Supermaghiarii mesianici, nu cei normali, nici nu ar fi atât de mari dacă nu ar fi fost şi nu ar fi dominaţi de generozitate. Când le e lumea mai dragă, ei se gândesc generos şi la alţii. Dacă ar fi fost bântuit doar de egoism naţional şi de poftă de răzbunare pe cei cu care a împărţit geografia şi, uneori, istoria, aluatul unguresc s-ar fi acrit pe diversele continente pe care a poposit ca să-şi facă pâine. Dar nu!
Ultramaghiarii semeţi au fost un element de unitate şi coerenţă a lumii. În marşul lor triumfal, de departe către aproape, când au întâlnit o ţară, fapt aproape firesc pe continentul european, ei au înmulţit-o, dintr-o unitate geografică făcând 3-4-5, spre veşnica aducere aminte. Rolul maghiarilor agresivi, în Europa Centrală şi de Răsărit, nici nu este suficient subliniat de analişti şi de istorici. Se deferă surdinei tropotul copitelor lor animate de aroganţă. Se uită sângele rece, cu care, în clipe de acută inspiraţie şovină, ei au vărsat sânge fierbinte pe caldarâmul istoriei, neţinând totdeauna seama de apartenenţa naţională a bidoanelor cu sângele respectiv. În Ardeal există încă destule urme ale belşugului de decapitări, pe care le-au realizat, cu înaltă competenţă, diverşi lideri maghiari.
Este, ca atare, firesc felul în care unii urmaşi fanatici ai sângeroşilor constructori de armonii interetnice din Ardeal repornesc motoarele şovinismului şi separatismului. Îi animă o bestială sete de răzbunare, deşi, dacă s-ar face o socoteală obiectivă, răzbunarea ar trebui să acţioneze dinspre ceilalţi către ei. Români şi evrei din Ardealul de Nord, pe care ocupanţii maghiari, acompaniaţi de fiare localnice, i-au trecut prin sabie, prin glonţ şi prin var nestins, nu pot fi, oricâte eforturi europene s-ar face, trecuţi în contul sacrificiilor hungariste pentru democraţie.
A trezi o gravidă din somn şi a spinteca-o cu cinism nu înseamnă totuşi o contribuţie ştiinţifică maghiarotardă la iluminarea popoarelor şi la apropierea viitorului. Fireşte, nu toţi maghiarii s-au îndeletnicit cu chirurgie de acest fel. Dar prea uită istoriografia hungaristă aceste momente de cruzime incomparabilă, îndreptate nu doar împotriva unor militari români, ci împotriva unor civili români şi evrei din Sucutard, Ip, Treznea, Moisei, Mureşenii de Câmpie. Înainte de a pretinde în mod gălăgios şi provocator ca limba maghiară să fie egală limbii române în Ardeal ca limbă oficială, ar trebui totuşi comparate facturile, suferinţele şi antecedentele penale. Gustoase şi autonomiile pe baze interetnice, dar nu împotriva ordinii europene şi a bunului-simţ legitim.
Crimele oaspeţilor îndepărtat-asiatici bat toate recordurile. Într-o singură probă mai sunt ei aşa de valoroşi şi de competitivi: în capacitatea de a-şi uita crimele şi în obrăznicia de a le comite din nou.
Avocaţii criminalilor anilor '90, din Secuime, vin la bară bine parfumaţi şi-şi apără clienţii ca pe nişte astronauţi plecaţi în ceruri să-l caute pe Dumnezeu şi întorşi pe pământ să ne anunţe că Dumnezeu a avut nişte treburi în Panama, în perioada cu pricina.
Probabil că nu se va face niciodată dreptate în Ardeal dacă slăbiciunile puterii de la Bucureşti vor tot permite ca scena noastră publică să fie ocupată când de teorii ale agresivităţii maghiarotarde, când - mai rar, e drept! - de probe practice ale ultrahungarismului nesăbuit şi isteric. Căci aceşti maghiari au un adevărat cult al relaţiei dintre cuvinte şi fapte. Vechea lor lozincă, "fără cruţare", a devenit o romanţă încărcată de sentimentalism şi făgăduinţi. Ea se cântă mai ales la parastase.
TAURUL UNINOMINAL
Pe bună dreptate şi-a arătat indignarea în public deputatul Pavel sau Petru Călianu, atunci când numele său a fost pus în circulaţie în legătură cu participarea la nişte fapte de arme de la un bordel dintr-o localitate urbană. Ce susţine înţeleptul şi gureşul parlamentar? Nimic mai mult decât că el este un simplu martor la acţiunea în cauză şi că borfelina care afirmă că a primit 250 de lei de la dumnealui se înşală. De ce să îi fi dat, oare, castul bărbătuş nişte bani pe care flăcăiţa nu-i muncise?
Martorul din Bordel este cunoscut şi recunoscut ca un bronz inflexibil care n-a trecut decât prin patru-cinci partide până să ajungă la acest partid-destin, al loialităţii, PD-L. Cum s-ar fi putut petrece o asemenea modificare în caracterul omului tuturor principiilor şi rigorilor, Călianu, când el are sfioşenia lacrimii şi dăruirea bolovanului care se rostogoleşte pe pantă? Neruşinata presă română n-a şovăit să-i pună în cârcă o corvetă, din zestrea edilitar-gospodărească a duşmanilor lui. Acest ţurţure pur al vremurilor noastre încă nici nu s-a descheiat la pantaloni, încât şi vecinii recunosc în el pe pudicul care face pipi printr-un orificiu puţin lărgit al ciorapului de material plastic pe care-l poartă, în semn de vitejească stăpânire de sine.
Şi vin, iată, nişte prăpădiţi să-i răpească domnului deputat îndărătnica feciorie la purtător, să-l redea largului consum vulgar, să-l acrediteze pe piaţa de chiloţi şi prezervative ca pe un
curvar ordinar. Aşa ceva nu se poate tolera.
E mai mult decât evident, e strigător la cer şi la pământ. Opera de compromitere a unor valori reale, de care, e drept, nu a auzit încă nimeni, escaladează. Incomparabila arie portocalie, sfâşiată de fireşti remuşcări existenţiale, mai suportă acum şi atacuri de calomnie, lovită în cei mai bravi bărbaţi ai săi, parcă veniţi de pe un front neiertător şi pregătindu-se de un alt front neiertător. Dacă târfuliţa care declară că a fost contactat adânc de deputat n-a fost cutremurată de întâlnirea cu acest ales al destinului, înseamnă că totul e pierdut, scara de valori e definitiv prăbuşită. Totuşi, domnişoară, care i te-ai aşezat împotrivă, în pat, dumneata chiar nu ţi-ai dat seama ce ai făcut? Ăsta e om să-l uiţi dumneata? Află-i, te rog, adresa şi trimite-i banii înapoi. Ce ai făcut dumneata cu dumnealui în scurtul răgaz dintre intrarea sub cearceaf şi pornirea duşului e, oricum, mult mai puţin decât opera de prostituţie politică a domniei sale din partid în partid. Nu încerca să-l depăşeşti, pentru că îţi va fi imposibil. Respectă munca şi performanţa, prostuţo! Nu-l batjocori în cuvinte stupide pe taurul uninominal!
Ultramaghiarii semeţi au fost un element de unitate şi coerenţă a lumii. În marşul lor triumfal, de departe către aproape, când au întâlnit o ţară, fapt aproape firesc pe continentul european, ei au înmulţit-o, dintr-o unitate geografică făcând 3-4-5, spre veşnica aducere aminte. Rolul maghiarilor agresivi, în Europa Centrală şi de Răsărit, nici nu este suficient subliniat de analişti şi de istorici. Se deferă surdinei tropotul copitelor lor animate de aroganţă. Se uită sângele rece, cu care, în clipe de acută inspiraţie şovină, ei au vărsat sânge fierbinte pe caldarâmul istoriei, neţinând totdeauna seama de apartenenţa naţională a bidoanelor cu sângele respectiv. În Ardeal există încă destule urme ale belşugului de decapitări, pe care le-au realizat, cu înaltă competenţă, diverşi lideri maghiari.
Este, ca atare, firesc felul în care unii urmaşi fanatici ai sângeroşilor constructori de armonii interetnice din Ardeal repornesc motoarele şovinismului şi separatismului. Îi animă o bestială sete de răzbunare, deşi, dacă s-ar face o socoteală obiectivă, răzbunarea ar trebui să acţioneze dinspre ceilalţi către ei. Români şi evrei din Ardealul de Nord, pe care ocupanţii maghiari, acompaniaţi de fiare localnice, i-au trecut prin sabie, prin glonţ şi prin var nestins, nu pot fi, oricâte eforturi europene s-ar face, trecuţi în contul sacrificiilor hungariste pentru democraţie.
A trezi o gravidă din somn şi a spinteca-o cu cinism nu înseamnă totuşi o contribuţie ştiinţifică maghiarotardă la iluminarea popoarelor şi la apropierea viitorului. Fireşte, nu toţi maghiarii s-au îndeletnicit cu chirurgie de acest fel. Dar prea uită istoriografia hungaristă aceste momente de cruzime incomparabilă, îndreptate nu doar împotriva unor militari români, ci împotriva unor civili români şi evrei din Sucutard, Ip, Treznea, Moisei, Mureşenii de Câmpie. Înainte de a pretinde în mod gălăgios şi provocator ca limba maghiară să fie egală limbii române în Ardeal ca limbă oficială, ar trebui totuşi comparate facturile, suferinţele şi antecedentele penale. Gustoase şi autonomiile pe baze interetnice, dar nu împotriva ordinii europene şi a bunului-simţ legitim.
Crimele oaspeţilor îndepărtat-asiatici bat toate recordurile. Într-o singură probă mai sunt ei aşa de valoroşi şi de competitivi: în capacitatea de a-şi uita crimele şi în obrăznicia de a le comite din nou.
Avocaţii criminalilor anilor '90, din Secuime, vin la bară bine parfumaţi şi-şi apără clienţii ca pe nişte astronauţi plecaţi în ceruri să-l caute pe Dumnezeu şi întorşi pe pământ să ne anunţe că Dumnezeu a avut nişte treburi în Panama, în perioada cu pricina.
Probabil că nu se va face niciodată dreptate în Ardeal dacă slăbiciunile puterii de la Bucureşti vor tot permite ca scena noastră publică să fie ocupată când de teorii ale agresivităţii maghiarotarde, când - mai rar, e drept! - de probe practice ale ultrahungarismului nesăbuit şi isteric. Căci aceşti maghiari au un adevărat cult al relaţiei dintre cuvinte şi fapte. Vechea lor lozincă, "fără cruţare", a devenit o romanţă încărcată de sentimentalism şi făgăduinţi. Ea se cântă mai ales la parastase.
TAURUL UNINOMINAL
Pe bună dreptate şi-a arătat indignarea în public deputatul Pavel sau Petru Călianu, atunci când numele său a fost pus în circulaţie în legătură cu participarea la nişte fapte de arme de la un bordel dintr-o localitate urbană. Ce susţine înţeleptul şi gureşul parlamentar? Nimic mai mult decât că el este un simplu martor la acţiunea în cauză şi că borfelina care afirmă că a primit 250 de lei de la dumnealui se înşală. De ce să îi fi dat, oare, castul bărbătuş nişte bani pe care flăcăiţa nu-i muncise?
Martorul din Bordel este cunoscut şi recunoscut ca un bronz inflexibil care n-a trecut decât prin patru-cinci partide până să ajungă la acest partid-destin, al loialităţii, PD-L. Cum s-ar fi putut petrece o asemenea modificare în caracterul omului tuturor principiilor şi rigorilor, Călianu, când el are sfioşenia lacrimii şi dăruirea bolovanului care se rostogoleşte pe pantă? Neruşinata presă română n-a şovăit să-i pună în cârcă o corvetă, din zestrea edilitar-gospodărească a duşmanilor lui. Acest ţurţure pur al vremurilor noastre încă nici nu s-a descheiat la pantaloni, încât şi vecinii recunosc în el pe pudicul care face pipi printr-un orificiu puţin lărgit al ciorapului de material plastic pe care-l poartă, în semn de vitejească stăpânire de sine.
Şi vin, iată, nişte prăpădiţi să-i răpească domnului deputat îndărătnica feciorie la purtător, să-l redea largului consum vulgar, să-l acrediteze pe piaţa de chiloţi şi prezervative ca pe un
curvar ordinar. Aşa ceva nu se poate tolera.
E mai mult decât evident, e strigător la cer şi la pământ. Opera de compromitere a unor valori reale, de care, e drept, nu a auzit încă nimeni, escaladează. Incomparabila arie portocalie, sfâşiată de fireşti remuşcări existenţiale, mai suportă acum şi atacuri de calomnie, lovită în cei mai bravi bărbaţi ai săi, parcă veniţi de pe un front neiertător şi pregătindu-se de un alt front neiertător. Dacă târfuliţa care declară că a fost contactat adânc de deputat n-a fost cutremurată de întâlnirea cu acest ales al destinului, înseamnă că totul e pierdut, scara de valori e definitiv prăbuşită. Totuşi, domnişoară, care i te-ai aşezat împotrivă, în pat, dumneata chiar nu ţi-ai dat seama ce ai făcut? Ăsta e om să-l uiţi dumneata? Află-i, te rog, adresa şi trimite-i banii înapoi. Ce ai făcut dumneata cu dumnealui în scurtul răgaz dintre intrarea sub cearceaf şi pornirea duşului e, oricum, mult mai puţin decât opera de prostituţie politică a domniei sale din partid în partid. Nu încerca să-l depăşeşti, pentru că îţi va fi imposibil. Respectă munca şi performanţa, prostuţo! Nu-l batjocori în cuvinte stupide pe taurul uninominal!
http://www.jurnalul.ro/stire-editorial/hungarismul-revansard-538576.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu