Netinand cont ca moda « tratatelor de baza » a trecut si ca un asemenea tratat ar dauna intereselor romanesti de pe ambele maluri ale Prutului, Ministrul de externe Adrian Cioroianu si omologul sau de la Chisinau, Andrei Stratan, au declarat, joi, la Kiev, ca Tratatul de baza si acordul transfrontalier sunt intr-o faza de finalizare, la nivel de experti, care trebuie sa mai faca insa unele "ajustari" inainte de semnarea documentelor. Potrivit NewsIn, citata de Romanian Global News, ministrul de externe de la Chisinau, Andrei Stratan, a spus ca a vorbit joi cu seful diplomatiei romane despre "tot ce s-a acumulat in ultimii ani". Romania nu are alta alternativa decat sa ajute Basarabia, considera Stratan. El a subliniat ca pentru aceasta ca este necesara semnarea Tratatului politic de baza si mai ales a acordului privind frontiera de stat, dar a dat asigurari ca "exista disponibilitate si dorinta deschisa de a continua dialogul" pentru definitivarea negocierilor celor doua documente politice. "Am discutat astazi despre relatiile bilaterale si tot ce s-a acumulat in ultimii ani. Dorinta este de a avea o continuitate a bunelor relatii pe care le-am avut cu Romania. Problemele de pe ordinea de zi trebuie sa fie mai detaliat discutate si solutionate. Este disponibilitate si dorinta deschisa de a continua dialogul in ceea ce priveste definitivarea negocierilor celor doua documente politice - Tratatul politic de baza si Tratatul de partneneriat si cooperare, ma refer la acordul privind frontiera de stat", a declarat Stratan dupa intalnirea bilaterala avuta cu ministrul Adrian Cioroianu. Stratan a mai afirmat ca "definitivarea documentelor trebuie facuta la nivelul expertilor", chiar daca practic s-a finalizat procedura de negocieri."Urmeaza doar finalizarea, semnarea si punerea in aplicare a acestor documente, care sunt deosebit de importante, atat pentru Republica Moldova, cat si pentru Romania. Dupa aceea vor urma si alte eforturi, care sunt astazi in discutie la nivel ministerial si la nivel de cooperare sectoriala. Mai avem de muncit. Totul depinde de dorinta noastra, pentru ca intelegere este", a completat acesta. Si Adrian Cioroianu a declarat ca "grosul celor doua documente este deja lucrat" si ca vor mai exista numai "unele ajustari din partea ambelor parti". Tratatul de baza si acordul de frontiera sunt doua documente aflate in centrul disputelor dintre Bucuresti si Chisinau. La sfarsitul anului trecut, Chisinaul a expulzat doi diplomati romani, dupa ce autoritatile statului vecin au fost profund deranjate de unele declaratii ale ambasadorului roman in capitala basarabeana, Filip Teodorescu, referitoare la motivele care impiedica semnarea Tratatului de baza. Romania este prima interesata sa aiba un tratat de baza si un tratat de frontiera cu Chisinaul, dar nu poate accepta insistenta partii basarabene de a introduce prevederi si referiri inacceptabile pentru un stat modern european, afirmase ambasadorul. El a explicat ca partea moldoveana solicita introducerea in acest acord a unei referiri la Tratatul de la Paris din 1947, document care spune, cu referire la frontiera dintre Romania si Uniunea Sovietica: "Granita dintre Romania si URSS este granita care a fost convenita intre Romania si URSS in 1940". "Pentru toata lumea este insa clar ca in 1940 si pana in 1947 Romania nu a incheiat niciun fel de acord cu URSS in legatura cu o asemenea granita. Deci, e un fals istoric si, daca atunci a fost acceptat, este pentru ca Romania era un stat invins si ocupat si fara posibilitatea de a-si apara interesele sale suverane", a argumentat ambasadorul Teodorescu. "Este evident ca in anul 2007 acceptarea aceluiasi fals istoric care s-a facut in 1947 ar fi cu totul de neconceput", a adaugat reprezentantul diplomatic al Romaniei la Chisinau. Unii observatori au apreciat ca aceste declaratii au fost "stangace". Ministrul roman de externe a precizat ulterior ca Romania respecta toate tratatele si acordurile la care este parte, inclusiv Tratatul de la Paris din 1947. Aflat in decembrie la Chisinau, la inaugurarea noului sediu al Consulatului Romaniei, Cioroianu a fost rugat sa comenteze o declaratie a presedintelui moldovean Vladimir Voronin, care spusese ca semnarea Tratatului de baza si a Tratatului de frontiera cu Basarabia este cheia pentru restabilirea bunelor relatii. Seful diplomatiei a afirmat ca este foarte optimist in ceea ce priveste cele doua tratate. Au fost pana acum cinci intalniri ale expertilor pe marginea Tratatului de baza si sapte intalniri ale expertilor pe Tratatul de frontiera, a explicat Cioroianu. Dar acest optimism, a precizat ministrul, se bazeaza pe munca expertilor, care trebuie lasati sa se intalneasca si sa nu fie incurajata obstructionarea expertilor prin declaratii politice. Acordul de Cooperare dintre Bucuresti si Chisinau, numit cu titlul generic Tratat de baza, a fost parafat de ministrii de externe ai celor doua state in anul 2000, iar in primavara anului 2003 ministrul de externe de atunci al Romaniei a anuntat ca Bucurestiul este gata sa semneze Tratatul parafat in anul 2000. Tot atunci s-a convenit ca, la nivel de experti, cele doua parti sa definitiveze aspectele formale minore legate de semnarea acestui acord. Insa la prima intalnire a expertilor, in vara anului 2003, autoritatile moldovene au venit cu un alt document, care punea in evidenta faptul ca oferta Romaniei de a semna acordul parafat in anul 2000 a primit un raspuns negativ. In aceste conditii procesul de dialog a fost reluat si in momentul de fata se discuta despre incheierea unui Acord european de Parteneriat si Cooperare, explicase anul trecut, in decembrie, ambasadorul Filip Teodorescu. In ceea ce priveste Acordul de frontiera, in 2003 Romania a venit cu un set de propuneri privind cooperarea la frontiera, printre care si un Acord privind regimul frontierei. Intrucat nu s-au inregistrat progrese, in 2006 Bucurestiul a retransmis documentul privind regimul de frontiera. Pozitia lui Adrian Cioroianu in privinta Tratatului de baza cu Chisinaul a fost diferita de cea a precedesorului sau in fruntea diplomatiei, Razvan Mihai Ungureanu."La ce mai foloseste un Tratat de baza la 70 de ani de la incheierea Razboiului Mondial? De ce ne este teama? Ca Romania va da buzna peste Chisinau? Acestea sunt afirmatii fara absolut niciun fel de continut, fara absolut niciun fel de motivatie. Ele provin dintr-o atitudine pe care eu nu o pot explica altfel decat o mentalitate retrograda", declara Ungureanu intr-un interviu. Fostul sef al diplomatiei pleda pentru o viziune moderna, care sa tina cont de atasamentul comun fata de Uniunea Europeana. Intrebat, joi, daca se asteapta ca Romania sa puna o vorba buna pentru aderarea Basarabiei la UE, ministrul Andrei Stratan a raspuns echivoc: "Noi vom vedea care va fi vorba buna sau nu prea buna din partea Romaniei". Iar apoi a adaugat, ca o explicatie: "Decizia se adopta in unanimitate, prin consensul statelor membre". La remarca ministrului moldovean, cum ca Romania nu ar avea alta alternativa decat sa ajute Basarabia, Adrian