeneste Eutychius erau traci romanizati, care inca isi pastrasera limba materna si se rugau in limba lor ori intr-o limba romanica in curs de formare? Pentru Andrei Popescu-Belis, prezenta bessilor la Manastirea Sfanta Ecaterina este extrem de improbabila, in ciuda acestei marturii. Pentru Laura Sitaru, este o cale importanta de cercetare. In plus, spune cercetatoarea, existenta celor doua cuvinte cu aspect romanesc in limba geabelilor in sec. XVI este o dovada clara ca acesti beduini sunt romanici crestini care au fost arabizati. E posibil ca in limba lor sa mai existe si alte urme, dar inca nu au fost intreprinse cercetari serioase in acest sens. Inventarul lexical redactat de cercetatorul japonez nu este suficient de relevant, caci se bazeaza doar pe trei subiecti intervievati, membri ai aceleiasi familii, care, in plus, nu locuiesc in satul geabelilor, aflat chiar langa manastire, ci in orasul Ter.
Cercetarile cu privire la misteriosul trib al geabelilor sunt abia la inceput. Sa rezumam: traditia afirma ca geabelii sunt crestini europeni, adusi chiar la intemeierea manastirii, in sec. VI, pentru slujirea si paza monahilor. Nu stim exact din ce parte a imperiului provin, deoarece au avut loc interpolari in manuscrise. Din punct de vedere biologic, geabelii sunt in mod sigur un neam distinct de ceilalti beduini de pe muntele Sinai. Din punct de vedere lingvistic, ei au fost arabizati complet, dar in sec. XVI, mai existau cuvinte romanice in limba lor. De altfel, inca nu au fost intreprinse anchete lingvistice serioase asupra graiului lor. Rezulta de aici multe semne de intrebare. Dar cel mai important lucru care trebuie luat in considerare este prezenta bessilor la aceasta manastire, dar si la altele din zona. Intr-un articol intitulat “Bessi in manastirile din Orient”, pr. prof. Dumitru Staniloae inventariaza toate izvoarele care se refera la prezenta acestui neam la locurile sfinte. Astfel, pe langa jurnalul de calatorie al lui Antoninus Placentinus, pomenit mai sus, din care am aflat ca la Sfanta Ecaterina se vorbea limba bessa, mai aflam, din Viata Sfantului Teodosie, ca in manastirea intemeiata de Teodosie la rasarit de Betleem, in sec. VI, existau patru biserici: una pentru bolnavi mintal, una in care se slujea in limba greaca, una in care “neamul bessilor inalta in limba lor rugaciunile Stapanului comun” si o alta, in care se slujea in limba armeana; tot din sec. VI-VII ne provine o informatie datorata lui Ioan Moscu, care spune ca in Palestina existau doua manastiri cu numele Soubiba, una de limba bessa si una de limba siriaca; in Viata Sfantului Sava cel Sfintit se vorbeste de mai multe manastiri besse in Palestina; mai mult, o manastire de bessi exista la 553 chiar in Constantinopol. Cine sunt acesti bessi, prezenti in numar asa de mare in manastirile din Orient? Sunt traci care vorbeau o latina evoluata spre o limba romanica? Se intelege oare prin “limba bessa” limba autohtonilor traci? Semnalarea bessilor si a limbii lor la o vreme cand se presupune ca limba autohtonilor a murit demult, si ca toti tracii si dacii romanizati vorbeau latina, ar fi uimitoare. Insa cel mai important lucru care trebuie retinut este acela al prezentei incontestabile a bessilor la locurile sfinte, inclusiv la Manastirea “Sfanta Ecaterina”. Atestarea lor coincide, in mod surprinzator, cu semnalarea celor o suta de familii plecate din imperiu sa slujeasca manastirea, care stau la baza viitorului trib al geabelilor. De aici trebuie sa porneasca viitoarele cercetari.
Geabelii, “oamenii de la munte”, isi duc viata mai departe, nestiuti de fratii lor de sange. E de mirare ca nimeni nu i-a luat in seama pana acum. E de mirare ca istoricii si lingvistii romani nici n-au auzit de ei. Astazi, s-ar putea sa fie prea tarziu sa se mai poata face ceva pentru a salva de la pieire adevarul. Arabizarea ultimilor beduini valahi pare sa fie completa. Legenda va ramane legenda, daca nu se va gasi o echipa cu mult entuziasm si cu fonduri, care sa intreprinda cercetari aprofundate, sa faca anchete lingvistice si teste biologice. Va ramane doar amintirea unei comunitati de valahi, plecata acum un mileniu si jumatate sa slujeasca o manastire in Egipt.

AURORA PETAN

_______________________

Academician Virgil Candea

“Pastrarea unei insule crestine intr-o mare
islamica se datoreaza sprijinului romanesc”

- Se spune ca in secolul VI dupa Cristos, imparatul bizantin Iustinian a stramutat un numar de colonisti de la gurile Dunarii in indepartatul Egipt, pentru a construi o manastire. Este un fapt documentat sau o legenda, domnule profesor?
- Este un fapt cat se poate de real, nu e o legenda. Cercetarile intreprinse sunt serioase, iar documentele existente in arhiva manastirii “Sfanta Ecaterina” de pe Muntele Sinai confirma legaturile permanente dintre crestinismul dunarean si insula de crestinatate de acolo. La noi, in nord-vestul Imperiului Bizantin, era, fireste, o civilizatie superioara altor zone ale imperiului, iar colonistii trimisi de Iustinian au avut ca misiune zidirea manastirii. Dupa incheierea lucrarilor, acesti muncitori, vorbitori ai unei forme incipiente a romanei, au ramas pe loc, in slujba manastirii. Erau numiti bessi (bessoi - dupa unii cronicari bizantini) - numele generic al crestinilor de la Marea Neagra, urmasi ai geto-dacilor. Recunoscand originea lor latina, arabii i-au numit llah - ca o derivatie a denumirii obisnuite folosite de alte popoare pentru romani, vlah. Un alt nume generic dat de arabi colonistilor crestini din Sinai a fost jabaliyya, adica oameni de la munte. Aceste informatii, in forme variate, pot fi regasite la multi istorici si calatori, ca J.L. Burkhardt, E. Robinson, E.H.Palmer, Lina Eckenstein si altii. Dupa marturiile acestora, colonistii isi pastrasera religia crestina cel putin pana in secolul al XVIII-lea. Apoi, au trecut treptat la islam, fara sa-si fi pierdut cu totul constiinta originilor lor europene indepartate. Marcus Beza, diplomat si scriitor aroman, demonstreaza, in anii ‘30, ca trimisii sau, dupa unii, prizonierii de razboi ai imparatului Iustinian au fost aromani. El a descris destinul in istorie al acestor stramosi ai sai. Mai recent, in 1990, istoricul britanic de origine romana, John Nandris, a publicat un eseu despre “jebaliyehi”, in care face o analiza critica a izvoarelor privitoare la acesti valahi din Sinai.
- Care sunt semnificatiile istorice ale prezentei acestor aromani sau vlahi sau bessi sau jebalieni in Sinai?
- Sinaiul este un punct de pornire deosebit de important in istoria relatiilor dintre tarile romane si orientul crestin. Pe langa calugarii bizantini si colonistii protoromani, la manastirea “Sfanta Ecaterina” au vietuit si calugari veniti din Moldova si Tara Romaneasca. Mai tot timpul, legaturile au fost stranse, dar ultimele patru secole au lasat urme adanci, atat in privinta arhitecturii complexului monahal din Sinai, cat si in privinta daniilor nenumarate facute de domnii romani, potrivit arhivelor manastirii. Incepand cu secolul al XVI-lea, pana la secularizarea averilor manastiresti din secolul al XIX-lea, a lui Cuza, manastirea din Sinai a fost ajutata sistematic si continuu de toti domnitorii nostri. Ii amintesc doar pe Radu Paisie, Petru cel Tanar, Alexandru al II-lea Mircea, Petru Schiopu, Matei Basarab, Constantin Brancoveanu si altii. Au contribuit cu danii importante si familii boieresti ca Balacenii si Cantacuzinii. Pastrarea acestei insule crestine intr-o mare islamica se datoreaza practic sprijinului romanesc, asa cum s-a intamplat cu multe manastiri de la Muntele Athos, din Constantinopol, Meteora, Alexandria, Palestina, Peninsula Balcanica etc. Un moment important in aceste relatii il reprezinta pelerinajul din 1682, al Doamnei Elina, mama lui Serban Cantacuzino, domnul Tarii Romanesti, la Ierusalim si Sinai. Dupa intoarcerea acasa, fiul sau va ctitori o manastire la Sinaia, pe care o va inchina manastirii “Sfanta Ecaterina”. Practic, desi romanii timpurii trimisi in Sinai au fost in cele din urma convertiti la islam, fara insa a-si pierde cu totul identitatea (dupa Robinson, ultima femeie crestina a tribului a murit la 1750), manastirea crestin-ortodoxa de acolo a supravietuit pana azi gratie romanilor.

ION LONGIN POPESCU

(sursa: http://www.formula-as.ro/ )