Ion Coja
PUBLICUL, ÎNDEOSEBI cel românesc, nu s-a priceput să comenteze recentele alegeri prezidenţiale din Franţa şi să deducă lucrul cel mai interesant care s-a produs odată cu întronarea la Elisée a lui Nicolas Sarkozy. Aşadar, la biroul lui Napoleon şi al lui Ludovic Soare electoratul francez a decis să fie instalat un ungur, un maghiar, un bozgor, care nu are nici o picătură de sânge franc în vinele sale, nici el şi nici copiii săi a căror mamă, dacă am înţeles bine, pripăşită de curând în Franţa, este cam boemienă, de prin părţile noastre mai răsăritene, adică ţigancă, roamă din Bălţi! Din Basarabia! Ba mai mult, părinţii lui Nicolas nici măcar boanghine boanghine nu sunt, ci mama, Regina Mamă, este evreică din Salonic, aşadar părinţi evrei-unguri! Nici că se putea mai rău! În plus, nici vreun Făt Frumos nu este, ci, dimpotrivă, aşa cum îi stă bine unui bărbat serios, este puţin-puţin mai frumos decât dracul în persoană… Cu care chiar şi seamănă! …Aceste detalii, mai înainte de orice, trebuie spus că nu au ţinut capul de afiş (electoral) al lui Miklos Sarkozy. Adversarii săi – şi a avut destui, nu au făcut caz de aceste detalii sau accidente biografice, ci l-au atacat pe „jidan” la idei, la intenţiile sale de reformare socială a Franţei, la programul politic l-au atacat şi contestat. Nu contează dacă au avut sau nu dreptate, cum nu contează nici ideile lui Sarkozy, ci important este că toată competiţia electorală s-a desfăşurat la acest nivel, al ideilor şi intenţiilor politice, al programelor şi ideologiilor! Nu au coborît nici o clipă la nivelul sub-european al atacurilor la persoană! Bravo lor, adversarilor, în frunte cu naţionaliştii franţuji!
Ce este drept, nici ovreiul candidat la funcţia supremă din statul francez nu a făcut un secret din originea etnică venetică a părinţilor săi şi, născut în Franţa şi cetăţean al statului francez fiind, a considerat că este şi el îndreptăţit să candideze la funcţia supremă, la fel de îndreptăţit ca înşişi descendenţii cei mai direcţi ai lui Vercingetorix sau Carol cel Mare! De aceea nu ştiu cui să-i adresez elogiul de normalitate, de primus totuşi, chiar dacă inter pares: adversarilor, partenerilor de dispută politică, electorală, în frunte cu Jean-Marie Le Pen, care nu au avut nimic de comentat pe seama etnicităţii viitorului exponent de vârf al intereselor franceze, sau însuşi alogenului în cauză, care a declarat sincer şi convingător că are mari datorii de recunoştinţă faţă de ţara în care s-a născut şi faţă de ai ei francezi, că le datorează „totul”, drept care e dornic să dea şi el totul pentru Franţa, pentru concetăţenii şi compatrioţii săi galo-romani, etc., etc. Să se achite aşadar de datoriile adunate! Comportament perfect normal din partea tuturor.
Remarc cu plăcere acest model de normalitate şi îl recomand stăruitor întregii noastre clase politice. Mai înainte de orice îl recomand „alogenilor” evrei, ţigani, maghiari, ruşi etc., din guvernul şi parlamentul României, din viaţa publică românească, nu puţini, care, într-un mod nefiresc şi inacceptabil între oameni serioşi, fac un secret din originea lor etnică. Oameni buni, e vreo ruşine(!) sau vreo primejdie (!!!) dacă se află că nu sunteţi etnic român, ci ţigan sau evreu ori galactic?! Fireşte, e dreptul oricărui cetăţean din România să afirme ce doreşte despre originea sa etnică. Să se declare chiar marţian – au fost cazuri!, sau lunatic! Patagonez sau liliputan! Din Utopia sau Atlantida! Şi în primul rând au dreptul să se declare români! Voia la fiecare ca la Banu Ghica! Dar! Dar!, zic, şi postulez chiar, că atunci când din simplu cetăţean te arăţi dispus să devii un protagonist al vieţii publice, să te afirmi ca politician, ca cetăţean dedicat propăşirii comunitare, naţionale, atunci bunul simţ şi onestitatea te obligă să dai datele exacte, toate, despre tine şi familia ta, inclusiv soţie, până la a şaptea spiţă! Inclusiv informaţii legate de originea etnică! Iată, într-o ţară cum e Franţa, acuzată deseori de antisemitism, unde cu numai un an în urmă a ieşit lumea în stradă pentru a protesta împotriva unui asasinat antisemit, al unui tînăr evreu, un alt evreu este liber să candideze alături de o sumedenie de franţuji care mai de care mai „bon français”, şi să le sufle de sub nas tuturor titlul de francezul nomber one al următorilor 5 sau 10 ani! Poate chiar mai mult!
Nu mi-e greu să-mi imaginez că s-ar fi găsit analiştii avizaţi, super avizaţi, evrei şi ne-evrei, care, dacă Sarkozy al nostru ar fi pierdut alegerile, ar fi decretat, docţi şi plini de importanţa prostiilor rostite zilnic, că totuşi era imposibil ca un evreu să fie acceptat de Franţa catolică în fruntea ei! Iată însă că Franţa l-a acceptat!… Cinste ei! Şi cinste mai ales lui Sarkozy care, din respect pentru electoratul francez – repet şi subliniez, din respect pentru electoratul francez, a pus pe masă toate datele sale personale. N-a avut nimic de ascuns! Nici cine-i mă-sa, nici cine-i ta-su! Ori soacră-sa!… Aşa cum ascund unii mari şi penibili politicieni români! „Mari” în sensul că au ocupat şi ocupă funcţii mari, inclusiv cele cele mai mari! Nu mai departe cei trei preşedinţi cu care ne-a bătut bunul Dumnezeu după 1990! S-au ferit ca dracul de tămâie să fie văzuţi cu tot „neamul” din care se trag. Despre una din mamele prezidenţiale am auzit că nu vorbeşte curat româneşte, aşa cum nici Tito nu vorbea bine sîrbo-croata, căci nu era nici sârb, nici croat…
O fi adevărat? Nu ştiu, căci nici un post TV sau Radio nu s-a învrednicit să aducă în casele noastre vreuna dintre mamele prezidenţiale care ne-a (ne)norocit cu odrasla sa! Un adevărat complot al tăcerii, la care a „achiesat” mass media valahă fără să protesteze că i se încalcă dreptul de a-şi face datoria faţă de public. Căci ce era mai normal decât să o ascultăm pe respectabila doamnă povestind cum şi-a crescut feciorul de a ajuns acesta cel mai mare şi mai tare dintre noi?! Ce era mai normal decât să ni se ofere ocazia de a ne întâlni cu Regina Mamă şi de a o compara, involuntar, cu propria noastră mamă?! Le-a fost preşedinţilor postdecembrişti ruşine cu propria mumă cumva?! Eu ştiu că numai „ţiganul când s-a văzut împărat primul pe taică-su l-a spânzurat!…”
Am întrebat pe cineva de la Cotroceni unde pot găsi biografia oficială a preşedintelui! Atât pe vremea lui Iliescu, cât şi pe vremea celorlalţi doi. Nu există aşa ceva! Nici în momentul de faţă! Am căutat pe internet fişele celor patru preşedinţi, Nicolas Sarkozy şi ai noştri trei, Doamne, şi toţi trei nu ne spun nimic despre părinţii din care se trag. „Fişa” de cadre a lui Sarkozy, găsită pe Internet, începe generoasă încă de la 1628, pe linie paternă, iar pe linie maternă de la evreii alungaţi din Spania cam tot pe vremea aceea. Despre preşedinţii noştri, în fişa lor oficială, nimic, nici o vorbă despre părinţi, de parcă s-au născut toţi trei ca generaţie spontanee, din spuma mării sau din flamura roşie a cominternului ori din gunoiul strâns şi uitat după uşă. Fără mamă, fără tată!
…Nu-i a bună când cineva îşi ascunde părinţii, ascendenţii! Atât ai săi cât şi ai nevestei! Când nu ne spune cine-i sunt fraţii şi cumnaţii! Ş.a.m.d. Când nu ne spune cine este!… Este foarte grav când cineva nu este în stare să trăiască sentimentul atât de normal al mândriei că te tragi dintr-o anumită familie, un anumit tată şi nu altul! Dintr-o mamă cum nu mai este alta pe pământ!…
Să fie o coincidenţă lipsită de sens faptul că ai noştri preşedinţi au interzis electoratului român să ştie din ce familie se trag dumnealor?! Ne este cu neputinţă să trecem cu vederea această anomalie, această mostră de anormalitate a societăţii româneşti obligată, de o mass media mercenară şi de staful prezidenţial complice, obligată să nu se ştie despre preşedintele ţării nici minimul necesar şi atât de important în stabilirea identităţii unui individ: numele tatălui, al mă-sii domniei sale, măcar ca să ştii când îl înjuri pe linie maternă despre cine este vorba!