Cioroianu a explicat ca exista si posibilitatea "inteparii si tachinarii prin conferintele de presa", dar ca datoria ministrilor este cultivarea unui dialog deschis, pentru ca "nimeni nu castiga din asa ceva". "Nu e prima data cand ne intalnim, dar e prima data cand am stat de vorba la aceeasi masa. Si nu e niciun secret, va spun ca am schimbat numere de telefon, acum sper ca le vom si folosi", a declarat ministrul de externe Adrian Cioroianu despre intalnirea sa cu omologul de la Chisinau. Comentariul lui Stratan privind schimbul de numere de telefon a fost scurt: "De aia schimbam numere de telefon, ca sa le folosim". Adrian Cioroianu participa la reuniunea OCEMN a ministrilor de externe ai statelor UE si ai statelor din regiunea extinsa a Marii Negrei, la Kiev, unde s-a lansat oficial “Sinergia Marii Negre – o noua initiativa de cooperare regionala”. In cadrul acestei reuniuni a avut o intalnire bilaterala cu omologul sau basarabean, Andrei Stratan. Cand a fost, in decembrie, la Chisinau, pentru a inaugura noul sediu al Consulatului, Adrian Cioroianu nu a fost intampinat de nici un oficial la aeroport si, mai mult, ministerul condus de Stratan l-a acuzat pe ministrul de la Bucuresti ca nu a solicitat nicio intrevedere cu oficiali de la Chisinau cu prilejul acestei vizite, gest interpretat de autoritatile chisinauene drept "inamical si deloc in corespundere cu spiritul unei cooperari dintre doua state, care cu siguranta nu va contribui la ameliorarea situatiei actuale a relatiilor bilaterale intre Republica Moldova si Romania". Cioroianu a sustinut insa contrariul, spunand ca si-a anuntat aceasta vizita si ca este deschis oricaror discutii cu autoritatile moldovene. Cioroianu a reiterat atunci, in decembrie, prin intermediul jurnalistilor, invitatia catre omologul sau Andrei Stratan, spunand ca oricand ii va face placere sa-l intalneasca si sa poata discuta toate aspectele si dosarele bilaterale. "Il rog pe colegul meu Andrei sa ne ajutam unul pe altul sa dam jos acest zid al neincrederii si al suspiciunii ce pare a se ridica pe Prut. Nici cetatenii de aici, din Republica Moldova, nici cei din Romania nu au nevoie de acest zid", a spus ministrul roman de externe. Inainte de vizita la Chisinau, seful diplomatiei subliniase ca prezenta sa in capitala Basarabiei nu inseamna ca va avea neaparat si o intrevedere cu omologul sau de la Chisinau, Andrei Stratan. "Nu stiu daca ma intalnesc" cu ministrul de externe Stratan, a spus Cioroianu in 11 decembrie, adaugand: "Vreau sa am aceasta intalnire". Ministrul se intalnise cu Stratan la reuniunea OSCE de la Madrid, care a avut loc la sfarsitul lunii noiembrie. Intrebat de ce nu a stabilit atunci intalnirea cu Stratan, ministrul roman de externe a declarat ca, la dorinta sefului diplomatiei basarabene, a ramas ca cei doi sa mai vorbeasca la telefon. Inca de la preluarea mandatului de sef al diplomatiei, in aprilie, Cioroianu isi exprima dorinta de a se intalni si a discuta cu omologul sau basarabean. Explicand de ce nu a avut loc aceasta intalnire, ministrul de externe a spus la un moment dat: "Nu poti sa te inviti in casa cuiva". Intrebat de ce nu l-a invitat el pe Stratan in Romania, seful diplomatiei romane a reiterat explicatia pe care o dadea inca de la preluarea mandatului - nu vrea sa dea impresia de frate mai mare care il cheama la ordine pe fratele mai mic. http://www.rgnpress.ro/Politic/Va-semna-Romania-un-tratat-de-baza-cu-o-parte-a-propriului-sau-teritoriu.html
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu