În ultimii ani, constatăm, tot mai frecvent la o serie de acţiuni nu numai de discreditare a valorilor cultural-istorice româneşti ci şi de marginalizare şi discreditare a poporului român şi a istoriei sale la comanda şi adeseori cu finanţarea substanţială a autorităţilor de la Budapesta. Demersul nu se limitează, doar în mediile de la Budapesta ci transcende fruntariile naţionale ale Ungariei, atât spre est cât şi spre vest. Nu întâmplător în acest sens, ministerul culturii din ţara vecină, finanţează în 1995 cartea lui Fodor Andras intitulată Kinces Kolosvar-Cluj-Klausenburg, apărută la Casa de editură şi tipografie Gloria din Cluj, lucrare care urmăreşte să creeze, pe plan internaţional, impresia că noi, românii, locuitori de drept ai acestui spaţiu ancestral al Clujului roman, nu au lăsat urme demne de interes şi că singurele valori spirituale de reţinut sunt legate de perioada ocupării Clujului de autorităţile dualiste austro-ungare, respectiv de cele horthyste. O şi mai perversă acţiune pseudo-ştiinţifică, este desfăşurată în legătură cu populaţia de origine română care trăieşte în prezent pe teritoriul Ungariei post trianonice de foarte mulţi ani asistăm, la o autentică cruciadă de mistificare a adevărurilor istorice, autorităţile budapestane cheltuind sume considerabile pentru a face posibilă publicarea în tiraje mari a unor lucrări care pun în circulaţie o teză absurdă şi mincinoasă potrivit căreia cetăţenii de origine etnică română din Ungaria post-trianonică s-au stabilit în localităţile de la frontiera comună cu România abia pe la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea , deşi o serie de cercetători şi savanţi, din România, dar şi de peste hotare, cu o probitate ştiinţifică incontestabilă, au demonstrat, de nenumărate ori, că românii au locuit aici încă din perioada romană, ei, şi nu majoritarii de astăzi, fiind cei care s-au aşezat primii în acest spaţiu geografic. În afara unui asemenea comportament straniu, este de remarcat şi cenzura aplicată populaţiei de limbă română, a intelectualităţii acestei etnii, care este dornică, dar sistematic împiedicată să scrie propria istorie în spiritul adevărului şi a probităţii ştiinţifice. În toate cărţile consacrate, în ultimii 50-60 de ani, unui astfel de subiect, sub presiunea constantă (inclusiv a ameninţărilor de a-şi pierde locurile de muncă!) a autorităţilor de la Budapesta, cercetătorii de origine română ce trăiesc astăzi în Ungaria sunt obligaţi să contribuie involuntar la această politică anti-românească, fără ca autorităţile şi instituţiile vest-europene să se sesizeze şi să fi pus capăt unui astfel de comportament scandalos şi inadmisibil, de tip fascistoid.
Ungurii de la Budapesta nu ne fură doar istoria, dar ei, în mod constant, încearcă să îşi bată joc şi de organismele democratice europene care tolerează, în mod inexplicabil, un astfel de comportament reacţionar, de tip fascist; şi mai preciizez încă un fapt deosebit de grav, credem noi, şi anume acela că, spre exemplu, catedra de limbă şi literatură română de la Universitatea Eőtvős Lorand din Budapesta care ar fii trebuit să fie şi să rămână în timp una dintre tribunele de afirmare şi apărare ale valorilor culturale, spirituale şi lingvistice ale poporului român, s-a transformat, din păcate, în ultimii ani de la numirea în fruntea ei a unui activ propagandist al popliticii ungureşti Ambrus Miskolczy, într-o veritabilă tribună de discreditare a culturii şi spiritualităţii româneşti. Amintim, în acest sens, o tentativă mai veche a lui Miskolczy de discreditare, a poetului nostru naţional, într-o perioadă în care la centenarul naşterii sale se încerca revalorificarea de pe poziţii ştiinţifice a moştenirii literare a Luceafărului poeziei româneşti.
Mai recent agresiunea propagandei diversiunii maghiare, spre care sunt, din păcate, atraşi şi o serie de intelectuali oportunişti români, vizează o rescriere a istoriei spaţiului transilvan, de o aşa manieră încât o serie de atrocităţi şi fapte abominabile, criminale de-a dreptul, să fie estompate, punându-se accentul pe false dar făţiş interesate preocupări de rescriere a istoriei, astfel încât să convină foştilor criminali sau torţionari ai românilor transilvăneni. În acest sens, avem în vedere, publicarea recentă a volumului intitulat Sinodul ortodox românesc de la Chişineu-Criş 1849, carte semnată şi de teologul român Ioan Octavian Rudeanu, care, din câte ştim, funcţionează în prezent în cadrul catedrei budapestane, condusă de Ambrus Miskolczy.
Dovedind o sfântă naivitate, autorul român pare să îşi însuşească o serie de opinii admise în general de partea ungară şi care permit o astfel de interpretare încât să fie scuzate atrocităţile şi crimele săvârşite atât la 1848 împotriva românilor transilvăneni cât şi în alte momente dramatice ale istoriei poporului român. Mai mult co-autorul român al lucrării citate, are naivitatea să creadă că aceasta ar reprezenta o premieră istoriografică semnificativă prin faptul că este prima dată când s-a realizat un studiu istoric bivalent român şi maghiar, în deplin acord asupra unui eveniment şi etape istorice, numai că autorul român al lucrării pare lovit de amnezie şi trece sub tăcere, aşa cum place celor de la Budapesta, uciderea mişelească a peste 60 000 de români pe parcursul revoluţiei de la 1848-49.
Dovedind, o abilitate suspectă co-autorul maghiar al lucrării reuşeşte nu numai să treacă sub tăcere astfel de odioase crime, ci şi să lase impresia că în realitate autorităţile budapestane ar fi dat dovada de înţelegere atunci când s-a autorizat desfăşurarea, la Chisineu-Criş, a unui astfel de eveniment. Credem că demersul Budapestei nu este dezinteresat, el urmărind, în realitate, să ascundă lumii ştiinţifice europene şi internaţionale (şi nu numai ei) fapte de o cruzime fără de seamă, care vorbesc ,cât se poate de concludent, despre trecutul, nu chiar foarte îndepărtat, în care înaintaşii celor ce şi astăzi sunt pescari în ape tulburi au cauzat atâtea suferinţe românilor, dar şi altor minorităţi trăitoare pe cuprinsul fostei monarhii bicefale.
Credem că a venit momentul ca Academia Română, precum şi instituţiile de cercetare istorică româneşti competente să intervină ferm şi prompt, până nu este prea târziu, şi să nu mai permită terfelirea şi mistificarea, în interes politicianmist, a adevărului istoric şi subordonarea lui, intereselor revizioniste ale cercurilor budapestane. Atragem, totodată, atenţia, cu tot respectul, şi Patriarhiei române pentru a-şi atenţiona slujitorii să refuze a se face părtaşi la astfel de demersuri psudo-ştiinţifice şi vădit propagandistice, care, mai degrabă, aduc grave prejudicii istoriei naţionale, chiar dacă ele sunt aparent şi profund mincinos menite a contribui la refacerea punţilor şi colaborării, inclusiv pe tărâm ştiinţific, între români şi unguri.
