Sâmbăta trecută, fiind o zi splendidă de toamnă, am ieşit cu fata mea cea mare în parcul de lângă Expo Transilvania să vizionez excelenta manifestare: „Poţi să fi dac sau roman pentru o zi!”, organizat de către Asociaţia Terra Dacica Aeterna. M-am relaxat foarte bine privind luptătorii daci, parcă coborâţi de pe Columnă, cum puneau stavilă tăvălugului roman. Dar buna dispoziţie a durat foarte puţin. La manifestare m-am întâlnit cu un amic, înalt raportor la Comisia Europeană de la Bruxelles. A venit şi el cu băieţii lui să vadă minunea renaşterii tradiţiilor româneşti. Discutând despre eveniment sau despre una sau alta, ca tot românul am ajuns la politică. L-am întrebat cum era firesc pe cine vede el preşedinte pe 6 decembrie. Mi-a răspuns sec, rece şi tăios: – Ionuţ, nu mai contează cine iese preşedinte. Am văzut cifrele oficiale şi reale, care nu se dau la presă sau nu le spun politicienii la televizor, privind situaţia economică a României. Noi în ianuarie intrăm în incapacitate de plată. Răspunsul m-a lăsat mut. Dintr-o dată amiaza însorită cu daci şi romani nu mai avea nici un farmec. Mi-am luat fetiţa şi am plecat acasă gândit.
Spusele amicului mi le-a confirmat şi un celebru analist de la o televiziune centrală, care a avertizat că din ianuarie vom plăti peste un miliard de euro pe lună numai pe dobânzi. Ţara este îndatorată cu aproape 80 de miliarde de euro, iar producţia scade în continuare şi criza pare la români că nu mai are capăt. Gradual ne afundăm economic, moral şi politic. Vicepreşedintele Biden al SUA, când a venit la Bucureşti nu ştia cu care dintre cele trei „guvene” să se întâlnească: cu Guvernul demis Emil Boc, cu cel al premierului desemnat Lucian Croitoriu sau cu premierul neamţ al Coaliţiei iresponsabile de la Grivco. Situaţia este atât de gravă în ţară că România nu-şi permite guverne demise sau interimare. Un prim pas responsabil ar fi votul favorabil al unui guvern cu puteri depline în parlament miercurea viitoare, măcar până după 6 decembrie, când preşedintele ales va numi un alt premier. Situaţia actuală de interimat nu face decât să adâncească criza şi dezarticularea economică şi politică a ţării. Suntem deja drumeţi în „calea lupilor”, ca să-l parafrazez pe Nicolae Iorga. Incapacitatea clasei politice corupte de a da un guven stabil ţării se dovedeşte anti-naţională. Sunt interese din afară ca această instabilitate politică să continue în România, pentru a se justifica incapacitatea românilor de a se guverna singuri. Coaliţia de la Grivco şi nu numai fac interesat sau inconştient jocurile unor puteri împotriva României. Sitiuaţia de la noi, de acum, se aseamănă cu ce a Iugoslaviei din 1990 şi 1991. Instabilitatea de la Belgrad şi Zagreb, bine direcţionată de forţe interesate a dus la dezmembrarea ţării şi la un război sângeros. Germania a lichidat Iugoslavia, răzbunându-se pe umilinţele din anii războiului, fără acceptul lui Clinton care a făcut o criză de nervi, când cancelarul Khol a recunoscut Slovenia şi Croaţie, ca şi ţări independente.
La revoluţia din 1989, România a scăpat de intervenţia tancurilor ruseşti la cererea lui Iliescu, după ce generalul Guşe, şeful Statului Major, le-a refuzat. Drept „recompensă” a fost cadorisit cu un cancer galopant (poate bănuiţi de către cine), curăţându-se în trei luni în 1993. În martie 1991, serviciile speciale germane, maghiare şi ruseşti au crezut că a venit momentul ciopârţirii Româniai, odată cu evenimentele din Târgu-Mureş. N-a fost să fie, că au acţionat rapid, de data asta responsabil, foşti generali ai Securităţii ceauşiste. Prin 1997, 1998 şi 1999 instabilitatea politică nu a avut urmări externe, deoarece SUA şi Europa era sătulă de conflictele sângeroase din Balcani şi nu mai aveau interesul să lase anumite forţe europene să-şi facă jocurile în România. Numai că acum, cu aceasă criză adâncită iresponsabil de coaliţia politică de la Grivco, dar şi de lipsa de reacţie a unui Traian Băsescu, aplecat spre sfaturi prea blonde pentru o perioadă aşa de dificilă şi întunecată, s-au creat premisele unei dezarticulări naţionale. Rusia hârâită ani la rândul, ca un „lup de Siberia” flămând, cu ameninţările de genul „lac rusesc” şi conductă de gaze oriunde prin lume, dar niciodată prin stepa kalmukă, şi-a dat mâna cu „vulpea” Angela Merkel a Germaniei şi împart economic Europa. Cehia, Serbia şi Polonia au fost puse cu „botul pe labe”, iar rachetele scutului american se mută de la Praga şi Gdansk spre o viitoare locaţie pe la Constanţa. Situaţia României începe să semene cu cea a vasului de croazieră Titanic, după ce a lovit aisbergul. Nu sunt curios să vedem fanfara cărui politician va cânta prohodul pe puntea vasului ce se scufundă.
Aş termina într-o manieră mai optimistă, în al 13 ceas… Încă mai am speranţa, că salvarea noastră va veni de la acea Românie tainică, tăcută şi eternă, care, numai atunci, în „orele astrale” ale istoriei noastre ne-a salvat ca popor, când nimeni chiar nimeni nu mai credea: 1330, 1395, 1476, 1600, 1821, 1848, 1866, 1877, 1918, 1989.
Spusele amicului mi le-a confirmat şi un celebru analist de la o televiziune centrală, care a avertizat că din ianuarie vom plăti peste un miliard de euro pe lună numai pe dobânzi. Ţara este îndatorată cu aproape 80 de miliarde de euro, iar producţia scade în continuare şi criza pare la români că nu mai are capăt. Gradual ne afundăm economic, moral şi politic. Vicepreşedintele Biden al SUA, când a venit la Bucureşti nu ştia cu care dintre cele trei „guvene” să se întâlnească: cu Guvernul demis Emil Boc, cu cel al premierului desemnat Lucian Croitoriu sau cu premierul neamţ al Coaliţiei iresponsabile de la Grivco. Situaţia este atât de gravă în ţară că România nu-şi permite guverne demise sau interimare. Un prim pas responsabil ar fi votul favorabil al unui guvern cu puteri depline în parlament miercurea viitoare, măcar până după 6 decembrie, când preşedintele ales va numi un alt premier. Situaţia actuală de interimat nu face decât să adâncească criza şi dezarticularea economică şi politică a ţării. Suntem deja drumeţi în „calea lupilor”, ca să-l parafrazez pe Nicolae Iorga. Incapacitatea clasei politice corupte de a da un guven stabil ţării se dovedeşte anti-naţională. Sunt interese din afară ca această instabilitate politică să continue în România, pentru a se justifica incapacitatea românilor de a se guverna singuri. Coaliţia de la Grivco şi nu numai fac interesat sau inconştient jocurile unor puteri împotriva României. Sitiuaţia de la noi, de acum, se aseamănă cu ce a Iugoslaviei din 1990 şi 1991. Instabilitatea de la Belgrad şi Zagreb, bine direcţionată de forţe interesate a dus la dezmembrarea ţării şi la un război sângeros. Germania a lichidat Iugoslavia, răzbunându-se pe umilinţele din anii războiului, fără acceptul lui Clinton care a făcut o criză de nervi, când cancelarul Khol a recunoscut Slovenia şi Croaţie, ca şi ţări independente.
La revoluţia din 1989, România a scăpat de intervenţia tancurilor ruseşti la cererea lui Iliescu, după ce generalul Guşe, şeful Statului Major, le-a refuzat. Drept „recompensă” a fost cadorisit cu un cancer galopant (poate bănuiţi de către cine), curăţându-se în trei luni în 1993. În martie 1991, serviciile speciale germane, maghiare şi ruseşti au crezut că a venit momentul ciopârţirii Româniai, odată cu evenimentele din Târgu-Mureş. N-a fost să fie, că au acţionat rapid, de data asta responsabil, foşti generali ai Securităţii ceauşiste. Prin 1997, 1998 şi 1999 instabilitatea politică nu a avut urmări externe, deoarece SUA şi Europa era sătulă de conflictele sângeroase din Balcani şi nu mai aveau interesul să lase anumite forţe europene să-şi facă jocurile în România. Numai că acum, cu aceasă criză adâncită iresponsabil de coaliţia politică de la Grivco, dar şi de lipsa de reacţie a unui Traian Băsescu, aplecat spre sfaturi prea blonde pentru o perioadă aşa de dificilă şi întunecată, s-au creat premisele unei dezarticulări naţionale. Rusia hârâită ani la rândul, ca un „lup de Siberia” flămând, cu ameninţările de genul „lac rusesc” şi conductă de gaze oriunde prin lume, dar niciodată prin stepa kalmukă, şi-a dat mâna cu „vulpea” Angela Merkel a Germaniei şi împart economic Europa. Cehia, Serbia şi Polonia au fost puse cu „botul pe labe”, iar rachetele scutului american se mută de la Praga şi Gdansk spre o viitoare locaţie pe la Constanţa. Situaţia României începe să semene cu cea a vasului de croazieră Titanic, după ce a lovit aisbergul. Nu sunt curios să vedem fanfara cărui politician va cânta prohodul pe puntea vasului ce se scufundă.
Aş termina într-o manieră mai optimistă, în al 13 ceas… Încă mai am speranţa, că salvarea noastră va veni de la acea Românie tainică, tăcută şi eternă, care, numai atunci, în „orele astrale” ale istoriei noastre ne-a salvat ca popor, când nimeni chiar nimeni nu mai credea: 1330, 1395, 1476, 1600, 1821, 1848, 1866, 1877, 1918, 1989.
Ionuţ Ţene
http://www.napocanews.ro/2009/10/cu-pasi-marunti-repezi-si-siguri-spre-dezarticularea-romaniei.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu