- Ati ridicat problema lor la Consiliul Europei?
- Era primul lucru care imi statea la indemana si care depindea exclusiv de umila mea persoana. Prima data am abordat problematica romanilor timoceni in cadrul dezbaretilor din 5 octombrie 2004 pe marginea Rapotului APCE privind functionarea institutiilor democratice in Serbia si Muntenegru. Am atras atunci atentia Adunarii Parlamentare de la Strasbourg asupra unor aspecte care nu fusesera reflectate in raport. Era vorba de contextul etno-confesional din Serbia. Minoritatile etnice cele mai numeroase din aceasta tara sunt de alta confesiune decat natiunea titulara, ceea ce le asigura o anumita impermeabilitate in fata proceselor asimilationiste. Maghiarii sunt traditional catolici, iar albanezii musulmani, pe cand romanii sunt coreligionari cu sarbii. In loc ca acest fapt sa-i apropie pe sarbi de romani, ii indeparteaza si adesea ii face sa se confrunte. Cauza o constituie presiunile acerbe ale Bisericii ortodoxe sarbe asupra romanilor, pentru ca acestia sa-si renege identitatea si sa se declare sarbi. Romanii din Serbia, chiar daca se apropie de jumatate de milion, sunt cea mai vulnerabila minoritate etnica, in sensul ca sunt expusi cel mai mult procesului de aculturatie si dezradacinare etnica. Regimurile revolute Tito si Milos
evic au recurs la diverse metode de inhibare a energiilor nationale ale romanilor timoceni si de suprimare a identitasii lor etnice si lingvistice.
- Ati intreprins si alti pasi de sensibilizare a forului de la Strasbourg?
- Era logic sa perseverez. Astfel, impreuna cu alti membri ai APCE din tari ca Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Danemarca, Estonia, Georgia, Lituania, Moldova, Romania si Ungaria, am lansat la 28 aprilie 2005 Declaratia oficiala nr. 364 (Doc. 10533) cu privire la respectarea drepturilor romanilor din Timoc (Serbia de rasarit). In acel document ne exprimam ingrijorarea pentru situatia culturala a romanilor timoceni si regretul ca Serbia aplica duble standarde separandu-i in mod artificali pe cei 40 000 de romani din Voievodina de cei 400 000 de romani din Serbia de rasarit, numiti impropriu de autoritati cu exonimul „valahi”. Totodata, denuntam escaladarea manifestarilor xenofobe impotriva romanilor timoceni, aratand ca aceste manifestari erau incurajate de autoritatile civile si bisericesti si aduceam ca exemplu persecutiile impotriva parohiei Malainita si a preotului Boian Alexandrovici, precum si inscriptionarea unor simboluri ale ultranationalistilor sarbi sau mutiplicarea unor amenintari de felul „Moarte romanilor!”, „Afara din Serbia!” pe sediul organizatiei neguvernamentale romanesti „Ariadnae filum” si pe alte cladiri din orasul Bor. De aceea, lansam, impreuna cu colegii mei, un apel presant catre Guvernul sarb ca acesta sa ia neintarziat masuri in vederea curmarii persecutiilor impotriva romanilor din Serbia de rasarit. Le ceream si celor doi raportori pentru Serbia si Muntenegru, dnii Milos Budin si Jonas Cekuolis, sa urmareasca indeaproape evolutiile din Serbia de rasarit si sa le reflecte in rapoartele lor ulterioare.
- Ati avut o interventie publica si ati lansat o declaratie oficiala in sprijinul minoritatii etnice romane din Serbia, lucruri pe care nu le mai facuse nimeni pana atunci la Strasbourg. Ce a urmat?
- La 6 octombrie 2005 am initiat in cadrul APCE un proiect de Rezolutie (Doc. 10726) privind violarea drepturilor omului in cazul minoritatii nationale romane din Serbia. Initiativa mea a fost sustinuta de alti colegi crestin-democrati, liberali sau socialisti din Franta, Georgia, Italia, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Polonia, Romania si Ungaria si inregistrata oficial la 17 octombrie 2005. In acel proiect de rezolutie constatam ca minoritatea nationala romana locuieste in 39 de comune romanesti sau mixte din provincia autonoma Voievodina, precum si in 154 de comune romanesti si 48 de comune mixte dintre raurile Dunarea, Timoc si Morava. Mai constatam si faptul ca din 1833, cand Valea Timocului a fost inglobata pentru prima oara in statul sarb, romanii din regiune nu s-au mai putut bucura de cele mai elementare drepturi etnice in scoli si biserici, din cauza refuzului statului sarb si al Bisericii ortodoxe sarbe de a accepta limba romana in aceste institutii. Aduceam in atentie si faptul ca autoritatile sarbe le aplica romanilor de pe Valea Timocului un tratament diferential de cel aplicat romanilor din Voievodina, ceea ce se observa lesne prin impunerea exonimului sarb „valah” in locul endonimului „roman” in cazul romanilor timoceni. Mai aratam ca erau supusi persecutiilor preotii din protopopiatul ortodox roman de Dacia Ripensis al Episcopiei ortodoxe romane de Dacia Felix, cu sediul administrativ la Varset. Propuneam prin acel proiect ca APCE sa invite autoritatile sarbe sa garanteze respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale etnicilor romani din Serbia de rasarit in conformitate cu prevederile Conventiei Europene, avand in vedere intai de toate drepturile lingvistice, culturale si religioase, inclusiv in scolile publice si biserici, dupa modelul care functioneaza in Voievodina.
- Ce soarta a avut acest proiect de Rezolutie?
- La 25 noiembrie 2005, Biroul APCE a luat hotararea (nr. 3148) de trimitere a proiectului initiat de mine in Comisia juridica si drepturi ale omului, pentru intocmirea unui Raport. Cu ocazia sedintei sale din 26 ianuarie 2006 Comisia l-a desemnat pe dl Jürgen Herrmann (Germania, grupul Partidului Popular European) in calitate de raportor. Dl Herrmann a efectuat doua vizite de documentare in Serbia, la 27 si 28 septembrie 2006 in Voievodina si la 26 si 27 septembrie 2007 in Serbia de rasarit, pe Valea Timocului, cand s-a intalnit cu reprezentantii minoritatii etnice romane. Pana la urma a rezultat un amplu Raport (Doc. 11528), declasificat la 14 februarie 2008. Acesta va fi inclus spre dezbatere pe agenda APCE cel mai probabil in lunile aprilie sau iunie ale anului curent, urmand ca un text de Rezolutie si altul de Recomandare sa fie adoptate. Trebuie sa precizez ca, pana la declasificarea avanproiectului de Raport, majoritatea amendamentelor formulate de mine la proiectul de Rezolutie au fost acceptate de Comisia juridica si drepturi ale omului din cadrul APCE, astfel incat varianta ultima a documentului este sensibil ameliorata. Satisfactia mea este imensa, pentru ca am reusit sa aduc in dezbaterea publica europeana, in premiera absoluta, chestiunea romanilor timoceni. Astfel, o internationalizare a problemei s-a produs. Sunt convins ca acest fapt va comporta pe termen lung efecte practice pozitive in beneficiul acestei comunitati care merita un tratament european, civilizat si generos. Nu putem admite ca in secolul XXI guvernele de la Belgrad sa mentina fata de minoritati practici mai proaste decat cele din timpul Imperiului otoman, care, oricat ar parea de necrezut, a fost incomparabil mai tolerant cu romanii timoceni.
- Ati avut parte de intelegerea si sustinerea colegilor din APCE. Care a fost insa reactia autoritatilor sarbe vizate direct de initiativa dvs.?
- Am fost neplacut surprins sa aflu din surse diplomatice ca in data de 12 octombrie 2005, insarcinatul cu afaceri al ambasadei Serbiei si Muntenegru la Bucuresti, dl Zoran Popovic, a fost primit de ambasadorul Republicii Moldova la Bucuresti, dl Victor Zlacevski, acestia procedand la un prim schimb de pareri pe marginea activitatii mele in cadrul APCE. Dl Zoran Popovic si-a aratat iritarea fata de faptul ca un parlamentar de la Chisinau abordeaza la Strasbourg subiectul minoritatilor etnice din Serbia. Si mai neplacut a fost sa aflu ca si reprezentantii ambasadei Serbiei si Muntenegrului la Kiev s-au deplasat in octombrie 2005 la Chisinau, unde au tratat oficial la sediul Ministerului Afacerilor Externe si al Integrarii Europene aspecte privind persoana si familia mea si au cerut, intr-o maniera securistica, sa li se puna la dispozitie un dosar cat mai complet posibil despre mine si despre partidul din care fac parte. A trebuit sa intervin cu un protest si sa insist ca MAEIE sa renunte la angajamentul sau initial privind furnizarea catre partea sarba a informatiilor despre mine si familia mea. Chiar daca stiam ca la Belgrad unii au ramas inca, imaginar, in epoca Milosevic, nu credeam ca persoane cu asemenea mentalitate ar putea exista, culmea!, in Ministerul Integrarii Europene de la Chisinau.
- Ar fi putut fi invocat pretextul de ingrijorare pentru eventuala degradare a bunelor relatii dintre Serbia si Republica Moldova?
- Nicidecum. O asemenea abordare este falsa, daca nu este perfida. Serbia mai are inca multe de facut pana a se putea compara cu Republica Moldova in materie de drepturi si libertati acordate real minoritatilor etnice. Eu sunt membru in Subcomisia Consiliului Europei pentru Minoritati si preocuparea mea pentru situatia oricarei minoritati etnice din oricare tara membra a organizatiei este fireasca si in afara suspiciunii de interes politic ascuns. Sunt si raman un prieten al Serbiei. Dar si guvernele acestei tari trebuie sa inteleaga ca drepturile omului si libertatile lui fundamentale sunt valori care trebuie asigurate in cazul tuturor cetatenilor, nu doar al celor apartinand natiunii titulare. Xenofobia guvernantilor sarbi nu este buna la nimic. Ea se intoarce si se va intoarce intotdeauna impotriva lor insisi. Faptul ca am internationalizat problema romanilor timoceni este un lucru bun pentru acesti cetateni ai Serbiei, dar si pentru Serbia ca stat, care are sansa reala sa se europenizeze profund sub aspectul legislatiei si practicilor, in beneficiul tuturor cetatenilor sai fara nici o deosebire.
- Domnule Cubreacov, va multumim.
Dumitru Misin de la Flux
http://www.rgnpress.ro/Interviuri/Vlad-Cubreacov-Romanii-din-Timoc-o-minoritate-europeana-amenintata.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu