vineri, 23 octombrie 2009

Un profesor italian afirmă că românii au o imagine proastă în Italia din cauza presei

Profesorul universitar, Luigi Melica, şeful Departamentului de Relaţii Internaţionale a Universităţii din Salento (Italia), a declarat, astăzi, la Tg Mureş, că italienii au o atitudine ostilă faţă de români din cauza presei şi că slovenii, de exemplu, comit la fel de multe infracţiuni în Peninsulă.

"În privinţa cetăţenilor românilor, ţara mea este ciudată din acest punct de vedere. Sunt perioade şi perioade. Şi din vina presei sunt perioade în care presa scrie că românii comit infracţiuni în fiecare zi, şi perioade precum acum, când în ziare nu se mai scrie nimic de români", a spus Luigi Melica, la conferinţa internaţională "Pedeapsa în Codul Penal, actualităţi şi perspective", transmite corespondentul NewsIn.

"Este o strategie în spatele acestui fapt, gândindu-ne la faptul că românul care a fost acuzat de viol acum un an era caracterizat de presă ca fiind un monstru. După examenul ADN, când s-a descoperit că nu este el vinovatul, a fost invitat la cel mai faimos post TV pentru a vorbi despre viaţa lui. Transmisiunea a avut cea mai mare audienţă", a afirmat profesorul universitar.

El a adăugat că, în raport cu proprii infractori, italienii au o reacţie contrarie. "Italia este cea care spune Germaniei: nu ne trimiteţi acasă infractorii, atunci când germanii au vrut să facă acelaşi lucru. Pentru prezentarea negativă au fost aleşi români, dar, de asemenea, puteau fi aleşi şi slovenii, care comit la fel de multe infracţiuni în Italia", a spus Luigi Melica.

El a adăugat că Guvernul italian dorea să emită un act prin care să îi poată expulza din ţară şi pe cetăţenii statelor membre UE care comit infracţiuni, "iar pentru aceasta am mediatizat foarte mult problemele create de români, ca şi populaţia să fie de partea Guvernului".

Sute de specialişti în domeniul Penal din ţară şi străinătate participă la Tg Mureş la conferinţa internaţională "Pedeapsa în Codul Penal, actualităţi şi perspective", organizat de Universitatea "Petru Maior", eveniment la care era anunţată şi prezenţa noului preşedinte al ÎCCJ, Lidia Bărbulescu, însă a anunţat în ultimul moment că este nevoită să contramandeze acţiunea. Deasemenea, a fost invitat şi a confirmat, dar nu a mai ajuns, chestorul Bujor Florescu, şeful DGIPI.

http://www.realitatea.net/un-profesor-italian-afirma-ca-romanii-au-o-imagine-proasta-in-italia-din-cauza-presei_647421.html

Niciun comentariu:

Spaţiul etnogenetic românesc

Spaţiul etnogenetic românesc