vineri, 26 octombrie 2007

Ziua Armatei Române

garda.jpgLA 25 OCTOMBRIE 1944, militarii Diviziei a 9-a Infanterie au degajat, la Carei, ultima brazda de pamant romanesc aflata sub ocupatia hortista, incununand astfel lupta si jertfa zecilor de mii de combatanti pentru eliberarea Ardealului, lupta inceputa in Carpatii Orientali, chiar in noaptea de 23/24 august 1944. Astfel s-a eliberat intreg teritoriul de 43.492 kmp, ocupat prin Dictatul criminal de la Viena, refacandu-se in partea de Vest adevaratele hotare de stat ale Romaniei.

O zi mai tarziu, la 26 octombrie, Ministrul de razboi, generalul Mihai Racovita, declara: “Romanii, cu mic, cu mare, tresalta la sunetul trambitelor biruitoare. Ardealul a revenit astazi, prin lupta dreapta si jertfa vrednica, la trupul din care a fost rupt“.

Bilanţul luptelor purtate de armata română pentru desăvârşirea eliberării Transilvaniei este ilustrativ pentru efortul major de război al naţiunii române în apărarea idealurilor sale de libertate şi unitate. Armata română a angajat, între 1 septembrie – 25 octombrie 1944, 27 de divizii, un corp aerian şi două brigăzi de artilerie antiaeriană, totalizând un efectiv de 265.735 militari (100.000 militari mai mult decât prevederile convenţiei de armistiţiu).


Pierderile înregistrate de trupele noastre s-au ridicat la 49.744 de militari (morţi, răniţi şi dispăruţi). În cursul ofensivei au fost eliberate 872 de localităţi între care 8 oraşe. Inamicului i-au fost provocate 11.434 pierderi (prizonieri şi morţi număraţi). În total, pe întreg teritoriul României inamicul a înregistrat din partea trupelor române 72.937 pierderi.


25 OCTOMBRIE - ZIUA ARMATEI ROMANE

25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua când armata română şi-a îndeplinit menirea firească. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 Octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.

Din 1830, anul înfiinţării armatei române moderne, până în 1951, în tradiţia românească nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi acestei instituţii. Aflată în centrul atenţiei publice, mai ales după Războiul de Independenţă din 1877-1878, armata a participat anual la manifestările prilejuite Ziua Înălţării Domnului, devenită, după Primul Război Mondial Ziua Eroilor, şi la cele din Ziua Naţională a Regatului Românei (10 Mai).

Dacă armata ca organism al statului român nu a avut propria zi aniversară, în schimb, categoriile de forţe armate, respectiv diferitele genuri de arme, unităţi şi mari unităţi îşi sărbătoreau ziua odată cu praznicele propriilor patroni spirituali. Aceşti patroni au fost confirmaţi pentru categoriile de forţe armate prin Înaltul Decret Regal nr. 1621 din 24.05.1929, iar pentru unităţile ce aparţineau aceluiaşi tip de armă prin Înaltul Decret Regal nr. 1343 din 17.04.1931. În martie 1948, acest gen de sărbătoare a fost abandonat, fiind apoi reluat din anul 1994.

În prezent, zilele categoriilor de forţe ale armatei şi cele ale genurilor de armă şi specialităţilor militare sunt stabilite prin Regulamentul onorurilor şi ceremoniilor militare, R.G. - 4, aprobat prin ordinul ministrului apărării naţionale nr. M119 din 27 septembrie 2000.

Sărbătorirea zilei armatei în lume s-a instituit, în mod diferenţiat, de la o ţară la alta, după primul război mondial, cu scopul de a oferi societăţii civile posibilitatea evocării faptelor de arme sau evenimentelor hotărâtoare din viaţa fiecărei oştiri. De regulă, aceste zile au fost stabilite în corelaţie cu momente semnificative din istoria modernă şi contemporană.

În general, armatele din Occident nu sărbătoresc o dată anume ca zi a armatei. În aceeaşi tradiţie se încadra şi armata română în perioada antebelică. Excepţie de la această regulă fac Franţa, care îşi serbează armata la data de 11 noiembrie - ziua armistiţiului din 11.11.1918 dintre aliaţi şi Germania -, şi Italia, la 4 noiembrie - armistiţiul de la Villa Giusti din 04.11.1918.

Drapel de lupta al Armatei romane - 1944
Drapel de lupta al Armatei romane in al doilea razboi mondial
În ţara noastră, pe data de 20 iulie 1951, Prezidiul Marii Adunări Naţionale a emis Decretul nr.125 în vederea declarării zilei de 2 octombrie, pentru prima oară, ca “Ziua Forţelor Armate ale R.P.R.”. Motivul acestei alegeri îl constituia faptul că, la 2 octombrie 1943, Stalin aprobase organizarea Diviziei “Tudor Vladimirescu” din prizonieri de război români, devenind, astfel, “sâmburele” viitoarei “Armate Populare” din România.

Timp de aproximativ un deceniu sărbătorile oficiale româneşti au căpătat un profund caracter prosovietic, anulându-se, practic, aproape toate simbolurile naţionale şi mistificându-se evident aspectele de ordin istoric.

În 1958, prin Ordin al ministrului forţelor armate, s-a revenit la tradiţiile unităţilor şi marilor unităţi cărora li s-a permis să-şi sărbătorească sau să comemoreze principalele momente din toată perioada existenţei lor. Ideea după care întreaga armată română îşi avea “sâmburele” în Divizia “Tudor Vladimirescu” devenea astfel de domeniul trecutului.

În anul următor retragerii armatei sovietice din România, prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959, Ziua Forţelor Armate a fost mutată pe data de 25 Octombrie. În Decret nu se face nici o referire explicită la motivul acestei decizii. La vremea respectivă, ea a reprezentat un act de curaj.

Motivul principal al deciziei de schimbare a Zilei Armatei trebuie căutat în faptele de arme ale Armatei Române şi în rezultatul acestora: reîntregirea graniţei de Vest a României şi anularea, de facto, a prevederilor Dictatului de la Viena. Acesta a fost singurul obiectiv strategic naţional, realizat efectiv de Armata Română pe câmpul de luptă, recunoscut juridic în art. 2 al Tratatului de pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate, încheiat la 10 februarie 1947.

Recunoaşterea importanţei zilei de 25 octombrie 1944 pentru istoria Armatei Române şi istoria naţională, în ansamblul ei, este pusă în evidenţă şi de faptul că autorităţile timpului şi-au asumat chiar riscul unor speculaţii nefavorabile lor, care puteau asocia faptele de arme cu ziua regelui Mihai, născut tot într-o zi de 25 octombrie, sau cu forma de guvernământ existentă înainte de 30 decembrie 1947.

Deci, 25 Octombrie 1944 semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţie şi administraţie străine. Chiar dacă acest teritoriu a fost preluat iniţial de administraţia sovietică, fiind retrocedat României pe 9 martie 1945 (la câteva zile după instalarea guvernului Groza, pe 06.03.1945), în ziua de 25 octombrie 1944 Armata Română a trăit un moment înălţător, prin atingerea hotarului firesc al patriei sale.

La momentul respectiv comandantul Armatei a 4-a, generalul Gheorghe Avramescu, adresându-se militarilor din subordinea sa, consemna în Ordinul de Zi nr. 104 din 25.10.1944, următoarele: “La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului rupt prin Dictatul de la Viena aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda poporului nostru, tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu piepturile voastre aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi (…). Zdrobit de focul năpraznic al artileriei şi de necontenitele voastre atacuri, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump (…), eliberând astfel ultima palmă de pământ sfânt al ţării”.