Problema nu este doar serioasă ci şi gravă; nu am dori ca, într-un viitor nu foarte îndepărtat, să îi numărăm pe teologii români care susţin astfel de demersuri revizioniste şi revanşarde pe liste din care nu lipsesc nume odioase asemenea celui al lui Moldovan Gergely, cunoscut pentru servilismul arătat cercurilor budapestane, cu preţul sacrificării şi trădării propriului său popor. Din nefericire, astfel de demersuri ce ar trebui să slujească, cu adevărat şi exclusiv, eliminării acelor teze de sorginte fascistă, prezente de ani de zile în istoriografia maghiară, nu vor face decât să dea câştig de cauză, în viitor, cercurilor budapestane care vor folosiisemnătura de astăzi a părintelui Rudeanu, pentru a justifica că, iată, inclusiv un preot român, şi-a însuşit şi a susţinut un astfel de punct de vedere, în baza căruia românii ar fi trebuit să fie veşnic recunoscător autorităţilor maghiare care, şi la 1848, au făcut, cu supra de măsură, dovada cruzimii şi intoleranţei lor faţă de tot ceea ce era românesc.
Sunt întru totul de acord că a venit timpul ca şi sub aspect ştiinţific să contribuim la diminuarea diferendelor şi diferenţelor create artificial şi contraproductive dintre români şi maghiari, însă un astfel de demers trebuie făcut cu mijloace oneste şi prin rostirea adevărului indiferent cât de dureros ar fi acesta sau cât de mult încearcă unii să-l estompeze sau să deturneze sensurile lui până la căderea în derizoriu, aşa cum avem convingerea că este recentul demers pseudo-ştiinţific semnat de Ambrus Miskolczy şi Ioan Ocatvian Rudeanu.
Dr. Dan BRUDAŞCU
Ungurii de la Budapesta nu ne fură doar istoria, dar ei, în mod constant, încearcă să îşi bată joc şi de organismele democratice europene care tolerează, în mod inexplicabil, un astfel de comportament reacţionar, de tip fascist; şi mai preciizez încă un fapt deosebit de grav, credem noi, şi anume acela că, spre exemplu, catedra de limbă şi literatură română de la Universitatea Eőtvős Lorand din Budapesta care ar fii trebuit să fie şi să rămână în timp una dintre tribunele de afirmare şi apărare ale valorilor culturale, spirituale şi lingvistice ale poporului român, s-a transformat, din păcate, în ultimii ani de la numirea în fruntea ei a unui activ propagandist al popliticii ungureşti Ambrus Miskolczy, într-o veritabilă tribună de discreditare a culturii şi spiritualităţii româneşti. Amintim, în acest sens, o tentativă mai veche a lui Miskolczy de discreditare, a poetului nostru naţional, într-o perioadă în care la centenarul naşterii sale se încerca revalorificarea de pe poziţii ştiinţifice a moştenirii literare a Luceafărului poeziei româneşti.
Mai recent agresiunea propagandei diversiunii maghiare, spre care sunt, din păcate, atraşi şi o serie de intelectuali oportunişti români, vizează o rescriere a istoriei spaţiului transilvan, de o aşa manieră încât o serie de atrocităţi şi fapte abominabile, criminale de-a dreptul, să fie estompate, punându-se accentul pe false dar făţiş interesate preocupări de rescriere a istoriei, astfel încât să convină foştilor criminali sau torţionari ai românilor transilvăneni. În acest sens, avem în vedere, publicarea recentă a volumului intitulat Sinodul ortodox românesc de la Chişineu-Criş 1849, carte semnată şi de teologul român Ioan Octavian Rudeanu, care, din câte ştim, funcţionează în prezent în cadrul catedrei budapestane, condusă de Ambrus Miskolczy.
Dovedind o sfântă naivitate, autorul român pare să îşi însuşească o serie de opinii admise în general de partea ungară şi care permit o astfel de interpretare încât să fie scuzate atrocităţile şi crimele săvârşite atât la 1848 împotriva românilor transilvăneni cât şi în alte momente dramatice ale istoriei poporului român. Mai mult co-autorul român al lucrării citate, are naivitatea să creadă că aceasta ar reprezenta o premieră istoriografică semnificativă prin faptul că este prima dată când s-a realizat un studiu istoric bivalent român şi maghiar, în deplin acord asupra unui eveniment şi etape istorice, numai că autorul român al lucrării pare lovit de amnezie şi trece sub tăcere, aşa cum place celor de la Budapesta, uciderea mişelească a peste 60 000 de români pe parcursul revoluţiei de la 1848-49.
Dovedind, o abilitate suspectă co-autorul maghiar al lucrării reuşeşte nu numai să treacă sub tăcere astfel de odioase crime, ci şi să lase impresia că în realitate autorităţile budapestane ar fi dat dovada de înţelegere atunci când s-a autorizat desfăşurarea, la Chisineu-Criş, a unui astfel de eveniment. Credem că demersul Budapestei nu este dezinteresat, el urmărind, în realitate, să ascundă lumii ştiinţifice europene şi internaţionale (şi nu numai ei) fapte de o cruzime fără de seamă, care vorbesc ,cât se poate de concludent, despre trecutul, nu chiar foarte îndepărtat, în care înaintaşii celor ce şi astăzi sunt pescari în ape tulburi au cauzat atâtea suferinţe românilor, dar şi altor minorităţi trăitoare pe cuprinsul fostei monarhii bicefale.
Credem că a venit momentul ca Academia Română, precum şi instituţiile de cercetare istorică româneşti competente să intervină ferm şi prompt, până nu este prea târziu, şi să nu mai permită terfelirea şi mistificarea, în interes politicianmist, a adevărului istoric şi subordonarea lui, intereselor revizioniste ale cercurilor budapestane. Atragem, totodată, atenţia, cu tot respectul, şi Patriarhiei române pentru a-şi atenţiona slujitorii să refuze a se face părtaşi la astfel de demersuri psudo-ştiinţifice şi vădit propagandistice, care, mai degrabă, aduc grave prejudicii istoriei naţionale, chiar dacă ele sunt aparent şi profund mincinos menite a contribui la refacerea punţilor şi colaborării, inclusiv pe tărâm ştiinţific, între români şi unguri.
Problema nu este doar serioasă ci şi gravă; nu am dori ca, într-un viitor nu foarte îndepărtat, să îi numărăm pe teologii români care susţin astfel de demersuri revizioniste şi revanşarde pe liste din care nu lipsesc nume odioase asemenea celui al lui Moldovan Gergely, cunoscut pentru servilismul arătat cercurilor budapestane, cu preţul sacrificării şi trădării propriului său popor. Din nefericire, astfel de demersuri ce ar trebui să slujească, cu adevărat şi exclusiv, eliminării acelor teze de sorginte fascistă, prezente de ani de zile în istoriografia maghiară, nu vor face decât să dea câştig de cauză, în viitor, cercurilor budapestane care vor folosiisemnătura de astăzi a părintelui Rudeanu, pentru a justifica că, iată, inclusiv un preot român, şi-a însuşit şi a susţinut un astfel de punct de vedere, în baza căruia românii ar fi trebuit să fie veşnic recunoscător autorităţilor maghiare care, şi la 1848, au făcut, cu supra de măsură, dovada cruzimii şi intoleranţei lor faţă de tot ceea ce era românesc.
Sunt întru totul de acord că a venit timpul ca şi sub aspect ştiinţific să contribuim la diminuarea diferendelor şi diferenţelor create artificial şi contraproductive dintre români şi maghiari, însă un astfel de demers trebuie făcut cu mijloace oneste şi prin rostirea adevărului indiferent cât de dureros ar fi acesta sau cât de mult încearcă unii să-l estompeze sau să deturneze sensurile lui până la căderea în derizoriu, aşa cum avem convingerea că este recentul demers pseudo-ştiinţific semnat de Ambrus Miskolczy şi Ioan Ocatvian Rudeanu.
Dr. Dan BRUDAŞCU
http://www.napocanews.ro/2010/03/agresivitatea-cu-iz-hungarist.html/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu