Aşa se întreabă Szentgyorgyi Laszlo în publicaţia săptămânală de limbă maghiară ,,Kozpont" (Punctul central), care apare la Târgu-Mureş. Semnul de întrebare de la sfârşitul titlului este unul cu adânci semnificaţii, privitoare la soarta viitoare a municipiului de pe Mureşul Superior, fostă capitală a acelei alcătuiri administrativ-teritoriale de sorginte stalinistă, de tristă amintire, care a fost Regiunea Autonomă Maghiară.
Acum, după ce au trecut nişte decenii de când respectiva regiune a dispărut de pe harta României, autorul articolului pune sub semnul întrebării înglobarea oraşului Târgu-Mureş în ,,ţinutul secuiesc autonom". Acest semn de întrebare are, în opinia autorului articolului, nişte trimiteri cu semnificaţii istorice, la evenimentele petrecute în urmă cu aproape nouă decenii: Tratatul de pace de la Trianon. Atunci, Transilvania, prin voinţa majorităţii covârşitoare a populaţiei sale - românii transilvăneni, s-a unit cu România. De atunci, scopul final al întregii politici maghiare este rezolvarea problemei maghiarimii din Transilvania, care nu se poate împăca deloc cu soarta ei. Asta pentru că ,,în trecutul nostru de dominaţie ne-a devenit a doua natură dispreţul valahului (...). Trăim cu amintirea dominaţiei din trecut pentru dominaţia care are să ne revină".
Iată, deci, care este esenţa ce include în ea şi ,,problema maghiarimii din Transilvania". Generaţiile de unguri, atât cele care trăiesc în România, cât şi cele din Ungaria, nu se vor împăca niciodată cu faptul că Ardealul este pământ românesc! Nimic şi nimeni nu-i va determina pe unguri să renunţe la ideea de proprietate asupra Ardealului. Ne stau mărturie rândurile scrise în ,,celebra" ,,Istorie a Transilvaniei", apărută la Budapesta, de Goncz Arpad, fostul preşedinte al Ungariei: ,,Naţiunea ungară, încă din primul moment - înainte şi după Tratatul Trianonic - hotărâtă ca un singur om, ţine la dreptul său de proprietate asupra întregului Ardeal. Nu va exista nici o generaţie ungurească, oricât de grea i-ar fi fost soarta, care să fie dispusă să renunţe la acest sfânt drept istoric. Naţiunea ungară este gata să-şi ia arma în mână, în orice clipă, pentru a-şi exercita acest drept, sacrificându-şi viaţa în această luptă. Fără Ardeal, nu poate exista statul ungar, nici misiunea ungară realizabilă, nici viaţa ungurească".
Noi, românii ardeleni, ştim bine acest lucru. Mulţi l-am rostit, de nenumărate ori, cu glas tare, ori prin cuvântul scris, cu curaj, asumându-ne riscuri deloc puţine. Am făcut-o şi o facem pentru a atrage atenţia guvernanţilor de la Bucureşti asupra acestei stări de lucruri ce dăinuie de multe decenii. Pentru că, încă din 1918, chestiunea minorităţii maghiare din România este, în opinia liderilor maghiari, nerezolvată. Aşa a fost, aşa este şi aşa va rămâne. Pentru că ,,nouă drepturi şi libertăţi de la români nu ne trebuie, decât să le îndreptăm în contra lor".
Toţi oamenii cu mintea întreagă şi cu judecata corectă din ţara aceasta sunt convinşi că în România drepturile şi libertăţile cetăţeneşti pentru minorităţile naţionale sunt asigurate la cele mai înalte standarde. Nu ştiu dacă mai există altă ţară din Europa şi chiar din lume în care minorităţile - în primul rând cea maghiară! - să se bucure de atâtea drepturi şi libertăţi ca în România. Acest lucru este recunoscut de toate minorităţile naţionale, cu excepţia celei maghiare. Tocmai aceasta se plânge mereu, oriunde şi oricând că ,,trăieşte sub năvodul asupririi române!". De ce? Fiindcă oricât de multe drepturi şi libertăţi vor avea, totdeauna se va afla o nemulţumire, totdeauna va dori altceva. Autorul articolului la care fac referire afirmă şi el acelaşi lucru: ,,Din partea puterii române, de nenumărate ori s-a auzit acel anunţ conform căruia în România problema naţionalităţilor este rezolvată în modul cel mai exemplar". Un neadevăr strigător la cer, crede el.
Un neadevăr cu care i-am minţit şi i-am păcălit mereu şi pe occidentali: ,,De nenumărate ori am constatat că la fel se exprimă şi occidentalii ce nu cunosc corespunzător situaţia din Europa de Est şi Centrală, pe care diplomaţia balcanică (evident, cea română! - n.n.) îi duce de nas după cum îi cade bine. Clasa politică românească se pricepe la asta, păcăleşte străinătatea, în timp ce aici, acasă, continuă politica naţională de omogenizare a statului naţional".
Ei, asta-i! Asta este marea lor durere: omogenizarea statului naţional! Împotriva acestuia luptă cu disperare liderii politici ai ungurimii din România. Este marea lor durere atunci când văd că România mai există ca stat unitar, naţional, suveran şi indivizibil! Ei fac tot ce pot să nu mai fie aşa. Ei nu doresc omogenizarea, respectiv întărirea continuă a statului naţional român, ci dispariţia acestuia şi revenirea la ,,regiunile tradiţionale", cum le numeşte Marko Bela. Prin tot ceea ce fac şi cer: autonomia etnică, folosirea limbii maghiare ca limbă oficială, folosirea aşa-zisei scrieri ,,runice", autonomie culturală etc. nu urmăresc altceva decât disoluţia continuă a funcţiilor importante ale statului şi, în cele din urmă, dispariţia acestuia.
,,Omogenizarea etnică", adică ,,omogenizarea statului naţional" este posibilă deci numai prin ,,conducerea centralizată a statului", căreia i-a căzut victimă şi oraşul Târgu-Mureş, fost cândva ,,oraş secuiesc", dar care, datorită ,,puterii naţional-comuniste, prin colonizare forţată a schimbat raportul etnic în favoarea românilor!". A venit apoi acel ,,martie negru şi valul de emigrare masivă a maghiarilor", iar recensământul din 2002 a confirmat ,,îndepărtarea vertiginoasă a oraşului Târgu-Mureş de Ţinutul Secuiesc".
Oare pentru cine o fi fost acel ,,martie negru", din 1990, la care se referă Szentgyorgyi Laszlo, pentru ungurii, sau pentru românii târg-mureşeni? Oare ,,ungurul" Mihai Cofariu, bătut bestial, devenit neom de pe urma acestei bătăi, nu este o dovadă destul de concludentă în acest sens? Cine a pus la cale acele evenimente care au condus, în cele din urmă, la acel ,,martie negru"? Cine a săvârşit crimele oribile de la Dealu, de la Odorheiu-Secuiesc, de la Cristuru-Secuiesc, de la Sfântu-Gheorghe? Nu cumva tocmai cei ce strigă ,,prindeţi hoţul"?! Mistificările, oricât ar fi ele de bine ticluite şi regizate, nu vor putea niciodată ascunde adevărul, fiindcă acesta ,,soseşte totdeauna cel din urmă, pentru că are drept călăuză timpul"! Iar ,,minciuna este totdeauna odioasă pentru că cineva profită de urma ei". În cazul de faţă, profitorii sunt liderii udemerişti, ucemişti, pecemişti etc., care uită că minciuna este o nimicire a demnităţii omeneşti!
Autorul articolului vorbeşte despre ,,colonizarea forţată care a schimbat raportul etnic în favoarea românilor", dar ,,uită" că, secole de-a rândul, românii transilvăneni au fost umiliţi, între multe altele, şi prin interdicţia de a se stabili în marile oraşe din Transilvania. Întâmplător oare trăiau, în anul 1910, după datele recensământului maghiar, în judeţul Mureş-Turda peste 70.000 de români, iar unguri doar 50.000, în timp ce în oraşul Târgu-Mureş trăiau 10.255 unguri, iar români doar 1.717. Mai semnificativă era situaţia judeţului Cluj, în care trăiau 153.717 români şi numai 60.735 unguri, în timp ce în oraşul Cluj locuiau doar 7.562 români şi 50.704 unguri! Iar exemplele pot continua şi pentru celelalte mari oraşe din Transilvania.
În momentul de faţă, populaţia oraşului Târgu-Mureş nu face altceva decât să reflecte componenţa etnică a judeţului Mureş, respectiv 53,25 la sută români; 39,30 la sută unguri. La fel şi în cazul oraşului Cluj-Napoca: 79,46 români; 18,86 la sută unguri, în timp ce în judeţul Cluj trăiesc 557.891 români (79,39 la sută) şi numai 122.301 unguri (17,18 la sută). Este situaţia ce se datorează nu unei ,,colonizări forţate", ci unui proces istoric, petrecut de-a lungul mai multor decenii, a cărui finalizare nu putea să conducă decât la înlăturarea unei discriminări scandaloase şi la instaurarea stării de normalitate.
Acum, autorul articolului vorbeşte despre nevoia stringentă a unei strategii ,,pentru salvarea Târgu-Mureşului", măcar ,,ceea ce se mai poate salva"! Amânarea acesteia ar fi ,,nu numai o vină, ci şi o greşeală". Dar greşeala cea mai mare a UDMR a fost cea din 1996, când UDMR a acceptat să participe la guvernare, uitând de adevăratele şi gravele probleme ale maghiarimii. Datorită acesteia uniunea s-a îndepărtat şi de aspiraţiile de autonomie. De atunci, ,,rolul principal al singurului mare oraş al regiunii, care l-a avut în trecut, se îndepărtează de Ţinutul Secuiesc. După toate acestea ne putem întreba: este, mai poate fi, Târgu-Mureşul parte a Ţinutului Secuiesc? Unii consideră că nu. Iar alţii încă mai speră...".
Speră degeaba, domnule Szentgyorgyi Laszlo, fiindcă românii târg-mureşeni şi mureşeni, majoritari atât în oraş, cât şi în judeţ, nu vor accepta să mai ajungă vreodată să trăiască dramele pe care le-au trăit înaintaşii lor.
Acum, după ce au trecut nişte decenii de când respectiva regiune a dispărut de pe harta României, autorul articolului pune sub semnul întrebării înglobarea oraşului Târgu-Mureş în ,,ţinutul secuiesc autonom". Acest semn de întrebare are, în opinia autorului articolului, nişte trimiteri cu semnificaţii istorice, la evenimentele petrecute în urmă cu aproape nouă decenii: Tratatul de pace de la Trianon. Atunci, Transilvania, prin voinţa majorităţii covârşitoare a populaţiei sale - românii transilvăneni, s-a unit cu România. De atunci, scopul final al întregii politici maghiare este rezolvarea problemei maghiarimii din Transilvania, care nu se poate împăca deloc cu soarta ei. Asta pentru că ,,în trecutul nostru de dominaţie ne-a devenit a doua natură dispreţul valahului (...). Trăim cu amintirea dominaţiei din trecut pentru dominaţia care are să ne revină".
Iată, deci, care este esenţa ce include în ea şi ,,problema maghiarimii din Transilvania". Generaţiile de unguri, atât cele care trăiesc în România, cât şi cele din Ungaria, nu se vor împăca niciodată cu faptul că Ardealul este pământ românesc! Nimic şi nimeni nu-i va determina pe unguri să renunţe la ideea de proprietate asupra Ardealului. Ne stau mărturie rândurile scrise în ,,celebra" ,,Istorie a Transilvaniei", apărută la Budapesta, de Goncz Arpad, fostul preşedinte al Ungariei: ,,Naţiunea ungară, încă din primul moment - înainte şi după Tratatul Trianonic - hotărâtă ca un singur om, ţine la dreptul său de proprietate asupra întregului Ardeal. Nu va exista nici o generaţie ungurească, oricât de grea i-ar fi fost soarta, care să fie dispusă să renunţe la acest sfânt drept istoric. Naţiunea ungară este gata să-şi ia arma în mână, în orice clipă, pentru a-şi exercita acest drept, sacrificându-şi viaţa în această luptă. Fără Ardeal, nu poate exista statul ungar, nici misiunea ungară realizabilă, nici viaţa ungurească".
Noi, românii ardeleni, ştim bine acest lucru. Mulţi l-am rostit, de nenumărate ori, cu glas tare, ori prin cuvântul scris, cu curaj, asumându-ne riscuri deloc puţine. Am făcut-o şi o facem pentru a atrage atenţia guvernanţilor de la Bucureşti asupra acestei stări de lucruri ce dăinuie de multe decenii. Pentru că, încă din 1918, chestiunea minorităţii maghiare din România este, în opinia liderilor maghiari, nerezolvată. Aşa a fost, aşa este şi aşa va rămâne. Pentru că ,,nouă drepturi şi libertăţi de la români nu ne trebuie, decât să le îndreptăm în contra lor".
Toţi oamenii cu mintea întreagă şi cu judecata corectă din ţara aceasta sunt convinşi că în România drepturile şi libertăţile cetăţeneşti pentru minorităţile naţionale sunt asigurate la cele mai înalte standarde. Nu ştiu dacă mai există altă ţară din Europa şi chiar din lume în care minorităţile - în primul rând cea maghiară! - să se bucure de atâtea drepturi şi libertăţi ca în România. Acest lucru este recunoscut de toate minorităţile naţionale, cu excepţia celei maghiare. Tocmai aceasta se plânge mereu, oriunde şi oricând că ,,trăieşte sub năvodul asupririi române!". De ce? Fiindcă oricât de multe drepturi şi libertăţi vor avea, totdeauna se va afla o nemulţumire, totdeauna va dori altceva. Autorul articolului la care fac referire afirmă şi el acelaşi lucru: ,,Din partea puterii române, de nenumărate ori s-a auzit acel anunţ conform căruia în România problema naţionalităţilor este rezolvată în modul cel mai exemplar". Un neadevăr strigător la cer, crede el.
Un neadevăr cu care i-am minţit şi i-am păcălit mereu şi pe occidentali: ,,De nenumărate ori am constatat că la fel se exprimă şi occidentalii ce nu cunosc corespunzător situaţia din Europa de Est şi Centrală, pe care diplomaţia balcanică (evident, cea română! - n.n.) îi duce de nas după cum îi cade bine. Clasa politică românească se pricepe la asta, păcăleşte străinătatea, în timp ce aici, acasă, continuă politica naţională de omogenizare a statului naţional".
Ei, asta-i! Asta este marea lor durere: omogenizarea statului naţional! Împotriva acestuia luptă cu disperare liderii politici ai ungurimii din România. Este marea lor durere atunci când văd că România mai există ca stat unitar, naţional, suveran şi indivizibil! Ei fac tot ce pot să nu mai fie aşa. Ei nu doresc omogenizarea, respectiv întărirea continuă a statului naţional român, ci dispariţia acestuia şi revenirea la ,,regiunile tradiţionale", cum le numeşte Marko Bela. Prin tot ceea ce fac şi cer: autonomia etnică, folosirea limbii maghiare ca limbă oficială, folosirea aşa-zisei scrieri ,,runice", autonomie culturală etc. nu urmăresc altceva decât disoluţia continuă a funcţiilor importante ale statului şi, în cele din urmă, dispariţia acestuia.
,,Omogenizarea etnică", adică ,,omogenizarea statului naţional" este posibilă deci numai prin ,,conducerea centralizată a statului", căreia i-a căzut victimă şi oraşul Târgu-Mureş, fost cândva ,,oraş secuiesc", dar care, datorită ,,puterii naţional-comuniste, prin colonizare forţată a schimbat raportul etnic în favoarea românilor!". A venit apoi acel ,,martie negru şi valul de emigrare masivă a maghiarilor", iar recensământul din 2002 a confirmat ,,îndepărtarea vertiginoasă a oraşului Târgu-Mureş de Ţinutul Secuiesc".
Oare pentru cine o fi fost acel ,,martie negru", din 1990, la care se referă Szentgyorgyi Laszlo, pentru ungurii, sau pentru românii târg-mureşeni? Oare ,,ungurul" Mihai Cofariu, bătut bestial, devenit neom de pe urma acestei bătăi, nu este o dovadă destul de concludentă în acest sens? Cine a pus la cale acele evenimente care au condus, în cele din urmă, la acel ,,martie negru"? Cine a săvârşit crimele oribile de la Dealu, de la Odorheiu-Secuiesc, de la Cristuru-Secuiesc, de la Sfântu-Gheorghe? Nu cumva tocmai cei ce strigă ,,prindeţi hoţul"?! Mistificările, oricât ar fi ele de bine ticluite şi regizate, nu vor putea niciodată ascunde adevărul, fiindcă acesta ,,soseşte totdeauna cel din urmă, pentru că are drept călăuză timpul"! Iar ,,minciuna este totdeauna odioasă pentru că cineva profită de urma ei". În cazul de faţă, profitorii sunt liderii udemerişti, ucemişti, pecemişti etc., care uită că minciuna este o nimicire a demnităţii omeneşti!
Autorul articolului vorbeşte despre ,,colonizarea forţată care a schimbat raportul etnic în favoarea românilor", dar ,,uită" că, secole de-a rândul, românii transilvăneni au fost umiliţi, între multe altele, şi prin interdicţia de a se stabili în marile oraşe din Transilvania. Întâmplător oare trăiau, în anul 1910, după datele recensământului maghiar, în judeţul Mureş-Turda peste 70.000 de români, iar unguri doar 50.000, în timp ce în oraşul Târgu-Mureş trăiau 10.255 unguri, iar români doar 1.717. Mai semnificativă era situaţia judeţului Cluj, în care trăiau 153.717 români şi numai 60.735 unguri, în timp ce în oraşul Cluj locuiau doar 7.562 români şi 50.704 unguri! Iar exemplele pot continua şi pentru celelalte mari oraşe din Transilvania.
În momentul de faţă, populaţia oraşului Târgu-Mureş nu face altceva decât să reflecte componenţa etnică a judeţului Mureş, respectiv 53,25 la sută români; 39,30 la sută unguri. La fel şi în cazul oraşului Cluj-Napoca: 79,46 români; 18,86 la sută unguri, în timp ce în judeţul Cluj trăiesc 557.891 români (79,39 la sută) şi numai 122.301 unguri (17,18 la sută). Este situaţia ce se datorează nu unei ,,colonizări forţate", ci unui proces istoric, petrecut de-a lungul mai multor decenii, a cărui finalizare nu putea să conducă decât la înlăturarea unei discriminări scandaloase şi la instaurarea stării de normalitate.
Acum, autorul articolului vorbeşte despre nevoia stringentă a unei strategii ,,pentru salvarea Târgu-Mureşului", măcar ,,ceea ce se mai poate salva"! Amânarea acesteia ar fi ,,nu numai o vină, ci şi o greşeală". Dar greşeala cea mai mare a UDMR a fost cea din 1996, când UDMR a acceptat să participe la guvernare, uitând de adevăratele şi gravele probleme ale maghiarimii. Datorită acesteia uniunea s-a îndepărtat şi de aspiraţiile de autonomie. De atunci, ,,rolul principal al singurului mare oraş al regiunii, care l-a avut în trecut, se îndepărtează de Ţinutul Secuiesc. După toate acestea ne putem întreba: este, mai poate fi, Târgu-Mureşul parte a Ţinutului Secuiesc? Unii consideră că nu. Iar alţii încă mai speră...".
Speră degeaba, domnule Szentgyorgyi Laszlo, fiindcă românii târg-mureşeni şi mureşeni, majoritari atât în oraş, cât şi în judeţ, nu vor accepta să mai ajungă vreodată să trăiască dramele pe care le-au trăit înaintaşii lor.
ILIE ŞANDRU
http://www.informatiahr.go.ro/articole.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu