luni, 21 iunie 2010

Vicepremierul Ungariei în vizită la Sfântu Gheorghe

Maghiarii, îndemnaţi la unitate pentru păstrarea valorilor

Vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, s-a aflat vineri la Sfântu Gheorghe, unde a vizitat Muzeul Naţional Secuiesc şi s-a întâlnit cu lideri politici locali şi reprezentanţi ai administraţiei locale.

La Sfântu Gheorghe, Semjén Zsolt a vorbit despre necesitatea unităţii maghiarilor, amintind că acest popor este unul care pentru a rezista de-a lungul vremii a înţeles însemnătatea solidarităţii.

O populaţie în număr mic poate rezista doar având mereu în gândire faptul că merită să aparţină unei naţiuni şi să fie mândră de acest lucru. E o mândrie să aparţii naţiunii maghiare şi întreaga cultură şi istorie a noastră trebuie să trăiască în inima oricărui maghiar. Cultura maghiară nu e întreagă dacă lipsesc anumite părţi din ea – deci, fără Ardeal, nu există cultură ungurească”, a declarat vicepremierul ungar.

Trecând la chestiuni politice, Semjén Zsolt a declarat că în urma întâlnirii avute cu preşedintele Traian Băsescu, acesta din urmă a promis sprijin pentru adoptarea Legii Educaţiei şi în Senat, în forma concepută de Camera Deputaţilor. Potrivit vicepremierului ungar, întâlnirea şi discuţiile purtate la finele săptămânii trecute cu preşedintele Băsescu şi membri ai Guvernului român, reprezintă un nou început al relaţiilor dintre România şi Ungaria. Potrivit lui Semjén, Guvernul Ungariei a apreciat deschiderea preşedintelui Traian Băsescu în privinţa legii dublei cetăţenii. Potrivit lui Semjén Zsolt, Guvernul Ungariei s-a inspirat “aproape 100%” din legea românească privind cetăţenia.

Vicepremierul Ungariei a fost primit vineri, la Palatul Cotroceni, de către Traian Băsescu, discuţiile axându-se pe preşedinţia ungară a Uniunii Europene în prima parte a anului 2011.

Autonomie teritorială în Secuime

Întrebat despre poziţia Guvernului ungar în privinţa autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc, Semjén Zsolt a arătat că acest deziderat este susţinut de către Budapesta, dar a subliniat că subiectul nu a fost abordat în cadrul întâlnirii cu oficialităţile române.

“Niciodată nu am dorit mai mult decât ceea ce există în multe ţări din Europa”, a spus Semjén, arătând că pentru unele comunităţi maghiare se doreşte o autonomie culturală, în vreme ce pentru Ţinutul Secuiesc autonomia teritorială este cea potrivită.

“Din punctul de vedere al Ţinutului Secuiesc ne gândim la autonomia teritorială, iar dacă va avea loc regionalizarea atunci pentru noi este acceptabil ca judeţele Covasna, Harghita şi Mureş să formeze o regiune comună. Nu cerem extreme. Întotdeauna am spus că noi cerem doar ceea ce este aprobat de Constituţie, iar ceea ce în UE este posibil trebuie să fie posibil şi în această zonă. Dacă avem opinii diferite în anumite probleme, nu înseamnă că nu putem colabora în alte domenii”, a explicat Semjén.

Udrea, aşteptată în Ungaria

Vicepremierul Semjén Zsolt i-a adresat mulţumiri speciale ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, pe considerentul sprijinului pe care aceasta l-a acordat Secuimii. “Doamna ministru Elena Udrea, care este un mare susţinător al zonei Secuimii şi i-am mulţumit pentru acest sprijin, a promis că în curând va efectua o vizită în Ungaria”, a declarat vicepremierul ungar.

România, confundată cu Ungaria de vicepremierul Marko Bela

Vizita vicepremierului ungar în România a fost marcată şi de o gafă cel puţin jenantă, comisă de omologul său din România, Marko Bela.

„Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, bună ziua! Permiteţi-mi să-l salut pe domnul Semjén Zsolt, vicepremierul Republicii Ungaria, cât şi pe membrii delegaţiei domniei sale. E prima vizită oficială a domnului viceprim-ministru în Ungaria, la invitaţia mea!”, au fost cuvintele lui Marko Bela, în deschiderea conferinţei de presă ce a avut loc la Bucureşti. Că a realizat sau nu gafa, Marko Bela nu s-a corectat ulterior.

Monica Vajna

http://www.covasnamedia.ro/beta/?p=9387

Niciun comentariu:

Spaţiul etnogenetic românesc

Spaţiul etnogenetic românesc