Cele consemnate mai sus pun în evidenţă faptul că Ziua Armatei este legată efectiv şi afectiv de Transilvania, leagănul genezei şi evoluţiei istorice a poporului nostru, de obiectivele şi sentimentele Armatei Române, care au vizat întotdeauna îndeplinirea idealurilor naţionale: unitate, independenţă, suveranitate, integritate teritorială. (Sectia Traditii Militare si Educatie Civica a MApN - www.mapn.ro)

ORDIN DE ZI AL COMANDANTULUI ARMATEI A 4-A ROMANE
prin care Generalul Gheorghe Avramescu evocă eroismul militarilor români în luptele duse pentru eliberarea patriei

“Armata 4
Stat major

ORDIN DE ZI nr. 392 bis din 29 octombrie 1944

La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului răpit prin Dictatul de la Viena aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda dreptăţii neamului românesc. Tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu pieptul vostru aţi făcut zăgaz de neînfrânt duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi. Apoi, alături de marea armată sovietică, aţi trecut la atac şi după lupte grele de zi şi noapte, fără răgaz, aţi înfrânt dârza apărare a Mureşului. Zdrobit de focul năprasnic al artileriei şi de necontenitele voastre asalturi, inamicul a fost gonit din Ardealul scump.

Prin ploi, prin noroaie şi drumuri desfundate, zi şi noapte aţi luptat cu un duşman dârz şi hotărât şi l-aţi învins.

Azi, când avangărzile trec pe pământ străin, pentru desăvârşirea înfrângerii definitive a duşmanului, gândul meu se îndreaptă către voi, cu dragoste şi admiraţie pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi ofiţeri şi ostaşi care aţi eliberat Ardealul.

Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi scris în cartea de aur a neamului.

Încrezători în destinele neamului şi luând pildă de la cei ce au pus patria mai presus decât viaţa, continuăm lupta strâns uniţi în jurul steagului şi a tronului.

Comandantul Armatei 4
General de corp de armată Gheorghe Avramescu”

COMPLEXUL MEMORIAL CAREI

Complexul monumental ridicat în memoria eroilor din cel de-al doilea război mondial s-a construit într-o piaţă frumoasă din localitate şi este creaţia sculptorului român Vida Gheza şi a arhitectului Anton Dâmboianu. Se numără printre cele mai impunătoare şi reprezentative monumente ridicate pe teritoriul ţării noastre întru slava eroilor români care şi-au jertfit viaţa în luptele pentru alungarea horthyştilor unguri de pe teritoriul Patriei. A fost dezvelit în anul 1964, cu prilejul împlinirii a două decenii de la alungarea trupelor duşmane de pe ultima brazdă de pământ românesc.

monum.jpg
Realizat din piatră albă, complexul se compune din câteva elemente sculpturale şi arhitecturale distincte, armonios legate între ele, şi anume: un cap de ţăran, care degajă demnitate şi statornicie; o poartă cu încrustaţii inspirate din crestăturile ceardacurilor maramureşene; o femeie sădind o floare; chipul unui ostaş, cu trăsături aspre, impresionant prin masivitatea sa; un obelisc care aminteşte de turlele bisericilor maramureşene. Complexul are următoarele dimensiuni: 18 x 5 x 12 m.

Referindu-se la creaţia sa monumentală, sculptorul Vida Gheza spunea într-un interviu: „Lucrarea are mai multe elemente simbolice, începând cu acel cap de ţăran care există la capătul complexului, simbolizând răscoalele ţărăneşti care au fost pe aceste meleaguri. Urmează poarta jertfelor care s-au dat pentru eliberarea patriei. Ţăranca, ce împlântă o floare, simbolizează viaţa nouă care începe. Urmează soldatul eliberator, care sub forma în care e reprezentat ilustrează un ostaş demn de menirea lui, participant activ la eliberarea Patriei. Ca punct culminant al acestui monument, am înălţat obeliscul sau flacăra veşnică, un obelisc ce seamănă cu turlele bisericilor de lemn din Maramureş”. Pe obelisc este săpat următorul text: „Glorie ostaşilor armatei române căzuţi în luptele pentru eliberarea patriei”. (Altermedia)

http://ro.altermedia.info/



Niciun comentariu:

Spaţiul etnogenetic românesc

Spaţiul etnogenetic românesc