Candidatul UDMR pentru preşedinţia României, Kelemen Hunor, consideră că membrii organizaţiei Noua Dreaptă (ND) , care au anunţat că vor sărbători 1 Decembrie în număr de aproximativ 200 la Sfântu Gheorghe, nu ar trebui lăsaţi să vină aici, transmite corespondentul Informatia. Ro (AMOS News).
Kelemen Hunor a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că Jandarmeria şi cei care asigură ordinea publică trebuie să-şi facă treaba, astfel încât cei de la ND să nu vină aici dacă nu au autorizaţie.
“Dacă nu au autorizaţie, nu au ce căuta, nici de 1 Decembrie, nici de alte sărbători naţional, în spaţiul public, deoarece conform legilor, este interzisă orice manifestare de extremă dreaptă şi cu tente xenofobe şi naţionaliste. N-au ce căuta nici la la Sfântu Gheorghe, nici în alte oraşe sau localităţi”, a declarat Kelemen Hunor.
Acesta a mai arătat că Jandarmeria nu ar trebui să le permită celor de la ND să vină la manifestările de la Sfântu Gheorghe dedicate Zilei Naţionale, deoarece nu se va obţine nicio autorizaţie pentru participarea la acest eveniment.
În ceea ce priveşte programul său de 1 Decembrie, candidatul UDMR a arătat că nu îşi ştie încă programul în acest sens, dar a amintit că de obicei, petrece această zi la Miercurea Ciuc.
“Am fost de câteva ori la aceste manifestări, dar anul acesta, ce se va întâmpla din cauză că sărbătoarea cade între cele două tururi ale alegerilor, nu ştiu. Eu sunt de acord cu participarea la aceste manifestări şi de fiecare dată am spus şi spun că maghiarii aşteaptă respectarea promisiunilor făcute de 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia- cuvântul dat, cuvânt respectat- acest lucru îl aşteptăm, de aproape 100 de ani”, a mai declarat Kelemen Hunor, conform site-ului: www.informatia.ro.

NapocaNews
http://www.napocanews.ro/2009/11/kelemen-face-pe-el-de-frica-jandarmeria-sa-nu-permita-participarea-tinerilor-patrioti-de-la-noua-dreapta-la-ziua-nationala.html
Un comentariu:
O sa mergem oricum acolo si o sa le aratam celor ce vor Romania dezbinata ca asa ceva nu se poate si nu trebuie sa le fie frica de rahatii de bozgori...sa le dea papucii si sa-i trimita innapoi in stepa...mortii mamii lor de migratori,ce tinut secuiesc,ce enclava...daca vor asa ceva Kossovo ramane la pitici...TRAIASCA ROMANIA MARE si toti Romanii din ea,afara cu jigodiile care musca mana care i-a hranit
Trimiteți un comentariu