-- O iarna cumplita ne astepta la Targu Mures, obligandu-ne sa petrecem noaptea in oras. In zori, ninsoarea se mai potolise si am pornit increzatori pe Valea Gurghiului, spre comuna Ibanesti, unde traia Mihai Cofariu, a carui soarta facuse inconjurul lumii, dupa incidentele sangeroase din martie 1990, cand se infruntasera, cu furci si topoare, ungurii si romanii adunati (de cine?) in centrul municipiului resedinta de judet. Nea Mihai fusese zdrobit pur si simplu, multiplele lui fracturi si mutilari dand de furca medicilor dintr-o clinica vest-germana, pentru multe luni...
Acum eram in ajunul Craciunului '96. Cu o mica echipa de televiziune, doream sa aflu ce face acest barbat, dupa cele indurate, intre viata si moarte, cu cativa ani inainte. I-am gasit casa troienita intr-o margine de padure, urcand cu aparatele in spate, masina neputand ajunge acolo. Un om pe jumatate intreg, de-abia miscandu-se prin incaperea mai mult decat saracacioasa, in care mai traiau sotia si cei doi copii. Filmarea n-a durat decat zece minute, in final el declarandu-ne ca-i iarta pe ungurii care l-au nenorocit, chiar daca auzise si el de romanii vinovati de schilodirea unui minoritar! In seara urmatoare, la TVR avea sa apara doar acest fragment al "iertaciunii", fara a se aminti de diversiunea care circulase atata vreme, pe mai multe canale internationale! Cat despre promisiunile facute, in numele noii presedintii a Romaniei, familia Cofariu avea sa astepte pana la... Pastele cailor. Mi-am amintit de acest episod cand cu sarbatorirea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, in Romania, la 15 martie, concomitent cu aniversarea inceperii revolutiei din 1848. De aproape doua decenii, ungurii din toate partile au rememorat epoca in care natiunile Europei au dat foc vechilor structuri imperial-feudale, ca si cum ei ar fi aprins fitilul, in Transilvania. Istoria revolutiei din 1848 a fost mult mai ampla si complexa; aflata sub pulpana habsburgica, maghiarimea si-a vrut "autonomia", dar nu numai pentru teritoriul locuit in majoritate de ea, tinzand mereu sa se extinda si-n spatiile vecine ocupate vremelnic, unde chiar era minoritara. Asa-zisa lupta impotriva Vienei s-a vrut a fi, de la inceput, exterminarea romanilor ardeleni, actiunea soldandu-se cu moartea a zeci de mii de majoritari, inainte, in timpul si dupa confruntarile cu armata stransa in graba de catre Avram Iancu si tribunii sai. "Regele muntilor", cum ii spuneau poporanii si-l urmasera in batalii, ii inaripa cu aceste cuvinte: "Suntem multi, ca cucuruzul brazilor, suntem multi si tari". Actiunea armata a Craisorului, precum si incercarile diplomatice ale lui Balcescu aveau sa se sfarseasca lamentabil pentru romani, pana la urma el fiind arestat (17 august 1852). Tradarea de atunci se poate numi azi diversiune. A fost inceputul impacarii dintre Viena si Budapesta, ducand la crearea Ungariei Mari si a "dualismului austro-ungar", care a insemnat mana libera pentru ca noii stapanitori ai Transilvaniei sa-si desavarseasca politica de deznationalizare a romanilor. Lovitura de gratie le-a fost data dupa primul razboi mondial, cand Pacea de la Trianon i-a repus pe unguri in hotarele firesti. Cu asta, ei n-au fost si nu sunt de acord nici acum. Si-au constituit organizatii puternice in exil, mai ales dupa revolutia din 1956, cu un lobby pe masura, in SUA si Europa Occidentala, ajungand sa-si impuna si un partid etnic in Romania, UDMR, avand ca exemplu efemera Regiune Autonoma Maghiara. Concomitent cu democratizarea Romaniei, Uniunea lor a intrat multi ani la guvernare, cei sapte la suta de etnici maghiari aducandu-i in Parlamentul tarii pe multi dintre sefii lor. Pe fata sau nu, acestia si-au indeplinit "sarcina de partid", ceea ce-i firesc, pana la un punct, cand e vorba de constituirea si autonomia "tinutului secuiesc". Dincolo de balbaielile si eventualele diversiuni ocazionate de vizita presedintelui Ungariei, Laszlo Solyom, se impune intrebarea de ce numai in Transilvania se pot intalni ungurii din alte parti? Raman si unele declaratii menite sa provoace nu numai ingrijorare si suspiciuni ci chiar si acuze directe. Zice pastorul Lasklo Tökes, europarlamentar al Romaniei: "Autoritatile romane, ca habsburgii in 1848 si comunistii un secol mai tarziu, au crezut ca ne pot invinge". Marko Bela, liderul UDMR, dupa ce pretinsese ca limba maghiara sa fie "oficiala in anumite ipostaze" a gasit sa traduca in ungureste cuvantul romanesc "niciodata" prin "in curand", raspunzandu-i presedintelui Basescu, referitor la autonomia HarCov, la care se pot adauga ulterior si alte imprejurimi locuite de secui... Unde-s diversiunile si cine-i victima? Meteo-diplomatic vorbind, se anunta gheata la malurile Tisei. P.S. Pe langa husarii calari, costumele si orchestrele unguresti, drapelele secuilor si ale Ungariei (Mari), scandarile "autonomie, autonomie!", in fata a mii de minoritari din localitatile ardelene, sarbatorirea lui Avram Iancu, la Cluj, cu doar vreo suta de manifestanti, a cazut in derizoriu. Pacat!
Acum eram in ajunul Craciunului '96. Cu o mica echipa de televiziune, doream sa aflu ce face acest barbat, dupa cele indurate, intre viata si moarte, cu cativa ani inainte. I-am gasit casa troienita intr-o margine de padure, urcand cu aparatele in spate, masina neputand ajunge acolo. Un om pe jumatate intreg, de-abia miscandu-se prin incaperea mai mult decat saracacioasa, in care mai traiau sotia si cei doi copii. Filmarea n-a durat decat zece minute, in final el declarandu-ne ca-i iarta pe ungurii care l-au nenorocit, chiar daca auzise si el de romanii vinovati de schilodirea unui minoritar! In seara urmatoare, la TVR avea sa apara doar acest fragment al "iertaciunii", fara a se aminti de diversiunea care circulase atata vreme, pe mai multe canale internationale! Cat despre promisiunile facute, in numele noii presedintii a Romaniei, familia Cofariu avea sa astepte pana la... Pastele cailor. Mi-am amintit de acest episod cand cu sarbatorirea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, in Romania, la 15 martie, concomitent cu aniversarea inceperii revolutiei din 1848. De aproape doua decenii, ungurii din toate partile au rememorat epoca in care natiunile Europei au dat foc vechilor structuri imperial-feudale, ca si cum ei ar fi aprins fitilul, in Transilvania. Istoria revolutiei din 1848 a fost mult mai ampla si complexa; aflata sub pulpana habsburgica, maghiarimea si-a vrut "autonomia", dar nu numai pentru teritoriul locuit in majoritate de ea, tinzand mereu sa se extinda si-n spatiile vecine ocupate vremelnic, unde chiar era minoritara. Asa-zisa lupta impotriva Vienei s-a vrut a fi, de la inceput, exterminarea romanilor ardeleni, actiunea soldandu-se cu moartea a zeci de mii de majoritari, inainte, in timpul si dupa confruntarile cu armata stransa in graba de catre Avram Iancu si tribunii sai. "Regele muntilor", cum ii spuneau poporanii si-l urmasera in batalii, ii inaripa cu aceste cuvinte: "Suntem multi, ca cucuruzul brazilor, suntem multi si tari". Actiunea armata a Craisorului, precum si incercarile diplomatice ale lui Balcescu aveau sa se sfarseasca lamentabil pentru romani, pana la urma el fiind arestat (17 august 1852). Tradarea de atunci se poate numi azi diversiune. A fost inceputul impacarii dintre Viena si Budapesta, ducand la crearea Ungariei Mari si a "dualismului austro-ungar", care a insemnat mana libera pentru ca noii stapanitori ai Transilvaniei sa-si desavarseasca politica de deznationalizare a romanilor. Lovitura de gratie le-a fost data dupa primul razboi mondial, cand Pacea de la Trianon i-a repus pe unguri in hotarele firesti. Cu asta, ei n-au fost si nu sunt de acord nici acum. Si-au constituit organizatii puternice in exil, mai ales dupa revolutia din 1956, cu un lobby pe masura, in SUA si Europa Occidentala, ajungand sa-si impuna si un partid etnic in Romania, UDMR, avand ca exemplu efemera Regiune Autonoma Maghiara. Concomitent cu democratizarea Romaniei, Uniunea lor a intrat multi ani la guvernare, cei sapte la suta de etnici maghiari aducandu-i in Parlamentul tarii pe multi dintre sefii lor. Pe fata sau nu, acestia si-au indeplinit "sarcina de partid", ceea ce-i firesc, pana la un punct, cand e vorba de constituirea si autonomia "tinutului secuiesc". Dincolo de balbaielile si eventualele diversiuni ocazionate de vizita presedintelui Ungariei, Laszlo Solyom, se impune intrebarea de ce numai in Transilvania se pot intalni ungurii din alte parti? Raman si unele declaratii menite sa provoace nu numai ingrijorare si suspiciuni ci chiar si acuze directe. Zice pastorul Lasklo Tökes, europarlamentar al Romaniei: "Autoritatile romane, ca habsburgii in 1848 si comunistii un secol mai tarziu, au crezut ca ne pot invinge". Marko Bela, liderul UDMR, dupa ce pretinsese ca limba maghiara sa fie "oficiala in anumite ipostaze" a gasit sa traduca in ungureste cuvantul romanesc "niciodata" prin "in curand", raspunzandu-i presedintelui Basescu, referitor la autonomia HarCov, la care se pot adauga ulterior si alte imprejurimi locuite de secui... Unde-s diversiunile si cine-i victima? Meteo-diplomatic vorbind, se anunta gheata la malurile Tisei. P.S. Pe langa husarii calari, costumele si orchestrele unguresti, drapelele secuilor si ale Ungariei (Mari), scandarile "autonomie, autonomie!", in fata a mii de minoritari din localitatile ardelene, sarbatorirea lui Avram Iancu, la Cluj, cu doar vreo suta de manifestanti, a cazut in derizoriu. Pacat!
Un comentariu:
www.ruxandralungu.blogspot.com
Trimiteți un comentariu