Nicolae Titulescu: De ce iubim Franţa

22/01/2008 de Cristina Diac

FRANŢA-ROMANIA: DOUA SECOLE DE PRIETENIE
Despre relaţia specială pe care românii au avut-o cu Franţa s-au scris biblioteci, şi s-ar mai putea scrie încă. Noi ne limităm la a reproduce spusele uneia dintre marile personalităţi ale României, care a fost totodată şi liant al acestor relaţii, diplomatul Nicolae Titulescu.

"O amiciţie tradiţională”

Unirea principatelor, instituţiile tânărului stat român modern, Bucureştiul cu parfum de "Mic Paris”, limba franceză vorbită mai bine de elitele româneşti decât cea maternă, drapelul naţional, Unirea cea Mare toate acestea şi multe altele s-au făcut cu sprijinul Franţei, copiind modele franceze. Românii au mers la studii în Franţa, dar şi francezii au călătorit în spaţiul românesc, lăsând nenumărate însemnări despre România şi despre români.


În seria vizitelor "la cel mai înalt nivel”, efectuate de oficialităţi din Hexagon, se numără şi cea din iunie 1934 a lui Paul Boncour, la acea dată ministru de externe al Franţei. Înaltul oaspete a avut parte de o primire călduroasă, şuvoaiele de afecţiune ce s-au revărsat asupra sa flatându-l şi obosindu-l în egală măsură, după cum avea să se exprime el însuşi. Programul vizitei a fost încărcat. A fost primit de regele Carol al II-lea, a vorbit în faţa Parlamentului reunit în şedinţă solemnă, a fost declarat cetăţean de onoare al României, Academia Română l-a primit în rândurile sale. În cinstea înaltului demnitar francez s-au oferit dineuri, recepţii şi banchete, s-au rostit discursuri şi i-au adus nenumărate elogii.


Redăm în continuare discursul "O amiciţie tradiţională”, ţinut de ministru de externe al României, Nicolae Titulescu, la unul dintre dineurile date în onoarea oaspetelui. Cuvintele lui Titulescu redau atât "spiritul vremii”, cât şi maniera entuziastă în care era apreciată relaţia cu "sora mai mare” în cercurile politice de la Bucureşti.


PRIETENIE SINCERA ŞI DEZINTERESATA. "Domnule preşedinte şi scump prieten. Cu bucurie nespusă, făcută din sentimentele cele mai pure, întreaga naţiune romănă vă aclamă astăzi printre noi.

Este în această bucurie înainte de toate emoţia rară pe care o creează amintirea recunoştinţei. Românii au memoria inimii. Ei nu ar putea uita niciodată că în fiecare etapă decisivă a istoriei lor, dezvoltatea naturală a poporului român s-a amplificat constatnt în direcţia ţelurilor sale naţionale graţie unui gest francez.
Este apoi bucuria noastră un sentiment de admiraţie pentru marea domniei voastre patrie, izvor inepuizabil al unei efecţiuni profunde şi sigure.

Este, în fine, în bucuria noastră, satisfacţia pe care o dă constatarea unei perfecte identităţi de concepţie.

Nu cunosc prietenie mai dezinteresată ca aceasta care stă la baza raporturilor franco-române.

Pe timpul cât politica externă a României era încadrată într-un sistem din care Franţa nu făcea parte, a existat mereu în afara şi pe deasupra raporturilor oficiale o înţelegere atât de perfectă, încât fără vreo pregătire, acţiunea politică a celor două ţări a sfârşit prin a se confunda.

Astăzi, când politica externă a ţării noastre urmăreşte în mod armonic scopuri identice, am ajuns la acel stadiu de prietenie unde nu mai este nevoie să vorbeşti pentru a te înţelege şi nici să te sfătuişti pentru a acţiona în comun.

În plină lumină ţările noastre şi-au găsit echilibru.


MANA ÎN MANA. Şi România nu are nimic de ascuns şi poate spune public motivele ce o leagă în chip nestrămutat de Franţa.

Iubim Franţa pentru că a aşezat la baza vieţii ei libertatea şi pentru că a înţeles întotdeauna că cel mai bun mijloc spre a se feri de excesele ei nu era de a atinge drepturile omului, ci de a-l asocia la cultul fervent al patriei.
Iubim Franţa pentru că a pus la baza raporturilor ei internaţionale egalitatea tuturor naţiunilor şi regula că nu s-ar putea dispune de interesele unei ţări în afară de ea şi de voinţa ei.

Iubim Franţa pentru că îşi intemeiază toată acţiunea externă pe respectul scrupulos al angajamentelor internaţionale, ceea ce dă raporturilor între popoare un caracter de claritate şi de stabilitate fără de care nu am putea concepe o viaţă organizată.

Şi vă iubim pe domnia voastră, domnule preşedinte, pentru că întrupaţi în supremă măsură, cu un dinamism redutabil pentru adversari, dar atât de înviorător pentru prieteni, calităţile ce alcătuiesc genul rasei voastre.

Aşa fiind, este oare posibil ca istoria raporturilor franco-române să fie altceva decât istoria unei amiciţii neîntunecate şi a unei înţelegeri neîntrerupte?

Şi s-ar putea concepe în adevăr un viitor în care România nu ar merge etern mână în mână cu Franţa?

Concepţiile noastre comune despre pace, justiţie şi cooperaţie internaţională sunt cele mai sigure chezăşii ale acestui viitor.

Şi tot aceste concepţii formează legăturile solide ce unesc Franţa şi Mica Înţelegere, în numele căreia am plăcuta misiune de a vă saluta, domnule preşedinte. (...)


"IZVOR NESECAT DE VIAŢA ŞI LUMINA.” Dacă există o instituţie care ar contribui să întărească legăturile ce unesc Franţa şi Mica Înţelegere, aceasta este instituţia de la Geneva.

Acolo se vede adevărata faţă a popoarelor. Acolo se formează idealurile cele mai îndrăzneţe, care se suspendă poate, dar la care nu se renunţă niciodată. Acolo, Franţa, strălucind de lumină, arată lumii calea şi este sigură de a nu rămâne niciodată singură când a pornit pe ea.

Aveţi în faţă şi alături de domnia voastră, domnule preşedinte, veterani ai Societăţii Naţiunilor.

Îngăduiţi-le să vă spună admiraţia profundă şi unanimă pe care aţi cules-o acolo pentru generozitatea şi lărgirea concepţiilor domniei voastre pacifice, pentru energia şi spontaneitatea pe care le-aţi pus în apărarea lor.
Franţa trebuie să fie mândră de a avea mari servitori ca domnia voastră, domnule preşedinte.

Cât despre noi, ştiindu-va alături de noi, oricare ar fi situaţiile care nu s-ar prezenta, pot să vă afirm în numele Micii Înşelegeri că liniştea noastră politică este completă.

Aducând omagiu Franţei, izvor nesecat de viaţă şi lumină, amestec de forţă şi bunătate, de înţelegere şi de tenacitate, creaţiune în perpetuă devenire, ce se confundă cu eternitatea, ridic paharul meu în sănătatea excelenţei sale preşedintele republicii şi beau pentru prosperitatea patriei voastre, domnule preşedinte şi scump prieten.”