joi, 7 februarie 2008

Vladimir Voronin face diplomatie secreta

Image
Avand in vedere tainicele consultari moldo-ruse, inclusiv la nivel inalt, unii lideri ai opozitiei de peste Prut nu exclud posibilitatea aparitiei unui nou stat care ar substitui Basarabia si regiunea transnistreana, transmite Radio Deutsche Welle.

Sa rebobinam un pic filmul ultimelor evenimente: 22 ianuarie 2008 – Vladimir Voronin se intalneste la Moscova cu Vladimir Putin. Absolut nici un detaliu cert al acestei intrevederi nu a fost facut public. Exact peste zece zile de la acea intrevedere, consilierul sau prezidential, Mark Tkaciuk si ministrul moldovean al Reintegrarii, Vasilii Sova, pleaca la Moscova „pentru consultari”. Deloc intamplator, plecarea delegatiei moldovene in capitala rusa coincide cu prezenta deja la Kremlin a pretinsului presedinte al sovietului suprem de la Tiraspol (parlamentul transnistrean), Evgheni Sevciuk, despre care presa rusa a scris ca ar urma sa-l inlocuiasca, in scurt timp, pe seful gruparii separatiste, Igor Smirnov. Nici despre aceasta intrevedere nu s-a putut afla nimic oficial. Doar speculatii! Pe acest fundal, liderul opozitiei social-liberale de la Chisinau, Oleg Serebrean, a lansat ipoteza, plauzibila si nedezmintita de Presedintia moldoveana, despre un proiect politic ce ar urma sa culmineze cu aparitia unui nou stat, compus din Basarabia si Transnistria, proiect care i-ar oferi presedintelui Voronin, aflat la ultimul sau mandat, dreptul de a mai pretinde nu la unul, ci inca la doua.
Oleg Serebrian: „Avem senzatia ca in Republica Moldova, in anul 2008, anumite proiecte, deocamdata tainuite, pregatesc lansarea unui nou stat - de fapt, juridic – baza pentru un al treilea mandat al cuiva. Deci doua entitati – „rmn”-ul si Basarabia – constituie un al treilea stat”.
In opinia lui Oleg Serebrean, puterea ar urma sa lanseze oficial acest proiect politic la vara, atunci cand opozitia va fi mai fragila ca niciodata, cand mass-media independenta va fi sugrumata definitiv si, cel mai grav, cand multi dintre cei in masura sa se opuna si sa faca zarva – se vor afla in vacanta. Ca sa adoarma la loc vigilenta jurnalistilor si a reprezentantilor societatii civile, care au inceput deja sa analizeze ipoteza liderului social-liberal, seful diplomatiei moldovene, Andrei Stratan, a declarat ieri, in treacat, ca nu exista nici un plan secret si ca „la Moscova a avut loc o noua runda de consultari asupra unor documente cunoscute si de partile antrenate in solutionarea conflictului”, adica inclusiv de SUA si UE care au statut de observatori la negocierile in problema transnistreana. El a refuzat, insa, sa spuna clar in baza caror documente s-a discutat la Moscova. Ministrul Staratan a reiterat totusi ca “problema transnistreana va fi solutionata pana la sfarsitul acestui an si numai in formatul 5+2” – cu participarea Rusiei, Ucrainei si OSCE. In acest context trebuie reamintit si faptul ca inainte de intrevederea cu Vladimir Putin, presedintele moldovean intr-adevar s-a intalnit, la Bruxelles, cu presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, iar despre discutiile avute de cei doi oficiali s-a vorbit foarte putin. Iata de ce la Chisinau se crede ca Vladimir Voronin a plecat la Moscova avand acordul Bruxelles-ului in problema proiectului politic care se presupune ca i-a fost inmanat lui Vladimir Putin.

Vitalie Calugareanu, Radio Deutsche Welle (preluare Unimedia)

http://www.rgnpress.ro/Politic/Vladimir-Voronin-face-diplomatie-secreta.html



Niciun comentariu:

Spaţiul etnogenetic românesc

Spaţiul etnogenetic românesc