Am întrebat specialiştii psihologi şi m-am cutremurat aflând ce dereglaj mintal, ce schilodire a sufletului se produce cu insul care, de dragul carierei politice, alege să-şi ascundă obârşia, să se rupă de părinţi, de fraţi şi de surori, de neamul său, ca să trăiască într-o minciună totală! Desăvârşirea alienării, a înstrăinării de propria fiinţă atingând-o acei politicieni la care nu numai numele, ci şi sexul a ajuns să fie o incertitudine publică!… Căci Dumnezeu ne-a pedepsit şi cu aşa ceva! Cu astfel de parlamentari şi miniştri!
Fireşte, niciodată nu-i prea târziu să aflăm adevărul! Dar când spun adevărul, nu mă refer la adevărata identitate şi origine etnică a preşedinţilor şi politicienilor noştri – treacă de la noi!, ci mă gândesc la adevărul despre motivele care i-au făcut pe nefericiţii ăştia să aibă un comportament atât de aberant, de anormal: să-ţi ascunzi părinţii!… Oameni cu bune intenţii, oamenii onorabili, care nu clocesc nici un plan sinistru şi ostil publicului, nu au nimic de ascuns, cu atât mai puţin nu ascund cine sunt de fapt dumnealor! De ce, domnilor stimaţi preşedinţi ai României, de ce domnilor deputaţi şi senatori, mari politicieni şi lideri de opinie românească, de ce vă e ruşine cu părinţii Domniilor Voastre, cu strămoşii voştri şi cu însuşi actul naşterii voastre?! Ce ascundeţi de vă ascundeţi identitatea cea adevărată?! Ascundeţi numărul dumneavoastră, suspect prea mare, deloc proporţional cu cifra demografică atât de mică? Ascundeţi niscai planuri şi proiecte mârşave? Vă e ruşine cu ce aţi făcut şi cu ce aveţi de gând să mai faceţi?! Vă e teamă de reacţia noastră primitivă, tribală? Lămuriţi-ne odată! Căci, mai presus de orice – poate că nu vă daţi seama, acest comportament al vostru este jignitor şi insultător la adresa noastră, a românilor, neaoşi sau alogeni, care nu avem nimic de ascuns! Drept cine ne luaţi?! Nici măcar de noi, ca gazde atât de tolerante ce vă suntem dintotdeauna, nu vă este ruşine?! De ce vă ascundeţi de noi care v-am primit cu sufletul deschis şi de la bun început şi de atunci mereu până azi nu v-am ascuns nimic despre noi! Voi ce soi de oameni sunteţi?! Ce pustiu este în mintea voastră, în biet sufletul vostru?!
…Sincer cutremurat şi dezorientat, al vostru compatriot sincer şi compătimitor şi mai sincer, românul român
Ion Coja
Post scriptum: Ce-i drept, fişa biografiei dlui Nicolas Sarkozy debutează cu anul 1628, când un strămoş al său a fost înnobilat pentru acte de vitejie pe câmpul de onoare al unei lupte dintre unguri şi turci, dar această informaţie stârneşte oarece mirare, căci ungurii, după ce au fost înfrânţi de turci la Mohaci, în 1527 parcă, devenind paşalîc, nu au mai mişcat în frontul anti-otoman un secol şi jumătate, nici măcar atunci când turcii au fost alungaţi din pustă de austrieci. În armia eliberatoare a Budapestei nu s-a aflat nici un ungur… Pasămite, se învăţaseră ungurii cu ocupantul turc şi nu îi bântuia nici un dor de libertate, simţindu-se în largul lor sub papucul asiatic. Poate că îşi spunea astfel cuvîntul etnicitatea maghiară, mai apropiată de a turcilor decât de a europenilor vecini… (Vedeţi de ce este bine să cunoaştem etnia fiecărui politician?!…) Aşadar, nu ar strica o precizare în plus din partea stafului de la Elisée: cu cine s-a bătut vitejeşte acel ungur de referinţă din biografia prezidenţială? Cu care turc?!
Ion Coja este conferentiar univ. dr. la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti. Este presedintele Uniunii Vatra Romaneasca si al Ligii pentru Combaterea Antiromanismului. Autor al mai multor lucrari pe teme de istorie recenta. A fost senator din partea PDAR in legislatura 1992-1996.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu