Maghiarizarea romanilor din asa zisul „Tinut secuiesc”

Centrul European de Studii Covasna- Harghita, preluat de Romanian Global News, continua seria analizelor legate de judetele Harghita si Covasna si de modul cum de-a lungul timpului administratia maghiara, a continuat metodic si profesionist sa asimilize, deznationalizand, pe romanii traitori in cele doua judete pentru a creea, ceea ce numai nazistii urmareau, si anume un « spatiu etnic pur ».

« Preocupati exclusiv de promovarea dezideratelor privind obtinerea autonomiei etnice a asa-zisului „Tinut secuiesc”, liderii maghiarilor „radicali” si „moderati”, deopotriva, trec sub tacere, printre altele, un subiect „incomod” pentru ei, respectiv deznationalizarea si asimilarea unor intregi comunitati romanesti din Arcul intracarpatic.
Cunoscut si semnalat, de liderii romanilor ardeleni, inca din cea de a doua jumatate a secolului al XIX-lea, amplu proces de maghizare a romanilor din „Secuime”, a fost pus in evidenta, in perioada interbelica, de o serie de autori precum: Nicolae Iorga, Gheorghe Popa-Lisseanu, Sabin Opreanu, Teodor Chindea, Nicolae Sulica, Aurel Nistor, Octavian Dobrota s.a. Au urmat anii de teroare si epurare etnica de dupa Dictatul de la Viena, intoleranta fata de romani din timpul defunctei Regiuni Autonome Maghiare si „embargoul” impus de vechiul regim, care nu a permis abordarea cestui subiect „delicat”.
Studiile pe acesta tema, reluate dupa decembrie 1989, au pus in evidenta, pe baza de izvoare incontestabile, dimensiunile reale a procesului de maghiarizare a romanilor din fostele scaune secuiesti. Studiile amintite, au relifat faptul ca, deznationalizarea este un proces istoric, care atenteaza la limba, cultura si religia unei comunitati, fie pe cale „pasnica”, fie materializata prin dezinteresul sau lipsa totala a sprijinului moral si material acordat de catre oficialitati scolii, bisericii si altor institutii identitare ale comunitatii respective, fie pe cale mai putin “pasnica”, prin masuri legislative (vezi legile Trefort, Appony etc) sau pe cale violenta de „purificare”, din care nu lipsesc mijloacelor extremelor violente din timpul Dictatului de la Viena, spre exemplu, sau cele de intensa persuasiune psihologica, de dupa decembrie 1989. Deznationalizarea se produce in mai multe etape, intr-o prima faza este folosit biligvismul, apoi se pierde limba materna si in cele din urma confesiunea.
Maghiarizarea romanilor era constientizata la nivelul discursului public al liderilor cei mai autorizati, si pusa in evidenta de statisticile oficiale. Astfel, referindu-se la aceasta realitate, intr-o circulara din 1870, prin care se solicita colectarea fondurilor pentru restaurarea bisericii si a scolii confesionale ortodoxe din Sf. Gheorghe, mitropolitul Andrei Saguna spunea: „Stim cu totii Iubitilor! Intre ce imprejurari critice au trait confratii nostri din tinutul Secuimei si traiesc inca si pana in ziua de azi. Cu totii simtim daunatoarele urme, ce le-au lasat influientele timpurilor de mai inainte asupra credinciosilor nostri din Secuime. Nicaieri nu este atat de amenintata nationalitatea si confesiunea noastra, ca acolo”.
Despre unele dimensiuni ale procesului de maghiarizare a romanilor din fostele judete Ciuc, Odorhei si Treiscaune, vorbesc si recensamintele de la sfarsitul sec. al XIX-lea si inceputul secolului XX. Astfel, in cele trei judete, au fost inregistrati un numar important de „maghiari de religie romana” (ortodoxa si greco-catolica), respectiv in 1890 – 13.506 persoane, in 1900 – 15.838 si in 1910 – 16.854. Cele mai „vulnerabile” la procesul de maghiarizare au fost comunitatile romanesti mici, sub 200 de membrii, comunitati care sub acest „prag demografic”, nu au putut sa asigure existenta si functionarea principalelor institutii identitare – biserica si scoala.
Sunt insa si multe cazuri de comunitati romanesti cu un numar mare de membrii care, in ultimul secol, au fost aproape complect maghiarizate. Edificatoare sunt, in acest sens, numeroase comunitati, din randul carora mentionam: din judetul Covasna: Micfalau (localitate in care numarul romanilor a scazut de la 919, in anul 1900, la 43 in anul 2002), Dobolii de jos (de la 926, la 200), Chichis (de la 719, in 1900, la 197, in 2002), Bixad (de la 674, la 21), Belin (de la 685, la 220), Ghelinta (de la 600, in 1700, la 63, in 2002), Lisnau (484 – 25), Cernat (235 – 48), Aita Seaca (316 – 33), Batanii Mari (207 – 67). Au fost asimilate comunitati romanesti care, in sec. al XVIII-lea aveau intre 100-200 de membri, din localitatile: Arcus, Brates, Bodoc, Capeni, Chilieni, Dobolii de Sus, Ghidfalau, Ilieni, Magherus, Moacsa, Poian, Sanzaieni, Turia, Valea Crisului. O soarta asemanatoare au avut-o comunitatile romanesti, care in secolul al XIX-lea aveau aceleasi dimensiuni demografice, din localitatile: Aita Mare, Aita Medie, Bicfalau, Comolau, Lemnia, Ojdula, Santionlunca, Valea Zalanului s.a.; din judetul Harghita: Vlahita (de la 644 la 73), Mihaileni (de la 493 la 18), Meresti (de la 431 la 6), Ocland (de la 355 la 10), Plaiesii de Sus (de la 325 la 52), Bodogaia (de la 310 la 18, in 2002), Ditrau (de la 300 la 54), Satu Nou (de la 305 la 4), Porumbenii Mari (de la 208 la 2), Joseni (de la 286 la 46), Lazarea (de la 285 la 57), Sandominic (de la 258 la 29), Lazaresti (de la 259 la 11), Tomesti (de la 240 la 6). Au fost asimilate comunitati romanesti care, in sec. al XVIII-lea aveau intre 100-200 de membri, din localitatile: Aldea, Atid, Bradesti, Casinul Nou, Ciucsangiorgiu, Filias, Martinis s.a O soarta asemanatoare au avut-o comunitatile romanesti, care in secolul al XIX-lea aveau aceleasi dimensiuni demografice, din localitatile: Armaseni, Craciunel, Cusmed, Eliseni, Frumoasa, Lueta, Suseni, Valea Stramba s.a. La toate acestea trebuie sa adaugam fostele comunitati de armeni – indeosebi de la Gheorgheni si Frumoasa, cele de rromi – care in unele asezari din zona reprezinta in prezent o pondere insemnata din populatia totala a unor localitati precum Ghidfalau, Borosneul Mare, Batanii Mari, Baraolt, Corund, Plaiesii de Jos, Ciucsangeorgiu, Tusnad, s.a., precum si comunitatile evreiesti din Sf. Gheorghe, Targu Secuiesc, Borosneul Mare, Comandau, Zagon, Miercurea-Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Cristuru Secuiesc, s.a. – majoritate cazute prada holocaustului practicat de administratia horthista locala si de alte nationalitati, absorbite de comunitatile maghiare.
Desi este cunoscut faptul ca, in istorie nu se folosesc ipoteze de lucru de genul „daca … atunci”, sa incercam totusi sa ne imaginam care ar fi fost structura etnica actuala a populatiei judetelor din asa-zisul „Tinut secuiesc”, daca evolutia comunitatilor romanesti din cele peste 60 de localitati mentionate, cat si din alte asezari din judetele Covasna si Harghita unde au trait armeni, rromi, evrei, germani s.a., ar fi fost una normala. Este cert faptul ca, in prezent, in aceasta zona din inima tarii, romanii nu ar mai fi numeric minoritari, iar „apostolii” autonomiei teritoriale pe criterii etnice ramaneau fara „obiectul muncii”.
Unele cercetari sociologice recente (Maria Cobianu-Bacanu, Codrina Sandru, Radu Baltaziu s.a.), au evidentiat faptul ca, in judetele Covasna, Harghita si Mures, ca mediul aculturativ, cultura maghiara este putin deschisa la interschimburi culturale reciproce, putin permisiva si ospitaliera fata de nevoia celorlalti de a-si afirma si dezvolta identitatea specifica, pe care o apreciaza ca pe o amenintare la propria identitate. In aceste conditii una din prioritatile dezvoltarii regiunii o reprezinta generalizarea modelului romanesc si a celui european de convietuire interetnica, de acceptare a alteritatii si de dezvoltare a unei societati multietnice si pluriconfesionale, si nu de sustinere a separatismului si a enclavizarii etnice.”

http://www.rgnpress.ro/Social/Maghiarizarea-romanilor-din-asa-zisul-Tinut-secuiesc.html