- In 1899, episcopul sarb Melentie Vuici, a dat o lista care a fost atarnata pe usile bisericilor, in care erau trecute numele care puteau fi date la botez romanilor. Si din perioada asta avem: Dragoslav, Dragomir, Dragoliub. Pana atunci erau: Ion, Iovan, Patru. Din 1899-1900 incep numele slave. Avem o carte de la un etnolog sarb, care a scris in 1906, „Printre romanii nostri” [Tihomir R. Georgevici]. Scrie ca o muiere s-a dus la doctor sa-i dea vaccin la copii. A venit cu doi copii si doctorul a intrebat: «-Cum se cheama copiii tai?» Ea a raspuns: «-Ion si Iancu». Dar doctorul a catat acolo, in scrisorile lui, si a intrebat din nou: «-Dar cum ii cheama pe copiii tai?» Dar romanca nu stia sarbeste, a inteles ceva vorbe si a spus: «-Ion si Iancu». Spune doctorul: «Eu ma uit dar nu-i gasesc! Spune-mi cum sunt scrisi in biserica, in carte?» N-a stiut sa spuna. Apoi doctorul s-a dus si a gasit la biserica, oficial, numele Gruita si Vuita. Atat i-au fost straine numele alea incat ea nici minte nu le-a tinut!
- Sunt situatii in care romanii sunt defavorizati?
- Daca iesiti si faceti doi pasi si ii spuneti primului om care-l intalniti ca sunteti roman de aici si vreti drepturi, el zice: «Sa te duci in Romania daca vrei drepturi romanesti!»
- Exista o institutie unde puteti sa reclamati?
- Exista politie, primarie, procuror care pe mine m-a invinovatit ca am facut biserica fara aprobare, dar cand episcopul Iustin a zis ca aduce mii de oameni de ne-ar bate, el a tacut, deci va dati seama...
- In ce mod va puteti manifesta ca romani?
- Numai sa jucam si sa cantam. Si spun: «Ce mai vreti!? Aici e Sarbia, daca vreti romaneste mergeti in Romania!»
- Obiceiurile, traditiile, crestine si precrestine, se mai pastreaza?
- Astea ne-au tinut pana acum! Portul si cultul crestin s-a pastrat in casa amestecat cu paganismul, dar s-a pastrat! Noi n-am avut preoti. Baba de 86 de ani ce o spovedesc, o intreb: «-Maica, te-ai mai spovedit vreodata pana acum? Aia cand se posteste». «O data, cand am fost tanara. Acum nu sunt sigura, nu tin minte». Ea nu s-a impartasit niciodata, asa moare. Numai popa vine cand se ingroapa. Va dati seama la ce nivel este credinta! Dar cum s-a pastrat? De Pasti noi avem un aget, cum spunem noi, obicei, unde se ia paste. Stapanul casii ia intr-o strachina, pune vin si pune pe paine unde se pastreaza painea de la Joi Mari. Dar Joi Mari stim ce a fost, Cina cea de Taina. Crestinismul este foarte mult bagat in capul nostru, dar noi nu stim pentru ce. Omul stie ca la Joi Mari pune painea acolo, dar nu stie ca la Joi Mari s-a intemeiat Euharistia, ca Liturghia a fost la Cina cea de Taina. Se inchina de trei ori cand rasare soarele si paseste peste prag si ii da o lingurita, se impartaseste cum stie, fara biserica, ca n-a avut. La urma ii da cate un ou rosu, cu Hristos a Inviat!
- Etnografi care au cercetat obiceiuri, au venit in zona?
- De cercetat obiceiuri eu nu stiu. De curand nu stiu. Sunt cativa dintre ai nostri care se ocupa, privat, oficial eu nu stiu sa fi publicat ceva. Cu petrecaturi, cu una, cu alta, ca la noi o baba a spus, din comuna Borului, ca acolo sunt 12 sate, 11 romanesti si unul sarbesc. A spus baba: «Maica, eu cand mor pe popa sa nu-l mai aduceti, ca el si asa boscorodeste, nu intelege nimeni nimic, dar asa petrecatoarea (aia care e ghicitoare) sa mi-o aduceti!». Canta, spune sa mergi acolo, sa ajungi la un drum si acolo te asteapta Maica Precista, sa nu mergi la altii, numai la cel drept. Cum am vazut la munte. Zice: «Acolo o sa vezi pe Sf. Patru scriitorul, Sf. Ioan Botezatorul, el o sa-ti desfaca cartea, o sa-ti spuna asa si asa si sa nu mergi pe drumul ala... » Trei, patru muieri...
- Bocet? Se numeste zorile?
- La noi nu e cunoscut termenul asta. La noi se zice Petrecatoarea. Ea ii canta petrecatoarea, il petrece de pe lumea asta pe lumea cealalta. Ii petrece sufletul, ii arata drumul.
- Si care este drumul?
- Ii spune: «Mergi acum pe un drum drept, o sa ajungi la o fantana, acolo sa stai si sa bei apa, acolo o sa te astepte cutare, Sf. Nicolae ori Sf. Patru, o sa-ti arate drumul, dar acolo cand ajungi o sa gasesti pe un arap negru, cu ochii bolboiati, cu nu stiu ce acolo. Ei! Sa nu te duci unde sta el, numai in partea cealalta, ca acolo poti sa mai mergi, sa ajungi la o apa...»
- Se pastreaza aceste obiceiuri?
- Da, se ingroapa inca cu cruce de ceara, se pune stat, se pune un ban. Statul este asa: cand moare omul, se ia ata, se masoara cat e de lung si se trece prin ceara, se face lumina, se invaluie. Peste el se face o cruciulita de ceara, se pune un ban. Statul sta pe piept, se aprinde in vremea slujbei de inmormanatre, arde. Crucea se ia, o saruta toti si se pune in mana dreapta. Crucea sa-l pazeasca iar banul sa plateasca drumul pe lumea cealalta.
- Ce reprezinta statul mortului?
- Eu nu am explicarea. Cred ca e dinainte de a fi fost crestin. Exista ceva [obiceiuri] si dinainte de a fi fost crestini, dar totul este increstinat acum. Sa va spuna de ageturi, de obiceiuri, o baba de 70-80 de ani, s-o gasiti in sat. Ea tot are sa va explice, ce inseamna, pentru ce se fac.
- Exista animale care prevestesc moartea?
- Da, sunt, cucu-mau cand canta la casa, o sa moara cineva. Cainele cand urla noaptea, cand viseaza cineva.
- Sa revenim la situatia de aici.
- Noi am ajuns acum intr-o situatie cand lumea rar cere ceva, dar si cel care cere are probleme. Mie nu imi este frica, eu spun: «Vreau biserica romaneasca!» Spun la fiecare. Si-mi zice: «Nu poate, nu poate!» Romania tace, toti tac, si pe Boian il bat peste cap. Si acum, multumesc lui Dumnezeu ca Europa s-a amestecat si ei nicicand n-or sa mai poata... De acum situatia noastra tot mai buna o sa fie. Acum si cel care e fricos poate sa iasa in mijlocul drumului si sa spuna: «Eu sunt roman, care ce-mi face!» O sa-l injure trei, patru insi, face scrisoare la politie, se ajunge pana la Belgrad, pana la Strassbourg. Acum trebuie sa scoatem frica din oameni. Care are voie si nu are frica si cere: «Eu vreau asa, asa!», ala trebuie ajutat. Ca sa vada si altii. Cand vad: «Uite, Boian, facu biserica, de ce sa nu facem si noi! Vezi ca nu are probleme!» Acum lumea s-a incurajat. Cand am inceput noi, au fugit de mine toti, ca daca-l vedea vreunul, sa nu aiba probleme.
- Sunteti sustinut de comunitate?
- Multumesc lui Dumnezeu, da. Sa nu fi fost sustinut... Asta este problema, ca sarbii zic: «Nu vrea lumea romaneste!» Pai daca nu vrea lumea, e dreptul lor. Acum e problema ca lumea vrea, dar ei [sarbii] vor cu sila, sa taie, sa nu ai.
- Cand ati construit biserica v-a ajutat comunitatea?
- Nu, ca eu nici n-am spus ca o sa construiesc biserica. Sa fi spus, n-as fi facut-o! Eu am facut-o, din toata familia am adunat bani si m-am imprumutat si am facut biserica. Pe urma, am facut un proiect si a mai capatat ajutor din Romania. Cand am facut-o, eu nici nu am spus.
- Cine a construit-o?
- Niscai maistrii, o echipa.
- Si nu stiau ce fac?
- Dupa ce au terminat-o ei au stiut. Eu le-am spus ca fac garaj. Cand au vazut deasupra ca fac sfoldul, au vazut, dar la nimeni nu au mai pomenit ce se face.
- Dar au vrut sa o termine?
- Cand le platesti, ei nu au treaba. Dar nu au stiut ce fac. Si nici nu au stiut ca or sa apara atatea probleme. Ca multi m-au intrebat apoi: «Sa stiti prin ce probleme ati trecut, ati mai face?» Eu stiu ca si acum pot sa am probleme, dar cand ai clar in cap ce vrei, treci peste probleme. Maracini, maracini, calci si treci.
- Ce varsta aveti?
- Eu sunt in 77 nascut.
- In 77 si ati facut o biserica!
- 30 de ani, da. Multumesc lui Dumnezeu! Va spun, numai voia lui Dumnezeu!
- A fost o calitate tineretea dvs?
- Eu si acum vad. Cu cat trec anii, omul ce a facut, tot mai greu poate sa tina. De aceia, cand imbatranesti nu mai poti sa faci mult, mari pasi inainte, de abia mai poti tine ce ai facut. De asta spun la toti: «Ajutati-ne acum, cat avem nevoie, pana avem putere sa facem, ca asta ramane!» Usor e cand ai biserica si spui ca-ti trebuie preot. Ma duc din America daca trebuie romana aici! Are unde sa vina. Trebuie sa fim ajutati. Cand esti tanar nici nu ti-e frica.
- Care ar fi principalele cerinte ale dvs?
- Interventia la statul sarb sa fim recunoscuti. Ei spun ca romanii sunt vlasii.
- Dar cine sa intervina, din partea cui?
- Exista comisiile care se ocupa de minoritati, din partea statului roman si a statului sarb. Statul roman, oficial.
- Nu a intervenit pana acum, nu aveti semnale?
- Au intervenit, nu prea mult. Le pare rau de fratii sarbi, ca au probleme.
- Considera ca nu e momentul acum?
- Momentul nicicand nu a fost. Problema a fost ca Tara Romaneasca, cum i-am zis noi din batrani, statul roman, intotdeauna, s-a uitat: «Lasa, romanii timoceni sunt aici, langa noi. Hai sa-i ajutam pe cei din Macedonia, de acolo, ca astia sunt langa noi!» Ca odata nu-i ajutam pentru sarbi, odata ca sunt aproape, au trecut 200 de ani. Acum, romanii timoceni nu mai zic ca sunt romani. Eu zic, dar sunt altii care nu vor. «Sunt vlah, nu sunt nici sarb, nici roman!» In Voevodina au trait in Imperiul Austro-Ungar. Maria Tereza le-a dat lor, dar noi am fost sub otomani, sub turci.
- Considerati ca rabdarea este o calitate a romanilor?
- Si asa, si asa. Rabdarea poate sa fie si prostie. Rabdarea in tot, pana la un nivel. Daca tu vezi ca unul te distruge, iti face prostii, vrea sa te bata, eu rabd, am rabdare, nu te bat pe tine, dar nu vreau sa stau sa ma bati.
- Nu este o virtute crestina rabdarea, sa intorci obrazul?
- Asta spun, pana la un nivel este, ca spun Sfintii Parinti. Noi nu suntem sfinti, asta este idealul, dar noi trebuie sa ne luptam si pentru crestinism. Rabdarea e si gresit inteleasa. Prin rabdare se arata crestinismul. Rabda tot ce iti fac, rabda, ai decrestinat un popor daco-roman. Sunt romani in Valea Timocului care nu mai stiu ce e botez, nu mai stiu ce e liturghie. Daca tu lasi, pai tu te-ai lepadat de Dumnezeu, de biserica! Noi trebuie sa rabdam, cum spune unul din Sfintii Parinti. A venit unul si intreaba: «-Parinte, ce sa fac sa ma mantuiesc?» «-Ai Sfanta Evanghelie si citeste!» «-Eu am citit dar acum vreau sa aud si de la tine!» «-Ai auzit acolo ca spune, cand unul iti da o palma sa-ti intorci si alt obraz? Dar eu iti spun: daca nu poti sa intorci si celalalt obraz, rabda macar cararea una!» Noi trebuie sa rabdam, dar nu pana te indepartezi de Dumnezeu. Primul lucru e sa fii aproape de Dumnezeu. Daca ne indepartam, nu vreau sa rabd sa ma indepartez. Eu spun ca rabdarea asta este gresita, rabdarea credintei trebuie sa fie, rabdarea crestina, dar nu rabdarea prostiei. Acum sa ma faci si turc, numai sa ma lasi sa traiesc. Pai nu-mi trebuie asa trai, asa n-am fi avut sfintii mucenici! Rabdarea care trebuie sa fie e rabdarea din Sf. Evanghelie, rabdarea evanghelica.
- Unde ati facut teologia?
- Eu am fost la sarbi, n-am fost nici un minut la scoala romaneasca, si am avut probleme cu episcopul Iustin, ca el a spus ca romanul n-o sa-i fie preot in zona lui cat e el episcop. M-a primit preasfintitul Daniil si eu, multumesc lui Dumnezeu, am crescut la o manastire unde erau niste calugarite batrane, de la care am invatat tipicul manastiresc. Am fost cu preoti la inmormantari si tipicul bisericesc l-am invatat foarte bine. Problema este ca tot ce am invatat, am invatat in limba sarba si eu am un vocabular de limba romana redus. De multe ori nu pot sa gasesc termenul cu care sa spun sa ma inteleaga o baba de la noi. Eu nu pot sa vorbesc in sat, sa tin predica in limba literara, ca nu m-ar intelege. Trebuie sa le explicam ca sa inteleaga credinta.
Interviu realizat de dr. Emil Tircomnicu pentru Romanian Global News
http://www.rgnpress.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu