vineri, 26 martie 2010

Schimbarea denumirilor de străzi intră în dezbatere publică

Primăria Sfântu-Gheorghe a definitivat lista cu modificările denumirilor a peste 20 de străzi din oraş

Primăria municipiului Sfântu Gheorghe şi Comisia de atribuiri de denumiri au finalizat lista cu schimbările de denumiri a unor străzi ale municipiului. Vechile nume ale străzilor au fost înlocuite, în mare parte, cu nume de personalităţi, marea majoritate dintre acestea evocând personalităţi de etnie maghiară.

Primarul Antal Arpad va introduce în următoarele şedinţe ale Consiliului Local (CL) două proiecte de hotărâre referitoare la schimbările denumirilor unora dintre străzile din municipiu. Înainte de aceasta, schimbarea denumirilor va fi supusă dezbaterii publice, primarul dorind ca până la finele lunii mai să existe deja proiectele de hotărâre aprobate.

În respectivele proiecte, CL va trebui să aprobe schimbarea de denumiri a peste 20 de străzi, printre care şi a unei părţi din B-dul 1 Decembrie 1918. Antal Arpad a motivat această iniţiativă arătând că multe dintre denumirile străzilor nu mai sunt actuale, ba unele dintre ele sunt chiar proprii perioadei comuniste.

Piaţa Hungaria

În contextul schimbărilor de denumiri, strada Andrei Şaguna va dobândi un nou nume – Kopeczky Sebestyen Jozsef, strada Horia, Cloşca şi Crişan se va schimba în strada Attila, iar actuala stradă Nicolae Iorga se va numi Rakoczi Ferenc, pe porţiunea dintre Piaţa Euro şi strada Nicolae Colan. Pentru piaţa ce se va forma în inimia oraşului, din curţile interioare ale clădirilor Teatrului, Primăriei, Casei Bene, fostului Hotel Hungaria şi blocurilor de locuinţe, cu delimitarea B-dului 1 Decembrie 1918 şi a străzii Grof Miko Imre, municipalitatea a ales denumirea de Piaţa Hungaria; în ceea ce priveşte aleea din curtea interioară a clădirii Teatrului, aceasta va dobândi denumirea de Aleea Thalia.

Noile denumiri – „act de normalitate”

Primarul Antal Arpad a declarat că prin noile denumiri nu s-a încercat doar evocarea unor personalităţi ci s-a urmărit şi respectarea procentajului etnic din Sfântu Gheorghe. Astfel, primarul a ţinut să sublinieze că deşi în Sfântu Gheorghe etnicii maghiari sunt majoritari cu un procentaj de 75%, cele mai importante artere ale oraşului poartă denumirile şi numele unor personalităţi române.

„Cred că aceste noi denumiri sunt un semn de normalitate, mai ales că până acum erau destul de puţine străzi cu denumiri de personalităţi maghiare. În plus, multe nu aveau legătură cu Sfântu Gheorghe – ca de exemplu, strada Horia, Cloşca şi Crişan – ce legătură aveau ei cu oraşul sau cu buna convieţuire dintre români şi maghiari…? Pe de altă parte, Kopeczky Sebestyen Jozsef, nume pe care îl va purta fosta stradă Andrei Şaguna, este cel care a făcut la un moment dat o stemă a României, deci şi cetăţenii români ar trebui să aprecieze această denumire”, a mai explicat primarul Antal Arpad. Odată cu schimbarea denumirilor de străzi, cei care locuiesc pe acestea vor trebui să-şi schimbe actele de identitate. Potrivit primarului, schimbarea actelor de identitate ale cetăţenilor se va realiza „gratis”, în sensul în care Primăria va suporta costurile. În acelaşi context însă, primarul a admis că nu s-a realizat o evidenţă a numărului de cetăţeni şi firme care vor trebui să-şi schimbe actele de identitate sau documentele, dar a precizat că este normal, în cele din urmă, ca eforturile pentru oraş să fie făcute şi de către cetăţeni. Pentru cele peste 20 de străzi va fi necesară schimbarea a câtorva mii de cărţi de identitate.

Monica Vajna

Denumire veche Denumirea nouă

* Mai ------------- Székely
* Andrei Şaguna ------------------- Köpeczy Sebestyén József (Între Str. Kós Károly şi Str. Stadionului)
* Avântului -----------------------George Coşbuc
* Căminului ---------------------- Kiss János
* Centralei ----------------------- Bartha Árpád
* Constructorilor ----------------- Câmpul Frumos (Szépmező)
* Elevilor -------------------------Hosszú Zoltán
* Energiei ------------------------ Teller Ede
* Făcliei -------------------------- Bora István
* Fermei ------------------------- Nagy Elek
* Grădinarilor -------------------- Tuzson János
* Hărniciei ----------------------- Czetz János
* Horea, Cloşca şi Crişan --------- Attila
* Mică --------------------------- Rákóczi Ferenc
* Nicolae Iorga ------------------- Rákóczi Ferenc (pe porţiunea dintre P­ţa Europa şi Str. Nicolae Colan)
* Nouă --------------------------- Înfundată (Zsák)
* Presei ------------------------- Tamási Áron
* Prieteniei ---------------------- Mihail Kogălniceanu
* Recoltei ------------------------ Iernii (Tél)
* Sănătăţii ----------------------- Kiss Manyi
* Tineretului --------------------- Bihari József
* Viitorului ----------------------- Baász Imre

Denumiri de străzi noi

* Iosif Popoviciu – prima stradă paralelă cu strada Voican din strada Cerbului
* Aurel Nistor – strada cuprinsă între str. Romulus Cioflec şi str. Iosif Popoviciu
* Csiki László – strada cuprinsă între str. V. Goldiş şi str. Köpeczy S. József
* Berde Mózes – prima stradă spre est din strada Dealului
* Budai József – prima stradă paralelă cu strada Nagy Elek din strada Jókai Mór

http://www.covasnamedia.ro/beta/?p=7538

Un comentariu:

Anonim spunea...

cum e posibil ca un profesor roman sa nu aiba voie sa predea la clase de elevi romani in scoli de Romana-Maghiara fara sa dea "proba orala in lb. maghiara"?(ceea ce mi se pare o mare discrimanare) ... dar orice analfabet ungur are voie sa predea la scoli romanesti fara sa dea proba in lb. romana ?

Spaţiul etnogenetic românesc

Spaţiul etnogenetic românesc